Roberta Anastase
Nu stiu daca ati auzit de fatuca asta. Probabil ca da, nu din alt motiv decat pentru ca a ajuns, nu mi-e clar de sub biroul cui, presedinta Camerei Deputatilor, in etate de 32 de anisori.
Dincolo de aiurelile pe care le comite zilnic, ca de exemplu pe data de 5 mai, in calitate de presedinta unei chestii mai grele decat ii poate cuprinde capsorul, avem a afla cateva lucruri foarte interesante din chiar biografia ei oficiala, asa cum se gaseste ea publicata de catre Camera Deputatilor.
Implicarea sa politică datează din 1991 când, la vârsta de 15 ani, a devenit membru al Partidului Democrat.
S-o fi schimbat legea din '91, dar eu traiam cu impresia ca minorii nu au caderea de-a fi membri de partid. Acum, sigur, nici pitipoancele n-ar avea caderea de-a asigura presedentia Camerei, daca e pana acolo. Ce ma intreb e daca nu cumva aceasta valoroasa fiica a patriei s-o fi nascut chiar inainte de termen, ba poate chiar inainte ca sarmanei sale mame sa-i intarzie ciclul. S-o fi nascut inainte de momentul propriei conceptii, Roberta Anastase este poate omul bionic, venit direct din viitor. Viitorul anterior.
De atunci, a deţinut funcţiile de vicepreşedinte a organizaţiei de tineret, membru în Biroul Politic Naţional, şi Preşedinte al Organizaţiei Prahova.
Din vicepresedinte al organizatiei de tineret, membru in BPN. Ce-o fi facut aceasta Marioara de Medicis-Anastase ? In afara, vreau sa zic, de participarea la Miss Univers in 1996. De pe site-ul ei oficial, roberta.anastase.eu , aflam ca
Site off-line
roberta.anastase.eu is currently under maintenance. We should be back shortly. Thank you for your patience.
Din fericire, wikipedia preia, si anume
Am citit cu mare plăcere memoriile lui Madeleine Albright şi memorabilul Pendul al lui Foucault, scris de Umberto Eco.
Ceea ce mi se pare totusi, foarte bine. Ma asteptam sa fi citit Il nome della rosa mai degraba, dar poate lista oferita de Dragoberta nu-i exhaustiva (completa).
Sigur, fata pastrand "un interes deosebit pentru egalitatea de sanse si drepturile femeilor", ma astept sa fiu acuzat de-a dreptul de misoginie. Ce mi se pare mie insa adevarata misoginie e sa promovezi curve in pozitii de la inaltimea carora sa-si dea aere de aparatoare ale egalitatii sanselor si drepturilor femeilor, fiind in acelasi timp dovada clara, pentru lamurirea oricaror naive ce-ar putea crede ca munca, talentul si inteligenta ar putea in cele din urma fi rasplatite, ca nici vorba, si viata se traieste cu curu'.
Saturday, 30 May 2009
Eu am auzit de Roberta. Cert este că am uitat de ea instantaneu. Acum încerc să mi-o reamintesc...
Saturday, 30 May 2009
Apăi pe mine nu mă miră existența unor astfel de specimene în poziții de conducere. Ceea ce mă miră e: de ce nu mă crede nimeni când spun că m-aș descurca cel puțin la fel de bine ca ei în poziția de parlamentar? Ce-i drept, nu m-aș pricepe așa bine la făcut mânării, dar la dormit/jucat jocuri aș fi numai bun.
Asta îmi dă așa o impresie că trebuie să fii nebun să termini liceu după care să mai faci (pe bune) și o facultate de inginerie în țara asta. Noroc că mai sunt și țăcăniți pe astă lume.
Saturday, 30 May 2009
"S-o fi schimbat legea din ‘91, dar eu traiam cu impresia ca minorii nu au caderea de-a fi membrii de partid."
mircea, doar ştii că la ceauşeşti, dacă nu participaseră la cine ştie ce evenimente grandioase din viaţa scumpului nostr' popor român, erau artificial infiltraţi în diverse poze prin tot feluri de tehnici ciudate. un fel de photo-crop-ul de azi.
aşa e şi cu doamna în cauză, cultul personalităţii e de vină, chiar dacă aici se reflectă într-o măsură mai mică.
nu merge linkul!
Saturday, 30 May 2009
Nu sunt naiva, dar ai dovezi ca RA e c...a?
Saturday, 30 May 2009
@Cristian Lisandru Pai insista.
@spyked Nu cred ca esti chiar asa buna precum Roberta din poveste...
@fanita Care din ele, ca-s doua ? (Le-am verificat pe amandoua, merg. Ai reusit sa iei ban de pe site-ul Camerei ?)
@roxana N-am dovezi, am auzit pe surse.
Saturday, 30 May 2009
acum merg. cred că era căzut serverul lor în perioada respectivă.
într-adevăr, e cam frumoasă pentru fi o politiciană bună. eu zic că o politiciană bună trebuie să arate precum mona muscă ori alina mugiu pipidi! nu că ele ar fi politicine buzne! :D
Saturday, 30 May 2009
La intalnirea de la Ploiesti , in campania de promovare pentru EBa , se vazu clar ca nu stie decat sa suga pla ca o amatoare muista , astfel nu se explica ascensiunea ei pana la demnitatea de presedinte al camerei deputatilor din parlamentul Romaniei .
Roxana , numai dupa fata se vede ca RA e c...a !
Sunday, 31 May 2009
bai masculilor :) cand va aud cu "numa dupa fatza se vede ca e c...", "e prea frumoasa pentru o politiciana" mi-o faceti chiar simpatica.
cautati-i discursurile politice, interviurile, daca or exista, netu' e mare si arhivele televiziunilor la fel, si apoi trageti de acolo concluziile. Ce-i drept nici nu prea cred ca exista, e prea stearsa tipa.
Sunday, 31 May 2009
@fanita Chestia e ca daca intr-adevar e asa o politiciana de talentata incat sa merite sa conduca Camera la 32 de ani, cand media de varsta istorica e pe la 60, ar trebui sa se vada undeva.
Ca si cum mi-ai spune mie ca Isus a revenit, de vreo 15 ani, lucreaza manager la supermarket in Titan. Pai ?!
@romania inedit Tu ai intalnit-o in persoana ?
@urangutanita Apoi io ti-am dat doua link-uri, vezi tu acolo.
Sunday, 31 May 2009
Tipa mi se pare cam "prăfuită" pentru cei 33 de anişori ai ei. Mai ales pentru cineva care a participat la concursuri dă frumuseţe. Doar din punct de vedere fizic vorbesc. Dar poate şi cariera asta politică îi de vină.
Sunday, 31 May 2009
din ce am văzut peste "cv-ul" ei, cv făcut probabil din obligaţie, că aşa cere probabil legislaţia europeană, nu a făcut nimic toată viaţa. şi totuşi, după cum a subliniat mircea, a ajuns să conducă camera deputaţilor. lucru care dă de gândit.
eu mă întreb, câţi dintre politicienii care au condus camera deputaţilor au făcut ceva în viaţă? mă refer la un post de conducere printr-o companie privată sau de stat, ori succes după ce au ars-o ca şi antreprenori? cred că doar băieţii lui tata.
şi noi avem la facultate faza asta cu cv-ul obligatoriu pentru cadrele didactice. nu ştiu cât e de ok, pentru că, studenţii chiar se uită să vadă cu cine au de a face. e ca şi cum tu ca profesor sau asistent, te-ai dezbrăca în pielea goală şi ai veni înaintea studenţilor spre a fi judecat.
ce am citit pe acolo? marea majoritate a cadrelor didactice pe care le-am avut au lucrat doar în învăţământ. o fi vreo corelaţie între profesori şi politicieni?
Sunday, 31 May 2009
Probabil v-ar fi fost pe plac una cu coc si tzatele pina la brau. Vreo Rodica, vreo Norica. RA si-a obtinut functia in urma negocierii a 2 partide. Oare sa se fi culcat si cu Boc si cu Geoana? Ce spun "sursele"?
Oare Bogdan Olteanu cum o fi ajuns presedintele CD la numai 34 de ani? S-o fi culcat cu Vadim sau cu Hrebenciuc?
Mda, credeam ca pe blogul asta se poate discuta cu persoane inteligente, care nu judeca pe cineva "după faţă" si dupa barfe. Se mai inseala omul...
Sunday, 31 May 2009
@alphadog Adevaru-i ca sa fii mereu inconjurat de inamici declarati si inca nedeclarati cam consuma omul.
@fanita Asta-i problema cu masificarea. Avem invatamant de masa la toate nivelurile, vom avea profesori perfect neremarcabili, la toate nivelurile, si inca multi. Mai multi decat ceilalti. Si repede-repejor vor incepe sa emita pretentii, ca noi suntem aici pe veci stapani, si noi suntem adevaratii reprezentanti, scl.
Avem democratie de masa, avem si reprezentanti absolut neremarcabili, si uite cum incep imediat cu pretentile, daca X o putut, eu de ce sa nu pot ? Ce mai conteaza ca eu sunt o nulitate absoluta ? Doar X o putut! Daca nu pot si eu, mi se face o nedreptate. Clar, nu ?
@roxana Stai tu ca nu-i de aia. Ce te grabesti asa. Tu sustii teza ca fata are merite reale ? Zi, sa stiu si eu ca este cineva.
Daca nu, sustii teza ca daca s-o putut cu Olteanu, tre sa se poata si cu Anastase, daca-i unu sa fie si una, asa, neaparat si orbeste ?
Sau daca nici, ce teza sustii, ca femeile-s nedreptatite ? In care caz, asta nefiind un blog de parti-pris, pseudo-feminist, idioto-ecologist, feshono-activist sau ce alte locuri comune mai baltesc prin mintile comune, ci tocmai un blog pe care se discuta cu persoane inteligente, cam la ce te asteptai ? Nu doara c-om cadea toti pe spate de acord ce-om fi ?
Ori vrei sa zici ca nefiind curvia socotita la fel de grava scadere pentru barbati cum e pentru femei, nu se poate discuta de ea in cadrul politicii ?
Sunday, 31 May 2009
Numi vine sa cred ca aici nam lasat un coment. Ma rog, pana acuma. Ca acuma am lasat un coment. Comentul asta. Da ziceam ca inainte sa las comentul asta nam lasat nici un coment la postul asta. Inainte. De comentul asta beton.
Monday, 1 June 2009
femeia e foarte posibil sa fie proasta (sau sa nu aiba bani destui sa dea pe consultanti mai destepti) , nepotrivita cu functia (desi poti sa fi prost si totodata bun organizator, ordonat, riguros etc.) dar asta nu e echivalent cu curvasaraia (scuze de cucufonie), mai ales ca lipsesc manifestarile exterioare de tip decolteu, buze siliconate sau machiaj excesiv. Faptul ca a fost promovata pentru ca e frumusica nu e neaparat curvasarie (desi in toate mediile se poate aplica o astfel de eticheta) - intr-o politica viscerala cum e cea de la noi conteaza mult imaginea, plus mustrarile UE ca nu sunt destule femei in politica.
Monday, 1 June 2009
Mie fata mi se pare cuminte, timida si cam prostuta...pentru functia pe care o ocupa, de-a dreptul proasta. Da` nu cred ca e c..va. Din cate am auzit eu (tot pe surse) fatuca n-ar fi avut nici o treaba cu politica dar au impins-o parintii de la spate.
Monday, 1 June 2009
@urangutanita, adi Obiceiul de-a acuza fosti actori (in sens larg, cei ce canta si danseaza pentru public) de curvie in forum are bune traditii, de doua mii si cinci sute de ani incoace.
Din cate inteleg eu, femeia a fost aleasa pentru ca-i maleabila, si ascultatoare, avand in plus la dispozitie replica "uite ce spune despre o femeie!!" ca bonus contra orice critica de oricefel venind de oriunde.
Asa incat, strategic vorbind, prefer sa spargem buboiul : zic ca-i curva si stim o treaba.
Monday, 1 June 2009
Eu pot sa recunosc o curva sau o virgina din prima , asa ca declar solemn ca Roberta Anastase face parte din prima categorie !
Monday, 1 June 2009
Noa, pai tre sa-ti pui becuri si sa stai in aeroport de-acu :D
Monday, 1 June 2009
De ce in aeroport ?
Sunday, 5 July 2009
Pe R.A.Anastase oinjosesc,defaimeaza,ponegresc doar orgoliosii,ignorantii si invi
diosii.Ca e o femeie frumoasa o ovedesc concursurile la care a participat,ca e int
eligenta diplomele de absolvire.Ase vedea si galeria foto a Camerei cu ea.Imagine
unui politician se bazeaza pe credibilitate,prstigiu,prestatie,prestanta.A ajuns in functie prin alegeri nu na fost numita.Daca standardele eticii,esteticii,si logicii nu
sant identice se instaureaza ignoranta si coruptia,delatiunea si pauperitatea.
Daca va lua ca exemplu pe Margare Thetcher va fi un politician cu viitor si va tre
bui sa candideze la prezidentiale.Detest vocabularul suburban folosit de uni la ca
pitolul comentarii,sigur fac parte din opozitie.CRIZA ACTUALA se va accentua atata timp cat cei ce traiesc din fondurile publice sant mai numerosi decat cei ce le furnizeaza.Cateva idei pentru vremuri de criza:
-A muta in sediul Parlamentului cateva muzee din capitala si a crea in locul lor
gradinite si centre cultural0sportive.
-Sa se uneasca S.R.de Radio si S.R.de Televiziune sub o singura conducere cum
au mai fost nu cu mult timp in urma.
-Sa se comemoreze mai ales afara prin ambasade si centre culturale in fiecare luna cate un nume ce a intrat in circuitul de valori al universalitatii:C.Brancusi,E.Ci
oran,G.Enescu,M.Eliade,M.Eminescu,E.Ionesco,H.Coanda,A.Aslan etc.prin coprod
uctii in cinematografie,teatru,spectacole muzicale,circ etc.Va multumesc.
Sunday, 5 July 2009
Dragul meu, tratamentul pe care-l aplici tu gramaticii e ceva mai aspru (si probabil mai nemeritat) decat tratamentul pe care-l aplica orgoliosii, ignorantii si invidiotii bietei Roberte.
In rest, circ, da, de acord.
Sunday, 5 July 2009
Scriu aceste randuri de pe un laptop luat la mana a doua, face figuri,si-au bagat
si altii mana in el,dar si eu sant un profan in IT.Va multumesc pentru raspuns dar
prefer sa am regrete pentru greseli gramaticale decat sa ma mustre constiinta
ca atac mereu o persoana ce doar se zice ca fac parte din sexul slab.ROBERTA
poate fi un nume periculos si regenerant ca si ROBERTO? Eu sant doar un ,,canta
utore provinciale"cum ar spune italienii si credinta mea se apropie de ceea ce spu
n budistii:cel ce NAZUIESTE spre cunoastere trebuie sa fie la fel de INDARJIT ca un vierme ce roade un sicriu.Prefer sa vad la TVun spectacol de circ decat spectacolele pe care le dau unii politicieni si nu numai.Va multumesc
Sunday, 5 July 2009
Si intre acesti "unii" politicieni nu incluzi o fosta aspiranta la miss, actualmente aspiranta prin birourile PSD ?
Sunday, 5 July 2009
In om sta ingerul si fiara intr-o perfecta coeziune.
Doar cand ratiunea doarme,
Monstrii i-si arata ghara
Si se arunca in actiune.
Purtam in noi si binele si raul precum cancerul care atunci cand gaseste o zona prielnica slabita se instaleaza si se dezvolta rapid.In viata ca si in natura primordi
ale sant diversitatea si necesitatea sub auspicile dreptatii ,frumosului si a adevarului .Americanii spun ca NECESITATEA este mama
inventiei iar un grec spunea caDREPTATEA consta in cultul competentei.
Daca standardele eticii, esteticii si logicii nu sant identice se instaureaza ignoranta
si coruptia,delatiunea si pauperitatea.ESTETICA este filozofia aretei si a frumosu
lui.ADEVARUL este lupta petru cunoastere asa cum cred budistii.
Va multumesc
Sunday, 5 July 2009
CORECTARE:
Monstrii i-si arata gheara
Sunday, 5 July 2009
Lmao!
Monday, 6 July 2009
Intrucat am crate peste 100de piese muzicale pop,vreau sa realizez un proiect
umanitar pentru copii oropsiti ce se va compune dintr-un album de autor cu 12piese muzicale pop pe versurile lui M.Eminescu.Am trimis Marcelei T.directoar
ea Teatrului de Revista MAJESTIC din Ploiesti cu care vreau sa colaborez si pentr
u spectacolele de promovare,acest proiec dar la telefon mi-a spus ca nu au fonduri pentru astfel de proiecte.Am trimis acest proiect si R.A.Anastase-Presedin
tele Camerei si colega cu T.Paleologu in speranta ca vor gasi o solutie sa finante
ze acest proiect deosebit.Pentru realizarea aranjamentelor orchestrale as vrea sa colaborez cu Viorel Gavrila si cu cativa interpreti ai teatrului pentru partea voc
ala.Va multumesc
Monday, 6 July 2009
Stimate domn, in acest caz, asigurati-va ca veti trimite Robertei Anastase si copii dupa aceste pagini, pentru ca modul curajos si ferm in care i-ati luat apararea intr-un moment dificil, nu-i asa, pentru cariera ei politica nu poate trece nebagat in seama.
Va doresc succes!
Monday, 6 July 2009
Pana in 89 cand a fost ucisa?am timis Mihaelei Runceanu si nu numai,in vedere
unor posibile colaborari pesste 20de piese muzicale pe benzi de magnetofon.In
luna septembrie am discutat cu ea pe holul scolii si mi-a spus sa ma mut la Bucu
resti ca ma va ajuta sa promovez muzica mea ce i-a placut foarte mult.In noie
mbrie a fost ucisa iar in decembrie au avut loc evenimentele.Apoi a fost invitat
in Romania regele muzicii pop M.Jackson.Daca sant ajutat pot dovedi ca avea in
reoertoriu doua piese muzicale create de mine.Cei ce au furat muzica si ei si mie
nu sant de acord a se realiza acest proiect pe care l-am trimis tuturor conductori
lor si guvernelor din 90 incoace.Asa ca problema nu e asa de simpla.Astept sa vad cum mai decurg lucrurile pentru ca daca el si-a luat pedeasa pentru ca nu putea sa se foloseasca de harul altuia da de EL,asa o vor primi si ceilalti.
Va multumesc
Monday, 6 July 2009
Tu vrei sa spui ca e curva pentru ca a participat la Miss Univers? Sa-ti spun parerea pe care mi-ai lasat'o tu?
Monday, 6 July 2009
@Marin Andreea Nu spun ca e curva pentru ca a participat la Miss Univers. Spun ca daca din curriculum vitae unei persoane, singurul punct remarcabil e participarea la un concurs de Miss, acea persoana n-are ce cauta la pupitrul Camerei. Cu regret.
Sunday, 12 July 2009
Mesaj pentru R.A.Anastase-Presedintele Camerei Deputatilor.
Pentru a adauga un punct remarcabil la cariera dumneavoastra,si a realiza proiectul prezentat in mesajul anterior e necesar a pune bazele unei organizatii caritabile care sa se ocupe cu sprijinirea copiilor oropsiti si a
batranilor singuri.Va multumesc
Wednesday, 15 July 2009
Azi 15 iulie 2009 am fost la DEVA si de la Oficiul Postal 6 am expediat o recom
andata Doamnei R.A.Anastase pe adresa CAMEREI DEPUTATILOR cu aviz de
primire.Alaturi de memoriu am atasat si proiectul cultural-umanitar.Sa vedem daca o sa-l primeasca,pentru ca am trimis mai multe dar nu am primit nici un
raspuns.Va multumesc
Wednesday, 15 July 2009
Sper c-ai trimis Par Avion, s-o prinda inca in functie. Stii cum e cu fetele vesele de la Bucuresti.
Wednesday, 15 July 2009
In nici un caz nu e o divergenta intre fetele vesele din capitala cum ziceti dumn
eavoastra.Fiind in campanie electorala perpetua lupta se da intre sferele de interese.Tapi ispasitori sant la stnga-A.Nstase,la centru Taricianu,la dreapta Mo
nica.Ar fi ca polarizare politica foarte bine daca s-ar dezbate probleme care la
ora actuala sant importante pentru tare nu dezbateri despre persoane.Dar e si
acet tip de propaganda ce in peisajul european ne face unici.
Wednesday, 15 July 2009
CORECTARE:Ar fi ca polarizare politica foarte bine daca s-ar dezbate probleme care la ora actuala sant importante pentru tara nu dezbateri si acuzatii despre
pesoane.
Wednesday, 15 July 2009
In nici un caz nu e o divergenta intre fetele vesele din capitala cum ziceti dumn
eavoastra.Fiind in campanie electorala perpetua lupta se da intre sferele de interese.Tapi ispasitori sant la stnga-A.Nstase,la centru Taricianu,la dreapta Mo
nica.Ar fi ca polarizare politica foarte bine daca s-ar dezbate probleme care la
ora actuala sant importante pentru tara nu dezbateri despre persoane.Dar e si
acet tip de propaganda ce in peisajul european ne face unici.
Wednesday, 22 July 2009
Nu sunt impotriva reprezentarii feminine in functii inalte de conducere, dar cu o singura conditie: competenta sa fie prima facultate. Si cum nici in acest caz nu este, atunci sa lase pe altcineva.
Saturday, 25 July 2009
Cu ceva vreme in urma am trimis D-lui Ioan Carmazan-un bun regizor,un
proiect de scenariu pentru un film muzical in trei parti ce va avea si 15piese
muzicale pop create de mine.Am mai trimis acest proiect si D-nei Maia Morge
nstern careia i se potriveste rolul mamei.Acest FILM poate fi un succes gara
ntat daca va avea ca temei actiunea,suspansul si emotionalitatea intr-o
coproductie cu cei de la HOLLYWOOD si U.E. Domnule Mircea Popescu aveti
un CONDEI foarte inteligent,nu a-ti fi pentru o colaborare si a scrie dialogurile si ai da forma finala a acestui proiect?Ar mai trebui tradus in engleza si trimis unor studiouri cinematografice mari.Astept si alte propuneri.
Va multumesc
Saturday, 25 July 2009
Ionut draga, ma gandesc c-ar fi mai simplu sa ne faci lista cu cei care ti-au scapat, decat invers, stii cum zic ?
PS. Fucken 2005 flashback moment. Sorry baby. I'm not a producer.
Saturday, 25 July 2009
Dar nu stiti un amic/a din cercul blogosferi dv.care sa aibe ceva veleitati artitice
pentru a fi coautor la acet proiect de scenariu ori a ma ajuta a finaliza
niste texte muzicale?
Cat priveste lista,ea e imensa si raportata la cati citesc acest blog.
Saturday, 25 July 2009
Bun, asta-i ca si cum ma intrebi daca nu stiu o femeie frumoasa din cercul blogosferei mele sa-ti fie tie nevasta.
Eu de unde sa stiu ce inseamna frumoasa pentru tine, si pana la urma, ce treaba am ?
Sunday, 26 July 2009
Asta-i ca si cum as intreba ,daca din miile de citiori ai blogului dumneatale
nu e cineva care.......
Nu era vorba de DV.
Saturday, 8 August 2009
mediocritate este numele acestei femei numita intr-o functie important in Romania, rusine baseslule! si mai vrei votul meu!
Friday, 14 August 2009
mai pe mine ma dispera tarfa asta ordinara de fiecare data cand o vad la tv.
Friday, 14 August 2009
ionut Noa, pai atrunci spor.
castro Fidel Castro si cu Dej baga spaima in burgheji :D
Un batran Dom'le, uite o chestie interesanta, rar se intampla sa vezi batran recomandandu-se "un batran", precum rar vezi tanar sa zica despre sine ca-i "un tanar". Ce chestie.
Friday, 11 September 2009
Mircea, nu sparge te rog un (posibil) mit in care cred mii de tineri despre Roberta Anastase !..
PD-ul doar are nevoie si de voturile acestora. Nu?
Thursday, 15 October 2009
este o incapabila ... ;) believe me...
(i am in the system)
Thursday, 11 November 2010
2.bai femeie, da-ti demisia si lasa-ne in pace ! du-te de unde ai venit, la cratita si vezi cum se traieste cu salariul de 5 milioane ! toate contractele de prestari servicii din Ploiesti sunt date colegilor de partid. Toate ! Noroc cu ta’su ca a dat bani sa ajunga unde este. Ta’su, marele tzevar de la conpet ! nenorociti amandoi ! pentru a scapa tara de criza, singura solutie cred ca este o bomba puternica pe parlament, cand este sedinta extra, sa dispara toti ! Ba, nu se poate, ca in ziua de azi sa fie cozi imense pentru a primi ceva gratis (vezi Constanta). Pai cine zice mah de Ceausescu ca era nasol, se gandeste numai la cozi. Diferenta este ca atunci aveai demnitate, stateai la cozi ca sa cumperi, nu sa primesti mila. Jalnic! Dumnezeu sa-l odihneasca pe Ceausescu ! Miliarde de parlamentari, in toata viata lor, n-or sa faca ce a facut el. Chiar nu le este rusine parlamentarilor sa lucreze intr-o cladire pe care a facut-o Ceausescu ? Nenorociti toti. Nu e nostalgie, ci doar parere e rau. Eram printre cele mai puternice tari. Trebuia sa facem o banca mondiala cu evreii, cu cei mai puternici oameni. Acum eram FMI. Mi-e rusine ca traiesc in tara asta, de tot rahatul ! Sotia mea e profesor, are o multime de cursuri, isi da gradul 2 si are 700 ed lei salariu. Stam cu chirie intr-o garsoniera si platim chiria 850 de lei. Eu sunt bugetar, castig putin mai mult. Suntem casatoriti si ii sunam pe ai mei sa ne dea bani sa mancam si noi ceva. Ruseine sa va fie! Si sa fie ai mei sanatosi sa ne mai dea bani, ca daca se imbolnavesc, gata ! Daca ajunge careva in spitalul din zilele noastre, moare de hepatita si alte boli produse de scarba si gandaci. Rusine ! Nu va doresc raul, doar o luna sa traiti cum traim si noi ! Rusine ! Cuvinte urate nu pot spune, ca totusi am o pregatire (2 mastere si inceput de doctorat). Rusine !
Thursday, 11 November 2010
Meri in pula, Mihai, cu pregatirea ta cu tot! Asa te-a incotzopenit inceputul tau de doctorat ca nu poti spune cuvinte urate, dar te poti vaicari cu spume aiurea pe net?? Bugetarii pulii, marsh la munca!
Friday, 12 November 2010
@LaLena Ei, si iluziile astea, e drept ca-s sunt bune la casa omului, da' parca pierderea lor e inca si mai buna.
@alex mazilu Io te cred fara retineri ca toata lumea aia-mi spune, nu exista divergente de opinii pe tema.
@mihai Mei da' nu pot sa nu observ ca tratezi un numar de teme cam simultan.
@saraiman@saraiwoman Pai eu zic sa-l punem seful Camerei. Merge ?
Saturday, 23 April 2011
Ca mamica ta a fost c.....a stiu tot din surse.
Saturday, 23 April 2011
Zau ? Si cam la ce t...f* ?
*Tarif, adica.
Saturday, 23 April 2011
Bre Mirceo, pînă la urmă am descoperit de ce au pus-o pe Afanase la CD. Se pricepe și la numărat din gură, nu doar la supt bomboane pe băț.
Saturday, 23 April 2011
Un numar doua numere trei numere gata
Nu mai pot nici eu dar mai ales ca moare fata...