Amintiri din copilarie - III

.~ Continua sa urmeze ~.

Deci, exact in acelasi timp existau nu mai tin minte din ce sursa, dar tot ceva promotie, poate de la ouale Kinder ? in tot cazul, niste modele mici, din plastic, ca de doi centimetri in inaltime, a tot felul de utilaje : excavatoare, basculante, cisterne, ba chiar si TIR-uri sau tractoare. Pe scurt, o vasta menajerie de masinute cit degetul mare.

Erau compuse in general dintr-o caroserie turnata intr-un plastic mai moale, negru, cu doua urechi in fata si doua in spate in care intra cite-o micuta osie metalica, pe care se prindeau rotile, tot din plastic, marisoare. Caroseria avea gauri, unde se fixau cabina si ce-avea chestia in spate, realizate ambele indeobste din plastic mai dur. Ca atare, caroseriile erau interschimbabile intre ele, precum si rotile si osiile, amanunt foarte avantajos in primul rind pentru ca fiind mititele si adultii trangalai cum ii stim cu totii sfirseau uneori calcate, ceea ce tindea sa le sparga cabinele si-n cazurile grave sa le indoaie osiile, dar restul raminea, in general, recuperabil. In al doilea rind avantajos pentru ca rotiile erau in general negre dar existau si roti albe, asa ca puteai construi masini dalmatieni, precum si alte manifestari creative din perioada dinaintea descoperirii jocului de Lego.

Din lipsa de activitati productive, si pentru ca trebuia totusi sa pompez cumva inapoi in economie gramezile de surprize care-mi invadasera locuinta am inceput sa preschimb suprize pe machetutele alea, la o rata variabila, in crestere lenta, de pe la trei pina pe la 8 parca au ajuns maximum, dar negociabil si functie de tot felul de considerente, ca am dat si douazeci de surprize pe un excavator anumit foarte fain si rosu, precum si fetelor le dadeam in general cu generozitatea caracteristica impotentilor (11 ani, totusi) cite voiau ele, adesea si pe gratis. Sau ma rog, practic pe gratis.

Am ajuns astfel proprietarul unei insemnate colectii de camioane si alte echipamente si utilaje diverse, cred ca aveam minimum doua sute de bucati daca socotim si dublurile. Nimeni nu mai avea asa ceva, si aparent nimeni nu-si pusese problema ca poti totusi face o colectie din ele, asa ca intr-o zi cind niste prieteni veniti in vizita au constatat ca eu pe un dulap (linga cel cu avioanele lipite de tata in pruncia lui) aveam toate masinutele astea aliniate au ramas foarte uimiti, si cu ochii si inima la ele. Auzind si restul pustimii sigur ca toata lumea a vrut sa vada "ce are asta", si cum mama n-avea neaparat lipsa de o hoarda-n casa, le-am pus intr-o punga si le-am insirat frumos, pe o suprafata plana in fata blocului.

Logic ca dupa ce-au admirat la ele treizeci de secunde, sau ma rog, zece, sau in fine, patru, copiii au vrut sa se joace cu ele, si anume, in nisipar. Stiti ce-i ala un nisipar ? Era o suprafata rectangulara marginita de caramizi inalte ca de o schioapa in care se desertase o tona de nisip. Si te puteai aseza acolo si juca cu ceilalti copii, eventual le puteai si turna un pumn de nisip in cap daca te scoteau din rabdari (ceea ce se solda cu plinsete si fugit repede in casa "Mamiiii mi-o pus nisiiip in caaaa-aaaaa-aaappppp!!11", era un fel de arma nucleara a nisiparului, pusul asta de nisip in cap).

Ideea mi-a parut judicioasa, asa ca ne-am construit frumos un santier in nisipar, si-am dat fiecarui copil pe cuvintul de onoare cite-o masinuta de-aia, la libera alegere in masura in care era posibil fara paruiala. Dupa care m-am asezat pe marginea nisiparului si mai dadeam eu indicatii ca de exemplu excavatoru' nu poate face asa, si ca nu se duce nisip cu cisterna, aia-i pentru apa nu pentru nisip, fiind cisterna, si mai rezolvam conflictele si tineam semaforu' la intersectii si alte activitati de-astea la rigoare manageriale. Si ne-am jucat asa fericiti pina seara, cind complet extenuati si acoperiti de nisip, noroi, praf scl pina-n albul ochilor si melcul urechilor (ma rog, ei, da' sa zicem) ne-am intors toti pe la casele noastre cu sentimentul acela rotund, cald, vibratil al datoriei implinite, al muncii bine facute. Patriei cit mai mult nisip!

Mnoa, aici voiam sa ajung, si de-aia v-am tinut toata poliloghia, apropo de observatia cu "cine are guma face regulile". Pai le face, dar nu pentru ca are guma per se. Ci pur si simplu pentru ca aceeasi calitate care i-a adus lui guma il aduce si-n pozitia de-a fi al' mai indicat sa faca regulile.

Subtilitati...

.~ Fin ~.

---------
PS. Si, daca tot ne-am apucat, sa va mai spun si ca in primavara precedenta, deci in etate de 11 anisori neimpliniti inca nici pe departe, observasem eu ca se gasesc spre vinzare intr-un loc anume niste busole, facute foarte ieftinel, din plastic. Costau cinci lei, si eu m-am dus si i-am sugerat tovarasei invatatoare (primavara lui 1990, termenul nu disparuse inca de tot) ca ar fi o idee buna sa spuna parintilor, intrucit busolele vor fi utile la cunostiinte despre natura scl.

Ceea ce femeia, naiva si de buna credinta a si facut, rezultind c-am vindut vreo douazeci de busole cumparate cu cinci lei bucata la zece fiecare, si bagind astfel in buzunar o suma daca nu uriasa, apai totusi semnificativ mai mult decit aveau la dispozitie postanii de-o seama cu mine.

Asta asa, ca sa stiti cine-a inventat afacerile cu statul in Romania, si de ce nu-i mare smecherie sa faci chestii pe care le puieste fara dificultati mintea unui elev de scoala primara. Ca destui au ramas sarmanii si la cincizeci de ani tot la faza aia de intelegere a lumii si a sinelui, si ca inca si mai multi au impresia ca asta inseamna "afaceri"... mnoa, eu ce sa zic. Lumea e un loc trist, si nici prostia nu doare.