Critica criticii.

Monday, 10 October, Year 3 d.Tr. | Author: Mircea Popescu

CAȚAVENCU (cu aer de protecție) : Voi dascălii sunteți băieți buni, dar aveți un cusur mare: cum vă vorbește cineva de istorie, s-a isprăvit, are dreptate. (cu putere.) Ce istorie? Apoi, dacă e vorba de istorie, apoi ce te-nvață istoria mai întâi și-ntâi?

Deci, dragii mei dascali, voi sunteti baieti buni, chiar daca sunteti in majoritate fete, si in majoritate cam trecute, si mai-mai fara exceptii cam prostute si nelumite : daca va ia careva cu critica din istorie s-a mintuit. Are dreptate. Uite de exemplu Zarifopol (Introduceri la ediția critică I.L. Caragiale, opere) : e de geniu, asa-i ? Tot ce spune el e drept si-adevarul curat, este ? Cum sa fie! Apai, daca e vorba de critica, ce va-nvata critica mai intii si mai intii ? A ?

Hai s-o luam in practic, sa ne intelegem lamurit :

Părerea populară atribuie artiștilor ca atare un conservatism din naștere.

Aveti aceasta parere ? Ca la voi se refera. V-ati pus macar problema ? Uite, eu de exemplu intr-adevar, atribui artistilor un conservatism apasat si vizibil, asa cum idem atribui tuturor celor sanatosi la cap, care-au ajuns la un minim de experienta si intelegere cit se cere maturitatii un conservatorism solid. Pentru ca asa si sta realitatea. Doar ca ala nu-i din nastere! Nimeni nu se naste conservator, toata lumea se naste prost, adica socialist. Adica idealist. Adica romantios. Si am ca o banuiala ca schimbindu-se intre timp doua generatii, ceea ce era "elevat" si "superior" si "fin" pe vremea lui Zarifopol (adica idealismul de prost gust, romantiozitatea proprie inexperientei si socialismul specific unui cap sec) in virtutea faptului ca se constituia in raritate, scufundata intr-o mare de oameni sanatosi la cap, adulti (si ca atare conservatori) o fi devenit intre timp norma, prin lucrarea admiratiei stupide a dascalimii (deci voi). Si-atunci parerea populara n-o mai fi fiind ce era in vremea scrierii, ci chiar dimpotriva, parerea populara de azi o fi atribuind artistilor un idealism din nastere, este ? Pai ? De ce nu ginditi cu capul, fa, proastelor ? La ce-l mai aveti ? A, sa-i invatati pe altii, de preferinta copchii naivi (ca altcineva n-a sta la gura voastra), cum sa nu-l foloseasca ? Rusine.

Îmi pare neîndoielnic că Vespasian și Papinian, Ghiță Titirez, donjuanul de la Arhivă și Tache Zimbilă prvestesc figurile de studenți naționaliști și carieriști, de politicieni fără obraz, de funcționărași și crai suburbani ai lui Caragiale, așa cum cuconul Pantazachi și cuconul Manolaș din Un drum la Cahul ne prevestesc, pare că, provincialii cinstiți, și neadaptați, până la tragic, ai dlui Brătescu-Voinești, sau comic nenorociți ai dlor Bassarabescu și Pătrășcanu.

Uite, mie de exemplu imi pare neindoielnic ca sunteti niste sparte in cur. A, de ce ? Pai cum adica de ce! Uite de-aia! Pe Zarifopol l-ati intrebat de ce i se pare lui neindoielnic ca moasa-sa pe gheata ? A, pe el nu ? Pai vedeti ca sunteti niste sparte-n cur ?

Intre oameni civilizati chestiile astea se rezolva in unul din doua feluri : Fie in felul explicit (imi pare neindoielnic ca X, pentru ca A, B, C, D, E, F, G si H exemple concrete) fie prin referinta (imi pare neindoielnic ca X pentru ca Q, W, E, R si T studii deja publicate care stabuilesc X). Prima metoda e proprie culturilor imature (ca si a noastra), ultima e proprie culturilor mature (ca si cea engleza, de exemplu). Mai exista un mod, strict rezervat divinitatii si culturilor foarte, foarte vechi, a simplei referinte prin subtext, a glumitei intre noi, pe criteriul ca "ala de nu stie nu are de ce sa ia parte la discutie". Asta merge in franceza, merge in italiana, nu se poate permite in engleza (care-s niste burgheji suficient de familiarizati cu locul lor cit sa nici nu-si permita atari obraznicii) si nici in romana (care-s precit se vede niste sparte-n cur de nu-si stiu locul, slujnicute obraznice mereu gata sa faca pe stapina frantuzoaica si sa-i strice rujurile, mai cu osebire daca n-o fi acasa).

Rusine, am zis. Spartelor.

Dar unde la vechiul și spiritualul junimist era notare diletantică, adesea rudimentară, e, la Caragiale, execuție artistică: de la schițele din Claponul apare caracterizarea intensă prin dialog, care dă povestirii relieful și iuțeala aceea unică.

V-as mai spune io ce-i notare "diletantica", da' mi-i ca va spariu.

Amintirile din teatre sunt însă, propriu-zis, tablouri sclipitoare de comedie. Anecdota e aleasă și stilizată teatral; personajele, oricât de fugitiv schițate, devin, în câteva replici, tipuri și caractere. Și, ca în povestirile de mai târziu, Caragiale arată și aici puterea lui excepțională de a încadra acțiunile în evocări fulgerătoare de vremi și locuri. Solomonescu, care e și cântăreț la Biserica dintr-o zi și artist dramatic, nu pronunță niciodată curat numele proprii străine și neologismele; grecul creditor turbat, care umblă să-l împuște pe Millo, iar când îl întâlnește, îl mai împrumută cu zece galbeni, că altfel n-ave țe munca astăzi; păcăleala cu chinoroz a ilustrului Pantazi Ghica, la un chef dinadins pus la cale de farsorul neobosit Iorgu Caragiale; tristețea comică a teatrului gol din Bârlad la reprezentația de adio a lui Millo; telegrafistul care, amorezat de domnișoara Henriette, călăreață de înaltă școală, strigă rândașilor circului, care-l tăvălesc în pumni și palme prin gunoi: nu dați, mă, că v-aprindeți!... nu dați, gogomanilor, că fac explozie! sunt esență concentrată a vieții de București și de provincie românească de până acum câteva zeci de ani în urmă.

Obiceiul asta prost, al perifrazei fara cap si fara coada, pentru a dovedi o oarecare familiaritate cu textele in discutie, s-a latit peste masura. Io zic sa incetati, ca-n era functiei de copy-paste sigur nu impresioneaza pe nimeni. Si, ca tot suntem la acest aspect : nu vi se pare interesanta observatia ca Zarifopol asta scrie pasaje care-s azi indiscernibile de ceva text produs automat pentru umplut google ? Nu va pune in perspectiva justa "valoarea" contributiei lui "critice" la literatura romana ? Nu v-o pune, ca nu v-ati pus problema sa stabiliti oare care-i valoarea textului astuia, ci pur si simplu i-ati presupus, apodictic asa, valoarea, dupa care a-ti trecut la a-l digera, in felul rumegatoarelor. Rumegatoarelor!

Rusine sa va fie de proaste!

Dar amintirile sufleorului Caragiale au și o semnificație mai generală: în ele apar, monumental, veselia unei rase Caragialeștii au fost o dinastie de oameni cu geniul râsului.

Verifica cineva gramatica chestiilor astora inainte de publicare ? Ca recent doi scriitori fara nume (da' tineri, lasa ca au vreme) s-au paruit a-ntiia chiar sub ochii mei pe teama scrierii corecte-n romaneste, de mai-mai erau sa ma traga si pe mine de-un coi inauntru (sau era deun c-oi ?). Vedea-v-as rasa dinastie, ba. Adica de fapt nu, v-am vazut-o deja, chiar e arhisuficient.

Cine a frecventat familia lui Caragiale a cunoscut, în caz excepțional, ce este vocația râsului ca artă și simțul comicului ca instinct fundamental. Drept zicea Gherea: Caragiale râde cu poftă. Vlahuță, greșit, scrie: Un om foarte trist. E multă durere sub glumele, lui; Vlahuță aplică lui Caragiale formula prin care unii romantici sentimentali din Apus crezuseră, pe vremuri, că ridică valoarea lui Cervantes sau, lui Moliere.

Pasajul asta de exemplu e incredibil prin duplicitatea lui stupida. Deci, pe de o parte, e adevarat ca "unii romantici sentimentali din Apus" (nu stim cine, concret, oricum proastele sparte-n cur care ne citesc nu-si pun probleme, corect ?) i-au tratat pe Moliere si pe Cervantes de "mari tristi", ca sa cadreze cu viziunea lor stupida asupra lumii, ca asta-i nenorocirea de-a fi murit lasind in urma o opera : trag toti neavenitii de tine sa-si faca nume din franjurile maltratate ale ejacularilor tale de-atunci, intre timp pietrificate. Dar pe de cealalta parte, dobitocul cu pretentii la critica face exact aceeasi chestie. Ce este aia, traduceti in limbaj inteligibil, "vocația râsului ca artă și simțul comicului ca instinct fundamental" ? Bai, oricine poate sforai-n cuvinte! Eu pot si scrie programe care sa sforaie-n cuvinte. Nici macar nu sunt singurul care sa poata asa ceva. Ce facem aici, "niste unii" au gresit bagindu-si fasolea-n urechi, hai sa ne-o bagam in ochi" ? Nu vi-i un pic rusine ?

După D-ale carnavalului (1885), altă pauză: se pregătește acum explorarea tragicului. În același an al Convorbirilor (18891890) se tipăresc Năpasta și O făclie de Paște;
[...]
Doi ani mai târziu, apar cele două nuvele tragice, Păcat și O făclie de Paște, nu prin vreo logică literară, ci foarte probabil prin constrângerea editorului, [...]

Care din doua ? In 89/90 sau doi ani mai tirziu ? Cind se tipareste dom'le O faclie de Paste aia ? Ca parca era din 1899, ceea ce nu-i nici 89, nici 90, nici 91, nici 92. Pam-pam.

Să observăm numaidecât cum în Păcat și în Făclia de Paște pătrunde irezistibil suflul satiric al artistului.

Haida.

Procurorul care vine să ia minorul secvestrat de popa Niță, și polițaiul care, mai târziu, fură portofelul părintelui, leșinat în casa prefectului, ne sunt figuri familiare de comedie din compania Cațavencu și tovarășii;

Sa citam, la propriu, din sursa. Procurorul :

– Unde am ajuns?

- „Dispunem dar..." răspunse notarul cu toată gravitatea.

– Nu așa, zise procurorul: „dispunem însă".

Revedeti sursele. Procurorul de vine sa-l ia pe minor (pentru ca mătușa persoanei care s-a dus pentru ca să dea arvuna n-a ajuns la timp, si daca mai avea rabdare până luni seara) nu-i nici Catavencu, nici "tovarasii". Catavencu e un poltron iscusit si ambitios. Procurorul n-are ambitii, e un riguros bon viveur. Legatura lui e cu cpt. Renault din Casablanca (va dau referinte de care sa fi auzit, bine proastelor ? sper ca apreciati) si o lunga traditie franceza de satira la adresa autoritatii. Legatura lui Catavencu e o mult mai scurta, si la momentul acela mult mai efervescenta satira a arivismului social. Ce si cit putem suspecta c-o fi citit si inteles Zarifopol daca-i confunda pe astia doi ? Cit de calificat poate fi el sa predea literatura romana gistelor pe drumul la si de la balta ? Si cine-s gistele ? Gistelor!

iar studenții care, în fața lui Zibal îngrozit, dezvoltă teorii lombrosiene ar fi alcătuit o pagină mai mult în Momente, dacă ar fi vrut Caragiale să dea cândva substanță concretă schemei moftangiului Savant. Așa cum sunt înfățișate în cele două nuvele, cu un exces de subliniere, figurile acestea apasă prea greu, formând întrucâtva corp străin în substanța, cu totul în alt ton, a tabloului.

Formeaza pe dracu' ghem, aia formeaza. Auzi obraznicie pe critic, daca era dupa mintea lui rescria Faclia de paste fara studentime. Pfff.

Pe mine ma irita sa citesc cacaturi scrise cu emfaza de oameni care dovedesc prin ce zic ca n-au priceput chestii elementare. Pentru ca de, am "un fundamental conservatorism". Din nastere. Nu m-am nascut mai destept decit nimeni fa. M-am nascut exact la fel de prost ca si voi. Adica foarte, foarte prost. Spre deosebire de voi, eu n-am si ramas la fel de prost cum m-am nascut. Care-i scuza voastra ?

Si nu vi-i rusine ?

Comments feed : RSS 2.0. Leave your own comment below, or send a trackback.

5 Responses

  1. pai nu-i nicio problema daca nu avem incredere in afirmatii, le dam greutate istoricosociala.

    Părerea populară atribuie artiștilor ca atare un conservatism din naștere. -Albert Einstein la Zurich 1919

    Cine a frecventat familia lui Caragiale a cunoscut, în caz excepțional, ce este vocația râsului ca artă și simțul comicului ca instinct fundamental. Drept zicea Gherea: Caragiale râde cu poftă. Vlahuță, greșit, scrie: Un om foarte trist. E multă durere sub glumele, lui; Vlahuță aplică lui Caragiale formula prin care unii romantici sentimentali din Apus crezuseră, pe vremuri, că ridică valoarea lui Cervantes sau, lui Moliere. - Vadim Tudor in Parlamentul European 2009 Bruxelles

    Să observăm numaidecât cum în Păcat și în Făclia de Paște pătrunde irezistibil suflul satiric al artistului. -Patriarhul Bartolomeu Onania, declaratie la Iasi ianuarie 2011, una dintre ultimele cuvantari inainte de moarte

    Procurorul care vine să ia minorul secvestrat de popa Niță, și polițaiul care, mai târziu, fură portofelul părintelui, leșinat în casa prefectului, ne sunt figuri familiare de comedie din compania Cațavencu și tovarășii; - Dan Diaconescu explicand tineretului PP basme populare, adunarea din Ferentari 1488

    este ca acum le iei drept boone?!

  2. Mircea Popescu`s avatar
    2
    Mircea Popescu 
    Monday, 10 October 2011

    Hatere, ai facut tu mai multa laba decit Bartolomeu, si ala o trait ceva mai mult ca tine.

  3. =))

  1. Critica criticii- pe Trilema - Un blog de Mircea Popescu-...

    Ie cu vorbe grele, aviz amatoarelor....

  2. [...] mai inalte o colectie de aiureli confuze izvorite din niste minti rau structurate. Luati de exemplu Zarifopol, care conteaza printre cei buni, luati de gustati din aceasta problema ilustrata si-n fine poftiti [...]

Add your cents! »
    If this is your first comment, it will wait to be approved. This usually takes a few hours. Subsequent comments are not delayed.