Moment poetic II

Sa-mi ingaduiti sa va deranjez cu un citat din opera poetica a intiului dramaturg al Romaniei (pe care citat il resimt ca o datorie morala, dat fiind c-am zis in fata altora mai tineri si nestiutori ca nenea Iancu n-a scris poezie notabila, chestie care m-a riciit pina am catadicsit sa redeschid scriptele si sa reobserv ca ba da, a scris, si inca foarte bine).

În aer e lene… Amiază de vară, pâclă greoaie de plină Sahară.
Ca tigru-ntre două tigrese rivale ce scuipă de turbă şi sânge şi bale,
Ahmet stă-ntre două geloase neveste: Fatme – o minune, Biulbiul – o poveste!

Biulbiul este blondă, Fatme este brună; O patimă oarbă şi alta nebună.
Ahmet simte bine că fierbe în ele o ură cumplită, o ură de-acele
Ce lasă din treacăt în neagra lor cale ruine şi sânge şi moarte şi jale.

Sunt două extreme, sunt două-antiteze… Pornirea vrăjmaşe el vrea s-o calmeze:
“Pe-Allah strălucitul! pe sântul profet! Pe stele şi lună!
(răcneşte Ahmet ş-apucă hangerul) : “Fatme! un ciubuc!“

“Mergi!” “Nu vreau!!” “Zic: du-te!!” “Stăpâne… mă duc!”
Fatme se supune şi pleacă fierbând, cu zâmbet pe buze, cu blestem în gând…
Fatme e departe… Emirul Ahmet cu blonda Biulbiula vorbeşte-n secret!

În aer e lene… Amiază de vară… E pâclă greoaie de plină Sahară.
Biulbiul doarme-acuma deplin liniştită. Fatme se întoarce… Figura-i, pălită
De focul ce-o arde, cu jale zâmbeşte. Ahmet ia ciubucul şi ţintă-o priveşte.

“… Nebuno – el zice – te-apropie bine: cât n-ai fost aicea vorbii tot de tine…”
“Ştiu… Doarme acuma potrivnica mea: stăpâne, vorbeşte-mi şi mie de ea!”
* * *

Biulbiul doarme dusă… Emirul Ahmet cu bruna Fatmea vorbeşte-n secret…
Şi bruna, la rându-i, de vorbă sătulă, adoarme alături cu blonda Biulbiulă.
Emirul de vorbă şi dânsu-i sătul – de-o parte-i Fatmea, de alta-i Biulbiul.

Ca tigru-ntre două tigrese rivale ce dorm obosite, zdrobite de şale,
Adoarme-ntre două domoale neveste: Fatme – o minune, Biulbiul – o poveste…
… Şi-n aer e lene… Amiază de vară… E pâclă greoaie de plină Sahară!

Din experienta pot sa va confirm ca stimatul n-are dreptate, dar pina la urma literelor nu li se cere neaparat sa descrie realitatea, ca nu facem stiinta aici, e destul sa descrie credibil reprezentarile comune despre dinsa, chestie de altfel mult mai dificila.

Si-n incheiere,

Nu-mi măsur bine versul? Ce? Cum? Auzi acolo!

S-apucam si noi sa scriem macar la fel de prost poezie ca si dramaturgu' si nici nu putem zice c-am trait degeaba.