Economia atentiei

In zilele vechi, pe cind oamenii inca traiau din rezultatele muncii lor, aplicate in incercarea de-a smulge opozitiei pamintului si cerului (naturii, cu alte cuvinte) cele trebuincioase traiului, banii erau mijlocul primar de-a organiza evolutia viitoare, munca zilei de miine, roadele toamnei urmatoare.

Pe vremea cind omenirea se lupta cu forta de frecare (fiind deci un fel de vierme), atentia nu insemna in sine nimic, nu constituia mai mult decit un produs aditional, abundent si neglijabil, al starii de veghe. Tot asa cum cantitatea de substante diverse-n gazele de esapament nu interesa pe nimeni in 1970, tot asa cum cantitatea de pulberi diverse-n fumul furnalelor nu interesa pe nimeni in 1870.

In zilele noastre, cind munca este in sine un fapt trivial, nedemn de oameni, si rezervat strict entitatilor subumane si robotilor, vizitata eventual de catre oameni in scop turistic, din pura curiozitate, asa cum se viziteaza Muzeul Statului din Ardeal sau minele de carbune din Blackcountry, banii nu mai reprezinta mare lucru. Ei circula repede si usor, sunt disponibili in cantitati uriase sub forma de credit, sunt inventati din eter dupa nevoi de bancile centrale, pe scurt nu mai reprezinta o bariera de nici un fel in calea manifestarii fiintei umane.

De fapt, ca o paranteza, aveti la dispozitie un test foarte simplu pentru a afla daca dumneavoastra personal sunteti un exemplu de om, asimilabil celorlalte fiinte umane, sau dimpotriva, sunteti un exemplu de existenta subumana, asimilabila robotilor : daca lipsa banilor constituie principalul factor limitativ in punerea in aplicare a planurilor si ideilor dumneavoastra, sunteti un robot, afara de cazul ca aveti parinti, in care caz sunteti un fel de... pai... alegeti ce animal domestic va place mai mult, sa nu aleg eu unul care poate fi inconvenabil din motive ideologice.

In vremurile noastre, cind omenirea se lupta mai ales cu sine insasi, intr-o incercare de-a nu se autodistruge (fiind deci intr-un punct evolutiv ulterior celui de tiritoare, in care incepe sa umble dar nu-i sigura pe picioare si exista riscul sa se impiedice si sa-si fringa gitul), problemele vechi ale frecarii fiind demult lasate in urma si-n irelevanta, banii nu mai inseamna in sine nimic. Se pot produce la moment cantitati nesfirsite de bani, cu o conditie. Si conditia aia este ca propunerea in discutie sa merite atentie.

Iata deci ca atentia nu mai este nici pe departe un biet produs secundar, abundent si irelevant al starii de veghe, ci principalul factor limitativ in ce priveste planurile si ideile oamenilor, si mijlocul primar de-a organiza evolutia viitoare si roadele toamnei urmatoare. Pe masura ce banii nu mai au importanta, atentia are tot mai multa.

Ca atare, asteptarea psihologica straveche cum ca ori de cite ori initiezi un contact cu cineva acela are datoria si obligatia morala de a-ti acorda atentie, oricita atentie doresti sau poti folosi, o asteptare pina la urma valida la 1970 sau 1870 sau oricind pina atunci date fiind conditiile de mediu, nu mai este valabila.

Notiunea de spam, de exemplu, survine direct acestei modificari. La 1870 ar fi fost considerat nepoliticos sa nu raspundeti unei scrisori, oricum si de catre oricine v-ar fi fost adresata ea. Astazi ar fi cel putin bizar sa raspundeti unui spammer. Motivul pentru care aceasta mutatie a avut loc este pur si simplu schimbarea statutului atentiei in cadrul economiei. Ea nu mai este abundenta si lipsita de valoare, ci rara si foarte valoroasa.

Povestea nu se incheie insa aici : o aplicatie interesanta a capitalismului face ca nu toate atentiile sa fie egal valoroase. Atentia persoanelor care controleaza mari cantitati de atentie este, poate paradoxal, mult mai valoroasa decit atentia persoanelor care controleaza mici cantitati de atentie (la rigoare, atentia proprie, ca ala-i capitalul cu care porneste fiecare in lume).

Folosind in continuare similaritatea economica, e limpede ca un minut din atentia unei persoane care se bucura de milioane de atentii individuale e mai scump decit un minut din atentia anonimului la care nu-i atent nimeni afara de el insusi (si poate nici macar) din exact acelasi motiv pentru care un procent din actiunile Microsoft e mult mai valoros decit un procent din actiunile unei firme de care n-a auzit nimeni. Microsoft nu are la dispozitie decit 100 de procente de actiuni, si tot la fel persoana in discutie nu are la dispozitie decit 1440 de minute de atentie intr-o zi, admitind ca nu doarme niciodata.

Date fiind aceste limitari absolute, orice persoana in proprietatea a 1% din actiunile Microsoft se bucura proxim de valoarea unei sutimi din valoarea agregata a tuturor proprietatilor Microsoft, si tot la fel oricine se bucura de un minut de atentie din partea cuiva se bucura proxim de 1/1440 din valoarea agregata a tuturor atentiilor adunate-n persoana respectiva. Ca atare, vechea asteptare a "echivalentei atentiei" e un nonsens economic in economia contemporana : e ca si cum ne-am astepta ca Microsoft sa faca un joint-venture cu o firma anonima socotindu-si actiunile la paritate. Totusi, Microsoft nu este echivalenta cu o companie anonima, si tot la fel persoana ne-anonima nu este echivalenta cu persoana anonima sau relativ anonima.

Nu doar in sensul anonimitatii, ci de-a dreptul in sens economic. Este neeconomic, si sub un anumit aspect iresponsabil pentru ne-anonim sa valideze asteptari de echivalenta nejustificate din partea anonimului, sau relativ-anonimului, pentru ca altminteri se creeaza asa-zisul hazard moral. Daca cineva se apuca sa arunce cu bani, asta creeaza intre alte efecte si falsa impresie ca nu-i nevoie de munca pentru a avea bani, si de-aici disputa de imoralitate in raport cu loteriile de exemplu. Tot la fel, daca cineva se apuca sa arunce cu atentie in mod nejustificat se creeaza falsa impresie ca nu-i nevoie de valoare pentru a te bucura de atentie, si de-aici tristele rezultate din ziarele si televiziunile romanesti, de exemplu.

Privind chestiunea din celalalt unghi, trebuie sa fie evident pentru oricine ca orice act de adresare inseamna de la inceput o cerere, si anume, o cerere de atentie. Ea trebuie sa fie justificata, si justificarea ramine absolut in sarcina celui care se adreseaza. Daca raspunsul adresantului nu este pe masura asteptarilor lui, motivul este foarte probabil ca nu s-a adresat intr-un mod eficient : nu a reusit sa justifice convingator cheltuirea atentiei celeilalte parti.

In raport cu aceasta stare absoluta de fapt, vaietarile sunt inutile si inutilizabile. Mult mai eficienta este revizuirea propriilor presupozitii, eliminarea celor nefundamentate, si imbunatatirea practicilor de adresare, asa fel incit sa raspunda, rasunator si convingator, principalei intrebari subiacente oricarei interactiuni : De ce si-ar pierde adresantul timpul cu mine ?

Pentru ca timpul care insemna intr-o vreme bani inseamna, mai nou, atentie. Si in continuare nu-i gratis.