Politica spaimei

Principala preocupare a mediilor de dezinformare in masa (presa scrisa, radio, televiziune scl) in ultimele cateva decenii, si mai recent a politicienilor, guvernelor, functionarimii si, de cativa ani incoace, chiar si a unor "oameni de stiinta" care nu fac cinste acestui titlu (si pe care, de altfel, nici nu-l merita) este sadirea cat mai temeinica si cat mai ampla a spaimei in sufletul omului mediu.

Cauza proxima este foarte simpla si destul de evidenta : asa cum explicam anterior, loialitatea este un comportament pre-rational datorat fricii de viitor. In masura in care se poate stimula aceasta frica de viitor in oameni prin proceduri de laborator, loialitatea poate fi produsa industrial.

Metoda a fost inventata, ca orice alta nenorocire, de comunicarea comerciala. Nu a existat, cel putin din 1950 incoace, tara pe glob in care sa nu se desfasoare macar o singura campanie publicitara pentru o companie de asigurari pe filiera "vai, ce se poate intampla!" - "noi te asiguram". Sigur, nu te asiguram ca n-o sa se intample, dar asta-i cam alta poveste.

Metoda este foarte eficienta, am ajuns sa ne minunam ca Hrebengiuc indrazneste sa-si asume personalitatea proprie pana intr-acolo incat sa fumeze! culme nemaivazuta a independentei intr-o lume care s-a hotarat deja ca poate lua decizii pentru tine. Toleranta nu mai este perceputa ca baza naturala a relatiilor intr-un stat civilizat, locul ei fiind luat, pe nevazute dar cu subtilitatea unui bocanc de "decizia in grup".

Fapt este ca fumatul nu prezinta un risc semnificativ pentru sanatatea, longevitatea sau bunastarea diversilor. Asta nu inseamna ca nu prezinta nici un risc. Sigur, totul prezinta un risc, si unele chestii mai mult decat altele. Dar in ce priveste perceptia riscului respectiv, fumatul este perceput disproportionat, cam in sensul in care a percepe o lingurita de apa drept inundatie e disproportionat.

Fluorul din pasta de dinti si apa de baut, zaharul din toate celea, chimicalele adaugate textilelor pentru a le impiedica sa ia foc si plasticelor pentru a le da tot soiul de calitati sunt de departe mai periculoase pentru sanatatea si longevitatea indivizilor, si chiar pentru perpetuarea speciei umane. De departe, in sensul de ordine de marime. Totusi, ele nu sunt percepute drept altceva decat benigne (ceea ce, in mare masura, chiar si sunt), pentru ca neavand o componenta sociala, ele nu pot servi scopului politic al terorizarii, si ca atare nu intereseaza deformatorii de opinie. Decalajul intre realitate si perceptie este, pana la urma, scopul comunicarii comerciale, si, prin contagiune, a devenit si scopul comunicarii politice, sa-i spunem.

Cauza distala este dorinta, tendinta, nevoia si aspiratia inamicilor libertatii de a-si consolida fortareata. Dupa caderea Uniunii Sovietice, raul pe pamant a ramas fara loc, asa ca s-a raspandit in toate partile, si-acum incearca incet incet sa se adune.

Tristetea este ca exercitiul libertatii necesita indivizi maturi atat din punct de vedere intelectual cat si emotional (sau sa-i zicem moral). Prin insasi natura lucrurilor, indivizii imaturi vor fi intotdeauna mai numerosi decat cei maturi. Cu putina inginerie a sistemelor de educatie, se poate chiar asigura ca foarte putini indivizi vor atinge vre-odata maturitatea intelectuala a gandirii critice, de exemplu, sau maturitatea emotionala a depasirii obsesiei cu propria moarte, de alt exemplu.

Avortonii evolutiei normale a individului se vor agata in tot soiul de pseudo-raspunsuri si cvasi-solutii, carje si scaune cu rotile de cate ori se confrunta cu probleme reale, fara sa indrazneasca sa le priveasca in fata, si fara sa aiba capacitatea sa viseze macar ca problemele sunt acolo lasate de la bunul Dumnezeu ca sa le dea lor ocazia sa devina, iara nu ca sa-i pape. Mai importante printe carjele omului incomplet, autoritarianismul, etatismul, defetismul, asteptarea conducatorului luminat pe-un cal alb, "capul plecat sabia nu-l taie" si asa mai departe, le intalniti in viata de zi cu zi, zi de zi.

Situatia pare ca se degradeaza istoric, in povestea cu cei trei feciori de imparat au fost doi care-au fugit acasa vazand ursul, si-unul singur care l-a infruntat, dar luati o suta de oameni din drum astazi si mare minune daca gasiti unul adult intre ei.

Urmeaza vremuri interesante, pentru ca eu unul sunt absolut incapabil sa ma tem, si absolut neimpresionat de damfurile "autoritatilor" autoreferentiale.