Cred ca v-ati uitat la prea multe desene animate

Va spun cu toata sinceritatea, impresia generala pe care mi-o face o discutie de o moderata intindere cu cetateanul mediu (nici macar mediu, ci mediu in mediul prin care ma manifest eu public, deci probabil licentiati ori in curs de licentiere, profesionisti cu o profesiune anume, chestii de-astea, virful, spuma oricarei societati) este ca v-ati uitat la prea multe desene animate. In general, toti, in corpore.

Asta pentru ca ideile care par sa anime gindirea prospectiva a majoritatii totalitatii preopinentilor sunt cam pe la nivelul ala. Tom nu poate muri intr-un episod, dat fiind ca... pai ce facem, se termina show-ul ?! Si tot astfel, nimeni nu poate sa moara, pentru ca cum sa moara ?! Pai cum va continua lumea vazuta prin ochii lui daca el moare ? Ce, mai exista si o alta lume, in afara de cea vazuta prin ochii lui ?! Minciuni!

Broasca nu poate ramine broasca pentru ca... pai pentru ca... pai pentru ca printesa o iubeste. Daca printesa o iubeste atunci iubirea cea pura, curata si fierbinte a printesei va transforma, prin puterea ei, fara nici o ingerinta si fara nici o cerinta asupra broastei-obiect, broasca-n print. Viol telepatic frate, eu merg asa in drumul meu pe strada, da' fara sa stiu trec pe sub geamul unei toante de liceu care ma iubeste (pur, curat, fierbinte, ati inteles, n-o sa mai tot repet) si dintr-o data ma vad transformat din brunet in blond, si din barbos in pletos. Asa, pac. Jap. Pe mine nici ca ma-ntreaba nimeni nimic (Ce rost are sa ma intrebe ?! doara mai exista o alta lume, in afara de cea vazuta prin ochii ei !? Minciuni!). Iata-ma violat in cel mai bizar sens, de unde aratam ca mine insumi brusc am ajuns sa arat ca un "zeu grec" in reprezentarea minim spus pedestra a vre-unei proaste de liceu. Hai zau ?!

Probabil ca in aceste ilustratii colorate-n exces traznaile va par atit de evidente incit sa fie absolut ridicule si nici intr-un caz ceva familiar. Sigur ca da, pentru ca le-am desenat intentionat in tuse groase pina la Trompi, ca sa poata fi usor recunoscute. Da' sa nu-mi spuneti ca-n toata sala care ride la ceva comedie dell'arte nu se gaseste un singur avar, un singur Pantalone ori un singur Dottore. Ca de Columbine-i plina sala, lasati-ma-n suparare, despre ce vorbim ?!

Hai sa procedam cu exemple, da' nu exemple scoase cu penseta din cetateni anumiti, ca pe urma rideti de aia sarmanii, care ei n-au nici o vina, si tot nu v-o asumati onest, ca nimic nu se compara cu puterea defectiunii mintale de-a suspina credibil in urechea restului mintii omului ca ea nu-i defecta. Sa procedam cu exemple usor de recunoscut din viata de zi cu zi.

"Il/o iubesc asa cum e." Asta ce-i ? Sigur ca-l iubesti asa cum e, doara cum o sa-l iubesti, asa cum nu e ? Asa cum nu e nu e, si-atunci cum sa-l iubesti, daca nu-i ? Afirmatia-i cea mai plata banalitate, "cind ploua ploua", nu-i nici o diferenta intre cele doua. Cind v-ati auzit ultima oara spunind cu voce tare "cind ploua, ploua" ? Cind va amintiti c-ati stat ultima data cu pumnii strinsi si-ati repetat murmurind ca "lampa este lampa" ? Ca daca n-aveti probleme serioase cu capul (ha!) imi inchipui ca niciodata, nimeni nu sta sa recite banalitati daca n-are ceva probleme ritualice de sorginte OCD, sau ceva psihoza activa.

Si totusi, asta cu "o iubesc asa cum e" o cam auzim, din cind in cind. Nu-i chiar la fel de rara precum "metalul este metalic", este ? De ce oare ? Eu asa suspectez, ca ori de cite ori o banalitate joaca rolul de argument-final-livrat-emfatic in ceva discurs, intelectul de-o emite patineaza. Nu-i o suspiciune slaba, privita teoretic, iar din practica-i chiar foarte tare. Il iubesc asa cum e mascheaza de fapt aia cu iubirea si broasca, acopera de fapt functionarea defectuoasa a unei minti care s-a uitat la prea multe desene animate.

"Nu am avut incotro", aia ce-i ? A, varianta mai pasiva a lui "Pai si ce era sa fac ?", care-i reciproca ei mai agresiva, si impreuna formeaza cupleta pasiv-agresiva "Ce, mai exista si o alta lume, in afara de cea vazuta prin ochii mei ?! Minciuni!"

Motivul principal pentru care copiii adora astazi sa se uite la desene animate, asa cum adorau in 1981, dupa cortina de fier, si in 1951, dupa razboi e foarte simplu : spatiul evenimential din desenele animate e incorect prin simplificare, care simplificare se potriveste foarte bine capacitatilor si se muleaza foarte bine asteptarilor mintii infantile, care minte infantila abia face incet-incet trecerea de la reptila la mamifera, sau cu alte cuvinte de la sopirla la soarec. S-au schimbat o mie de lucruri diferite in societate si-n lume, dar pasiunea copiilor pentru desene animate nu s-a schimbat si nici n-o sa se schimbe veci pururi (chit ca desenele animate se schimba, devenind parca tot mai tembele), pur si simplu pentru ca ontogeneza urmeaza filogeneza, fiinta reface traseul speciei, si nu se va schimba curind faptul ca noi din maimute ne tragem. Ca n-are cum sa se schimbe, fiind deja istorie.

Ce n-am priceput eu e ce cauta adultii acolo, da-n fine, sa trecem.