Daca Romania ar fi Kinshasa

Kinshasa e un oras de trei cacati intr-o tara de trei cacati, cunoscuta si sub numele de Republica Democrata Congo, fosta Zair. Nume pe care nimeni nu-l foloseste, ca-i parca mai simplu sa zici Republica Trei Cacati.

Kinshasa are vreo 10 milioane de locuitori, cu un PIB pe cap de locuitor undeva la 300 de dolari. Pe an. Kinshasa ocupa spre zece mii de kilometri patrati, deci e un oras in sensul in care si Bucurestiul e un oras : prin licenta. Sa poata zice si congolezii ca au oras.

De fapt, Kinshasa e un conglomerat dezordonat de miristi, gropi de gunoi, maidane, corturi, satre, colibe, sleauri, noroaie, balti si asa mai departe.

Chiar daca traiesc intr-un pseudo-oras de trei cacati intr-o tara de trei cacati, nu toti congolezii sunt niste oameni de trei cacati. Cu siguranta cei mai multi dintre ei nu sunt de trei cacati sufleteste vorbind, fiind oameni ca toti oamenii, capabili sa recunoasca si sa creeze frumosul, cu iubiri si tristeti si doruri si un acasa pe care au sa-l caute pana n-au sa-l gaseasca decat sub forma mortii uscate ascunse-n garlici, si asa mai departe.

Dar chiar si sub aspecte care intr-un inteles public conteaza, precum priceperi, abilitati, dexteritati si cunostiinte, o buna parte dintre congolezi sunt niste oameni chiar remarcabili.

Destui au studiat la universitati prestigioase, nu din RTC, ci din SUA, Franta, Anglia, destui sunt masteri sau doctori in domenii de interes, destui stiu multe si ar putea destule. Pe langa astia, destui congolezi au afaceri in strainatate, care le merg bine, si chiar daca traiesc in Congo, chiar daca-l viziteaza mai des sau mai rar, ei tot Congolezi se simt si considera ca sunt.

Si totusi Congo ramane o tara de trei cacati, si Kinshasa un oras de trei cacati, compus din miristi, gropi de gunoi, maidane, corturi, satre, colibe, sleauri, noroaie, balti si asa mai departe.

De ce oare ?

Raspunsul tine de natura organizarii economice moderne. Am parcurs lunga cale de la primele incercari de diviziune a muncii. Astazi toate ciclurile de productie sunt rupte in zeci, unele in sute sau in mii de particele.

Problema cu particelele este ca nu pot functiona una fara alta. Asa ca hai sa-l luam pe Dikembe Mutombo, un congolez oarecare. Dikembe are o afacere care importa echipamente de ecografie din America in Asia. Castiga bine, este implinit profesional, are bani destui, o nevasta iubitoare, doi copii la scoala, nu are de ce sa se planga.

De ce nu face Dikembe un centru de investigatii ecografice in Kinshasa ?

Pai, pentru ca un centru de investigatii ecografice nu serveste la nimic, el in de el. Pentru a fi util, e nevoie de un sistem de asigurarea sanatatii complet, din care el e o parte. Daca exista doctori, si servicii de ambulanta, si producatori de halate, si specialisti in ecografie care sa stie citi ecogramele, si chirurgi (iara nu samani, ci chirurgi adevarati) care sa le poata folosi mai departe, atunci da, un centru de ecografie isi are rostul si e chiar esential. Necesar, nu se poate fara.

Dar sa te apuci de nebun sa construiesti un centru de ecografie in Kinshasa, intre un maidan si o mlastina nu poate servi nimanui la nimic. Tu strici banii, si localnicii iti strica centrul, ca de folosit nu pot sa-l foloseasca : nu stiu cum. Asa ca Dikembe nu construieste un centru de ecografie. Ar putea, dar nu are rost.

Ca Dikembe este si Dikambe doctorul specialist in urologie, si Dikumbe importatorul de sonde urinare, si Dekimbe producatorul de manusi de cauciuc, si inca zeci si sute de oameni. Oricare dintre ei ar putea ridica in luni sau ani bucati din structura care face alte tari sa functioneze, la aceleasi standarde de calitate ca si acolo. Dar niciunul dintre ei nu se poate apuca de unul singur.

Ei bine, Romania este Kinshasa. Romania e exact in aceeasi situatie.

Avem oameni care ar putea sa faca tot felul de chestii, cel putin la fel de bine daca nu inca si mai bine precum echivalentele lor in SUA sau EU. Daca, si pe masura ce acesti oameni vor reusi sa inchida cicluri, economia Romaniei are sansa sa ajunga sa conteze.

Nu intainte.

Problema este bineinteles complicata de faptul ca-i foarte simplu si foarte usor sa zici ca esti Dikembe, Dikumbe, Dekimbe sau Dikambe. Fara sa chiar fii. Sa te pretinzi ce nu esti. Mai ales intr-o tara compusa din miristi si maidane, asa ridicol poate sa chiar convinga.

Cu timpul, oamenii care pretind ca-s doctori, ei fiind de fapt samani, oamenii care pretind ca-s profesori, ei fiind de fapt tampi, oamenii care pretind ca-s literati, ei fiind de fapt poeti judeteni si asa mai departe incep sa creada ca principalii lor inamici pe lume sunt fix Dekimbe, Dikumbe, si restul alora care se pricep cu adevarat.

Si de asemenea de faptul ca-i foarte usor sa ti se rupa de toata afacerea, daca esti tu Dekimbe. Sau Dekumbe.