Nevroza

M-o pus dracu'.

Puteam sa-mi vad linistit de ale mele, ingropat prin jungle de care oricum nu va auzi nimeni niciodata, uscandu-ma lent la fum de maduro si umezindu-ma la loc in Centenario Anejo. Si ce daca prin partea ceea se strang nori cam negri ? De fapt, puteam sa ma apar mai putin si sa crap mai devreme, in aleasa companie, si scuteam si niste drumuri peste lac. Ce daca cine rade la urma rade mai bine, la ce-mi serveste ?

Puteam. Dar m-o pus dracu' si uite ca n-am putut. Cand colo, m-am apucat sa-mi fac blog, pasamite ce lucru mare va fi sa citesti mai incolo ce scriai tu mai devreme, binecuvantare curata, sa scoti din ghearele uitarii acte si ganduri, sa redai memoriei ceea ce altminteri s-ar fi imprastiat ca fumul : substanta vietii tale. Ce lucru frumos.

Al dracului sa fie, blestem inca azi si maine, m-o pus dracu de-am citit... de fapt, era deghizat. Facea pe ingerasu', daca tot am citit la @moscalifar oareceva chestie despre Plesu si totalitarism, mi-am amintit ca am scris si eu, si-atunci ghiavolu' optimizarii, ca el e de vina, ce-mi sopteste, pai, trimite-i si lui link-ul la ce-ai scris tu, doar de-aia se exista social media, nu ? Poate-l intereseaza pe om.

Si daca tot trimiti, reciteste, zice dracu', si eu recitesc, ca-n piesa asta-s prostu', ati observat cum orice tragedie are un prost ce-l urmeaza orbeste pe dracu' dupa care e injunghiat de final pe post de "implinire" a "destinului" tragic ? Dracu'!

Si recitind, constat ca-i bine scris. Si bine comentat. De unu', care semneaza ca si mine, si fiind faptul chiar pe blogul meu, unde nu s-o inserat nimeni pe post de mine, c-as fi observat in loguri, sunt bune sanse c-as fi chiar eu.

Si-i bine scris. Gandindu-ma mai bine, e chiar asa de bine scris cum nu ma vad in stare-a scrie, si comentat idem, la fel, si tot peste nasu' meu. Ceea ce fir-ar a dracului de viata, pai cum e posibil ? Uite ca este.

E mare binecuvantare sa tii blog dom-le, aflii ca orice-ai face, va exista intotdeauna cineva mult mai priceput decat tine. Tu insuti. Si dupa ce se aduna destul material, ai ocazia rara sa petreci o dimineata de baba Leana, batandu-te peste gura si legandu-ti mai strans broboada de uimire ca uite ce bine combate stimabilul, care am fost chiar eu, candva. Si de-acu, gata.

De-acu, stimabilul ramane acolo, tras in cadra frumos, subliniat fix pe unde trebuie, dand flacari pe toate narile si sclipind din toti bumbii, si tu ramai cu timpul, cu gheburile, cu chiria si cu indispozitiile stomacale. Si peste toate, si cu amintirea ca se-ntampla candva, odata, prin codru verde de blog.

Pai sa nu-i dai foc, oameni buni ? Cu tot cu dracu'.