Pocoduda

Wednesday, 02 September, Year 1 d.Tr. | Author: Mircea Popescu

Asa cum ne asteptam, Radu Duda a facut poc spre amuzamentul convivilor. Nu mai surprinde pe nimeni ca frumuselul Margaretei incepe treburi de barbati pe care le finalizeaza ca un copil. Sa citam deci.

După un efort entuziast şi neobosit, anunţ retragerea mea din cursa pentru Preşedinţie , cu părere de rău, dar cu speranţă pentru viitor. Odată cu ieşirea mea din cursă, de aici încolo, campania prezidenţială nu va mai fi o luptă electorală, ci o luptă între clanuri

Radu Duda, filfizon de origine romana.

Dupa cum se vede, Radul mamei duduie de tupeu nesimtit, cu o buna doza de prosteu fumans.

Odata pentru ca o casa regala este, in primul, al doilea, al treilea, ultimul si toate celelalte randuri un clan. Asta-i tot ce este ea, un clan, un grup de oameni adunati impreuna de faptul ca Maricica l-o fatat pe Marinel care a lasat-o grea pe Marilena, si-asa intr-o succesiune mai mult sau mai putin intrerupta. Toate discutiile despre regi, printi, regisori, printisori scl sunt discutii despre roluri in cadrul unui clan.

Nu suntem inca chiar atat de indobitociti incat sa nu ne amintim istoria oarecum recenta. Statul de drept, democratia si lumea moderna sunt rezultatul direct al luptei oamenilor pentru a scapa de clanuri, sfarsita din fericire prin defenestrarea, decapitarea sau simpla detronare a clanagiilor mai importanti.

A doua oara, pentru ca Radu Duda n-are in comun cu casa regala a Romaniei absolut nimic altceva decat patul Margaretei. Ceea ce nu-i foarte mult. Constitutia Romaniei de azi nu recunoaste in nici un fel casa regala ca o entitate politica, diplomatica scl, si constitutia Romaniei din perioada in care Romania era regat nu recunostea nici mostenirea pe linie feminina, nici titluri pentru soti si consorti. Radu Duda este, din orice punct obiectiv de vedere, nimic.

In ce hal de confuzie mentala cu vedere spre delir trebuie sa te aflii pentru a da din tine asa citate, in conditiile in care toata lumea stie 1) ca tu nu esti ce te pretinzi a fi ; 2) ca daca ai fi ce te pretinzi a fi, rationamentul propus de tine ar fi mai degraba ortogonal logicii si 3) ca nici n-ai, nici n-ai avut, nici ca vei avea o sansa reala sa castigi un loc in Parlament, lasa ditamai presedintia tarii. Si daca stau sa ma gandesc, nici capacitatea macar aparenta de-a castiga o paine prin munca cinstita.

Pana la urma, ne aflam in starea bizara de-a avea nebun al regelui, fara a avea de fapt un rege. Suna a particularitate romaneasca, sincer sa fiu.

Category: Breaking News
Comments feed : RSS 2.0. Leave your own comment below, or send a trackback.

9 Responses

  1. Sunt tare curios ce e în capul unor asemenea candidaţi fantomă. De ce candidează? Pentru că sunt sigur că sunt suficient de ancoraţi în realitate ca să-şi dea seama că nu au deloc şanse.

  2. faci ce faci si iar imi aduci aminte de "contele" Zambra-Iosipescu. dat numarul de idioti care s'au uitat in gura aluia pana sa aiba parte de sejur la zdup, dudufonia mentionata mai sus nici nu ma mai mira.

  3. si-a depus omul candidatura ?
    NU!
    Are ce sa-si retraga ?
    NU

    Nu a fost decat un exercitiu de imagine.

  4. Mircea Popescu`s avatar
    4
    Mircea Popescu 
    Thursday, 3 September 2009

    @Ingineru Eu nu-s chiar asa de sigur.

    @andix Asa si io-s Mare Duce de Rapa, cu aspiratii de-a ajunge Crai de Ghinda. Da' ma-ntreaba cineva ?

    @Dr.A Un exercitiu de tembelitate. Iti anunti intentia ca poate vei candida, iesi in toate sondajele reale egal cu marja de eroare, iti faci tu niste sondaje prin firma care-ti spala vasele si te scoti la 12% dupa care te retragi, ca-i clar ca nimeni nu te baga in seama, si vei scoate iara cele 250 de voturi ale lui Zizipaul.

  5. Radu Duda şi Nati Meir

  6. Apropo nu am mai auzit nimic de individul asta in afara de faptul ca presedintele a botezat niste odrasle presupus regale

  7. Mircea Popescu`s avatar
    7
    Mircea Popescu 
    Wednesday, 10 November 2010

    @dyde Cam asa ceva.

    @Cata Pai da' nu erau ale lui nici macar alea, erau din celalalt clan de pretiosi.

    Da' sincer sa fiu eu ma bucur ca n-am mai auzit nimic de ei.

  1. [...] Duda este un aventurier in cel mai propriu sens al acestui termen, dupa cum gargara ieftina pe care-a servit-o publicului cu ocazia alegerilor Parlamentare ilustreaza. Sau dupa cum ilustreaza episodul penibil cu [...]

  2. [...] (nu plecati urechea la provocatorii care sustin nerusinat ca io-s doar impotriva mizeriilor si gunoaielor, cu monarhia ca atare neavind nici o treaba), este poate momentul sa facem o scurta aplecare pe [...]

Add your cents! »
    If this is your first comment, it will wait to be approved. This usually takes a few hours. Subsequent comments are not delayed.