Aventuri din copilarie - II

Cum probabil ca banuiti (de exemplu dupa articolul cu bacul), eu eram rasfatatul unei largi retele profesionale de profesori si profesoare, cunoscuti de-ai mamei.

Se intimpla din intimplare ca directoarea liceului unde invata domnisoara era o profesoara de chimie, fosta colega de-a mamei, pe care eu o cunosteam chiar bine. Asa ca in loc sa ma duc la scoala de la ora 8, cum facea tot restul lumii, eu m-am dus tot la scoala, doar ca la scoala ei nu la scoala mea, de pe la unsprezece asa. Unde am intrat in biroul directoarei, care fu incintata sa-l vada pe ce mai faci Mirciulica (io, adica). Si care-i problema ?

Asa ca i-am explicat care-i problema : in weekend am fost la opera cu o fata, despre care nu stiu decit ca invata acolo si ca-i blonda cu paru' tuns pin-aici, aratind eu pe urechea-mi proprie. Ca acest aspect il memorasem foarte bine, pina unde anume-i venea parul fetei pe urechea ei proprie. Pai si-n ce clasa ? Da' n-am habar. Mnoa frate. (Eu eram bobocel, apropo, daca va pasioneaza chestiunea). Sa ma duc, zice dinsa, si sa revin in pauza mare.

Iara-n pauza mare, in urma discutiilor in cancelarie (!!!) doamna directoare imi gasise fata. Puneti-va asa de curiozitate in locul ei, biata, cum v-ati simti dupa asa o aventura ? Este ca am talentu' de-a relaxa lumea ? Ei, asa-s pustanii.

N-am avut o relatie tocmai fericita, probabil ca biata copila nu si-o revenit niciodata din sperietura aia originala, si nici timpul n-o prea ajuta ca io am fost un drac de copil in cel mai propriu sens, am impins mereu si deliberat toate limitele dincolo de credibil si uneori chiar si dincolo de rational, si mnoa... Ma gindesc ca i-am prezentat perfect incarnate toate chestiile despre care i-o fi spus mami sa se fereasca, cam ca intr-o opera bufa, asa.

Din motive absolut inexplicabile si neexplicate insa, eu am decis peste vara ca-mi place fata. Si mai mult de-atit, am decis ca am s-o rapesc (nu glumesc), si gata. Acum, probabil ca toti pustanii isi fac planuri de-astea, da' vedeti voi, eu eram semnificativ mai periculos decit "toti pustanii", chiar si decit toti impreuna, pentru motivul improbabil dar totusi adevarat ca eu aveam experienta, resursele si relatiile de a-mi chiar pune planurile in aplicare.

Deci, intr-o frumoasa zi de vara porneam eu cu trei masini de ajutoare, pusti si pistoale (nu glumesc), din care doua urmau sa participe la operatiunea efectiva si a treia urma sa ne atina calea si sa ne urmareasca pentru siguranta. Aveam oameni la granita, ma asteptau schimburi in Franyk, totul era planificat in detaliu si eu eram pregatit s-o duc hapt in Leningrad, nu stiu cum sa va explic puilor dar n-o mai recupera nimeni niciodata. Biata fata.

Si da, aveam cam jumatate din virsta oricui de-acolo, si da, eram cam singurul care nu facuse puscarie. Nu prea suna credibil ? Ei, asta este, n-am ce va face.

I-am lasat pe tovarasi la niste kilometri distanta si-am facut o statie cu trenul de navetisti pina la ea-n orasel, am tras in singurul motel de-acolo si hmm...

Mai, n-o sa va vina a crede, dar... mi-am schimbat gindu'. Cum adica ? Uite bine. Am ajuns la concluzia, eu cu capu' meu, cel care m-o bagat in tot ce m-o bagat pina astazi, da' m-o si scos de fiecare data, ca nu este o idee buna. Ca va vine sa credeti sau nu, iote ca un pustan fu capabil, cu toate haturile-n mina, sa zica nu. Pentru ca nu-i o idee buna.

Asa ca n-am dat semnalu', am mincat cu parintii ei la masa, si m-am dus in treaba mea. Ai mei plictisiti de moarte, dupa o zi petrecuta-n camuflaj, m-or intimpinat ca pe Sf. Lazar. Si vrura sa stie, ca ce-o fost baiul ? Uite mai fratilor, mi-o trecut. Mi-o fo' mila de ea ca-i cruda.

Daca n-or ris de mine tot drumu' inapoi, ca inca-i mai aud, si daca n-or ris de mine de cite ori ne-am imbatat cumsecade dupa aia, cite zile or mai avut fiecare dintre ei (din nefericire cam putine, da' decit sa mori magar...)

Ei, si-au ris de mine. Asta este. Daca ma tineam aveam acum probabil un copil, mai in etate decit o parte dintre astia de ma cititi. Poate chiar mai multi. Da' n-aveam scoala, nici eu nici ea, si n-aveam nici blog. Si n-aveam o gramada de alte chestii.

Viata e, pina la urma, o succesiune de alegeri si rezultate ale unor alegeri. Nu intotdeauna ale noastre. Si bonus, uneori se mai si ride de tine. Adeseori, pe buna dreptate.