Sveti Georgije Ubiva Azdahu

Sfantul George impusca balaurul, in regia lui Srdjan Dragojevic, dupa un scenariu de Dusan Kovacevic este marea speranta a cinematografiei sarbesti pentru acest an, cu un buget respectabil pentru partea asta de lume (undeva spre 7 milioane USD), din care aproape jumatate au fost donati de guvernele Serbiei si republicii Srpska.

Cum va suna, in paranteza fie spus, faptul ca o tara, sau ce-a mai ramas din ea, cam cat tot Banatul nostru, are de unde scoate aproape doua milioane de dolari ca sa sustina un film ? Cum va suna faptul ca cinematografele din Belgrad sunt elegante, comode, fara a fi noi ? Timisoara inca n-a reusit sa gaseasca o metoda de-a incalzi, las la o parte altceva, doar atat, a incalzi, cinematografele (mai mici, apropo) care n-au fost inca inchise. Probabil vor incepe sa arda mobilierul iarna viitoare.

Sarbii nu au regizori la nivelul nebunilor superbi din generatia noastra de aur, cu care avem norocul incredibil de-a fi contemporani, si prostia absolut specifica de-a ne face ca ploua. Pe cand gasim, intre o spaga si-o tampenie, intre un turn eiffel de Slobozia si-o punga de silicon pentru nu mai retin care capra, nu zic zece milioane, sa fie proportional cu dimensiunile ori populatia, nu zic nici doua, sa fie egal, dar o jumatate de milion acolo, un sfert, ceva ?

Dar sa trecem peste cat de jegosi si trogloditi ne aflam, in comparatie cu un popor hartanit si bombardat (chit ca tot au drumuri mai bune decat noi, chiar si bombardati) si sa incercam a reveni la subiect.

Natasa Janjic este o femeie frumoasa. Nu mi se pare ca poate juca, dar fiind dispusa sa fumeze nud prin camere, roscata si pistruiata, are tot ce-i trebuie pentru a servi nevoile acestui film. Mai are si un fel de hemipareza, ori altfel ceva nevralgie a nervului vag, pentru ca ii tremura intreg chipul intr-un mod cam clinic, de cate ori ajunge fata ei in prim plan.

In schimb, Milutin Milosevic e un dezastru absolut, e urat ca un spahiu si incruntat ca un pistol, ori invers. Posibil calificarea lui in rolul de interes romantic al personajului Natasei vine dintr-o foarte vaga asemanare cu un Che Guevara caruia-i bate soarele-n ochi. Din altceva, n-are din ce.

Lazar Ristovski e un actor vechi, cu un joc calm si molcom, foarte solid, poate putin prea studiat, care facand un rol bun sustine de fapt intreaga productie (alaturi de Bora Todorovic, si Zoran Cvijanovic, ambii jucand foarte profesionist si agreabil, in conformitate cu rolurile lor de suport, mai degraba decat cu registrele lor personale, ceea ce nu-i putin lucru).

Povestea curge amuzant si distractiv, mari filoane epice sunt mimate fara a exista, pasa-n doi cu schimb de Natasa decurge uniform si socotit. Fata ajunge si-n grajd (pedepsita), si-n barca (fututa), si-n camp de pasune (idem) si-n camp de lupta (idem ca prima nu ca a doua). Mioritismul romanesc e nimic in comparatie cu mioritismul sarbesc (ia uite, inca ceva la care ne-o iau inainte, desi, la asta pot sa ne-o ia linistiti, nu ma opun).

De ce-i razboi ? Pentru ca asa e. De ce nu mai are X chef de viata ? Pentru ca asa n-are el. De ce nu se poate hotara fata ? Pentru ca asa nu poate ea. Bun, dar de ce ? De-aia. De-aia de ce ? C-asa ii. Sa mori nu altceva, pana la finalul filmului aproape ca-ti doresti sa vina un balaur de-adevaratelea si sa-i rada pe toti. Chit ca, pana la urma, probabil ca nici macar asta n-ar schimba mare lucru. C-asa ii.

Sa mai observ profunda, completa si aparent condamnata la vesnicie incapacitate sarbeasca de a gandi femeia, a-i gasi un rol, un loc, o functie dincolo de-aia cu tavaleala. Ca atare, nu cred ca filmul va fi un mare succes comercial ori de critica, asa cum producatorii il spera. Filmul raspunde cerintei profunde pentru care a fost facut, si anume de-a arata lumii cum sunt sarbii. Lumea ar prefera sa nu afle.