O zi din viata mea la scoala

Intr-o buna zi, prin clasa a 10-a daca retin, sau oricum, in acel an in care se studia economia la liceele teoretice, profesoara ne-a intampinat cu lucrare, si anume, nu orice fel de lucrare, ci taman lucrare de control. Care fusese anuntata se pare, dar eu nu mai trecusem pe la economie de cel putin o luna. Nimic din astea n-ar fi trebuit sa constituie o problema, eu avand reputatie de mare economist, din ceva motiv sincer sa fiu, privind azi inapoi, mai degraba nebulos.

Profesoara, o femeie de treaba, bine educata, politicoasa si civilizata, si peste toate buna prietena cu mama (care era si ea profesoara, tot la acelasi liceu) ne mai predase si logica, si urma sa ne predea si filosofie. Bancile in care sedeam erau destul de interesante, niste mese trapezoidale, din care se construisera mai multe randuri, cu un culoar la mijloc. Eu sedeam pe primul rand din partea stanga, chiar lipit de catedra. Langa mine, un tanar, blond talent, fizician si informatician reputat, in randul din spatele nostru, patru fete simpatice si dragute.

Ei si in aceste conditii propice mai degraba flirtului usor si spumos, ca de liceu de elita, constat cu stupoare ca habar n-am ce sa scriu in lucrare. Pusese femeia niste intrebari, pe care azi nu le mai retin, despre niste lucruri de bun simt, fara indoiala parte integranta din materia numita economie, dar a caror dezlegare necesita lectura manualului, intreprindere de care nu ma apucasem, si nici nu intentionam sa ma apuc, nu in ultimul rand pentru ca ce fras urmeaza sa invat eu despre economie dintr-o carte de 80 de pagini ?!

Asa ca m-am intors spre Andreea, o codana pistruiata si blonzie, care rapusese ceva inimi prin clase paralele, si-i cer sa-mi "scrie fata pe-o foaie". Dupa doi ani si mai bine de lupte pe redutele scolarizarii, stia fata exact ce-mi lipseste : nume, date, detalii, doua-trei randuri, ca-n rest le torceam eu frumos intr-o ita de nota zece, numa' sa am de ce-o agata. Fata scrie si-mi paseaza foaia. Profesoara se plimba prin clasa. Eu, cu un tupeu absolut caracteristic, pun foaia pe masa si incep sa citesc.

Dracu' o pune pe cucoana sa se-ntoarca din mersul ei agale si plictisit spre fereastra, si vine spre mine. Eu ce sa-i mai fac, era deja clar si evident, am lasat-o in pace. Imi ia frumusel foaia, o impatureste in doua, o pune pe catedra si ma ameninta sugubat ca ma spune ea mamei. Da' de citit, n-o citeste.

Stau eu cat stau, foaia respectiva oricum nu-mi mai trebuia la nimic, da' nici lucrarea nu-mi mai servea de-acum la mare lucru, si-n plus fix asta-mi lipsea, discutii ca de ce-s asa de bou, sa ma prinda copiind, daca nu-s in stare nici macar sa invat! O prapadita de carte de 80 de pagini! Etc, stiti dvs.

Cand dintr-o data si brusc, privind in ochii verzi si sprancenati (avea fata asta niste sprancene, asa ceva n-ati vazut, si nici nu veti vedea, ca n-are cum sa le mai aiba si astazi), ma trazni inspiratia cu sulita-i de foc. Si-i zic fetei, "scrie-mi tu o scrisoare de amor, da' asa... stii ?" Si ea rade si se-apuca. Si scrie. Si scrie. Si scrie. Si deseneaza, da nu' in joaca, deseneaza cu limba scoasa, cum se face. Si mai scrie. Si-mi da o pagina, cum nu cred c-ati vazut, si nici nu veti vedea, ca nu se mai practica azi, si oricum n-ar intra prin SMS.

O indoi frumos in doua, si, intr-un moment bine ales, cunoscut si drept moment de neatentie, fac schimbul de prizonieri. Si cu foaia prima-n buzunarul de la pept, incep sa ma dau pe langa profesoara. "Da' stiti... chiar tre' sa-i spuneti lu' mama ? ?!? ??!?!!". Femeia face pe ferma de doua-trei ori, cand brusc cuprinsa de-un gand, sub sagetile ochilor celor verzi, se repede la catedra, deschide fituica, citeste doua trei randuri, se face asa, rosie-n obrajori, si-mi da foaia inapoi, cu ceva admonestare blajina.

Mnoa. Daca n-o ras tot liceul doua luni dupa aia, de nu stia biata femeie ce-au, ca pufneau de nebuni in ras isteric de liceeni in mijlocul orei, sa nu mai primesc biletele cat traiesc eu.

Am lansat, mai in gluma, mai in serios, un fel de concurs pe twitter, lasand la latitudinea audientei sa propuna o tema, pe care eu voi scrie un articol. "Castigatoarea", sa-i zicem astfel, a propus tema care da si titlul. Nu mi-e clar cat de buna e ideea unor astfel de concursuri, vad si argumente pro, si argumente contra. Nu va sfiiti sa-mi impartasiti parerea dvs, la comentarii.