Dinu Paturica

Daca ati citit Nicolae Filimon (asa cum, cel putin intr-o vreme, era obligatoriu in vederea pregatirii examenului de maturitate), numele din titlu va face trimitere spre alte vremuri, cu doua secole in urma.

Gresit. Dinu Paturica este romanul mediu de astazi, si probabil de-atunci incoace. El nu este, in cadrul romanului despre ciocoi, un fel de "arivist din stirpea lui Julien Sorel", cum ridicol se exprima critica romaneasca (noi suntem cred singurii care prin critica intelegem mai degraba bagare in seama decat critica). Nici vorba si nici poveste de asa ceva. Julien Sorel era un cinic, ceea ce reclama o anumita intelegere a, si o pozitionare fata, de o realitate sociala si culturala de-o minima complexitate. Julien Sorel prefigureaza existentialismul de mai tarziu, si se inscrie intr-o dezvoltare culturala a unei societati. Julien Sorel e un om de idei.

Dinu Paturica nu-i un cinic, ci un survivalist. El nu traieste intr-o societate pre-existenta, nu simte apasarea unei culturi date, nu refuza nimic anume, ci pur si simplu se descurca, si nu ofera raspunsuri la intrebari, in primul rand pentru ca nu si le pune. Dinu Paturica n-are intrebari, el are solutii, si n-are angoase, el are dificultati. In mod remarcabil, solutiile pentru dificultati functioneaza mult mai bine decat raspunsurile pentru angoase, situatie girata de completa lipsa de sclipire intelectuala in capul localnicului.

Pentru Dinu, nevoia de-a umple burdihanu' si nevoia de-a deserta boasele se rezolva ambele prin intermediul Didinei. Mai simplu asa, ce sa te incurci ?

Problema este ca toata aceasta filosofie de viata, cat ar fi ea de primitiva, are nevoie sa paraziteze ceva ca sa poata sa existe. Descurcarile lui Dinu nu pot avea loc fara averea boierului pe care s-o delapideze, si odata ce aceasta se termina, se termina si romanul. Si viata. Curvia Didinei n-are nici un farmec fara componentul ei de tradare, si odata ce acesta se termina, se termina si povestea. Si viata.

Romanul mediu de azi sau de acum doua sute de ani aspira sa se vada vechil pe o proprietate, din care sa risipeasca intru indestularea proprie. El nu reuseste sa se preocupe cu a intelege, sau a produce, ii este de ajuns sa digere, si chiar daca nu reuseste sa digere in totalitate, ci izideste o parte oarecare din ceea ce suge, e bine si asa. Macar are ce manca si unde dormi.

Sigur, intr-o tara in care nimeni nu se preocupa cu a intelege, sau a produce, nici averile nu se pot crea spontan, din pamant. Singura cale ramasa atunci e a strange cate putin de la toata lumea, pentru a crea un purcoi din care sa poata trai ideal cativa Paturici, descurcandu-se ei. Pentru ca asta-i, fundamental vorbind, visul de mai bine al romanului mediu : sa prinda el un loc de vechil la un stapan orb, da' bogat.

Asa ca avem contracte de autostrazi, care nu-s facute in vederea construirii unei autostrazi, ci dimpotriva, autostrada exista ca decor, ca mucava pictata in fundul teatrului, ca fundal pe care sa se poata desfasura descurcarea unui Berceanu. Avem fonduri publice, stranse nu in vederea unor scopuri publice, ci pentru ca pe fundalul de hartie colorata al acestora sa se poata desfasura in voie piesa care ne intereseaza cu adevarat, cu Mitrea, Remes, Nastase, Tariceanu, care-or fi ei.

Un fel de teleeurobingo la nivel national, fiecare cumpara un bilet de la Administratia Finantelor Statului, si apoi merge acasa ca sa priveasca descurcaretii la televizor. Si sa-i injure, bineinteles, dar nu cu ura. Cu prietenie. Nu rade de magar, sa n-ajungi sa-l incaleci candva, ne invata Nastratin Hogea.

Am avut sustinerea Fondului Monetar in anii 90, am trecut prin fonduri de preaderare, fonduri de solidaritate NATO, dupa intrarea in EU bancile straine au venit si-au deversat un imens purcoi de bani (sigur, in schimbul unor ipoteci pe bunurile noastre funciare, supraevaluate intr-o veselie). Si-am trait bine. Nu bine intr-un sens cu care urmasii lui Sorel ar putea sa rezoneze, sau macar sa-l inteleaga. Nu-i nimic de inteles, pana la urma. Am trait bine, si anume, cativa descurcandu-se cum scrie la Biblia Neamului, dupa profetul Filimon, iar restul privind la dansii, si eventual injurandu-i. Da' nu cu ura. Cu dragoste. Ca si ei is de-ai nostri.

Astazi suntem in criza, adica, s-a terminat purcoiul. Asta ultimul, cu creditele bancare. Piata imobiliara a cazut 98% (pe bune!), inmatricularile de masini noi au fost -85% la ultima raportare, cheltuielile cu publicitatea au pierdut intre doua treimi si trei sferturi (deja se prabusesc cu asa viteza ca nici nu mai avem instrumente sa le poata masura corect caderea). "Economia" a disparut, sau ma rog, ceea ce aveam noi pe post de economie, shoul, teleeurobingoul (pronuntati cu accent pe o, va rog).

Si dupa o vreme de agitatie si dat din piciorute pe spate fiind, vom slabi suficient cat sa ne intoarcem la loc pe burta, sa ne cocotam intr-un pom din imprejurimi si sa asteptam vre-o oaie ori vre-un mistret sa treaca prin zona. Dupa care vom trai bine din nou.

O vreme.