Comentarii literare

Ati fost la scoala, drept ? Ati avut de invatat "comentarii", drept ? Bun atunci. Hai sa trecem putin in revista un set, ales dintre cele mai reprezentative dupa algoritmii google.

Oda eminesciană – chintesenţa suferinţei poetului şi a tragediei umane în genere

Asta asa, de incalzire, ca sa intelegeti cam ce va asteapta.

Trei stări domină în orice caracter uman- de bucurie, de tristeţe şi de nepăsare. Starea de bucurie este cea mai scurtă, întrucat ea nu se simte decât o clipă, fiind uşor înlocuită de o alta, rămân două stări fundamentale, fiecare dintre ele tânjind după o imposibilă eternitate, după fericire continuă.

Pe puncte :

• Cuvintul "caracter" e folosit intr-un sens neclar, dar impropriu.
• A spune ca starile domina intr-un caracter e asemanator cu a spune ca Soseaua Pantelimon domina in motorul de Dacie. Starile subiective la care se refera vajnicul literat sunt rezultatul interpretarii circumstantei prin prisma "caracterului", si ca atare n-au cum sa-l domine.
• Eu am fost bucuros pentru mai mult decit o clipa. In disperare de cauza, se poate incerca si cu Viagra.
• Cuvintul "fundamental" e folosit intr-un sens impropriu. Atomii au de exemplu stari fundamentale in care se gasesc pentru foarte scurte perioade de timp, ceea ce nu le face mai putin fundamentale. "Fundamental" n-are treaba cu intervalul petrecut acolo, de-aia oficiul de stare civila e fundamental in viata conjugala. Chiar daca sotul petrece acolo doar o clipa, si luni intregi la crisma, crisma tot nu devine "fundamentala" mariajului.
• Peste drama cetateanului se suprapune in foietaj drama starilor lui, care si ele tinjesc, avind deci starile proprii.
• In mod ironic... starile tinjesc dupa... deci stati. Gheorghe poate fi trist, fericit, sau plictisit. Starea de plictiseala a lui Gheorghe tinjeste dupa fericirea ei proprie, care-ar consta in eterna plictiseala a lui Gheorghe. Starea de tristete a lui Gheorghe dimpotriva, tinjeste tot dupa fericirea ei proprie, care-ar consta dimpotriva, in eterna tristete a lui Gheorghe. Dujmanoase stari, zic.

O altă caracteristică a bucuriei ar fi şi faptul că se împlântă în inimă şi chiar de e numai o clipa, o zi ori un an, acea perioadă e lipsită de raţiune –aici aduc în discuţie numai problema iubirii şi a geniului, care-mi par cele 2 teme principale în opera eminesciană- şi de prezenţa oricărei forme de gândire logică.

Nu putem sa nu fim de acord cu prezenta unei forme de gindire logica, oricare, si-n orice prezentare, chiar si implintata oriunde ar fi, numa' sa fie. Unde-i ?

Această suferinţa este cea mai prolifică, [...] Cea de-a treia stare, de nepăsare este, după părerea mea, cea mai prolixă şi placiăa totodată.

Curat totodata!

Este, ca şi bucuria, caracteristică masei populaţiei, care, deşi trece şi prin tristeţi, uneori mai mari decât ale geniilor, acestea sunt mai uşor de îndepărtat, neatacând inima atât de direct.

Hipocrat este fericit pe lumea de apoi sa primeasca vestea ca teoria umorala a fost reinviata pe Pamint, si-n plus ca s-a gasit si cintarul adecvat masurarii cantitatilor diverselor umori la diversi indivizi, si anume, ordonati dupa cantitatea lor de geniu (o umoare recent descoperita).

Nepăsarea, şi ea “tristă”, cum o numeşte Eminescu –căci ea îl defineşte ca disident, dar îl îndepărtează ca om obişnuit, nepermiţându-şi sentimente obişnuite, fireşti – poate lua amploare şi păstra condiţia umanş a unei persoane pe tot parcursul unei vieţi, cu unele mici excepţii bineînţeles, dar din care se revine instantaneu.

Curat instantaneu! Sa trecem la urmatorul clasat.

Oda in metru antic de Mihai Eminescu

Poezie a maturitatii artistice depline, a implinirii perfectiunii clasice "in metru antic", "Oda" lui Mihai Eminescu a fost publicata in decembrie 1884, dupa ce parcursese un lung proces de gestatie de aproape zece ani, timp in care poetul a conceput unsprezece variante succesive.

Problema cu aceasta poezie a imaturitatii complete este ca n-are nici un fel de metru. Invit audienta sa-l gaseasca, nu-i iamb cum nu-i troheu, nu-i dactil cum nu-i spondee (iata ca n-o stiati pe asta ?), si sa nu ne apucam de phyrrice si alte prostii. Deci e bun, da' lipseste, cu desavirsire. Si daca tot ne-am apucat, sa nu observam nici ca a gestat 11 ani mai ales pentru ca nimeni n-a fost dispus s-o publice.

O prima versiune in metru antic este "Oda pentru Napoleon", devenita in alta varianta "Oda in metru antic", pastrand acelasi motiv poetic al maririi, ca simbol al originii geniului, al prorocirii.

Puteti observa deja ca acest al doilea comentariu e conceput inginereste de-un inginer. Omul stie ce informatii cunoaste si trece prin ele ca la jocul ala de la gradi, desenati o linie prin puncte succesive. Totusi, "metru antic" nu-i un metru poetic, "marirea" nu-i un "motiv poetic", asa precum nici nu exista motive specific poetice, ca sa nu mai vorbim ca evolutia nu poate fi origine.

Magnificul vers, socotit cel mai impresionant vers scris vreodata in limba romana, "Nu credeam sa-nvat a muri vrodata", apare abia in a saptea versiune a "Odei".

Magnificul vers e o platitudine infioratoare.

In studiul "Eminescu si clasicismul greco-latin", D.Murarasu se referea la "ucenicia la scoala antica" pe care poetul a facut-o prin traduceri si exercitii de versificatie peste care a suprapus propria experienta sufleteasca, devenind astfel "un desavarsit asimilator al tehnicii maestrului si o data cu originalitatea spirituala a lui Eminescu triumfa in limba noastra si arta antica in una din formele cele mai pure."

Problema cu triumfalismele astea de prost gust (care, apropo, traduse in limbi straine sunt un nesecat izvor de umor pentru literatii altor natii) este ca nu se prea poate numi "maestrul" cela care-ar fi fost asimilat. Apropierea de Horatiu este cel putin pedestra. "Arta antica" e un concept cam de-aceeasi tarie analitica si valoare descriptiva precum "ziaristii" sau "bucurestenii". Nu exista o "arta antica" decit in mintile colhoznicilor aculturali de pe cheiurile Dimbovitei.

Titlul "Oda (in metru antic)" releva antiteza dintre sensul cuvantului "oda", care inseamna lauda, imn de slava, si tristetea profunda, chinurile sfasietoare ale poetului, care a ramas nemuritor prin puterea geniului sau ilustrata si in versurile acestei poezii.

Daca-i Eminescu e cu antiteze. E bine, zic.

Tema poeziei este filozofica.

De asemenea mi se anunta in casti ca bicicleta era galbena.

Strofa intai. Incipitul -"Nu credeam sa-nvat a muri vrodata"-este, cu siguranta, cel mai profund gand poetic din literatura noastra, sintetizand un intreg sistem filozofic, prin care eul liric dezvaluie trecutul relativ ("sa-nvat") al tineretii sale, un timp cand se credea vesnic apartinator al Cosmosului.

Problema cu acest "intreg sistem filosofic" sintetizat este ca nu-l poate nimeni arata desfasurat, in toata nuda-i zplendoare. Am scris zblendoare cu z, ca ze boate aparent za zgrii zi cu z daca vrei in limba romana. Am vasut io in tema poejiei.

Revenind, am ca o suspiciune ca nici aspirantul, nici profesoara lui cea talimba de limba si literatura romana n-au citit toate gindurile poetice scrise-n limba romana ca sa-si poata da intemeiat cu parerea. Problema cu "maestrul" ala neidentificabil, si cu "arta antica" cea care ia-o de unde mue este astfel amplificata de-un sistem filosofic atit de sintetizat incit pur si simplu nu exista notat nicaieri intr-o forma sistematica. Cam asa cum a cistigat selectionata Republicii Populare Coreea campionatul mondial de fotbal, doar c-au uitat aia sa treaca pe tabel.

Geniul la Mihai Eminescu - Pozitia geniului in creatia eminesciana

Boala grava.

Mihai Eminescu s-a nascut la 15 ianuarie 1850, fiind al saptelea copil din cei unsprezece pe care i-a avut caminarul Gheorghe Eminovici si sotia sa, Raluca.

Ca sa stiti.

Prima lui poezie este scrisa la moartea profesorului sau, Aron Pumnul, fiind intitulata „La mormantul lui Aron Pumnul”.

Care era mort si ingropat acolo. Pentru posteritate zic.

Revine in tara spre sfarsitul anului 1874 si ocupa mai multe posturi , in general in invatamant. Cu aceasta ocazie i-a nastere o profunda prietenie cu Ion Creanga.

Domnul i-a dat, domnul i-a luat, fie numele domnului laudat.

Pentru a intelege pozitia geniului in creatia eminesciana nu este necesara o analiza a tuturor operelor eminesciene in care apare geniul. Este de ajuns un studiu mai profund a operelor: „Scrisoare I”, „Luceafarul”, „Oda (in metrul antic)” si „Glosa”.

Avind in vedere cit de sintetizat era sistemul cel filosofic, precum si cit de masterizata arta antica nici nu-s convins ca-i nevoie de patru melodii asta poezii. Ajunge una, adica patru masuri.

Dar per total as zice ca stam bine.