Sacralitatea Revolutiei
Nimeni nu mai vorbeste astazi despre sacralitatea Revolutiei, oamenii de bine au reusit sa confiste discursul pe tema, si sa umple spatiul public cu rebuturi, fructele naturale ale nestiintei, nesimtirii si neintelegerii care-i defineste precum i-a definit dintotdeauna, si-i va defini cat vor continua sa existe, ca asta-i structura lor. (Nesimtire, apropo, inseamna lipsa simtirii, iara nu nerespectarea sensibilitatilor si conventionalitatilor oamenilor de bine. Bine ?) Vezi doamne a fost furata, vezi doamne a fost de fapt asa, un fel de imbulzeala, vezi doamne forte oculte, manipulare, prostii si timpenii.
Ei bine, am sa vorbesc eu. Revolutia din decembrie 1989 a fost un moment sacru.
A fost un moment sacru, fara discutie si fara putinta de tagada posibila (altfel decit stilistic, de dragul vorbirii, de dragul unei imaginate forme a libertatii de expresie - libertatea de-a spune prostii). Este tratata astfel la unison si in unanimitate in presa vremii, precum si-n toate celelalte documente scrise ramase din perioada, ceea ce-o constituie ca atare din punct de vedere istoric, indubitabil.
Teza sacralitatii se confirma si filosofic vorbind : precum Marea Unire de la Alba Iulia, precum momentul comunei Parisului, precum toate celelalte momente cind aripile Divinitatii si-au facut nemijlocit simtita prezenta in mijlocul oamenilor si Revolutia din Decembrie a manifestat fraternitatea universala. Asta-i semnul, si asa cunoasteti ca ingerii umbla pe pamant printre oameni : toti se simt, spontan si profund, fratii tuturor, si le vine sa-si urle unii altora asta. Si si-au urlat unii altora asta, dintr-o simtire adanca si cu o completa uitare de sine.
Oameni de asocierea cu care poate intr-o situatie "normala", adica mundana, v-ar fi rusine, v-ar fi fost rusine, va este rusine totusi au fost acolo si-au simtit la unison, in virtutea umanitatii celei universale care raspunde uniform divinitatii. Oameni care se pregateau sa apere Casa Scriitorilor cu prastii si pusti cu boabe de fasole in cazul unei posibile, unei temute, unei eventuale invazii a Uniunii Sovietice conduse de-un Andropov monstruos, ridicat din morti special pentru asta. Oameni care faceau patrula pe cladirea ITC-ului din Cluj, cam singura cladire mai inalta in partea aceea de oras, perfect profilati pe-un cer albastru asa incat i-as fi putut impusca pe toti pina la unul din orice tufis plasat oriunde pe dealul Feleacului cu o pusca de vanatoare cat de cat competenta. Da, facusera armata. Da, se luau in serios. Da, asa a fost, pentru ca asa era.
Asa a fost, dragii mei. Pentru ca expertii din '88 sa nu ramana chiar complet in necunostiinta de cauza asupra primului an al existentei lor cea experta, pentru ca cei ce-si formeaza intelegerea vietii si cunoasterea lumii din Wikipedia si Gura Presei, pentru ca tineretul care n-a fost de fata sa aiba totusi cunostiinta ca asa ceva se poate, si s-a chiar intamplat in istoria noastra recenta (ba chiar de doua ori intr-un secol, ceea ce-i lucru mare) acest lucru simplu trebuie totusi spus : Revolutia din decembrie 1989 a fost un moment sacru.
Problema (sau binecuvantarea, cine stie) cu momentele sacre este ca cei ce-au fost acolo nu simt nevoia sa vorbeasca despre asta, si cind simt nevoia nu gasesc cuvintele s-o faca elocvent (adica inteligibil pentru ceilalti), iar cei ce n-au fost acolo simt nevoia sa vorbeasca cat de mult, pentru ca sa-si acopere in cuvinte gaura, lipsa, pierderea. Nimeni nu petrece mai mult timp discutind despre sex decit pustoaicele de liceu inca virgine si femeile la 30 si ceva de ani intre timp sexual abandonate de parteneri, si ambele categorii vorbesc mai ales prostii si timpenii, pe care din nefericire naivii, nepracticantii si absentii tind sa le ia in serios, ca doara asa merge invatarea, prin puterea repetitiei.
A fost odata ca-n povesti, a fost in Romania...
Thursday, 26 August 2010
hait. a recunoscut MiPo existenta divinitatii. ceva se intampla...
Thursday, 26 August 2010
Sa nu incepi si tu cu asteptarile...
Thursday, 26 August 2010
Dacă tot suntem la subiectul ăsta, hai să povestesc revoluția cum mi-au povestit-o ai mei de atâtea ori că m-am plictisit, nu de alta, dar eu aveam un pic peste un an și jumătate la vremea aia.
Știu că după ce taică-meu a plecat la muncă (ofițer fiind), ai mei m-au dus la bunici, într-un bloc care pe vremea aia era al armatei, fostă unitate militară, amplasat lângă alte unități militare, poligoane de tragere și așa mai departe (undeva pe București - Măgurele). Bunică-mii îi treceau gloanțele fix pe lângă ureche (din fericire i-au trecut doar pe lângă) în timp ce punea rufele la întins, sport extrem, ce mai.
Scena care mi-a rămas în minte, fiindcă vorba aia, am reușit să o vizualizez destul de bine, e aia în care maică-mea se grăbea spre locul unde eram eu și a dat pe drum de un puțoi, caporal, mama mă-sii, nu știu ce era, care stătea cu țeava îndreptată fix spre blocul ăla. Încercând să-i explice că acolo locuiesc în mare parte oameni bătrâni și copii, maică-mea a avut parte de o reacție paranoică, ceva în genul „acolo se ascund toți teroriștii din lume și să vezi ce mi-i pușc eu”.
Așa că nu știu, din povestirile pe care le-am auzit eu de la oamenii care-au trăit prin momentele alea, senzația generală a fost una de confuzie/haos. Nimeni nu știa cine trage în cine și de ce, mai ales că deh, oamenii erau și sunt proști, adică ușor manipulabili. Și uite că senzația asta mi-a rămas oarecum și mie, fiindcă nu pot să neg că unii oameni au luptat (unii au și murit) pentru un ideal, însă alții au fost carne de tun și nimic mai mult, în frunte cu armata, care a executat niște ordine, nici ea nu știe de ce; nu-mi explic nici până în ziua de azi de unde graba de a-l pune-n fața plutonului pe Nea Nicu - dar deja intrăm în chestiuni politice, n-are rost.
Revenind de unde a început articolul, morala gravă a ultimilor 20 de ani mi se pare aceeași: mă uit acum după exponenții revoluției de atunci (în conducere, administrație, pe stradă, unde o fi) și nu îi găsesc. În schimb mă lovesc zilnic de confuzia aia, care la unii și unele a devenit deja frustrare.
Privind dinafară, mie revoluția din '89 mi se pare o coliziune a doi factori: pe de o parte cel geo-politic, „conspiraționist”, whatever (pur și simplul faptul că ăsta a fost valul în tot blocul comunist), pe de altă parte cel al maselor care nu au mai putut suporta presiunea. Fără cele două probabil că nu s-ar fi putut înfăptui. Comparând cu protestele din piața Tiananmen, pare să mi se confirme teoria, plus faptul că comunismul s-a mulat altfel pe cultura lor față de a noastră (deși Ceaușescu a încercat să facă ceva asemănător).
Thursday, 26 August 2010
Pai din punctul de vedere al armatei cel putin cred sincer ca s-a perceput foarte mult haos. Ca si era, de fapt, nici o armata nu se descurca bine daca i se prabuseste structura de comanda.
Da' orisicat, discutiile statistice, despre geopolitica, despre cultura, despre chestiile astea nu pot atinge tema, ca-i vorba de moment, si de oameni, da' ca indivizi. Sigur, oamenii de vreo douazeci de ani la momentul ala, si fara legatura cu sistemul se afla mai in centrul trairii, oamenii de alte varste, sau legati in vre-un fel de sistem se afla mai spre margine, uniformitatea ceea a trairii sigur ca se vadeste iluzorie la analiza rece ulterioara (doar ca nici asta n-are treaba).
Chestia e ca revolutia n-are exponenti, si ca atare evolutia persoanelor x sau y nu conteaza si nu spun nimic despre nimic. Spiritul imi pare ca s-a simtit, si inca se mai simte la lucru - romanii sunt probabil cei mai liberi dintre estici, in pofida nemultumirilor lor apropo de calitatea statului.
Friday, 27 August 2010
Asa este...ai dreptate MP, a fost 'sacru' devenit viata, ai dreptate spyked, a fost o 'confuzie' in stil mare...si nu putea fi altfel. Revolutiile sint cea mai mare 'ilegalitate' posibila si privite pe portiuni mici pot fi (si sint) haotice, ca orice 'dezastru'...stii cum e spy, ca si cum te-ai plimba pe cimpiile de la Nasca si n-ai intelege liniiile albe, dar daca te ridici in aer si capeti perspectiva intregului, se dezvaluie 'miracolul'...senzatia aceasta, de 'intelegere' intreaga a miracolului am avut-o atunci cu totii, ca un cimp de forta care a cuprins intreaga tara si pe toti oamenii ei, chiar daca pe 'pamint' se intimplau (si) lucruri fara 'rost'...Ai dreptate Mircea Popescu, e greu de vorbit despre asta...Bun articolul !
Friday, 27 August 2010
Traiasca.
Friday, 27 August 2010
Anumite stari raman doar stari si atat, nu pot fi cuvinte, nu pot fi empatie ...
Imi place calmogen.
Saturday, 28 August 2010
Si mie.
Sunday, 29 August 2010
Si-asa ne prinde furtuna fara tigle pe casa. Vine Revolutia, trece Revolutia, vede tot baciul ce n-a mai vazut si incepe sa se nasca firav. un fenomen: cocalarismul. Mai aveam noi prin partile locului niscaiva vecini care mergeau la sarbi dupa Cipi Ripi, dar aia se puteau lauda doar cu singurul model de Puma cunoscut atunci, purtat cu mandrie de controlori pana prin 2000. Si incepe frenezia cumparaturilor. Dar in cireada, nu asa. Tot ce nu trebuie. Jucarii, chiloti mecanici, jartiere cu arc, bile de masaj chinezesti, lanturi cat mai groase din aur. Erau inceputurile. De pe urma acestor lacune, a lipsei de ratiune si civilizatiei, de pe urma dorintei generale de a avea tot, dar tot ce n-au avut, s-au ridicat imperii ale celor cu capul pe umeri care au stiut sa exploateze situatia. Doar ca fenomenul vietuirii fara cap nu s-a dizolvat in aer ci a facut radacini si trunchi. Si daca azi se intreaba unii de ce-i asa, eu cred ca si de-aia.
Sunday, 29 August 2010
Foarte posibil, mai ales patima asta a obiectelor.
Monday, 30 August 2010
Porcule, aveam un articole pus deoparte pentru Fain, da' cred ca te-o interesa si pe tine: http://www.romanialibera.ro/exclusiv-rl/reportaj/cum-s-a-risipit-cresterea-economica-a-romaniei-pe-manele-si-limuzine-196892.html
Mno.
Monday, 30 August 2010
Da' nu pricep, ce rost are sa le pui deoparte ? De banii de care le salvezi intr-un notepad le bagi si-n fain, care-i ideea ?
Monday, 30 August 2010
multirow bookmarks toolbar.
one drag vs. click-bookmarklet-copy-title-select-category-insert-excerpt-push-add-button-edit-title-paste-good-title.
Monday, 30 August 2010
Noaaaa
Da' ce motorizat esti pana mea, io n-am d-alea pe lynxu' meu.