Costurile strategice ale prostiei

Se dau trei grupari, una galbena, una rosie si una oranj.

Trupa rosie e continuatoarea gruparii unice de-acum douazeci de ani. A mostenit o structura vasta de influenta statala si-un electorat captiv destul de mare, dar a mostenit si probleme structurale, exact aceleasi care au si adus colapsul gruparii-mama.

Trupa galbena are o oarecare relatie cu "binele" absolut, pe care insa si-o intelege partial si in mare si-o gestioneaza defectuos. In pofida acestor probleme are in baza zisei relatii un nucleu de electorat captiv mic, dar dur. Se mai bucura si de sustinerea unor indivizi foarte bogati. Foarte, foarte bogati.

Trupa oranj are un om forte care o conduce, si-n rest cam stransura. Totusi, Jucatorul oranj a reusit sa lamureasca pe de-o parte un numar de intelectuali sa-i urmeze varianta de bine absolut secretie proprie, precum a reusit sa rupa si un numar de fosti de la rosii, pe alese. Pare sa aiba probleme majore cu oamenii banilor, dar aparentele inseala in ce-l priveste pe Jucatorul oranj.

Codul culorilor e remarcabil de descriptiv, chiar daca oranjul e mai aproape de fecaliu totusi e o combinatie intr-o oarecare proportie de rosu si galben. Pentru unii, chiar cea mai indigesta proportie posibila.

Ei bine, pentru a interzice pozitia de Presedinte al tarii Jucatorului oranj, pozitie scoasa de curand la mezat, rosii si galbenii au facut alianta.

Initial, rosii aveau un om pe care-l pregatisera clar si public in vederea acestui scop cam patru ani de zile, in timp ce galbenii nu aveau nimic.

Fara discutie, strategic vorbind, rosii erau obligati sa lupte ca sa-l scoata pe oranjiu din functie. Ei nu aveau aici nici o optiune. Galbenii coabitasera cu Jucatorul ani de zile, cu dificultati si nabadai, dar pana la urma asta-i viata. Ei aveau deci o optiune.

Atunci cand ai o optiune, strategic vorbind, de aflii intr-o situatie mai buna decat atunci cand n-ai, avantaj pe care se cere bineinteles sa-l fructifici in ceva.

Galbenii au ales sa-l fructifice creindu-si un jucator propriu. In loc sa-l sustina de la inceput pe candidatul rosu, ei au ales sa-si sustina un candidat propriu, scotand la inaintare un om de care nu auzise mai nimeni, iar printre initiati un tip cu o solida reputatie de pierde-vara.

Ca rezultat, candidatul rosu a pierdut la limita limitei, si partidul mic si-a inscris pe firmament o stea mica. Daca galbenii nu-si risipeau energia pe munca de creatie, candidatul rosu iesea fara indoiala Presedinte.

Ar fi fost mai castigati galbenii ca "grupul celor ce-au schimbat Presedintele", sau sunt mai castigati ca "grupul celor ce au si ei un jucator propriu" ? Problema pare simpla in termenii astia, era mai bine in primul caz, dar electoratul cel mic si dur nu poate sa inghita rosii, ceea ce s-a vazut din spatiu.

Mizele pentru galbeni erau, paradoxal, cele mai mari in toata afacerea, ei riscandu-si pur si simplu existenta in ambele cazuri. Totusi, in principiu vorbind, un partid fara jucator propriu e semnificativ mai slab structural decat un partid ce are un jucator amplu recunoscut, nenorocirea PNTCD docent.

Ca atare, posibilitatea creerii unui leader, oricat de riscanta e asa o operatiune, dat fiind ca tre' totusi sa alegi un om, i-a unit pe galbeni, care l-au votat covarsitor. E interesant sa vezi cum oamenii isi inteleg interesul instinctiv, chiar daca nu stiu sau nu pot sa-si explice intelegerea.

Acum galbenii se gasesc in pozitia de-a sustine rosii impotriva oranjilor in cele mai bizare situatii (Colegiul 19 Bucuresti, cazul Catalin Voicu) pentru a mentine un echilibru cu situatiile in care nu pot sa nu-i sustina pe oranji in detrimentul rosiilor (legea lustratiei), mai ales dupa proasta receptie a aliantei pre-electorale in electoratul propriu.

Ambele grupari realizeaza, intr-o oarecare masura asta : galbenii nu mai au optiuni. Asa-i jocul de bridge al politicii, daca intr-o mana ai mana urmatoare poti sa n-ai si tot asa. Galbenii sunt siliti deocamdata sa joace in reactie, raspunzand miscarilor rosiilor si oranjilor.

Ambele grupari au acum nevoie sa-si deie in cap serios pentru a pregati terenul alegerilor urmatoare, si in aceste operatiuni pot manipula alegerile fortate ale galbenilor, dar nu-si pot permite sa se nenoroceasca complet, mai ales nu daca asta duce la ridicarea exagerata a galbenilor.

Dupa cum vedeti, istoria curge absolut mecanic, logic si predictibil. Si avem terenul pregatit pentru a observa, ca-n laborator, care-s costurile strategice ale prostiei. Pentru ca fiecare prostie, ori rosie, ori portocalie, se va traduce in miscari galbene.

Avem, cum ar veni, galben de turnesol.