O scurta istorie a educatiei

Invatarea exista de la inceputurile lumii, e o proprietate a oricarui mamifer si dupa toate posibilitatile si a altor animale inferioare. Puiul de gazela invata de la mama lui care ierburi, unde, cind si cum, tot asa cum puiul de ghepard invata de la mama lui care parti din gazela etc.

Educatia in schimb, ca proces de invatare dirijat catre anumite scopuri, si organizat deliberat nu este, dupa toate probabilitatile, mult mai veche decit inventarea scrisului. E posibil sa fie, n-avem de fapt dovezi, dar pare cam improbabil.

Pentru mai toata durata acestei istorii de ceva mii de ani (in principiu scrisul s-a dezvoltat treptat pe baza calendaristicii, care a creat legatura intre periodicitate si simbol, sau mai precis spus a oferit mediul in care mintea omului sa poata observa aceasta legatura) educatia s-a petrecut intre proprietari si obiectele proprietatii lor. Profesorul era magister, maestru, adica stapin, si nici intr-un caz un functionar oarecare, precum nici intr-un caz un egal.

Dovada relatiei intime si personale dintre educat si educator este bineinteles homosexualitatea, sau cu alte cuvinte consumarea acestei intimitati in fapt. Merita sa ne oprim citeva clipe pentru a sublinia doua idei. In primul rind, sa reamintim cea mai valoroasa observatie din toata stiinta hermeneuticii asa cum se aplica ea textelor : cind prima lectura a unui text releva pasaje acceptabile, inteligibile si de bun simt, precum si pasaje care par complet absurde si divortate de logica interna a restului, intelegerea textului asa cum este el scris are loc atunci cind cititorul reuseste sa reconstituie mental structura textului asa fel incit pasajele care pareau la inceput absurde si divortate de logica interna a ansamblului devin pilonii de forta pe care intreaga constructie se sprijina, iar pasajele de bun simt simple caramizi neglijabile, bucatele cu care sau fara care edificiul s-ar prezenta in mare cam la fel.

Tot la fel, chiar daca la primul contact homosexualitatea perieducativa, asa cum s-a practicat si la greci dar nu numai la greci e un semn de coruptie si o chestie care nu are, de fapt, nici o legatura cu educatia "adevarata", in fapt tocmai homosexualitatea respectiva este semnul fundamental, esential si indelibil al functionarii corecte, eficiente si echilibrate a procesului. Cu gramatica sau fara gramatica, cu geometrie sau fara geometrie, cu vietile sfiintilor sau fara vietile sfiintilor, educatia ar fi fost in continuare educatie. Dar fara intimitate si fara posesie, intelese in cel mai complet sens al termenului, deci da, pina la consumarea lor sexuala, nu ar fi existat si nici nu poate sa existe. Dovada istorica o primim cind observam ca "educatia" s-a petrecut obiectiv pe materiale absolut disjuncte de-a lungul istoriei, ceea ce invatau tinerii retori in Atina anilor 300 inainte nu e identic cu ceea ce invatau tinerii novici in Cluny, 1000 dupa, cu o singura exceptie : largirea sfincterului.

In al doilea rind, sa notam in trecere si fara pretentii motivul principal pentru care homosexualitatea ca alegere subiectiva s-a bucurat de atita suspiciune intelectuala de-a lungul timpului. Este greu de crezut pentru mintea omului (in general vorbind), care-a perceput homosexualitatea ca o manifestare normala a supunerii invatacelului fata de dascalul sau ca poate sa existe o preferinta naturala pentru sexul opus in afara acestui cadru. Intr-un fel homosexualitatea simpla si calma, asa cum se practica ea intre adulti astazi e "o intinare a nobilelor idealuri", sau ceva pe-acolo. Visceralitatea contrareactiei, pe care generatii intregi de homosexuali au incercat sa si-o explice, se explica de fapt foarte simplu, in baza a cinci sau sase mii de ani de istorie. Noul sperie pe om. Tot aici si tot in treacat sa notam motivul pentru care femeile nu au putut fi educate, si cu necesitate nu din rautate sau gresala, nicaieri in lumea vestica, precum nu pot fi inca educate in lumea musulmana, care-i usor in urma cu dezvoltarea : virginitatea lor era deja folosita pentru semnalizare sociala, cum poti pretinde ca domnita e in acelasi timp si virgina si educata ?!

In ultimii ani, foarte recent, acum o clipa a aparut un sistem alternativ de educatie. Prusacii au inventat scoala de ofiteri, careia i-au creat de urgenta o copie palida sub forma scolii militare in general, a instructiei. Cele doua stau de fapt in exact raportul in care regina albinelor sta cu albinele obisnuite : sunt acelasi cod genetic, ciuntit insa pentru a da comparativ mai simpla albina.

Acest sistem educativ este intru totul diferit de traditia istorica. Educatia se realizeaza de catre functionari, care sunt ei insisi in proprietatea unei abstractiuni numita "stat", sau "patrie", un stapin mare si nevazut, asupra unor invatacei care nu sunt proprietatea profesorilor lor, in mod ideal, ci tot a "statului" ori "patriei". In pofida acestor teorii romantioase despre ideal,

On lui met sur-le-champ les fers aux pieds, et on le mène au régiment. On le fait tourner à droite, à gauche, hausser la baguette, remettre la baguette, coucher en joue, tirer, doubler le pas, et on lui donne trente coups de bâton; le lendemain, il fait l'exercice un peu moins mal, et il ne reçoit que vingt coups; le surlendemain, on ne lui en donne que dix, et il est regardé par ses camarades comme un prodige.

precum vedeti, in practica proprietatea asupra soldatului tot in mina functionarului se afla, doar ca, si aici e marea chestie, doar ca responsabilitatea pentru soldat, pentru viata lui, pentru educatia lui nu mai este pe umerii functionarului. Mare chestie, deresponsabilizarea factorilor de raspundere, este ? Cam asta-i directia involutiei sociale sub presiunea cresterii populatiei (sau in termeni mai proprii, a scaderii valorii unitare per capita) din cele mai vechi timpuri.

Bine, si pe umerii cui e atunci ? Pai, statistic vorbind, pe umerii stapinului cel mare, adica a statului. Dar practic, sau unitar vorbind, e pe umerii soldatului, de facto, ca cine sa-i poarte de grija daca n-are cine ? Ei, aceasta diviziune a responsabilitatii e de exact natura deresponsabilizarii : ori de cite ori doua entitati distincte sunt responsabile pentru acelasi singur lucru, nimeni nu va putea fi niciodata tras la raspundere. Si nimic nu-i mai distinct decit un stat, statistic si abstract, si un soldat, individual si concret. Ca atare...

Ca atare, iata minunea ca fix la vremea asta nascocirile fostilor alchemisti deveniti brusc fizicieni iau foc ca un butoi de pulbere si se trece cu surle si cu trimbite la revolutia industriala. Stiti de ce eu ma numesc in limba engleza CEO, adica Chief Executive Officer ? De-aia, pentru ca sunt ofiter, adica am iesit din scoala prusaca de ofiteri. Care nu-s, de fapt, maiori/colonei/generali, ci sunt simpli pastori de suflete, dupa nevoile statului (extins in cazul economiei sa numeasca "statul investitorilor"). Si asa s-a trecut de la educat ofiteri pentru armata si nevoile curtii la educat ofiteri pentru nevoile companiilor, si de la educat soldati pentru nevoile tunului la educat muncitori pentru nevoile tractorului. Sa facem din tun tractoare, cum era ? Ei bine, iata ca era, iata ca a chiar fost, iata ca inca este.

Problema cu aceasta abordare profund inadecvata si absolut iresponsabila a educatiei este... pai... in primul rind faptul ca e profund inadecvata, si in al doilea rind faptul ca e absolut iresponsabila. Scurta istorie a educatiei este scurta istorie a unei masini gindita ca sa ruleze pe uscat, taiata in doua si aruncata in riu. Pfoaioaioai se scufunda, oameni buni!!!

Zau asa, cine ar fi crezut ?! O masina taiata in doua si aruncata in riu se scufunda. Sunt in soc, ce mai, complet surprinzator.

Oare ce sa facem ?!?!?!?!