Proprietatea intelectuala

Wednesday, 17 March, Year 2 d.Tr. | Author: Mircea Popescu

Alex Chirila face ce face si ma atrage din nou in discutia despre proprietatea intelectuala. Nu-i de fapt vina lui, cat ma deranjeaza afirmatiile nete, dar perfect eronate ale lui Sebi Bargau pe tema.

De la bun inceput sa ne intelegem conditia. Visurat declara singur ca el traieste de pe urma folosirii drepturilor intelectuale ale creatiilor lui. Nu-i singurul, si mi se pare perfect respectabil acest mod de a-ti castiga existenta, in principiu. Dimpotriva mi se pare ca nu se poate construi un contra-argument. Eu insumi nu traiesc de pe urma drepturilor intelectuale ale operelor mele, desi in principiu putem spune ca ele-s mai ample decat ale lui Bargau, intre romane publicate si fotograme de expozitie. Dar asa se intampla, asa au vrut zeii sau in fine, asa a iesit. Despre Alex n-am idee, dar ma gandesc ca probabil nu, poate ne va raspunde singur.

Acestea odata spuse, sa ne intelegem ca argumentum ad populam nu este nici valid, nici acceptabil. Nu intereseaza, pentru nevoile discutiei, si nu ma intereseaza, pe mine personal, daca Bargau Sebastian, familia Bargau, sau tot orasul Deva moare de foame in abjecta mizerie ca rezultat al concluziilor noastre. Pentru ca, asa cum generos ne atrage atentia chiar el, noi "nu suntem tigani", sa gandim in termenii "trebuie si gura mea sa manca". Ar merita poate psihanalizata relatia ciudata intre Bargau si tigani, dat fiind ca-i si dispretuieste, le si foloseste argumentele pentru sine, pare mai degraba ceva conflict intern nerezolvat acolo, dar in fine.

Ce ne intereseaza pe noi, singur, este adevarul. Si adevarul este, ca orice adevar demn de acest nume, format din doua parti. Prima parte este ca drepturile intelectuale nu sunt drepturi reale. Am ilustrat chestiunea asta pe larg intr-un articol, nu mai revin.

Sub acest aspect, sustinerile la moda astazi intre cativa blogeri despre echivalenta intre incalcarea drepturilor intelectuale si furt este si falsa, si neavenita. In principiu, ea ar descalifica purtatorii de la o discutie substantiva, in virtutea faptului ca nimeni nu face asemenea erori in gandire fara sa i-o fi uns cineva in prealabil. Daca era vorba de presa, de exemplu, nu stateam pe ganduri. Totusi, eu cred, pentru uzul meu personal cel putin, ca naivitatea (ca sa nu-i zicem simplu prostie) ii conduce, iara nu ranjetul unui "mogul" incarnat intr-un fel sau altul. E o opinie, posibil gresita, mi-o asum ca atare.

A doua parte este ca desi nu sunt drepturi reale, asta nu descalifica drepturile intelectuale de la a fi drepturi si a fi respectate. Nici dreptul la viata privata nu este un drept real, precum nu sunt nici dreptul la asigurari de sanatate, sau invatamant primar gratuit, sau apa curata niste drepturi reale. In fapt, daca privim istoria lumii, principalul drept real, in afara de proprietate, este dreptul de-a muri tinandu-ti matele cu mana in urma unei tranzactii nefericite cu un tip mai iute de sis. Iar dreptul de-a vota si de-a fi ales sunt inca si mai statutare decat dreptul la proprietate intelectuala.

Toata discutia adevarata se invarte in jurul urmatoarei teme : cea mai mare parte a bunastarii noastre astazi vine din gandirea oamenilor, si nu din folosirea resurselor naturale, si nici macar din munca bruta. Este atunci clar si indisputabil ca un mai mare volum de gandire, astazi, chiar acum, va aduce mai multa bunastare societatii umane in totalul ei, si ideal vorbind, chiar si membrilor care o compun.

De-aici incolo ne mai raman doua sarcini, simple ca enunt : In primul rand, trebuie sa ne asiguram ca nimic nu impiedica desfasurarea gandirii, si in al doilea rand trebuie sa ne asiguram ca fructele gandirii curg in mod echitabil spre indivizi (pentru ca politica in termeni de grup social e o tema absolut interzisa, de cand cu Hitler, Stalin, Idi Amin si restul de baieti veseli).

Exista la ora actuala un sistem care propune ideologia ca el ofera maximul de stimulare al creatiei intelectuale. Acest sistem procedeaza prin echivalare, cum explic acolo-n comentariul citat, creand niste drepturi de control asupra uzului produselor mintii umane. Acest sistem nu este fix, ci a evoluat abrupt in ultimii 30 de ani (intamplator sau nu, odata cu nevoia industriei americane de desen animat de a-si pastra in proprietate figura lui Mickey Mouse). Ei bine, asta trebuie si asta merita discutat, in ce masura ideologia respectiva chiar se muleaza pe realitatea subiacenta, si in ce masura evolutia ei este in sensul dorit, sau dimpotriva, dinspre sensul dorit, si unde anume, si cum anume.

Si dincolo de sistemul teoretic, de filosofie a dreptului, mai exista si un sistem juridic, de practica a dreptului, care-l implementeaza. Din nou, in schimbare abrupta in ultimii ani, chiar daca nu la fel de abrupta ca si teoria din spatele lui, gratie inertiei curtilor (care, in pofida vituperatiilor de om nedus la scoala ale Prim-Presedintelui-Sef, a salvat omenirea de la dezastru de mai multe ori decat a nenorocit-o). Si din nou, aici merita purtata discutia, daca intr-adevar practica implementeaza teoria, si unde si cum si de ce, si daca schimbarea aduce beneficii sau pagube, si cui si cat de mari.

Mi-ar place daca am reusi sa discutam chestii care conteaza, reusind astfel, si pentru prima oara in istoria Romaniei, sa producem valoare pe internet, si sa crestem produsul intern brut. Dar pe bune si de-adevaratelela, iara nu pe teorii si impresii. Pentru ca o blogosfera care produce reclame nu intereseaza de fapt pe nimeni, si nu ajuta cu nimic. Dar o blogosfera care ar produce solutii gandite la probleme corect intelese ar fi nu doar interesanta, ci chiar centrul vietii sociale si-al discursului public in Romania.

Daca guvernul, asa prost si tampit cum suntem noi toti de acord ca se gaseste dansul are de unde scoate cinci sute de milioane de euro pentru e-Romania, hai sa vedem daca noi, asa inteligenti si geniali cum suntem toti de acord ca ne gasim noi insine avem de unde scoate cinci sute de lei pentru o blogosfera care sa si conteze. Nu sub forma de bani. Sub forma de timp. Cat timp de gandire va platiti dumneavoastra insiva, cu cei 500 de lei pe care i-ati gasi sa-i donati unei campanii care chiar conteaza ?

Succese.

Comments feed : RSS 2.0. Leave your own comment below, or send a trackback.

34 Responses

  1. Dan Patrascu`s avatar
    1
    Dan Patrascu 
    Wednesday, 17 March 2010

    Da din pacate, blogosfera devine tot mai mult PR si marketing si tot mai putin dezbatere de idei. Oare cate energii se risipesc asa?

    Eu personal am spus mereu ca prin blogul meu incerc sa promovez o dezbatere ganita si argumentata pe teme de interes vital. In ultima postare vorbesc dedpre modificarea Constitutiei, si nu o fac aruncand cu piatra in unii sau in altii, ci plecand de la niste date certe, de la niste observatii etc.

  2. Mircea Popescu`s avatar
    2
    Mircea Popescu 
    Wednesday, 17 March 2010

    Parerea mea este ca de fapt doi-trei-cinci-zece tipi, care n-au absolut nici o treaba cu blogosfera dincolo de faptul ca au si ei fiecare cate un blog-doua-trei, precum alte sute de mii de pusti de-o varsta si pe-o minte cu ei, au virat in sfarsit inapoi spre sanul mumei lor, interesul comercial.

    Chestie care nu vaz ce importanta sau impact are, in si de sine. Adica, e o problema de media si televiziune, si nu neaparat de blogosfera, dincolo de interesul ocazional si pasager al cate unui bloger adevarat.

    Si-n rest, foarte bine faci, insista.

  3. bunicel bunicel... corect

  4. pai de-asta ti-am spus in trecut daca nu cumva vrei sa treci la alt nivel decat sa te rafuiesti aiurea cu zoso. hai sa-i dam valoarea constructiva bloggingului. fie ca-i vorba despre literatura, politica sau jurnal, trebuie sa terminam cu porcarii de genul cati bani scot eu si cati unici am pe zi, inscriindu-ne pe acelasi fagas de gandire cu "sa moara capra vecinului".

  5. Dan Patrascu`s avatar
    5
    Dan Patrascu 
    Wednesday, 17 March 2010

    Pai eu cred ca o oarecare importanta are ceea ce am subliniat, in sensul ca bloggerii care fac din blog un instrument de PR si marketing sunt invitati tot mai des la televiziuni sau sa scrie in ziare si incep sa fie perceputi ca niste adevarati guru ai blogosferei, lucru ce mi se pare cu totul eronat.

  6. Mircea Popescu`s avatar
    6
    Mircea Popescu 
    Wednesday, 17 March 2010

    Drept. Pe de cealalta parte, cine crede ce vede pe la televizor are probleme ceva mai serioase decat impresiile false pe care si le formeaza despre cum ii chestia cu blogosfera aia. Ca de-un exemplu, foamea.

  7. offtopic(desi nu chiar de tot, pentru ca mno, datele noastre personale or fi tot o propietate de a noastra):

    considerandu-te mai in tema si mai la curent cu mersul birocratic al tarii noastre doream sa te intreb ce zici, cum vezi, ce vezi in treaba asta: http://media.imopedia.ro/stiri-imobiliare/atentie--bancile-pot-bloca-conturile-celor-care-nu-isi-actualizeaza-datele-personale-11864.html ?

    parca ai mai scris ceva despre. sunt curios pana la urma ce solutie ai adoptat in cazul acesta?

  8. Mircea Popescu`s avatar
    8
    Mircea Popescu 
    Wednesday, 17 March 2010

    Am mai scris, aia cu ochiul meu si mana mea.

    Chestiunea este spinoasa si dificila, din motivul simplu ca nu poate sa existe proprietate individuala fara... identitate. Pur si simplu, n-are cum. Identitatea va trebui construita deci cumva, si in virtutea constructiei ei, date fundamental personale vor trebui facute publice. Istoric, chestia asta se intampla fara sa ne ceara permisiunea, in virtutea fizicii elementare - omul primitiv arata intr-un fel anumit, vocea lui suna intr-un fel anumit, sudoarea ii mirosea intr-un fel anumit, multe alte semne care ingaduiau celorlalti sa-l recunoasca, ca voia el, ca nu voia. Rasul, comportament in mare involuntar pare ca a aparut tocmai din aceasta nevoie de identitate.

    Faptul ca astazi avem mult mai mult control asupra problemei nu inseamna ca putem refuza cu totul orice identificare, decat daca suntem dispusi a renunta cu totul la notiunea de proprietate, si in mare parte la notiunea de societate. Ce mai ramane este sa ne asiguram ca actul identificarii este eficient si suficient, si pe cat posibil comfortabil. Asta-i o discutie lunga.

    In ce priveste bancile, nu-i alegerea lor, asa-s normele BNR, si nu vad cine si-ar risca licenta, mai ales ca BNR e destul de aspra pe partea de enforsare, cel putin in anumite domenii. N-am habar exact ce se cere, pentru ca personal nu ma intereseaza, mi se pare mult mai sanatos sa tin toate conturile pe firme, si nu prea inteleg rolul unui cont in banca pe persoana fizica. Asa ca la obiect nu pot zice ca am o opinie formata sau mult habar de chestiune.

  9. ma amuza ca subiectul asta e foarte prezent in toata babiloniada blogosferelor mondiale, iar cei care urla cel mai tare ca au fost "furati" intelectual au blogurile pline de clipuri si clipulete luate de pe collegehumor, onion&vimeo, de youtube sa nici nu mai vorbim.

    cândva( curând) va exista si in România o breasla intreaga de avocati si avocatei care altceva n-o sa faca decât sa adune cheta obligatorie pentru copyright infringement, si asta nu neaparat in numele celui care detine dreptul de autor, oh happy days to come!

    ca e drept, ca nu e : cutia pandorei e deschisa de-o vreme deja!

  10. hmm... multumesc frumos pentru acest raspuns foarte concludent. ma gandeam ca ai cont, atunci cand te-am vazut in poza scotand din bancomat de la cec.

    e o idee foarte buna sa tii bani in conturile firmei(asta cata vreme nu dai faliment, desigur) si conturile de pf sunt cu adevarat o idee proasta. dar eu unul, cum nu am fiirma, nu am ce sa fac si se pare ca va trebui sa ma aliniez. ma gandeam ca ai reusit cumva sa fentezi demersul bnr, de aia te-am chestionat cu privire la problema in cauza. merci frumos, oricum.

  11. Mircea Popescu`s avatar
    11
    Mircea Popescu 
    Wednesday, 17 March 2010

    @kokofifi Poi sa nu crezi c-am inventat noi hotul ce se teme de furat.

    Cat despre viitor, ai dreptate, da' nu stie gaina ce-i de fapt chestia pe care-o cere si-o doreste. Dar am impresia, global vorbind, si de chestii care conteaza, ca deja fluxul asta al aiurelilor litigioase cu copyrightu' e-n remisie, cel putin dupa cat pot interpreta semnalele de la nivelul care conteaza cam cel mai mult in asa estimari, court clerks si de-aia.

    @Mihai Nu-i bai, noi sa fim sanatosi. Si eventual bani sa fie.

  12. kokofifi`s avatar
    12
    kokofifiinsigna de criptograf 
    Wednesday, 17 March 2010

    tocmai, ca nu se mai ajunge la court, avocatii isi dau singuri de lucru si-si iau banii apoi de la infringenti, virând apoi o mica parte catre cel care detine drepturile de autor si care nu investeste nimic/nu risca nimic: "turn piracy into profit" e noul lor slogan. urmeaza timpuri interesante pentru noi toti.

    asta sub amenintari de litigii de zecidemii de trollari, normal.

    exista firme de logging care stau la pânda pe torrente, exista programe de identificat poze si texte, totul e pregatit si sta pe blocurile de start, legea exista deja in UE, mai lipsesc putine state care s-o aplice.

  13. Mircea Popescu`s avatar
    13
    Mircea Popescu 
    Wednesday, 17 March 2010

    Tu, asa o fost si cu tortu', daca ai prins/ti-amintesti.

  14. kokofifi`s avatar
    14
    kokofifiinsigna de criptograf 
    Wednesday, 17 March 2010

    the cake is a lie? 'course.
    noroc ca userul e inventiv si se regrupeaza rapid.

  15. Mircea Popescu`s avatar
    15
    Mircea Popescu 
    Wednesday, 17 March 2010

    Nu, nu, tort. Liebeck v. McDonald's Restaurants.

  16. kokofifi`s avatar
    16
    kokofifiinsigna de criptograf 
    Wednesday, 17 March 2010

    aaa, ok, motivul pentru care nu mai primeste omul nicaieri cafea fierbinte in State? m-ai indus in eroare cu tortu' tau

  17. Mircea Popescu`s avatar
    17
    Mircea Popescu 
    Wednesday, 17 March 2010

    Nu mai primeste pe focu'.

  18. Anonimosu`s avatar
    18
    Anonimosu 
    Wednesday, 17 March 2010

    Auzi aici: http://twitter.com/zoso/status/10620009713

  19. Mircea Popescu`s avatar
    19
    Mircea Popescu 
    Wednesday, 17 March 2010

    Lol da, bine, sunt absolut impresionat. Adica tema Trilemei fu aici pe Trilema din 31.12.2008, ca n-am schimbat-o niciodata, si iata ca apare ea azi 17.03.2010 pe-un site de teme de wordpress, cu data de 22. A doispea, doomiiopt.

    De fapt, am mai vazut-o prin vara pe la un bloger, nu mai retin care, si in prima faza era sa fac explozie, pana am povestit cu cativa tipi ce-s in problema si mi-or explicat ca asa functioneaza sistemu', vin baietii, fura temele, le adauga link-urile lor si le pun la download. Iar ala saracu' probabil n-avea nici o vina. Dupa care am chiar identificat-o, pe alt site de aceasi factura, care intre timp daca bine retin s-a si inchis. Asa, intamplator.

    Banui ca ar trebui sa ma agit, da' uite ca asa mi-e o lene...

  20. Anonimosu`s avatar
    20
    Anonimosu 
    Wednesday, 17 March 2010

    Si zici ca nu are nici o legatura cu asta http://twitter.com/Mircea_Popescu/status/10534739468

  21. Mircea Popescu`s avatar
    21
    Mircea Popescu 
    Wednesday, 17 March 2010

    Vai dar cum poti sa spui asa ceva ?! Cum poti crede ca hotul prins la furat vine a doua zi cu ceva incropeala sa-i discrediteze pe aia de l-or prins ?! Asa cum face de obicei ?! Absurd, zic.

  22. "ad populam" e licenta poetica, sau freudian slip? :)

    nu prea am ce sa zic, poate si pentru ca, in linii mari, mi-s de-acord. problema spinoasa..

  23. cristian`s avatar
    23
    cristian 
    Thursday, 18 March 2010

    @Mircea
    referitor la partea cu "In ce priveste bancile, nu-i alegerea lor, asa-s normele BNR"
    ai dreptate până la punctul unde în hârtiile alea pe care le completezi cu datele tale apare așa.....

    Eu Xsulescu vin de drag și bunăvoie să cer băncii a-mi reînnoi datele..... și nu că..... o normă BNR cere băncii să-mi reînnoiască datele

    Și măgăria supremă este aia cu ....și accept renegocierea dobânzii la credit fără............ scrisă cu litere la fel de mititele undeva în pagină.

    Am refuzat să semnez o asemenea hârtie. Am vrut să iau acea hârtie ca dovadă, a luat-o repede din față și a spus că dacă nu vreau.....nu vreau și banca o să-mi blocheze conturile.... :)) este că sunt haioși rău?

  24. Mircea Popescu`s avatar
    24
    Mircea Popescu 
    Thursday, 18 March 2010

    @zamo.ca Tu cam ce crezi ?

    @cristian Ce zici tu e penal de-a dreptul. Zic, asa, ochiometric, ca-i loc de-o cauza civila.

  25. cristian`s avatar
    25
    cristian 
    Thursday, 18 March 2010

    Păi ca să nu pară că mănânc rahat......

    "Unele banci strecoara clauze in defavoarea clientilor

    Spre exemplu, Banca Transilvania impune clientilor semnarea unei clauze prin care acestia sunt de acord ca modificarile de dobanzi, comisioane, taxe sa le fie aduse la cunostiinta doar prin afisare la sediul bancii."

    de aici

    dar o să caut și formularul ăla.

  26. Mircea Popescu`s avatar
    26
    Mircea Popescu 
    Thursday, 18 March 2010

    Bine, e o diferenta totusi intre a modifica conditiile de anuntare, adica, de la telefon la simpla afisare, si cu totul altceva a-si aroga dreptul de-a modifica dobanda, daca nu-l aveau inainte.

    Principalul motiv pentru care eu nu pot angaja credite la banci romanesti este tocmai asta, nu-s dispusi sa semneze un contract cu dobanda fixa pe intreaga durata. Practic, ei vor sa-mi deie o suma fixa, si sa-mi ceara pe ea cat au nevoie, ori asta nu-i o afacere, e o donatie, si zic ca am alti musterii pentru donatii inaintea bancilor. Eventual putem renunta la sume fixe cu totul, eu iau credit "cat am nevoie" si ei pun dobanda "cat au nevoie" si eu platesc cand am timp. Ca altminteri, nu vad cum.

  27. Super

  28. Ana Marian`s avatar
    28
    Ana Marian 
    Sunday, 3 March 2019

    Super tare, nu m-am asteptat

  29. Mircea Popescu`s avatar
    29
    Mircea Popescu 
    Sunday, 3 March 2019

    Si cam cine esti tu, sa te suspectezi de-a astepta chestii ?

  1. [...] Proprietatea intelectuala – Un articol vast cu privire la proprietatea intelectuala, drepturi. L-am adus in prim-plan [...]

  2. [...] de opinie" care urla din gura de sarpe ca piraterie = furt (o idee de altfel falsa, precum am stabilit) de-a participa la evenimente gratis (si deci, necesar, gratuite). Aceleasi argumente care le par [...]

  3. [...] viitoare cand va apucati sa-mi spuneti despre fantastica "proprietate intelectuala" asa cum a fost ea reformata in ultimii douazeci de ani, sa includeti si o notita despre cum e bine [...]

  4. [...] in fani infocati ai ultimei jepcarii marca Microsoft, mari suporteri ai unor absolut elucubrante interpretari parajuridice, sustinatori de elita ai RMCC scl etc. Cum se numeste el, motivul ? Deontologie parca. Sau [...]

  5. [...] continuarea fireasca a povestii cu Afanti si suedeza, si vine sa completeze articolul intitulat Proprietatea intelectuala, scris in 2010 si care iata ca a fost pina azi ultimul cuvint pe aceasta complicata tema in limba [...]

Add your cents! »
    If this is your first comment, it will wait to be approved. This usually takes a few hours. Subsequent comments are not delayed.