Supunere si sclavie

Masura progresului tehnologic este cantitatea de munca necesara satisfacerii nevoilor oamenilor. Daca o societate anumita are nevoie de 99 de plugari, trudind pe ogor, pentru a hrani o suta de cetateni, aceasta societate se afla pe o treapta tehnologica in mare echivalenta secolului X-XI. O alta societate, in cadrul careia o singura persoana are de munca pentru a produce hrana necesara celorlalti 99 de cetateni se afla pe o treapta tehnologica superioara, echivalenta in mare anilor 1990. Intre cele doua putem vorbi de progres, de la prima la a doua, din punct de vedere tehnologic.

Pe masura ce tehnologia progreseaza, eliberand tot mai multi oameni de munca pentru a satisface o nevoie anumita, au loc doua fenomene simultane : Pe de o parte, alte nevoi intra in colimatorul social, incepand a fi percepute ca atare si satisfacute. Astfel, nevoia de lectura, aflata pe piramida lui Maslow ceva mai sus decat nevoia de hrana, nu era perceputa ca atare in secolul X decat de un numar infim de oameni, ea fiind recunoscuta si satisfacuta treptat dupa aceea, ajungandu-se in secolul XIX a se urmari alfabetizarea intregii populatii.

Pe de cealalta parte, si in stransa legatura, structura societatii se modifica, pentru a acomoda in primul rand modificarile structurii angajarii in munca a populatiei, si in al doilea rand modificarile structurii nevoilor recunoscute a acesteia. Asa de exemplu, pe masura ce mijloacele de productie au permis (automobilul, frigiderul, super-marketul si fast-food-ul), rolul femeii a fost redefinit treptat din acela de sclav domestic in acela de membru egal al societatii.

O confirmare experimentala se poate obtine usor, daca comparam zonele in care intrebarea daca femeia este om persista in mintea oamenilor, cu zonele in care automobilul, frigiderul, super-marketul si fast-food-ul sunt absente sau prezente exceptionale.

Ca orice construct ideologic, "eliberarea" femeii pune fiecare femeie concreta intr-o situatie mai mult sau mai putin dificila. Chiar daca "barbatii trebuie sa se uite dupa fuste", dupa cum zice constructul imaginarului social, uite totusi ca exista unii barbati care prefera sa se uite dupa alti barbati, ca sa nu mai vorbim de femeile care poarta pantaloni. In raport cu ideologia, care dicteaza cum este un "barbat adevarat", fiecare barbat real se gaseste intr-o situatie care poate fi dificila (daca pe el il intereseaza barbatii, sau nu-l intereseaza fotbalul, sau masinile etc) sau din contra, facila (daca se nimereste ca inclinatiile lui sa se muleze pe reteta).

Normativele pe stil nou, primite de fiecare femeie in parte incepand cu anii '50, in scris, oral, pe ecranul televizorului scl, indica insistent, chiar daca pe alocuri inconsecvent, care este noul lor rol, ideologic vorbind. Fetele si femeile afla astfel ca trebuie sa fie egale barbatilor, ca preocupari, activitati, remuneratii, atitudini, scl, dar in acelasi timp diferite (cel putin), sau de-a dreptul superioare, ducand sarcini la termen (in timpul carora, dupa cum bine stim, n-au voie sa bea alcool ori, doamne fereste!, sa fumeze), purtand tocuri si carand posete, cumparand farduri si pantofi, e o intreaga poliloghie.

Fata de toata aceasta prospetime stahanovista, hm. Mai tineti minte, apropo ? Saltul si ruperea nu-i tocmai straina de viata noastra, in tara asta prapadita, am mai executat constructii de viitor luminos, suna uite cam asa :

Suntem copii, de acum vom fi / Plini de uimire, plini de iubire
Cu ochii va urmarim / Stim de pe acum ce ne asterneti la drum
Nenumarate flori si palate / Sa avem noi maine aur si paine
Voi sunteti niste niste eroi / Dar intr-o zi si noi

Noi in anul 2000 / Cand nu vom mai fi copii
Vom face ce-am vazut candva / Toate visele indraznete
In fapte le vom preschimba / Vom fi mesteri iscusiti
Sa va facem fericiti / Pe voi parintii ce veti fi
La a doua tinerete in 2000 / Suntem copii insa vom sti
Sa facem tara ca primavara / Si maine
Vom reusi ca va suntem copii / Urmand povata
Vom face viata / Indelungata si minunata
Si-atuncea niste eroi / Vom deveni si noi

Va este, asa, un pic greata ? Se mai intampla. Fie din greata asta, fie din alte motive, care pana la un punct privesc fiecare persoana in parte, unele femei* isi aleg alte cai.

Cea mai simpla, si cea mai comuna, este supunerea. Ea vine in grade diverse, si atrage reactii diverse. Maricica nu vrea sa fie egala nimanui. Ea vrea sa fie femeie la casa ei, sa creasca doi sau trei copii, si pentru asta isi cauta un barbat "bun". Barbati buni se gasesc mai greu, mai ales barbati buni care sa-si doreasca o femeie la casa ei, care sa creasca doi-trei copii. La nivel declarativ inca s-ar mai gasi, mici meseriasi si preoti de tara, dar de la declaratie la douazeci de ani de dedicatie e ceva drum. Si Maricica, om fiind, se supune. Uneori barbatul, cat o fi el de bun, mai trage la masea. Alteori nu-s bani. Alteori mai e cate-o fasneata de femeie in plus. Maricica face si ea ce poate.

Ideologii au reactii dintre cele mai teoretice in raport cu Maricica. Ar trebui sa, trebuie sa, sa stie clar ca etcetera. Maricica se mai supune uneori si ideologiei, daca supunerea catre barbat devine prea dificila. Dar structural, Maricica nici nu este, nici nu doreste sa fie o femeie pe stil nou, de-asta eliberata. Asa incat, produce ceva intre mila si furie, cel mai adesea un amestec. Generoase, femei (si barbati) liberi si emancipati, se ofera sa o salveze. Ea nu se vrea salvata. Ei se ofera atunci sa o infiereze. Pe ea n-o prea intereseaza problema. Viata curge inainte.

Mai rara, si mai complexa, este supunerea totala. Unele femei traiesc ca proprietate a altora, fie ei barbati sau femei, in modul cel mai explicit cu putinta, ca un dat asumat. Starea asta este, pentru destule minti, structural diferita de simpla supunere, constientizata sau nu. E o diferenta de gen, nu de grad. E cu totul altceva. Si, pentru ca poarta o oarecare asemanare functionala cu institutia sclaviei asa cum se cunoaste ea istoric, s-a numit in englezeste slavery, si de acolo in cam toate limbile, pe aceeasi forma lingvistica, si deci si in romana, sclavie.

Avantajele renuntarii la "libertate" sunt mai degraba socante. In primul rand, o sclava nu prea mai are de ce se teme. Anxietatea si stressul vin tocmai din posibilitatea alegerii, care duce in ea samanta, complementul greselii. Daca n-ai nimic de ales, nu ai nici problema "cum sa fac". Faci cum ti se spune**.

In al doilea rand, educarea unei sclave este o problema mult mai simpla decat auto-educarea unei femei libere. Omul liber are a se lupta cu sine, lupta este dificila si cel mai adesea pierduta dinainte sa inceapa. O sclava nu are de ales. Pe de o parte, supunerea fata de stapanul ei o va constrange sa faca, si pe de cealalta, stapanul o poate constrange foarte direct, prin pedeapsa.

Si, odata cu pedeapsa, care se prezinta frecvent in tonurile cele mai fizice, sub forma bataii, cu palma la fund, cu joarda la talpi sau ceva intre ele, ori a torturii, cu ceara fierbinte, cu ace si pioneze, cu sfoara si lant imobilizand in posturi dificile, cu miile de fete si fatete ale producerii durerii, ori in tonurile cele mai psihologice, cu umilire si auto-umilire, interdictii si privatiuni si intregul evantai al actelor si trairilor cuprinse in lunga poveste a istoriei (si replicand, apropo, oarecum ingrijorator istoria pedagogiei asa cum a fost ea aplicata copiilor, si istoria medicinei, asa cum a fost ea aplicata nebunilor, de-a lungul secolelor), odata cu pedeapsa, zic, intram in cel de-al treilea rand, cel mai gros dintre ele toate : sexualitatea.

Eliberata de conventional, viata amoroasa a stapanului cu sclava sa scapa de plict si devine un ce anume, care nu prea se poate descrie mai mult decat se poate descrie culoarea albastra.

Alaturi de avantaje sed, calme si adanci, riscurile. Omul mediu e adesea incapabil sa execute in conditii de siguranta cele mai simple manevre, cum ar fi de exemplu parcarea unei masini. A te pune in mainile cuiva, asa, cu totul, nu e pur si simplu "comportament de risc", e avatarul riscului insusi. Ca atare, societatea in general, si oamenii in particular prezinta in mod spontan o reactie dintre cele mai circumspecte, de refuz in ce-i priveste, si de descurajare daca nu se poate interdictie de-a dreptul, in cazul celorlalti.

Atitudinea nu este complet nejustificata. Intr-o lume in care grija fata de aproape este un imperativ cultural mai vechi decat manifestarile religioase, comportamentele de risc nu pot fi privite cu ochi buni. Dreptul individului la auto-determinare (chiar in masura in care urmeaza sa o foloseasca tocmai pentru a renunta la ea) are a lupta cu dreptul societatii si a fiecarui membru al ei de a nu fi silit sa curete dezastrul lasat in urma de bairamul altora.

Faptul ramane, insa, ca nici o ideologie nu poate fi absolut satisfacatoare pentru toti membrii societatii. In masura in care nu este si opresiva (ceea ce este, teoretic, marele castig al epocii moderne fata de restul istorie), oamenii ce nu se regasesc in ea isi vor gasi alte plaje pe care sa se intinda.

Cred sincer ca Alex Galmeanu aduce o contributie importanta in tratarea sociala a problemei prin Proiectul 112. Cred de asemenea ca lucrurile sunt binisor mai complicate decat se intelege in genere. Sunt foarte curios cum vor evolua solutiile sociale aduse sa le rezolve.

---------
*Evident, intreaga discutie are aplicatie si pentru barbati, ca si pentru femei. Pentru a nu vorbi prapastii, ma voi limita sa discut ceea ce experienta imi ingaduie.

**In mod bizar, calugaritele traiesc un soi de sclavie, neconsumabila din punct de vedere sexual, dar altminteri perfect inscrisa in notiune (si de fapt, nu toti stapanii consuma sexual relatia, in practica).