Notiunile de baza - I

Orice intreprindere umana exista in vederea generarii unui profit cu trecerea timpului. Modul in care respectivul profit este evaluat nu-i neaparat fixat, dar in lipsa profitului se poate spune fara indoiala ca intreprinderea respectiva "n-a avut succes" si eventual, mai discutabil, ca nici macar n-a fost o intreprindere, sau a fost o intreprindere ratata. Foarte adesea profitul se evalueaza in bani, ceea ce clasifica intreprinderea in discutie drept o firma, companie, societate comerciala. In suficiente cazuri profitul nu se evalueaza in bani, ceea ce clasifica intreprinderea respectiva drept o asociatie sau organizatie non-profit. Faptul ramane insa ca indiferent daca profitul se evalueaza in bani sau in altceva, el de evaluat tot se evalueaza, si de existat tot trebuie sa existe.

Data fiind observatia lui Einstein ca o buna definitie pentru nebunie este "a face acelasi lucru asteptand rezultate diferite", e in principiu de asteptat si recomandabil ca orice intreprindere lipsita de profit sa inceteze. Contra acestui rationament de-un solid bun simt se aduc cel mai adesea contra-argumente complet lipsite de orice bun simt - chestie care n-ar trebui sa surprinda pe nimeni dat fiind ca oamenii vor face ceea ce-ar trebui sa faca de indata ce toate alternativele vor fi fost epuizate. Principale intre ele ca "nu se poate" ca intreprinderea inutila sa inceteze, ca "e rau", ca e "imoral" scl.

Un bun studiu de caz il prezinta agricultura. In Romania exista suficient teren arabil, si-n mintile oamenilor suficiente obiceiuri si convingeri fixe, formate independent de orice analiza critica a realitatii. Ca rezultat, agricultura ca ocupatie se desfasoara in acelasi fel in care sexul neprotejat se desfasoara la tara : daca fata era acolo, ce era sa faca baiatu' ?! Nici intr-un caz nu era sa stea sa socoteasca daca-si poate sau nu-si poate permite sa hraneasca plozii rezultati, ca noua luni sunt departe tare. Si tot la fel, un om sanatos la cap nu se va astepta ca taranul mediu sa socoteasca care-i recolta medie la hectar, care-i valoarea ei medie pe piata, care-s costurile in munca si capital de-a o obtine, si deci care-i profitul probabil si cat de probabil e el. Nici vorba. Ca noua luni sunt departe tare.

Un om sanatos la cap se va astepta, dimpotriva, ca baiatu' si cu fata sa se planga la primarie, si eventual la guvern, ca "n-au cu ce-si creste copiii", si respectiv agricultorii ca n-au cu ce plati ingrasamintele. Si sa dea statu' suzete, samanta, scutece, ierbicide, in fine, tot ce tre'. Ca doara de-aia-i stat. Pai nu ?

Contrar acestei abordari decerebrate a realitatii, oamenii rationali se concentreaza pe gestionarea rationala a activitatilor profitabile, lasand activitatile neprofitabile, sau insuficient profitabile tampitilor. In general, resursele aflate la dispozitia unui grup - oricat de mare, oricat de mic - sunt finite la orice moment. Pe de cealalta parte, totalitatea intreprinderilor posibile in care grupul isi poate investi resursele sunt intotdeauna infinite. Ca atare, problema alegerii intreprinderilor in care grupul urmeaza sa-si investeasca energia e foarte interesanta - de aceasta alegere depinde intru totul prosperitatea si forta viitoare a intregului grup.

Aceasta alegere se poate face, si istoric vorbind s-a chiar facut, in primul rand anarhic. Fiecare face ce-l duce capul, si iese ce iese. Acest model e adecvat comunitatilor primitive ai caror indivizi traiesc raspanditi pe o mare suprafata. In principiu, daca fiecare individ e silit de imprejurari sa produca insusi tot ce consuma modelul anarhic functioneaza, intr-o oarecare masura, pe sistemul selectiei naturale : cei pe care-i duce capul sa aleaga intreprinderi mai functionale - de exemplu sa cultive cartofi si sa pescuiasca cu undita - vor supravietui, iar cei mai saracuti cu duhul - care de exemplu incearca sa cultive pietre si sa pescuiasca cu o craca de brad - vor crapa.

Odata ce presiunea populatiei pe suprafata creste, apar inevitabil dispute : cel ce pescuieste cu undita doreste ca tampitul care bate apa cu o cetina sa fie indepartat de mal, ca-i sperie pestii. Tampitul care bate apa cu o cetina e nemultumit de aerele aluia cu undita, ce se crede ala ?! Nu suntem toti oameni ? De ce sa n-aiba si el dreptu' sa pescuiasca, cu cetina lui, la fel ca si oricine ?

Problema este ca batutul apei cu cetina chiar reduce productivitatea pescuitului cu undita, in timp ce pescuitul cu undita nu are nici un efect asupra productivitatii batutului apei cu cetina - ca aia-i zero oricum. Ca atare, la nivel de grup, tampitul reduce bunastarea generala, si trebuie indepartat. Cum nu-i nici clar nici sigur ca tampitii sunt neaparat mai fragili si oamenii sanatosi la cap mai solizi, ba chiar experimental se vadeste ca primii au un oarecare avantaj la brend, oamenii sanatosi la cap tind sa se organizeze, si pe baza cresterii productivitatii muncii lor isi permit sa plateasca un tip care sa-i pazeasca.

Astfel, zece pescari cu unditele lor dau fiecare primul peste prins unui soldat, echipat frumos cu platosa, sulita, imblaciu si par, care patruleaza de dimineata pana seara malul, si goneste pe oricine apare prin zona chitit sa bata apa cu cetini. La sfarsitul zilei, soldatul a primit zece pesti, care-i permit fara indoiala sa traiasca, si sa-si hraneasca si familia, iar pescarii au constatat ca desi au dat fiecare cate-un peste soldatului, totusi in medie au prins mult mai multi pesti decat prindeau inainte, cand trebuia sa lase undita sa se bata cu tampitii.

Astfel s-a nascut statul.

Intre timp, datoria unor abordari absolut irationale, din categoria "toti oamenii", acest rol fundamental pozitiv al statului a fost pervertit, ajungandu-se din pozitia initiala, a soldatului care pazea pescarii de tampiti la situatia exact inversa, a soldatului care pazeste tampitii de pescari. In caz ca va intrebati de ce "nu merge", acum si pururea, cel mai probabil veti gasi raspunsul aici : pe cine si de cine apara soldatul statului ?