Cumparaturi defensive

Ca sa ne intelegem : atit scopul cit si masura civilizatiei e abilitatea oamenilor de-a trai impreuna. Doi pustani de gimnaziu care nu pot sedea in aceeasi camera fara sa se paruie reprezinta marginea de jos, completa lipsa a civilizatiei. Sunt niste mici maimutoi care s-ar gasi cel mai bine amplasati intr-un cimp, o padure ceva, de preferinta in Africa. Douazeci de oameni care traiesc impreuna intr-un submarin de o trei sute de metri cubi (ceea ce suna bine pina-ti dai seama ca o camera de 4 pe 4 metri vine cam 35 de metri cubi si respectiv garsoniera medie bate suta) cu lunile de zile, scufundati prin ocean sunt, tot dupa masura asta, marginea de sus.

Si-acum, sa venim la viata de zi cu zi si sa trecem la a examina citeva masuri concrete in ce priveste cumparaturile (care-s si ele tot interactiuni sociale) defensive, adica menite de-a ne apara civilizatia, marind sansele sa putem totusi trai impreuna si sa ne suportam reciproc.

I. Zarzavaturile cele mai faine!!1 Daca ne ducem sa cumparam mere atunci merele trebuie sa fie toate fara nici un fel de pata pe ele, daca dorim piersici le vom incerca pe toate in mod repetat sa ne asiguram ca nu-s nici prea moi nici prea tari, daca luam rosii atunci fiecare rosie trebuie sa fie de-o sfericitate perfecta si nicicum moale pe niciunde, corect ? Ca asa trebuie!

Indiferent daca rosiile le cumparam ca sa le facem bulion, indiferent daca merele le vom folosi la o placinta, indiferent daca piersicile le mincam in ziua aia. Ele trebuie sa fie perfecte, si aruncam cu dispret la o parte orice fruct si orice leguma oricit de putin atinsa, pentru ca ne cade gauleiteru' de pe umaru' de sarantoci complexati daca ne luam noi o piersica mai moale ca oricum o mincam acuma pe loc si nu conteaza. Asa-i ?

Foarte rau, si foarte rau dintr-un motiv simplu : preturile nu se construiesc intr-un vid. Comerciantul isi cumpara marfa cu ridicata, plateste un pret pe care nu-l poate negocia pe ea si asta este, o vinde la un adaos comercial. Daca el cumpara piersici cu 7700 de lei tona si constata ca vinde cam 700 de kilograme, pentru ca restul i se strica in urma faptului ca le-au tot ales o lunga procesiune de babe, fiecare stringind-o bine-n pumnul aparent de fier pe biata piersica (e ciudat cit de slabite-s babele cind e vorba sa stea-n picioare in autobuz si cit de fortoase-s cind e vorba sa strice ceva, ati remarcat ?) atunci va socoti el cum se impart 10`000 de lei la 700 de kilograme si-i va da 14.25 adica 15 lei. Daca in schimb vinde 950 de kilograme atunci probabil ca ii va da ceva mai aproape de 11 lei.

Vi-e totuna daca platiti 11 sau 15 lei kilogramul de piersici ? Eu sincer sa fiu cred ca nu, dat fiind ca atunci cind s-a marit TVA de la 19 la 24 preturile au crescut cam cu 5% in medie (ceva mai putin, de fapt) si-a rezultat un imens scandal de presa. Ei, de la 11 la 15 vine o crestere de 35%, adica de sapte ori cit aia a TVA-ului, da' ma uimesc sa vad ca dupa douazeci de ani io-s primul care pune problema asta. Voi nu va uimiti ca dupa douazeci de ani tre' sa vin io sa pun problema asta ? Oare ce indica aceasta imprejurare ?

E poate o idee sa cumparati defensiv, ca sa poata si comerciantul sa traiasca pe linga voi. Da, stiu, el e dusmanul, ca nu s-o inventat inca romanul care sa se inconjure-n universul oniric in care traieste de altceva decit de dusmani inchipuiti. Da' totusi : e o idee sa cumparati defensiv, asa ca sa poata si comerciantul sa traiasca pe linga voi.

II. E o idee buna sa nu prea ai nevoie de rest. Sigur, uneori se intimpla sa n-ai decit bancnote mari : si mie-mi da banca tot hirtii de cite una sau doua sute de lei cind scot bani. Totusi, e preferabil sa nu le folosesti ca atare in contexte dificile. Ca bonus, sa vezi chestie : daca cer oficiantei sa-mi dea una dintre cele cinci sau zece mii de lei in hirtii de cite zece imi da! Un pachet de o suta de hirtii de zece, si am pentru totdeauna (sau ma rog, pentru pinadataurmatoare).

Sigur, uneori n-ai incotro si tre' sa-ti deie vinzatoarea, taximetristul, curva rest. Si da, atunci e de datoria lor sa-ti deie rest, ca de-aia is vinzatoare, taximetrist si respectiv curva. Dar faptul ca e de datoria lor sa aiba nu inseamna ca e de datoria ta sa-i verifici, ca nu esti un fel de inspector de pionieri delegat de Conducatorul Suprem al Corectitudinii Lumii sa ai tu grija sa verifici toate vinzatoarele, taximetristii si curvele cu care intri-n contact. Sigur, in supermarket e absurd sa n-aiba rest, si intolerabil, si poate merita apasata putin chestiunea daca se intimpla. Dar a pretinde oricarui nenorocit sa poarte cu el un mic tezaur e poate un pic exagerat. Nu in sensul ca daca ii sau nu ii "de datoria lui sa aiba", ci in sensul ca ce ai facut tu ca sa-ti faci prezenta-n lume mai tolerabila daca nu neaparat placuta celorlalti ? Ca poate asta-i de datoria ta, cine stie ?

Nu mai intram in chestii minore cu utilizatul drumurilor publice, interactiunile cu functionarii si asa mai departe ca pe de-o parte mi-i cam lene si pe de alta parca am mai zis cu alta ocazie. Da' concluzia as vrea sa ramina cit se poate de lamurita : cel mai mare boss nu-i ala care-i cel mai dificil de servit. Cel mai mare papagal in schimb e fix ala care face viata dificila servitorilor (ca da, si vinzatoarea, si taximetristu', si curva is toti servitori, ce alt sa fie) doar pentru ca se simte cam nesigur pe picioarele lui in societate.