Putin despre negociere

Dar putin, putin de tot. Aproape nimic. De fapt, chiar nimic, daca ma gandesc bine. Literalmente, nimic.

Gata.

Nu, pe bune, asta o fost tot.

Degeaba tot dati scroll, nu mai este nimic.

Bine, hai, daca tot ati coborat pana aici, hai sa facem o intelegere. Eu va spun un pic, putin despre negociere, si dumneavoastra nu mai spuneti la nimeni.

Primo, negocierea se desfasoara intre parti interesate. Nimeni nu-i obligat sa participe la negociere, nimeni nu "trebuie" sa nimic. Atare banalitate e nu doar fundamentala, ci si bine interiorizata si amplu inteleasa de cei care chiar fac doua cepe degerate la masa negocierilor. Motivul pentru care ei sunt atat de rari, si castiga atat de bine, este ca oamenii in general sunt perfect capabili sa se minta pe sine si sa pretinda despre sine, ca de exemplu c-au digerat ceea ce le este inca strain.

Existenta sociala se desfasoara in fixismul rolurilor, copilul trebuie sa-si faca temele, mami trebuie sa-i faca de mancare, tati trebuie sa-i cumpere trenulet de ziua lui, buni trebuie sa faca dulceata, autobuzul trebuie sa-l duca in oras si domnul director trebuie sa sufere de paralizie lombara (adica a salelor). Miliarde de interactiuni de-acelasi fel formateaza mintea mormolocului in directia jucarii de roluri si-a lui trebuie, asa ca nu-i de mirare daca intelegerea lui despre negociere este ca cealalta parte trebuie sa fie persuadata. Dar nu-i vorba de asa ceva, negocierea nu-i spatiul mormolocilor, e spatiul oamenilor liberi. Unde mormolocii se usuca si pier, mai ales pentru ca nimeni nu simte ca trebuie sa-i ude si sa-i gadile.

Secundo, ca nu exista reguli. Negocierea este anarhica din punct de vedere social, in sensul ca-si permite, precum internetul, precum dragostea, precum restul lucrurilor care merita efortul, sa-si creeze singura regulile, din doua postulate simple, un primo si-un secundo.

Existenta oamenilor se desfasoara in general legati de par, inlantuiti de zid, sa numim parul si zidul simbolic "statul", dar nu-i tocmai exact si nici foarte drept. "Binele" socio-ideologico idealizat, presiunea egalilor si-a ierarhiei, toate se constituie intr-un ce amorf in raport cu care individul incearca sa-si croiasca metode de supravietuire. Cea mai simpla este ideea de-a nu face miscari mari, pentru ca "tot ce urca si coboara", si practic singurul rezultat al unui moment cinetic insemnat indreptat dinspre perete va fi, mai incolo, un moment cinetic corespunzator de insemnat, indreptat fix inspre perete. Pe scurt, nu fa valuri, Gheorghe, ca te-neci. Sau, tot pe scurt, "trateaza-i pe altii asa cum vrei sa fii tratat", sau alte asemenea.

Aceasta jalnica inertie de caine batut, aceasta frica ancestrala adunata din sudoarea rece a generatii de femei violate zilnic este de fapt si "problema" pe care incearca s-o rezolve motivationalii, coachii, grupurile de suport contra abuzului familial si asa mai departe. Le uram succes, si trecem la subsetul care ne intereseaza pe noi : Pune, sa aiba ce taia. Asa-ti spune orice functionar care-a scris vre-odata un buget in orice birocratie, de stat sau privata : pune sa aiba [aia, ei, amorful] ce taia.

Problema este ca negocierea nu-i o interactiune cu parul, si nici cu zidul. Negocierea e o interactiune cu limitele reale ale individului, si nu cu limitele imaginate de el pentru a se face pe sine siesi palatabil. Negocierea e o lupta cu timpul.

Si ca atare, nimeni n-are timp sa incerce sa rezolve prin negociere orice probleme, ci le alege. Asa incat, daca diferenta intre pozitii este prea mare, negocierea se incheie. Fara alte discutii. Daca samanta asta de bostan e nouazeci de centi in ochii mei, si doi dolari in ochii tai, discutia se incheie aici. N-am s-o cumpar niciodata, si n-am sa mai discut despre asta, niciodata. Pentru ca nu trebuie sa nimic, si pentru ca n-am timp de pierdut.

Si-asa reusesc functionarii sa-si distruga sansele in piata libera : ei cer ca sa aiba de unde taia, pentru ca oricum celalalt trebuie sa negocieze cu ei.

Iar celalalt nu trebuie nimic, si inca si mai interesant, n-are timp sa discute, si daca opiniile diverg prin mai mult de obisnuitul 25%, discutia se incheie, instantaneu si definitiv.

Acum chiar nu mai este nimic.