Am invatat o chestie, cred - continuare

Daca gandim impreuna gandim mai bine. Ingaduiti-mi sa ma laud cu gandurile altora :

De la Theophile primim - pe langa niste foarte calde aprecieri, de care eu unul ma simt sincer flatat - o observatie inteligenta, pe care eu as sintetiza-o cam asa :

Prostul cuviincios e perfect acceptabil, cum e acceptabil orice om cuviincios. Ideile sale, bineinteles, nu sunt, cum nu sunt nici un fel de idei proaste, indiferent de sursa. Cuviinta constituie insusi terenul pe care evaluarea ideilor sa se poata desfasura, si deci omul cuviincios, oricat de prost ar fi, tot nu poate produce o paguba in efortul comun al gandirii.

E foarte valoroasa si observatia ca stradaniile prostului au uneori efecte benefice, pe langa exemplele politice m-as gandi ca putem adauga exemple destule din destule domenii. Este o prostie sa spargi flacoane in laboratorul de chimie ? Fara indoiala, si inca o prostie foarte periculoasa. Cum s-a descoperit efectul anestezic al eterului ?

E o prostie sa incerci sa zbori cu aparate mai grele decat aerul ? E o prostie sa cauti drumul spre Indii in directia opusa ? Si, la nivel mai personal aducand discutia, e o prostie sa te insori cu fata care-ti place, ori cu baiatul care-ti place, cand parintii au alternative net "preferabile" ? Precum vedeti nu-i tocmai simplu cu prostia asta, si astfel ajungem fix in observatia lui Adrian Mihalcioiu,

Cu cât ne găsim într-un mediu mai plin de certitudini cu atât cantitatea de “prosti” pe care suntem “capabili” sa o identificam creste.

Zic ca nu-i putin lucru, ba chiar dimpotriva, si aduce o buna contributie la a deslega macar parte din contradictia care ne-a impiedicat initial : e limpede ca nu avem pe-aici chiar atatea convingeri cate duce cu sine, strans impachetate intr-un balot de dimensiuni fantastice, luminasul convingerilor ferme, dar contondente.

Un exemplu bun pentru confirmare ar fi ma gandesc cetateanul dadatroll, un prost in evaluarea majoritatii oamenilor inteligenti cu care intra in contact - si eventual putem spune, pe buna dreptate, in cadrul conventiilor folosite de ei - care totusi a venit la asalt contra morii de vant cunoscuta drept Trilema si-a plecat cu sulita franta, privind cu jale si tinandu-se de sale. Cal n-avea, deci de azvarlit nu se pune problema.

Sa mai notam ca ambii cetateni citati folosesc ocazia - nu fara o oarecare doza de malitie - sa sublinieze ca, in vorbele unuia, "dorința de afirmare a prostului este intre altele principalul motor al societății de consum". Intr-adevar, nu putem condamna prostul in sine fara o oarecare doza de ipocrizie, avand in vedere ca totusi il condamnam folosind instrumente care au fost daca nu inventate, atunci aduse la niste preturi acceptabile tocmai de nevoia lor de afirmare. Motivul principal pentru care abonamentul la internet costa zece, si nu o suta sau o mie de euro este tocmai numarul mare de indivizi care-l platesc, folosindu-l apoi pentru a... spune prostii.

Daca cei 90% considerati cu lejeritate idioti de autorul teoriei de la care a pornit toata discutia ar sta acasa si si-ar vedea de treburi, e improbabil ca eu, el sau prea multi dintre cei ramasi ar plati pretul decis de piata libera pentru privilegiul de-a face exact ce facem si acum - adica schimb de idei - dar netulburati de "idioti". Ceea ce se leaga din nou de observatiile anterioare legate de utilitatea sociala a prostului, chiar asa prost cum este el, completandu-le : nu doar in cazuri exceptionale si prin rezultate improbabile poate fi prostul util social, ci chiar si in general, prin efecte minuscule care la prima vedere pot trece neobservate.

Ramanand deschisa marea problema a inhibarii sau stimularii "idioteniei", sau in fine, poate mai adecvat am vorbi de "comportamente idioate", avand in vedere ca in afara unui act concret nu prea putem discuta de idiotenie fara a risca sa cadem in problema cu intoleranta discutata dinsus, Diana Coman aduce o importanta contributie, imi pare mie, observand ca pana la urma actiunea fiind neaparat rezultatul interactiunii intre om si text, intre subiect si mediu, nu putem discuta de o ingradire a libertatii in sens propriu, tot asa cum nu putem pretinde, de exemplu, ca inexistenta oricarei mentiuni a orasului Troia in istoria orasului Los Angeles ne ingradeste libertatea de-a [cunoaste ?] existenta celui dintai. Pai nu ne-o ingradeste deloc, doar ca nu vorbim de ea acum, ci de altceva. In cuvintele autoarei, "Nu e vorba că lucrurile antiidiotice îngrădesc libertatea de manifestare a prostiei, ci doar nu rezonează cu ea."

Observatia mi se pare solida, nu cred ca putem extinde notiunea de libertate pana intr-acolo incat sa consideram asa ceva o ingradire a ei, fara a labarta notiunea pana dincolo de limita dezintegrarii.

Mai departe, observatia legata de esantionare tradeaza o minte harsaita prin statistica, si pot spune ca subscriu in totalitate :

Ceea ce spun ei acolo se rezumă până la urmă la a spune că o alegere complet aleatoare a cititorilor e fix la fel cu o alegere pe baza textelor pe care le citesc respectivii. Ceea ce în principiu poate să fie adevărat doar când ai de fapt o bază mică (ori deja un eșantion de fapt) de cititori (cazul blogosferei Ro pare să fie bun pentru așa ceva), dar e posibil și probabil să nu prea țină la populații cu suficientă variație.

Cred ca alegerea - evident arbitrara - ca "parerile prietenilor conteaza", oferita ca solutie salvatoare de autorul original nu constituie in fapt mai mult decat simpla satisfacere a unei nevoie psihologice - bine bine, dar suntem atunci complet singuri si fara de repere in lumea asta rea ? Ei, nu chiar - si poate fi fara riscuri ignorata.

Pe final, sa notam ca in mod sigur nu putem subscrie la o privire binara a prostiei, pe modelul ori-ori, cu siguranta cu totii am atins deja maturitatea intelectuala la care sa putem recunoaste ca intr-adevar am facut pana acum si prostii, eventual suficiente pentru ca la caz ca ar fi surprinse intr-un colaj exclusiv si exhaustiv sa convinga pe absolut oricine de perena si indiscutabila noastra prostie.