Notiunile de baza - II

Odata ce-a aparut statul, cum am vazut in articolul anterior din aceasta serie, problema alegerii intreprinderilor in care grupul urmeaza sa-si investeasca energia e pe punctul sa-si primeasca o a doua rezolvare : alegerea respectiva se poate face, si istoric vorbind s-a chiar facut, autarhic.

Soldatul, sezand el pe mal toata ziua si privind la pescari sfarseste convins ca stie cel putin la fel de bine ca si ei, daca nu chiar mai bine, cum si unde ar trebui sa pescuiasca ei. In caz ca-l intreaba cineva, poate raspunde ca "datorita privirii de ansamblu", sau "experientei", sau pur si simplu poate sa-i arate parul. Ca atare, soldatul este de facto seful pescarilor, si le va fixa limitele activitatii dupa bunul sau plac.

In plus, exista o serie de probleme care se agraveaza pe masura ce creste presiunea sociala : intrucat pescarii din prima generatie au trait bine, au facut multi copii. Copii pe care i-au crescut cu pestele prins, si care iata ca acum, la a doua generatie, au dat 12 pescari pe aceleasi 10 locuri de dat cu undita. Ce-i de facut ? Nu-i clar. Ce-i clar insa e ca orice doi pescari vor avea o disputa, vor veni probabil la soldat sa le-o arbitreze. El e in pozitia optima sa faca asa ceva, nu doar pentru ca-i implatosat si cu parul la indemana, nu doar pentru ca are o buna experienta in a discuta cu tampiti, ci pur si simplu pentru ca nu exista alternativa. Cine sa arbitreze, tampitii ? Nu se poate. Sau pescarii ? Da' daca au un interes ascuns, vre-o invidie profesionala ?

Deci, daca zece din cei doisprezece pescari au dreptul sa pescuiasca, in virtutea unei reguli anumite, si ceilalti doi tre' sa stea pe margine, ce facem cand unul dintre cei zece moare ? Pai logic, unul dintre cei doi ii va lua locul. Bine. Care ? Hai la soldat. Ce facem daca unul dintre cei 10 intarzie dimineata, c-o tras o betie monstru si acu' il doare capu' ? Are voie unul dintre cei doi sa-i ia locul "pana apare" ?

Dupa cum vedeti, exista o groaza de probleme de rezolvat pe capul soldatului, si bineinteles oricum le rezolva, cineva va fi nemultumit. Daca se gasesc suficienti nemultumiti, se vor duce sa se planga unui alt soldat, care poate-l goneste pe primul. Dupa care se reimpart locurile de pescuit.

Si iata cum s-au inventat razboaiele.

Continuand dezvoltarea, soldatul poate gasi solutii alternative. De exemplu, unul dintre cei doi pescari fara loc de pescuit se poate ocupa cu taiatul si saratul pestilor prinsi, pentru a fi dusi la targ, in timp ce cel de-al doilea se poate ocupa cu reparatul unditelor pescarilor, ca sa nu se mai intrerupa ei din pescuit.

Si asa s-a inventat diviziunea muncii.

Prin diviziunea muncii creste productivitatea tuturor, cei doi nu mai stau si fluiera, ci fac ceva util, si cei zece prind inca si mai multi pesti. Asa incat echipa de 12 pe 10 locuri de pescuit isi permite sa trimita peste sarat la targ, sa cumpere scut de fier, sabie si halebarda, si soldatul isi mai ia un ucenic, pe care-l pune sus intr-un turn, si-l invata sa traga cu arcu'. Sansele soldatului unei echipe de zece pescari pe modelul clasic de-al infrange pe soldatul perfectionat sunt acum mult diminuate, sabia, halebarda si scutul de fier, plus arcasul din turn au bune sanse sa reziste chiar si unei aliante de 2-3 soldati pe stil vechi.

Iata deci cum presiunea razboilului si perfectionarea eficientei muncii merg mana in mana, si iata deci cam care-a fost motorul care-a propagat dezvoltarea speciei umane in ultimele zece mii de ani.

Chestia este ca nu orice alegeri ale soldatului sunt la fel de bune ca oricare altele. De exemplu, daca in loc sa puna un pescar la saramura si-al doilea la reparatii, soldatul ii punea pe cei doi sa-i linga talpile, fiecare cate una, rezultatul net n-ar fi fost nici intr-un caz o mica fortareata pe mal de lac, ci pur si simplu o situatie exploziva, cu doi pescari nemultumiti in rolul de curtezana, un soldat descult si ca atare tinta perfecta pentru un atac, si zece pescari dintr-o data mai interesati sa devina la randul lor soldati decat sa continue sa pescuiasca. Da' nu in sensul de "soldat" adica tip care poarta platosa si stie manui parul si sulita, ca alea e grele, ci "soldat" in sensul de tip care sta la umbra pana doi ii ling talpile.

Si asa s-a inventat Romania.

Si nu doar Romania, ci toate regimurile corupte, de la persi la imperiul roman tarziu si-napoi la turcii secolului XIX. Intr-o lume normala rezultatul direct si inevitabil e un mic razboi, cu macelarirea soldatului-trantor si inlocuirea lui cu un altul. Perversitatea naturii umane ne garanteaza insa ca simpla amenintare nu rezolva complet problema, oricand omul fiind capabil sa implementeze rationamentul cu "noua luni sunt departe" pentru ceva inlesniri imediate. In caz ca platiti dobanzi calculate la un credit care-i de doua ori valoarea de piata azi a apartamentului cumparat acu 3-4 ani stiti sigur la ce ma refer.

Totusi, o minoritate dintre soldati incearca sa-si optimizeze sansele, ale lor si-ale tribului intreg, aplicand cele mai eficiente abordari. Asta e intentia. Dar cum decizi care sunt cele mai eficiente abordari, sa le poti aplica ?