Cele patru categorii ale economiei

Economia ca disciplina teoretica precum si ca indeletnicire practica opereaza cu patru categorii (mai multe nu-s).

Sigur, exista un larg spectru de meta-categorii, facind parte din diverse instrumente reprezentative care de care mai complexe, fiecare fiind menit a usura intelegerea functionarii mecanismului din patru categorii numit economie (in general prin izolarea cite unui aspect anumit asupra caruia sa se aplice "mai in profunzime" - de fapt, mai in simplicitate, sau altfel spus reductiv).

Asa exista contabilitatea, de exemplu, care-i un instrument reprezentativ al economiei, si care lucreaza cu meta-categoriile ei. Asa exista nenumarate alte instrumente, mai analitice sau mai sintetice, mai numerice sau mai metaforice. Toate reprezinta, si prin aceasta reprezentare toate sunt meta, adica dincolo de realitate.

Care realitate-i pur si simplu jocul nesfirsit al celor patru categorii de compun economia. Cele patru categorii sunt bunurile, munca, proprietatea si capitalul. Relatia intre ele este perfect ilustrata de-o imaginara roza a vinturilor, cu cei patru termeni in cele patru virfuri. Aia-i economia. Toata.

Intelegerea economiei de catre oameni variaza bineinteles in timp, de la primitiv la dezvoltat, printr-un proces de evolutie specific desfasurarii existentei umane in riul imaginat de catre ea al timpului (si ca atare nu ma intrebati pe mine de ce evolutia are semn, de la mic la mare - e pur si simplu felul in care omenirea alege sa viseze timpul, eu n-am nici o contributie aici).

Spre exemplu, intr-o faza mai primitiva, care s-a incheiat odata cu inceputul epocii moderne (moment marcat de fapt in istorie de introducerea banilor de hirtie si renuntarea la convertibilitate, prin acordul de la Bretton Woods, chiar daca majoritatea istoricilor n-au ajuns inca la piscul de patrundere incit sa inteleaga acest fapt simplu), banii erau si ei un bun, si rozeta avea doua virfuri lipite. Ca atare, economia se desfasura in sistemul trilateral tipic feudalismului munca-bunuri-proprietate, si toate tranzactiile aveau de facto forma unui barter, ca se schimba lemn pe lapte sau carbune pe aur tot o forma de barter are loc.

Odata cu sfisitul perioadei feudale (la rindul ei incununare finala a unui lung sir de evolutii care-a pornit odata cu disocierea muncii de proprietate, cindva anterior descoperirii scrisului) capitalul isi capata sensul lui propriu de semn al increderii, ca manifestare incarnata a categoriei esentiale a adevarului*, eliberindu-se de invelisul de "bun" in sine care-l "protejase" (ascunzindu-l) pina atunci.

Cele doua axe ale acestei quadrilogii, anume axa proprietate-capital si axa munca-bunuri sunt echivalente si se transforma usor una in cealalta. E clar ca proprietatea se poate vinde, si e clar ca prin actul cumpararii se instituie noua proprietate. Cealalta axa e ceva mai delicata, in sensul ca da, munca creeaza bunuri, dar nu-i clar cum ar crea bunurile munca. Odata cu introducerea masinilor de calcul (care-s bunuri) si a robotilor (alte bunuri) devine destul de clar ca munca si bunurile sunt de fapt clase echivalente si interschimbabile, cam asa cum sunt si massa si energia in fizica.

Relatia intre cele doua axe insa nu este data de nici un fel, si nu poate fi abstrasa din natura prin nici un mijloc. Ele sunt libere sa pivoteze, si instrumentul prin care se face translatia intre ele se numeste piata. Acesta este primul, si cel mai fundamental meta-concept al economiei. Piata fixeaza relatiile dintre capitaluri si bunuri, dintre munca si proprietate, dintre munca si capital si dintre proprietate si bunuri.

Intrucit relatiile intre toate punctele se formeaza independent, prin negociere sociala, rezultatele negocierilor diverse pot duce, si adesea chiar si duc, in pietele reale, la tensiuni fundamentale in cadrul axelor respective (daca A si B sunt doua bete de cite un metru fiecare, si capatul A1 al batului A e legat de capatul B1 al batului B la o distanta de 10 centimetri, in timp ce capetele A2 si B2 sunt legate la o distanta de 20 de centimetri, e clar ca ori un bat e indoit, ori celalalt desirat).

Aceste tensiuni duc ocazional la momente de rupere, momente in care realitatile subiacente (structura betelor) forteaza ruperea consensului social si reconstituirea unuia nou in noi conditii. Situatia este perceputa drept "criza", dar in fapt ea este cea mai pura si nuda normalitate. Intr-o abordare sanatoasa chiar dimpotriva, criza-i tot ce se intimpla in rest : o grava criza a reprezentarii realitatii (care-i tot ce conteaza, intotdeauna).

In mod amuzant, mentalul colectiv amesteca "amenintarile" cele mai diverse intr-o singura supa, rezultind orice reordonare a realitatii dupa rigiditatea imanenta ei ca o problema de aceeasi natura si structura cu o ploaie de meteoriti ori o explozie solara. Totusi, cele doua sunt nu doar diferite, ci chiar diametral opuse : criza economica este semnul bunei functionari, e un semn de sanatate care ne incurajeaza a crede ca vom mai supravietui, in timp ce dezastrele, eventual pe scara astronomica sunt chiar dimpotriva.

Cu speranta ca v-am fost de folos cel putin in masura in care v-am incretit parul va pup si-nchei.

---------
* Daca discutia devine deja prea obscura e probabil din cauza ca va lipsesc niste referinte. Recomand cu caldura trilogia despre esente : Peri metaphyseos, Despre esente, Cele doua atot-esente, care ar trebui sa rezolve integral problema.