Futures

A treia categorie de instrumente care se tranzactioneaza la nou infiintata Bursa sunt contractele futures. Ce sunt ele ?

Sunt niste angajamente ferme de-a cumpara sau de-a vinde un anumit produs la un anumit pret ferm, la o anumita data. Spre exemplu, 100Fier14.5iulie24 ar putea fi un contract de-a cumpara si respectiv a vinde 100 de ocale de fier la pretul de 14.5 monezi bucata pe data de 24 iulie. Pretul unui asemenea contract ar putea fi de exemplu 6 monezi, deci in schimbul a 6 monezi cumparatorul contractului se asigura ca va primi 100 de ocale de fier pe 24 iulie, in schimbul carora va avea de platit fix 1450 de monezi, in timp ce vanzatorul contractului se asigura ca va putea livra 100 de ocale de fier pe 24 iulie, primind in schimb 1450 de monezi la momentul respectiv, si-n plus sase monezi astazi, ca premiu pentru angajamentul sau.

Spre deosebire de bonuri si actiuni, care au direct de-a face cu viitorul, desi nu-l mentioneaza, si se adreseaza tuturor cetatenilor, fiind instrumente valide de economisire, contractele futures n-au nici o treaba cu viitorul, desi pare ca despre el vorbesc, fiind simple instrumente de reglare a fluxurilor de productie, si ca atare importante strict pentru diversii producatori industriali, si inadecvate nevoilor publicului.

Sa-l luam de exemplu pe negustorul cu mina lui de fier. Atunci cand isi face planul, el nu stie ce pret va avea fierul la momentul la care va fi gata sa-l livreze. Tot ce stie e ca la ora actuala se vinde pe la 20 de monezi ocaua, si ca sa fie sigur isi ia o margine, evaluand ca va putea sigur sa-l vanda la 15.

Ei bine, de cand exista bursa, negustorul are o optiune mult mai buna la indemana decat simpla ghiceala. El vinde azi 70 de contracte de fier pentru trei saptamani mai incolo, lucru pentru care primeste sa zicem 420 de monezi (6 monezi contractul). Vazand ca pretul mediu pe aceste contracte este de 16.7 monezi, el stie ca va putea incasa in trei saptamani fix 116,900 de monezi in schimbul celor 7000 de ocale de fier pe care mina lui le produce pana atunci.

E o mare diferenta, la nivel de plan de afaceri, sa scrii "intre 15 si 20 de monezi per oca, deci intre 105,000 si 140,000 monezi" si respectiv sa scrii "116,900" monezi din urmatorul motiv : rata rentabilitatii afacerilor este, statistic vorbind, distribuita in jurul ratei scontului. Deci majoritatea afacerilor vor produce profit in jur de 4%, si numarul lor scade continuu pe masura ce ne indepartam (in orice directie) de aceasta valoare : putine fac 5% si 3%, inca si mai putine 6% si 2% si tot asa. Ca atare, o imprecizie de 14% asupra veniturilor estimate ne aduce cel mai ades in situatia in care putem spune cu certitudine ca afacerea pe care-o contemplam va aduce beneficii intre -10 si +18%. Nu-i foarte util.

In contrapartida, fierarii au si ei mari beneficii de pe urma pietei de futures. Un fierar are un cuptor, are niste calfe, are cu alte cuvinte niste costuri fixe. Daca n-are fier, aceste costuri fixe se traduc direct in pagube. E foarte important pentru fierar sa se asigure ca are la dispozitie materia prima in cantitate suficienta. De cand exista bursa, el are o solutie foarte simpla la indemana : stiind ca intr-o saptamana consuma cam o suta de ocale de fier, se duce frumos in fiecare marti si cumpara cate-un contract de futures pentru saptamana urmatoare, sau eventual pentru cate-o luna intreaga. Sigur, il costa cateva monezi, dar in schimb stie sigur ca-si primeste fierul, si-n plus stie sigur si ce pret va plati pe el, dinainte. Orice fierar responsabil isi va cumpara deci contracte suficiente, scutindu-se astfel de nevoia de-a tine stocuri, si de riscurile asociate lor. Daca rugineste ? Daca-l mananca soarecii ?

Pe langa acestea, piata de futures ingaduie producatorilor resursei sa semnalizeze consumatorilor ei cam care-i volumul ce va fi produs in perioada urmatoare. Gratie contractelor vandute de miner, toata lumea interesata de piata fierului stie ca vor exista cam 7000 de ocale de fier pe piata in trei saptamani. Ca atare, consumatorii in aval isi pot planifica consumul, organiza stocurile, si face tot felul de alte socoteli care sa le creasca eficienta.

Soldatul, de exemplu, care de mult planuia sa organizeze o armata de-o suta de oameni cu care sa mearga si sa rezolve definitiv problema idiotilor din Valea Arsa vede ca apare o buna cantitate de fier pe piata, si ca atare deduce ca se poate apuca sa angajeze o suta de recruti, cu care sa faca militarie o luna de zile de antrenament, si in acelasi timp sa se duca sa puna comenzi la fierari pentru 100 de armuri, 100 de scuturi, 100 de sabii si 100 de halebarde, care in total sa tot fie vreo 2000 sau 3000 de oca de fier.