The Bank Job.

Daca sase lamai, taiate felii subtiri si lasate intr-un borcan mare de sticla plin cu apa o zi lunga de vara, indulcite apoi cu miere de salcam fac o limonada excelenta, ce iese dintr-un sfert de lamaie uscata gasita dupa soba, tinuta intr-un borcan cu ceva rest zeama de la niste muraturi de mai demult, o noapte, in frigider ?

Cam asta este intrebarea la care incearca sa raspunda The Bank Job, sub bagheta mai degraba rupta a lui Roger Donaldson, un regizor care nu a reusit inca un film bun, din vre-o 15 incercari.

The Bank Job nu e Snatch, nici pe departe, si nici macar Lock, Stock, and Two Smoking Barrels. Donaldson n-a inteles aproape nimic din reteta lui Ritchie, desi si nu vorbim aici de subtilitati precum feliile subtiri ori ziua lunga de vara. Donaldson n-a inteles nici macar lucruri de baza, ca de exemplu diferenta intre un scenariu si-o peltea.

Jason Statham e un actor cu tehnica intre timp solidificata, atat ca utilitatea lui pentru cele doua filme ce-au iesit bine nu consta in tehnica, ci tocmai in exploatarea foarte inteligenta de catre regizor a lipsei ei. Zece ani mai tarziu... cam ce se astepta de la el ?

Umorul specific englezesc e oarecum bine redat, si scena in care nevasta afla c-ar face poate mai bine sa stea la matusa o vreme are forta dramatica. Interesant ce bine le iese celor doi jocul in cuplu pentru acele cateva secunde, comparat cu cat de incredibil de prost le iese scena de "tradare" ceva mai tarziu, ori de infectul Cosmopolitan-esc al scenei nevasta-cealalta femeie.

Restul actorilor nu conving si nu conteaza, situatie nefericita pe care Donaldson n-o mascheaza in nici un fel, si nu pare macar sa incerce. Lui i s-o fi parut un lucru bun, cine stie. (Cu exceptia lui Christopher Owen, care face un Mountbatten foarte firesc si dulce.)

Prostioare naive, precum "Aceasta este lancea termica", un obiect de vre-un metru si jumatate cu care isi vor taia bravii nostri eroi o confortabila gaura circulara in beton gros de jumatate de metru - o lance termica se arde repejor, dar in fine, o fi a lor mai magica, ori cine stie...

Comprimarea unei activitati care in realitate a durat saptamani, poate luni intr-un singur weekend, scena complet absurda cu "sclavia" nu stiu carui camatar (in fapt toata tratarea chestiunii cu rasa se prezinta ca o excrescenta fara legatura aparenta cu subiectul), toate gaurile, crapaturile si izbelistile unui proiect negandit pana la capat nu fac decat sa irite privitorul cat de cat informat.

Drept singura consolare, ramane faptul ca am primit totusi un raspuns experimental la intrebarea cu limonada. In masura in care e o intrebare care va preseaza mentalul, va recomand acest film cu caldura. Altfel, nu.