Fructele apei - episodul I

Principala mea indeletnicire, peste tot pe unde ma duc, este sa bag chestii in gura, sa le mestec intr-o oarecare, foarte aproximativa masura si apoi sa le inghit, de preferinta cu ochii bulbucati. Neschimbata de pe cand aveam vreo doi ani, cred, va ramane probabil alaturi de mine pana la sfarsitul zilelor.

Am inghitit pana acum atatea fapturi de cele mai diverse marimi si culori, unele cu antene ori carapace, altele cu pui care poate ca le-or mai fi asteptand si pana-n ziua de astazi daca nu s-or fi plictisit intre timp... din apa si din vazduh, de pe pamant si de sub pamant, peste tot pe unde ajung mainile si ochii omului probabil ca-i ajung si dintii.

Tineti minte desenul ala animat cand moare Tom si cumva hoardele de canari, carasi si soricei inghititi de el in toata cariera reusesc sa-i evadeze, stoluri-stoluri, din burta ? Tot asa si eu. Tot la fel si voi.

Nu putem bineinteles vorbi despre toate deodata, ca nu-i loc, asa ca sa ne limitam la un singur element : apa. Clar ca dintre fructele apei marea ascunde de departe cele mai interesante, cele mai reusite si mai apetisante exemplare. Asa ca vom vorbi despre ele intr-un episod viitor, si deocamdata ne vom multumi cu raurile si paraiele, care chiar daca vin pe locul al doilea la socoteala, totusi n-au lasat pe nimeni sa moara de foame.

Asa ca hai sa ne-alegem cateva exemple din paraiasul zis Nil :

In primul rand scoicile de rau, zise mussels in englezeste, bivalvia mollusca, si-n al doilea rand... uite ca n-am idee cum se numeste sarpele cela de apa in romaneste. Eel in engleza, a, ba da, tipar ii zice. Anguillidae.

Scoicile se tin intai in apa rece cu putintica sare (tocmai pentru ca-s de apa dulce, sarea le irita si le face sa ventileze) pentru a scoate macar o parte din nisip afara din ele. Apoi se dau o data prin apa fierbinte, asta-i toata gateala lor, mai mult nici n-au nevoie nici nu le prieste. Dupa care se servesc cu sos de unt topit si lamaie.

Daca aveti norocul sa gasiti si-o perla se cheama ca v-ati nascut sub o stea norocoasa.

Tiparii sunt ceva de groaza, animal mai vorace nu cred c-ati intalnit (decat daca ne cunoastem), e capabil, dispus si in stare sa inghita carligul de pescuit pana in plaman de-a dreptul, sa-l inspire cu atata patima incat pescarul sa prefere sa-l taie decat sa incerce sa-l mai recupereze din animal. Il am inca, si-l pastrez, carligul zic, imi poarta noroc la agatat.

Tiparul odata descarligat se gateste ca orice pastrav, si nu gusta tocmai rau. Eu l-am facut cu piper rosu si orez Basmati si nu s-a plans nimeni.

Pofta buna.