Aventuri din copilarie - I

V-oi povesti de pe cind eram eu mai tinar. Nu stiu de ce, asa mi-a venit mie cheful.

Prin liceu aveam diverse grupuri de prieteni, pe care le tineam separate intre ele. Iar eu aveam diverse identitati in ele, contribuind la completa confuzie a absolut tuturor. Cele ce urmeaza sunt intimplari din jurul unuia dintre foarte rarele cazuri cind am contemplat o incalcare a separatiilor.

Deci, intr-unul din grupurile-n care eram pustan de liceu de familie buna, aveam, impreuna cu inca un tip, si el tot pustan de liceu, si el tot de familie buna, niste citiva followeri acolo. Intre care un pustan inaltut si blonziu, din alta clasa sociala. Ca el locuia in Manastur, cu pulimea, nu-n jurul campusului universitar, cu culimea. Chestii grave, societate mai ierarhizata social decit democratia socialista nu crez sa existe sub soare.

Si ocupindu-ne noi deliberat si sistematic cu educatia pustiului astuia, ca intr-un fel de piesa de Bernard Shaw (pe care niciunul nu-l citisem pe-atunci din cite stiu), am ajuns sa-l ducem la opera. Am rezervat frumos o loja, am facut planuri, atita ca celalat consul fiind indisponibilizat din nu mai retin ce motiv restu' de pustani s-au cam tras pe cur, si asa am ramas sa mergem doar noi doi. Ceea ce-am si mers.

Nu stiu daca stiti sau daca nu stiti, ca poate n-ati prins, dar in tot cazul, conventia era ca la Opera din Cluj se fumeaza, dar pe holuri si-n fumoar, nu-n sala (avind ea decoratii fine-n aur si alte minuni sensibile). De minim o suta de ani, deci cu mult inainte sa "nu se fumeze". Da, a existat asa o lume, si uite ca oamenii traiau bine mersi, ajungeau si sa aiba barba alba, si se ingrijeau si de delicateturile salii Operei. Da' divagam.

Baiatul asta, fiind el foarte incintat de diversele fineturi si alte rafinamente prinse de la noi si-o aprins pipa. Ca avea pipa, pai cine credeti voi ca mai avea pipa-n Manasturu' lumii ? Numa intelectualii, buei, m-ati inteles ? Mbon. Asa ca numa' ce vad cum face semne un cetatean din partea opusa spre mine, si cind ma-ntorc ii vad astuia pipa, si-l trimit afara, s-o stinga. Ca o pipa nu se stinge chiar asa simplu, tre' golita, in fine, divagam.

De asemenea in acea frumoasa perioada dinainte de latirea hidrei statale peste toti si toate exista conventia ca dupa inceperea spectacolului elevii pot sa intre gratuit, cu conditia sa se aseze unde-i liber, in liniste. La nici doua minute dupa ce iese al meu se deschide iara usa, eu ma intorc sa-l porcai, cind colo, doua mindrute, una blonda, ailalta bruna. "Sta cineva aici ?" vor sa stie ele.

"Da. Eu." le raspund ritos, ca asa-mi era felu' si pe-atunci. Astea chicotesc si intreaba daca au si ele loc, si eu le poftesc sa intre cu incredere, si le asez pe rindul din fata, cum se face cu femeile la Opera (am citit eu!), ca-s scunde si oricum vezi peste buclele lor. Si ma rog, ne mai conversam noi acolo.

Tipul revine, si foarte sigur pe sine se prezinta (chestie oarecum nespecifica pentru el, da-n fine), participa la conversatie, ne simtim bine, la final ma ofer sa conducem fetele acasa, cu care ocazie aflam ca locuiesc la un anume internat si studiaza la un liceu chiar aproape de al' unde teoretic mergeam si eu la scoala cind nu eram prins cu chestii mai serioase, ne despartim in buna pace (nu, nu ne-am pupat, si nici n-aveam de ce, mbine ?)

Si noi pornim in drumul nostru, adica inapoi spre casa. Dupa zece pasi tipul ma-ntreaba ca cine-s fetele ? Si io-i zic ca habar n-am. El crede la inceput ca zic la misto, da' cind se lamureste ca e pe bune, pur si simplu or intrat de bunavoie-n loja si aia-i tot se cam palizeste el asa, "pai si eu de ce vorbeam asa cu ele ?!". Mnoa tune-le, da' cum era sa vorbesc, din buric ? Problemele adolescentei din mileniul trecut, vedeti. Si discutam noi mai departe, ca daca-s bune (asta nu s-o schimbat si nu s-o schimba veci pururi, garantat), constatind astfel ca lui ii place mai degraba bruneta cea rotunjoara decit blonda cea facuta numa' din colturi si tensiuni (sa mor io, fata-pisica era). Ce sa-i faci, gusturi plebee.

Dupa care discutia evolueaza normal si previzibil, inspre "ce fraieri am fost ca nu le-am cerut o intilnire ceva". Meh. Intr-o doara ii zic ca daca am chef se rezolva - stiti cum zic pustanii ca "daca au chef" ? Noa, si eu ziceam tot asa, doar ca la mine era pe bune. Tipul n-avea de unde sa stie, asa ca ajungem sa punem pariu.

Pariu pe care de altfel l-am si cistigat (chit ca nu-mi mai amintesc ce era-n joc), da' v-oi povesti cum anume-n episodul urmator.