Scrisul de mana.
Eu sunt unul dintre cei care-au mai invatat sa scrie doi ani de zile aproape, facand liniute, bastonase, bucle si cine mai stie ce saptamani intregi. N-am fost niciodata stralucit la caligrafie, mai ales pentru ca n-am avut rabdare niciodata. Citeam acum prin ceva articol o parere plansa toata despre importanta scrisului de mana, cat de asemanator e scrisul cu stiloul picturii sau sculpturii, pentru ca penita infrangand rezistenta hartiei, confera cumva, mistic, actului scrierii o calitate ori profunzime ori asa ceva, in tot cazul, de bine.
Sau daca nu, simplul fapt ca dureaza mai mult iti da timp sa gandesti ce urmeaza sa spui. Cumva faptul ca poti sa stergi fara urme, si sa corectezi fara remuscari pe ecranul calculatorului nu-i egal si interschimbabil cu aceea ca scrisul de mana te obliga sa dureze. Idea-i o prostie, pana la urma ar fi trivial de facut un program care sa nu citeasca de la tastatura decat o litera la cinci secunde, dar nu vad ce mare castig de profunzime s-ar naste de aici, cel mult un hau de frustrare.
In tot cazul, chiar daca n-a fost niciodata acceptabil din punct de vedere al "canonului" caligrafiei, care-o mai fi si ala, si in subsidiar, cum poti tu spune cuiva care scrie vizual-coerent ca "nu scrie frumos" ? Cine esti tu sa stii ce-i frumos, pana la urma urmelor, obiectul se judeca in sine si in contextul sau, iara nu dupa cum gadila anumite, intamplatoare preconceptii. Dar in fine, sa trecem, ziceam : chiar daca n-a fost niciodata acceptabil, mie mi-a placut intotdeauna scrisul meu. Chiar daca este "ilizibil" (pentru altii, si uneori, culmea tradarii, si pentru mine). Asta nu ma impresioneaza cine stie ce, pana la urma si propriile-mi idei si amintiri sunt de neinteles si indescifrabile pentru altii, si uneori chiar si pentru mine. Deci din acest punct de vedere stam bine.
Asa ca de-o curiozitate, m-am apucat sa scriu o pagina de mana. N-am mai facut exercitiul asta de cel putin un an. Nu mi-a luat foarte mult, ceva mai mult decat sa scriu textul respectiv pe calculator, dar nu cu mult. Nu mai este chiar atat de unitar si implinit ca acum zece ani, dar nu pot zice ca nu ma regasesc in mersul penitei pe hartie. Daca sunteti curiosi, e mai jos :
Ma gandesc ca ar fi poate un exercitiu interesant si pentru dumneavoastra. Scrieti o pagina de mana. Cum arata ? Cum vi se pare ?
Friday, 25 September 2009
Computatorul, bata-l vina! Daca scriu ceva de mâna, a doua zi nu mai pot descifra mâzgalelile. Daca trebuie sa scriu o notita, un biletel, ceva, cuiva, atunci scriu cu litere de tipar, sa fiu sigura ca e lizibil.
Scrisul tau e cam la fel de ne-citibil, imi oboseste ochii, unele cuvinte le deslusesc doar dupa numarul de litere si/ sau context.
Friday, 25 September 2009
incredibil post controversat, subtil.
Friday, 25 September 2009
Hm. Ignori forma literelor, in favoarea scrierii cursive. Viziune relativ mecanicista asupra vietii? Nu stiu, intreb ca grafolog amator ce ma aflu.
Saturday, 26 September 2009
Ori ca-i viziune mecanicista asupra lumii, ori ca-i un dezinteres complet si total asupra formei in favoarea esentei, ori cine mai stie ce. Fapt este ca da.
Saturday, 26 September 2009
nu i-ai dat un justify, in rest e chiar placut. bine... atat timp cat nu incerc sa citesc.
Saturday, 26 September 2009
Unde esti tu Champollion ? :P
Saturday, 26 September 2009
@ioana Ai noroc ca n-am scris titlu mare deasupra, CRIPTOGRAMA ca aia erai. Cum merge cu barbara apropo ? :D
@Porcul de York Champollion's dead, he's locked in ma basement.
Sunday, 27 September 2009
nu esti departe de scrierea cuneiforma :D ... dar, cred ca eu te depasesc!
Sunday, 27 September 2009
Ia sa vedem.
Sunday, 27 September 2009
Jumatate de pagina ma gandesc ca ajunge. Imi pare destul de ciudat sa scriu atat de mare incat sa se inteleaga intr-o poza.
http://picasaweb.google.com/sorin970/ScrisDeMana#5386199314008951474
Sunday, 27 September 2009
A, pai tu scrii chiar frumos.
Monday, 28 September 2009
Eu aproape ca nu mai stiu sa scriu , si daca nu ar trebui sa mai fac NIR-uri din cand in cand , sa completez diverse formulare si sa ma semnez , cel mai probabil mi-ar veni greu sa scriu .
Am ajuns ca pana si operatiile simple de matematica sa nu le pot face fara calculator , deoarece necesita un efort destul de mare de concentrare din partea mea !
E drept si ca atunci cand ma apuc de calculat , calculez nu jucarie , si cand adun , adun cate o zi intreaga timp de cateva ore !
Friday, 2 October 2009
no, iote ca a facut intamplarea sa scriu ceva de mana si te rog sa nu te tavalesti pe jos de ras: http://lh5.ggpht.com/_bbrtkgkAVOU/SsXGw4j4IvI/AAAAAAAAICQ/jPzhItlmeeY/s640/dezastru.jpg
Friday, 2 October 2009
@romania inedit Lol imi aminteste de replica lui Kramer "Well, night's harder... but it's only a coupla hours".
@ioana Prima jumatate inca am mai inteles, da pe urma dinjos pe pagina, nimic. Mai ales litera aia mare in forma de uscator de par cu aripi nu-mi dau seama ce-i :D
Friday, 2 October 2009
e o acolada in care au intrat cuvintele "grea si";
nici eu nu m-am bazat niciodata pe scrisul meu
Friday, 2 October 2009
Ba, mai jos :D
Friday, 2 October 2009
mai jos este un elefant :))
Friday, 2 October 2009
Aaaaaaa
Tuesday, 27 April 2010
E drept ca pc-ul atrofiaza scrisul de mana... macar de s-ar inventa un creion/pix/stilou cu o functia de backspace.. ori del... ori ctrl+z
Friday, 1 October 2010
Arătam aici http://calinhera.wordpress.com/2010/09/17/manuscrisul-de-la-marea-ionica/ ceva scris de mână astă-vară. E drept, scrisesem în întuneric, am văzut abia a doua zi ce.
Friday, 1 October 2010
Scris de mână: http://tinyurl.com/35ut3xr (foaia nu era așezată drept în scaner și de acolo înclinația)
Scris+ desene: http://tinyurl.com/2b6xw68
:D
Friday, 1 October 2010
@o femeie haina Haina nu face femeia si nici ctrl-z-ul pixul. Am zis! :D
@Calin Pfoai deci ai un scris de analfabet... :D
@Mari Iara tu ai un scris de tocilara ceva de speriat :D
Friday, 1 October 2010
Specific că lucrările acelea sunt de acum 3-4 ani. Între timp mi-a trecut... s-a vindecat și locul. :D
Friday, 1 October 2010
E, eu ziceam spre lauda :D
Friday, 1 October 2010
ca sa-ti demonstrez ca scriu cam la fel (de mana), ete ca sunt in stare sa citesc ce scrii tu acolo, ori numai cineva cu un scris asemenator ar fi capabil de un astfel de lucru:
Am visat azi noapte ca ma plimbam prin statul perfect. Nu-mi mai amintesc mare lucru, doar bucatele pe ici-pe colo, dar Parlamentul lor mi-l amintesc foarte bine.
Oamenii astia desi isi numea statul Republica, despre care ziceau si ca-i liberal, si ca-i democrat.... etc. etc.
Friday, 1 October 2010
Ce sa zic, arata cum mi se pare :D (si antetul imi pare ca arata cel mai bine pana acum).
Friday, 1 October 2010
@Mikael Hei, corect!
@Diana Coman O luam de compliment :D
Wednesday, 4 December 2013
I have been absent for a while, but now I remember why I used to love this website. Thank you, I’ll try and check back more frequently.
Thursday, 5 December 2013
Yer welcome.