Castelele din Spania

Articolul precedent a produs un pic de vilva. Eu n-am facut decit sa subliniez niste chestii adevarate (ba judecind dupa reactii, pe alocuri dureros de adevarate) si oarecum banale, dar de altfel vizibile cu ochiul liber si usor de constatat pentru orice parte interesata (de adevar interesata, nu de rezultate, efecte si concluzii).

Nu m-am apucat sa-mi trasez neamul si ginta de la Ioan fara Tara incoace, n-am venit cu imaginare diplome acordate de imaginare universitati de imaginar renume (chestie practicata cu drag de ai nostri, de la Radu cel Duda pina la Prigoana al mic si-asa mai departe, intr-o lista foarte carnoasa), n-am comis nici unul dintre pacatele carora concetatenii li se dedica cu o furie oarba. Totusi reactiile au venit cam ca si cum as fi cazut nu-n unul, nu-n doua, nu-n trei pacate din lista ci pur si simplu in toate, toate cele posibile, si toate cele imaginabile, si chiar si din cele imposibile citeva.

Merita poate remarcat ca vasta majoritate s-au limitat cu grija la mijloace de comunicare personale, ori stiind, ori presimtind cit de ridicol-insustenabila li-e pozitia, agitatia, spaima si ce mai contin dinsii-n pept. Citiva curajosi s-au exprimat de sub protectia unui anonimat mai mult sau mai putin translucid. Un exemplu il avem chiar in comentarii acolo :

Misto. Sa-ti zic si eu una. Acu cativa ani stateam la o terasa, asteptam un amic. In spatele meu era stransa o gasca de baieti genul smart-cu-barba, trecuti prin licee de fite, ii stiam din vedere. Vorbeau despre o afacere mare, o chestie ce urma sa schimbe totul. “Ar fi pacat sa n-o facem, avem acces la cei mai buni furnizori, avem spatiul de desfacere, avem know-how. Tre sa ne miscam repede, sa ocupam zona.” “Da, e oafcere foarte buna, marjele de profit sunt exceptionale, nu putem s-o ratam” si tot asa. Cu urechea palnie si cu gatul lungit incercam sa-mi dau seama ce biznis grozav au ginit baietii. Dupa ‘fo ora de calcule si abureli, unul din se varsa: “da, ma, si unchi-tu poa sa ne aduca cativa saci de cartofi pe bani putini iar lu’ bunica-ta nu tre sa-i platim mare lucru pe camera aia de la strada. O sa fie singurul aprozar din cartier.”
Cam asa si cu tine. Esti unic.

Tipul se vede pe sine nu in pozitia lui reala, ca de exemplu unul dintre betivii satului, care sta in crisma in fata unei halbe goale pentru ca s-a terminat ajutorul "de la stat", si ia in ris "pustimea" cea neglijabila pentru ca, nu-i asa, nici n-a baut cita bere a baut el, nici n-a incasat cit ajutor "de la stat" a incasat el. Nu ca s-ar vedea ceva, da' avem totusi o istorie, nu ? Pai ce-i aici.

Tipul se vede pe sine intr-o pozitie demiurgica, absolut inexplicabil el este pentru sine cel putin si minim ca o sinteza intre tinarul Werther, Mefisto si Merlin. De la inaltimea cunoasterii universale, a puterii de-a calatori prin timp, a transforma cuprul in aur si plumbul in mazare, precum si asa mai departe, bijutierul Radu Bdebucurestean priveste in jos cu inexplicabila mila si absolut nejustificat sentiment de superioritate la stradaniile unor tineri care vor sa deschida un aprozar.

Dincolo de faptul ca el nu-i nici Werhter, nici Mefisto si nici Merlin, si de fapt nu-i chiar nimeni, problema mai interesanta este ca eu nu mi-as permite niciodata asemenea superioritati intr-un asa context, pentru motivul simplu ca eu stiu de Sam Walton, ba chiar am dormit in patul lui. Chestie care nu ne surprinde, pentru ca sa poti sa te simti simultan Werther, Mefisto si Merlin trebuie numaidecit sa habar n-ai ce-i aia (si nu "sa n-ai habar", care-i o chestie pasiva, ci in mod activ, sa habar n-ai).

Un alt exemplu, tot de la anonim, tot proaspat :

@pisicu21:	@Mircea_Popescu Daca nu-l crezi pe @bdebucurestean ca n-ai un model viabil, poate crezi un milionar? http://paulgraham.com/publishing.html
@Mircea_Popescu:	@pisicu21 Ce te face pe tine sa crezi ca "n-am un model viabil" ? Stii ce-i ala recurs la autoritate ?
@pisicu21:	@Mircea_Popescu Nu, ce-i?
@Mircea_Popescu:	@pisicu21 E atunci cind unu' care n-are nici o treaba in chestie da cu citate "de milionari" de sub anonimat.
@Mircea_Popescu:	@pisicu21 Regula de baza e sa citezi ori oameni pe care-i cunosti, ori in situatii pe care le cunosti. Altfel miauni.
@pisicu21:	@Mircea_Popescu Asta cu... pentru ce scot oamenii bani din buzunar si pentru ce nu..., o cunosc.
@pisicu21:	@Mircea_Popescu Pentru randuri scrise pe un site, nu prea.
@Mircea_Popescu:	@pisicu21 De unde ?
@pisicu21:	@Mircea_Popescu De la oameni mai destepti, normal. Dar si piramida lui Maslow e un inceput.
@pisicu21:	@Mircea_Popescu Ai alt gen de continut acum, fata de ala de dinainte? Ca ala intra la categoria 'niciodata'
@Mircea_Popescu:	@pisicu21 Subtire de tot. Nu asa se invata, ce faci tu sunt ghiceli si prosteli.
@pisicu21:	@Mircea_Popescu Nu, ghiceli sunt atunci cand lansezi ceva, si peste o luna n-ai nici un client.
@pisicu21:	@Mircea_Popescu Cu ce ma ajuta polimedia sa fut? Continutul oricarui site unde oamenii platesc, de exemplu WSJ, poate sau ar putea.
@Mircea_Popescu:	@pisicu21 Intrebarea asta dovedeste clar ca habar n-ai despre ce vorbesti. Documenteaza-te.

Ca bonus :

@victor_catalin:	@Mircea_Popescu Tu chiar il bagi in seama pe soarecele asta de @pisicu21 ? Baga un ochi un twitturile lui :) e doar un lingusitor mic :)
@Mircea_Popescu:	@victor_catalin ne mai distram mei, SM cica.

Exemple v-as mai putea da, ba chiar sunt convins ca-mi puteti da si voi mie. Englezu' zice ceva despre cum orice cocioaba e un castel pentru proprietarul ei. Romanii aplica cu osirdie : n-au nici macar cocioabe, da' se comporta ca si cum ar avea castele. In Spania.

E si asta pina la urma un mod de socializare, l-am mai intalnit de exemplu in Egipt, si-n toate locurile unde traiesc marginali, tinuti jos si-afara din chestie ori de capul lor cel prost ori, mai rar, de interesele celor de sus. Copchii de cinspce ani din Egipt se intilnesc seara si-si povestesc aventurile lor cu femei albe si bogate din America si Europa. E in afara oricarei discutii ca asa ceva sa se fi intamplat, mai ales pentru ca ei put, si eu n-am intalnit femeie alba si bogata din America sau din Europa care sa se intinda cu un tip care pute.

Dar ei nu stiu ca put, pentru ca-s invatati unii cu altii, si ca rezultat toti se cred intre ei. Isi crediteaza reciproc fantasmele, asta-i pina la urma conditia necesara ca sa poti face parte din clubul copiilor desculti dintr-un orasel sarac dintr-o tara mereu flamanda.

Intrebarea ca de ce si-ar dori cineva asa ceva ramine cititorului interesat ca exercitiu de munca individuala.