Memoria si somnul

Intr-o vreme ma tineam de glume proaste, incepind al patrulea articol al zilei cu introductii precum "Imi cer scuze ca nu am mai scris demult pe blog" si chestii de-astea slabe, care cam ardeau cu fierul rosu al invidiei netarmurite si inexprimabile si sufletele celor ce-si doreau sa scrie si nu prea reuseau, si pe ale celor care pretindeau ca nu-si doresc si de fapt isi doreau, si pe ale celor care reuseau cit de cit, dar totusi, nici macar pe picior de egalitate cu torentul trilematic.

Interpretarea de rigoare era bineinteles ca-s rautacios si fac in ciuda, si rusine sa-mi fie, dar adevarul subiacent era totusi mai trist de-atit : nu ma intereseaza pe mine suferintele nimanui pina intr-acolo incit sa ma chiar gindesc la dinsii, si ca atare daca doare putin ma intereseaza pe mine. Am scris asa pentru ca puteam scrie asa, si jumatate din experimentul care este acest blog e tocmai explorarea unor posibilitati pe care, sa vezi minune, eu le am si altii nu le au. Asa-i lumea, nedreapta, dar nu eu am tocmit-o astfel (nu ca daca as fi tocmit-o eu o faceam neaparat dreapta, sa fim seriosi).

Dar, daca tot ne-am apucat de aceasta dureroasa (pentru public) tema, sa va impartasesc cite ceva din secretele si intimitatile procesului creativ care-i spaima oricarei pagini albe de orice dimensiune. In primul rind (parca am mai spus pe undeva, dar repet), articolul mediu imi ia cam douazeci de minute, cu totul lui tot, pornind de la idee : scrierea (care se desfasoara la un 60 de cuvinte pe minut, deci va dati seama ca mai jumatate din interval e pur si simplu un virtej de tastare isterica), paginatia, alegerea unui titlu si a unei categorii (in general in aceasta ordine, si dupa ce articolul fu deja scris, sa n-am surprize), introducerea de imagini daca e cazul si un pas final de recitire-corectare dupa versiunea Preview.

Cu alte cuvinte, daca am idei si lucrez opt ore la chestia asta pot scoate fara probleme douazeci spre douazeci si cinci de articole la zi. Eu scriu undeva intre niciunul si vreo sapte, ceea ce va demonstreaza clar ca nu petrec scriind pe blog mai mult de-o ora-doua in fiecare zi, alt lucru pe care mi se pare ca l-am mai spus, da-l repet aici ca am impresia ca nu m-o crezut nimeni. Este totusi adevarat : factorul limitativ in productia trilematica este cantitatea de idei, nu timpul din zi. Si, daca mi-as abandona afacerile, amantele, preocuparile diverse probabil ca as putea adauga un ordin de marime la productia lunara, trecind de la aproape o suta de articole la aproape o mie. Da, eu singur cu minutele-astea doua. Deprimant, este ? Ar cam trebui sa fie, pentru ca nu exista la ora actuala institutie de presa in Romania care sa-mi poata tine piept, in conditiile in care cam pentru toate lucreaza mai mult de un om, cel putin teoretic vorbind, si sarmanii lucreaza mai mult decit opt ore, daca ne hazardam sa consideram ce fac ei munca.

Pe de alta parte, cum ziceam, ideile ramin factorul limitativ, asa incit daca as incerca minuni cu o mie de articole lunare probabil ca as lua-o pe ulei, ajungind sa scriu aceleasi texte intre stupiditate pura si mizerie indigesta pe care le publica in mod regulat dar cu o frecventa mai mica "blogerii mari", sau cum s-or mai fi intitulind zilele astea dupa ce le-am confiscat restul de termeni identitari, de la "A-lister" la "pro blogger" si le-am dat cu ei peste cap (A, nu recunoastem asa ceva, este ? Mbine, lol). In realitate probabil ca m-as plictisi de asa viata inainte s-o chiar iau pe ulei si as face cine stie ce revolutie, da' sa nu ne pierdem in evaluarea viitorului, ca nu facem sefe aici, ci arheologie.

Chestia interesanta cu ideile este ca practica le stimuleaza productia, tot asa cum un penis nefolosit ofera erectii mai neconvingatoare si mai scurte decit un organ folosit la capacitate maxima. Dupa vre-un an de scris diligent cam 1-2 articole pe zi, cindva in Aprilie 2009 s-a produs o reorganizare spontana si de atunci scriu in medie cam 3-4 pe zi. Chestia s-a intimplat spontan si de la sine, fara o contributie anumita din partea mea, nu mi-am dorit, nu mi-am propus si nu m-am straduit, pur si simplu de la o vreme imi veneau mai multe idei. Luna aprilie a fost chiar chinuitoare, mintea mi-a reprocesat si livrat brusc diverse resturi ce probabil ca se acumulasera pe-acolo, si de la o vreme debitul incepuse sa ma chiar exaspereze. Intre timp ne-am invatat unul cu altul, am mai construit metode si metodologii ca sa pastram lucrurile placute si pot zice ca n-avem mari probleme. Poate ca urmeaza o noua explozie, desi sincer sa fiu eu sper ca nu, si daca neaparat da poate ca va fi cindva tot dupa 18 luni, sau macar 16, deci mai avem inca liniste.

Pina atunci avem insa alte probleme :

Eu : bun asa.
Ea : man, tu chiar ca dormi ciudat

Eu : indeed. m-am trezit pentru ca aveam 3 idei de articole ;/
Ea : incredibil

Eu : pina acum ma trezeam cu doua, da' uite ca de data asta am reusit sa tin 3. da' tot degeaba ;/ ce-i drept am dormit vreo 5 ore nu 4.
Ea : di ce degeaba?

Eu : deci memoria mea s-o chinuit sa se largeasca, ca sa pot dormi mai mult, ca tine ea ideile pina ma trezesc si o dublat depozitu', de la 1 la 2. ceea ce a insemnat inca o ora de somn...
Ea : auci

Eu : la ritmu' asta plm, va trebui sa ma conexez direct la internet.
Ea : pe de alta parte, unii oameni se trezesc ca sa se pise. tu te trezesti ca sa scrii

Eu : pai si io ma pis. doar ca io ma pis cu capu'.
Ea : ceea ce este an advancement.

Literalmente, asa decurg lucrurile. Mintea mea secreta idei de articole. Daca dorm, ma trezeste. Daca fac altceva, insista sa-mi sun secretara sa noteze. Daca sunt la calculator, notez pe ceva acolo. Uneori si de zece ori intr-o zi.

Drafturi n-am, nu le fac si nu le tin ca nu-mi plac. Intr-o vreme am incercat sa programez publicarea intirziata, dar pina la urma m-a enervat chestia ca nu vedeam reactia publicului la articolele pe care mintea mea le considera deja "publicate", si pe de alta parte... de ce sa amini ? Daca tot amini, de ce sa mai publici, de ce sa mai tii un blog ? Asa ca nu amin, am la ora actuala fix zero drafturi, si am avut fix zero drafturi de la facerea acestui blog. Uneori daca scriu la ore imposibile, gen 4 dimineata, programez pentru a doua zi, cit eu voi dormi, dar cam asta-i tot. Intelepciunea conventionala te sfatuieste sa procedezi exact invers, si nu neg ca poate e foarte bine si adecvat pentru alti oameni, da' la mine nu tine.

Cam asta-i povestea Trilemei subiective, o lupta in continua ascutire intre capacitatile memoriei si nevoile somnului.

PS: Acest articol a fost pus in orarul de publicare la 7:49 in dimineata zilei de 10 Decembrie, fiind cel de-al cincilea articol scris de pe la 5 dimineata, cind am purtat dialogul citat dinsus. Cele trei articole cu care ma trezisem erau cel despre securitate si naivitate, camera de tortura si asta. Intre timp s-au mai adaugat doua. Cum adica "intre timp" ? Uite asa bine, intre timp. Pentru unii intre fiecare timp mai exista alt timp, intre care altul si tot asa. Cruce grea.