Bloguri si chei de lectura

Conceptul de "cheie" de lectura vine din literatura, si anume din literatura franceza, si noteaza faptul simplu ca pentru a descifra sensurile unui text nu-i suficient sa ai textul in fata si eventual sa cunosti literele. Chiar vocabularul limbii respective nu-i suficient, oricit de aprofundat si fin l-ai cunoaste tot n-ajunge. Nici inteligenta proprie nu te salveaza, oricit de ascutita si fara gres ar functiona dinsa, tot nu-i destul.

Se mai cere, pentru a intelege un text, orice text, si un anumit context cultural, niste informatii fara de care lectura este pur si simplu imposibila. Exemplele ilustrative nu ne vin insa, pentru acest demers explicativ, si deci didactic, si deci plicticos, din literatura, unde s-ar gasi dar ar fi complexe, si deci stufoase, si deci interesante, ci din stiinte, unde sunt mult mai accesibile. Deci : spre exemplu, un manual de astronomie din anii 1450 nu va putea fi inteles fara a cunoaste amanuntul ca Soarele se invirte in jurul Pamintului.

Acest amanunt, care se intimpla sa fie fals, tine deci de cultura, si nu de stiinta (merita aici citat un oarecare expert* in Kaballah, care a explicat de ce Kaballah nu se poate studia la Universitate, in timp ce istoria Kaballei se poate studia fara probleme : "It is forbidden to have a course in nonsense. But the history of nonsense, that is scholarship."). Cultura, aceste aiureli in care lumea crede la un moment dat, constituie pentru stiinta din fiecare epoca o cheie, in lipsa careia textele epocii zac, moarte si ilizibile.

Fenomenul are loc exact la fel si in literatura, ba chiar acolo isi gaseste mult mai larga aplicatie, intrucit in stiinta pe linga aiurelile culturale mai exista intotdeauna si macar o vaga urma de realitate obiectiva, in timp ce literatura-i toata, din doasca-n doasca fictiune pura, si deci cultura. Ca atare, autorii sunt cu totii inaccesibili pentru cei lipsiti de cheile lecturii lor, si asta-i pina la urma si scopul culturalizarii vitalusilor in Lyceum : echiparea lor cu o masura de chei care sa le ingaduie macar o lectura aproximativa si incepatoare a textelor mai importante a culturii de i-a prasit si pe ei, boturi cu ochi, pe lume.

Chiar daca in spatiul romanesc acest efort decade intr-un trist formalism al stupiditatii, cu "comentarii" preinvatate, incercind deci sa forteze broasca in loc s-o descuie, cu amanunte biografice din vietile autorilor invatate cam cum invata babele la biserica vietile sfiintilor, si cam cu tot atita utilitate practica (din punct de vedere cultural, iara nu al habotniciei discutind, ca-n habotnicie practica ce-i drept e foarte ziditoare), totusi asta nu-l face mai putin onorabil, sau mai putin esential oricarei deveniri intru cultura.

Ei bine, dupa aceasta lunga si probabil obositoare predoslovie, ajungem intr-un final si la motivul pentru care am scris acest articol, intru introducerea caruia m-am vazut silit sa insir pe ata banalitati plicticoase pentru cei ce le inteleg deja si casse tete chinoises pentru ai' sarmanii care nu le-au copciolit inca (ce-i drept, cu speranta unei unghii subtirele de cetateni intre cele doua grupuri care mai sutesc o idee de-aici si le-a folosi in viitor) : Imi revine extraordinar de placuta datorie, precum si incintare, sa va anunt ca am ajuns cu blogurile la gradul de maturitate la care aceasta problema se pune, si se pune legitim.

Am ajuns acolo unde e nevoie de chei de lectura pentru a intelege corect bloguri, nu multe, dar citeva, si care exista. Am atins acest grad de sofisticare, un prim pas inspre faptul cultural propriu spus, in care nu orice vital capabil a silabisi pe litere si-a buchisi pe degete are la dispozitie intreg si complet continutul notional al oricarui articol odata scris. Nici vorba de asa ceva. V-as da exemple, ca mi s-a intimplat sa constat numai astazi de doua ori acest fapt, cu persoane absolut diferite (si de aia si fac anuntul, planuisem de la bun inceput ca acest progres se anunta atunci cind observ fenomenul de doua ori in aceeasi zi), dar pina la urma exemplele nu conteaza ca exemple, si nu ma intereseaza sa le discutam, ca exemple, si nici nu mi se pare util sa le copiem ca exemple, cum copiem comentariile la limba romana.

Ce conteaza este c-am ajuns acolo, chestia este oarecum complementara cu discutia despre simple interactiuni intre persoane, tratind insa despre interactiuni intre persoane si texte, nu intre persoane si persoane (o nuanta care inteleg ca vine usor peste mina unei oarecari minoritati de tipi de se dau pe Internet, da' ingaduiti-mi sa constat ca respectiva minoritate chiar nu conteaza), si survine ca o fireasca continuare a discutiei despre soarta literaturii (prin care intelegem, clar si raspicat, blogurile).

Ma mai incinta sa observ cu cita imensa rapiditate se succed evenimentele, si in aceeasi masura ma incinta sa declar ca probabil viteza lor depaseste de-aici incolo capacitatea mea de-a le observa, si cu siguranta depaseste capacitatea mea de-a le prevedea, planui, astepta la cotitura.

Zile-nsorite.

---------
* Saul Lieberman, Gaon Rabbeinu Shaul.