Despre esente
Inainte de-a ne apuca sa tratam subiectul cu care v-am momit tura trecuta mai avem a face o scurta preumblare pe campii.
To ti en einai, "ceea ce este sa fie" e un concept sistematizat in forma asta bizara de Aristotel, dar care-a existat cu siguranta in mintea oamenilor dinaintea lui. Noi ii spunem simplu esenta, si n-o definim, preferand sa presupunem ca-i limpede pentru toata lumea ce-ar trebui sa insemne, si sa ne comportam ca si cand chiar ar fi limpede. De fapt, daca tot am ajuns pana aici, ia hai, ca exercitiu de dezvoltare personala : acordati-va un moment si formulati o definitie a esentei.
Gata ?
Bine. Sa mentionam in treacat ca vorba latineasca essentia s-a nascut fix din nevoia traducatorilor de Aristotel de-a nota cumva acest concept ingrozitor de dificil de tradus, ca sa nu-si mai bata capul cu perifraze (peri frazeios ? :D).
Deci ce-i esenta ? Ca daca vom vorbi de ea, s-ar cuveni sa spunem ce-i (putem, sigur ca da, s-o dam in mister, dar parca ar fi pacat). Inainte de-a o defini, sa intindem mana si s-o strangem putintel de sfarc cu ajutorul unui banc. Il stiti pe ala cand isi ia Gheorghe masina, si-l intreaba Ion ca ce culoare-i ? Si Gheorghe raspunde ca "Ma, stii tu dimineata cand rasare soarele si ceru-i asa tot rosu si roz si oranj toate culorile si nuantele de rosu ?" "Da." "Noa, asa numa' ca verde."
Esentialmente, Gheorghe are dreptate, daca neglijam impedimentul minor ca regulile de transformare dintr-o esenta in alta nu-s date implicit, esentele nefiind materiale (pentru obiecte materiale regulile de transformare dintr-o forma in alta sunt date implicit, ca rezultat al experientei, de aceea "tot asa, doar ca mai mare" sau "tot asta, doar ca mai ingust" au implicit sens in toate contextele).
Esentele sunt continutul nemijlocit al fiintarii. Fiintarea are si continuturi mijlocite, doua exemple excelente fiind materia si notiunea. Obiectele reale se manifesta simturilor prin intermediul materiei, care interactioneaza in feluri anumite cu receptori, dand impresia de culoare, de grosime, de netezime si de ce mai poftiti. Obiectele ideale se manifesta simturilor prin intermediul continutului lor notional, care interactioneaza tot in feluri anumite cu receptori, dand impresia de adevar, profunzime si ce mai poftiti. Esentele singure interactioneaza, daca interactioneaza, nemijlocit.
Hai sa taiem cutitul : in definitia noastra, "fiintarea" e o notiune, adica un obiect ideal. Ea poarta carnita sensului sau, care-i permite sa interactioneze cu mintea noastra. Cum e atunci posibil ca "esenta" sa fie continutul nemijlocit al... unui continut mijlocit ? Iata o excelenta intrebare metafizica, care va arata destul de clar si lamurit in actiune chestiunile despre care discutasem in articolul anterior.
Ei bine, raspunsul vine tot de-acolo de unde vine si aparenta capcana. Definitia in metafizica nu functioneaza pe sistemul autoritativ al stiintei. Definitia in metafizica functioneaza ca metafora, si-si trage seva din forta sugestiei. Tot asa, doar ca verde, tot ca si fiintarea, doar ca fara mijlocire.
Sigur, asa o abordare poate parea absolut inacceptabila, mergand de la ridicul pana la ignobil sau de-a dreptul irational. Mintile oamenilor sunt diferite si unora pur si simplu nu le este aderenta gandirea metafizica. Nu-i o crima, se intampla.
In primul rand e important de inteles ca nu-i vina metafizicii. Unii o pricep mai usor, altii mai dificil, in fine cativa n-o pricep niciodata. A trece la razboi impotriva ei, scotand-o din randul preocuparilor acceptabile ale unui om de bine nu-i cu mult diferit de-a crede ca "toate femeile sunt curve". "Toate femeile", ca si orice alt substantiv calificat cu un identificator universal denota... o esenta. Iar raportarile unui obiect real la o esenta descriu intotdeauna... obiectul real. Niciodata esenta. Ma-ntelegeti ce vreau sa spun.
Oamenii au avut dintotdeauna oroare de nud. Imediatul, nemediatul e abraziv pentru spiritul uman, ingrozeste, terorizeaza. Intrucat esentele nu sunt nici macar harci si hoasce, nu doar ca n-au carnita materiei si notiunii dar n-au nici macar oase pe care aceasta carnita sa se aseze, evident ca situatia a fost indreptata prin... personificare. Din nevoia profund umana de-a acoperi cu ceva nemijlocitul esentei s-au nascut Afrodita, Atena, Enyo, Echo, Tethys si asa mai departe.
Ei, si-acum c-am sfarsit si cu definitia, putem in cele din urma sa trecem la ce voiam sa va povestesc.
Friday, 16 July 2010
Zeus fiind esenta nemijlocita a ce anume?
Friday, 16 July 2010
Mie mi se pare ca Zeus e forta. Cam asta-i si interpretarea comuna in domeniu.
Friday, 16 July 2010
Acu` depinde care Zeus: ala cu barba sau ala cu chelie...
Friday, 16 July 2010
http://www.youtube.com/watch?v=yefa1uDlp3A
Friday, 16 July 2010
Hm, imi pare atunci ca din nevoia profund umana (cata bunatate dintr-o data fata de toti, zau) de a gasi si altora bube in cap, invelisul de esenta Zeus a fost apoi inzestrat cu tot soiul de apucaturi. Foarte posibil, nu zic nu. Ce ti-e si cu nevoile astea profund umane.
Friday, 16 July 2010
@Diana Coman Daca te uiti cu atentie majoritatea lor nu-s deloc adaugate din narcisism, ca sa ne simtim si noi bine, ci decurg mai degraba din natura esentei respective. Parte din forta e ca n-are nevoie de permisiunea nimanui, nici a lui Io nici a Europei. Parte din forta e ca nu-i neaparat capabila de-a vedea dincolo de tigva, piele si invelisul de osanza. Parte din forta e ca-i straina tocmai substantei sale, muschii, carnea, pe care-o mananca altii (viermii, muritorii de pe Terra). Si asa mai departe, e o larga si vasta discutie, demna de o viata inchinata cercetarii.
Friday, 16 July 2010
Unde m-am blocat cu rationamentul de genul asta e in esenta la viclenie. Forta pricep, dar viclenia (fie ea si de un calibru relativ redus sa zic), parca nu decurge deloc din forta.
Friday, 16 July 2010
Da un exemplu ?
Friday, 16 July 2010
Sa zicem "convingerea" Herei si a Europei chiar. E drept ca cel putin la Hera de la un punct incolo se cheama violenta, dar nu pricep de ce nu din start daca asta e esenta.
Friday, 16 July 2010
Aici deja intram in terenul mlastinos al traducerilor proaste. E foarte posibil ca ochiul urduros, mintea ingalata si gura baloasa a nenumaratilor participanti la telefonul fara fir prin care-a trecut povestea pana la tine sa fi adaugat chestii care n-au de fapt treaba in chestie.
Hera, stapana mariajului, a familiei si-a nasterii e prin natura lucrurilor soata de nevoie si fara placere a fortei. Europa e povestea pitipoancei la brat cu Ghita falcos, cu lanturi grele spanzurate de ceafa groasa. Ea e gracila, e copila si e cruda, si ar putea sa fie in principiu multe lucruri, care deocamdata nu le este. O tema eterna, precum se vede.
Care viclenie ?
Friday, 16 July 2010
Bun, ce zici ar fi o esenta rezonabila a mitului. Ca e de nevoie si fara placere, bun. Dar ce nevoie era sa faca Zeus pe bietul-pasaroi-plouat (chestie care nici nu prea vine din forta imi pare)?
Sigur, poate fi de traducere, poate fi de simpla transformare din om in om - care ne duce tot pe la nevoile alea ale diversilor de a transforma treaba in ceva mai "cunoscut".
Friday, 16 July 2010
Cu Europa se preface in taur, care-i o reprezentare comuna (si defapt etrusca mai degraba decat ionica as zice) a fortei.
Ce pasaroi plouat zici tu ?
Friday, 16 July 2010
Da, taurul ca reprezentare a fortei, dar la ce ii trebuia sa se prefaca in taur? Ca doar putea sa o ia cu forta direct si basta. Ce reprezentare mai directa decat actiunea?
Din cate stiam Hera a tot zis ca nu si nu vreo cateva sute de ani si intr-un final Zeus plictisit/saturat/enervat/in-fine-ce-o-fi-fost a profitat de o ploaie serioasa ca sa se faca nu stiu ce pasare plouata de care i-a fost mila Herei sa o ia in brate.
Admit, n-am citit originalul.
Friday, 16 July 2010
Pai pe sistemul asta Elada s-ar citi cam ca si vechiul testament, Elohim s-a insurat cu Rahela care i-a facut 17 copii si-a trait pana la 700 de ani. Belohim s-a insurat cu Trahela care i-a facut 16 copii si-a trait pana la 672 de ani. Delohim etc.
Taurul este forta, cand spui ca "se transforma" nu spui ca el, Zeus, este de-acum un taur. Spui ca ea, toanta de Europa il percepe de-acum drept taur. El e tot ce-o fost. To ti en einai.
Tuesday, 20 July 2010
Pe mine m-a intrigat destul de mult de-a lungul timpului abordarea nihilistă/budistă a problemei, care, cât am putut eu înțelege, exprimă următorul lucru: esența de fapt nu este.
Iar chestia de mai sus se pare că nu-i tocmai un paradox dacă privești dintr-un anumit punct.
Tuesday, 20 July 2010
Atunci cand universul intelectual al unui om se ingusteaza pana la a deveni un singur punct, omul spune mandru : acesta este punctul meu de vedere! :D
Tuesday, 20 July 2010
Faza-i că se îngustează destul de repede (viteza e cam la fel de mare ca și cea de atrofiere a diverselor organe mai mult sau mai puțin metaforice: sexual, matematic, critic etc.). Nu cred că lui Kierkegaard i-ar fi plăcut să fie contrazis pe tema credințelor lui vizavi de esență. Din fericire pentru noi, Kierkegaard e mort.
Tuesday, 20 July 2010
Si probabil si pentru el.