Poveste din cartier

El a terminat liceul cindva inainte de 2000, undeva prin provincie. N-o fost nici geniu nici prostul clasei, n-o fost nici o scoala de elita nici una prapadita, sedea cu parintii intr-un apartament proprietate din vremea lui Ceausescu, de trei camere, mobilat normal, mergea in vacante cu parintii din cind in cind, ta-su lucra, ma-sa lucra, nu s-au certat, rar s-au imbatat, aveau si carti, in casa se citeau ziare, pe scurt... o familie normala.

Dupa liceu a venit facultatea, si-a ales ceva, nu mai conteaza, nu i-o placut niciodata matematica dar parca avea ceva talente, s-o angajat inca din anul 2, sau 3 sau poate ca era chiar anul 1 ? la ceva firma, munca de jos, a lucrat un an, sau sase luni, sau poate chiar aproape doi, dupa care alta, tot asa, sase luni sau doi ani, sau a luat o pauza, tot la fel... in fine.

Pasiunea vietii lui a fost fotografia, si fericirea vietii lui a fost cind a reusit sa prinda o slujba ca fotograf. Fotograf, pe bune. El, amatorul, cu aparatul ala mai vechi si mai slabut pe care si-l cumparase din economii. Doi ani de economii, sau poate trei, sau poate sase luni (da' nu prea cred). El, amatorul, a prins slujba, si de acum era el, fotograful. Fotograful profesionist. Sa-i plezneasca inima in piept si mai multe nu, a dormit cu aparatul in pat in noaptea aia, s-a prezentat la munca cu juma' de ceas in avans (modela a intirziat doua ore), vai, dar cine mai era ca el ?

Si apoi, din slujba in slujba, si-a adus sculele mai la zi, si-a cumparat un calculator mai performant, un laptop, ceva electronice, a pus avansul de-o masina acceptabila in leasing, incet-incet viata parea ca trage tot in vechile fagasuri si tata era multumit de baiat, si mama mai lacrima din cind in cind.

Ea a terminat liceul cindva inainte de 2000, undeva prin provincie. N-o fost nici diva nici proasta clasei, n-o fost nici o scoala de elita nici una prapadita, sedea cu parintii intr-un apartament proprietate din vremea lui Ceausescu, de trei camere, mobilat normal, mergea in vacante cu parintii din cind in cind, ta-su lucra, ma-sa lucra, nu s-au certat, rar s-au imbatat, aveau si carti, in casa se citeau ziare, pe scurt... o familie normala.

Scria compuneri pe care profesoara de romana le citea in fata clasei, ba a cistigat ceva si pe la Olimpiada la un moment dat, sau o fost alt concurs ? Poate era ceva cenaclu. In tot cazul, a facut facultate de limbi, la Bucuresti, sau la Cluj, sau la Ies sau unde o fi fost. De angajat s-a mai angajat pe ici-pe colo, dar cam greu, sefii nesimtiti se cam dadeau la ea si ei nu-i prea placea, clientii nesimtiti se cam dadeau la ea si ei nu-i prea placea, colegii nesimtiti ma rog, intelegeti. Fata sensibila, suflet delicat. Parintii, saptamina si pachetul, statea cu mai multe fete claie peste gramada intr-un apartament mare si chicoteau toata ziua de nebune. Ah, tinerete...

Dupa facultate si-a cautat ceva slujba, mai cu chiu mai cu vai, ba la o editura ba la o promotie, in meserie greu sa-ti gasesti de lucru, se duce dracu' la Cuca Macaii sa fie profesoara de limba romana la niste retardati obraznici. Daca-i pune unu' mina pe fund ?!

Si iata ca intr-o zi s-au intilnit : ea si el, el si ea. Lumea s-a sfirsit, cea veche, s-a nascut una noua, prin reorganizarea ideatic-transcedentala a celei vechi, ce-i drept, dar totusi, noua. S-au mutat impreuna, s-au iubit nustiucum, eu, da' stiti voi sigur, s-au hotarit ca asta-i, si s-or lua.

S-au luat, au facut nunta, parintii ei i-au cunoscut pe parintii lui, parintii lui i-au cunoscut pe parintii ei, cei patru oameni in virsta s-au recunoscut ca perfect identici, intimplator situati in spatiu in orasele diferite, in apartamente diferite, la etaje diferite, dar in aceleasi orasele, in aceleasi apartamente indistincte facute dupa aceleasi planuri, tineti minte veioza aia de pe vremea lui Ceausescu pe care toata lumea o avea in casa ? Tineti minte biblioteca Raluca sau cum drac ii zicea ? Mirela ? Mnoa, ei.

Si dupa nunta a inceput iadul.

A venit criza.

Ceea ce parea o profesiune, pentru el, a redevenit brusc hobby. Nimeni niciunde nu mai e dispus sa plateasca un fotograf ca sa faca poze. Orice copil cu un telefon mai recent poate face poze, la 1920 de pixeli, avind in vedere cam ce bugete au revistele si cam ce pretentii gospodinele carora li se adreseaza...

Ceea ce parea o profesiune, pentru ea, a redevenit brusc... neant, frecare de menta, sezut la o cafea cu prietenele, ce piar, ce social media, ce project management. Secretara, maximum, si la competitie cu inca o suta sau o mie de fete, de-aceeasi virsta, cu sinii mai mari si decoltee mai obraznice, cu funduri mai bombate si genunchi mult, mult mai flexibili. Cu limbi infinit mai catifelate si mult, mult mai dispuse.

Veniturile li s-au prabusit cu un sanatos 80%, de pe-un an pe altul. Creditele angajate, ca au luat casa sau n-au luat casa, ca au luat widescreen sau n-au luat widescreen mai putin conteaza, pina la urma cine era fraier sa nu tina macar un 50% DAE ? Pai cum, sa-ti dea bani si tu sa nu-i iei ? Pai cum, si Alinuta o facut, si Danuta o facut, si Onuta o facut, numa' noi sa nu facem ?

El nu-i dispus sa lucreze in "orice", prefera sa se joace Warcraft, unde poate fi ce doreste el. Ca de exemplu cel mai tare elf nustiudecare. Ea nu-i dispusa sa faca bot. Prefera sa faca git. Impreuna, elful cel mai tare si cu gitul fara bot formeaza o impresie bizara cetateanului imbracat in costum cu tot cu vesta de la masa vecina.

O impresie de rupere. Sunt buimaci, nu inteleg ce i-a lovit, nu inteleg cum e posibil, refuza pur si simplu sa creada ca asta este realitatea, ca ratiunea le prezinta prin extrapolare viitorul. Trebuie sa fie un vis, este in mod evident un cosmar. Asa ceva nu se poate.

De multe ori ma-ntreb
Oare cit o sa mai tina
Oare citi or sa plece si-or sa vina...
Poate e un drum gresit,
E-o poveste fara sfirsit.