Loialitatea
In principiu, daca se da o multime de oameni, atunci unii vor vedea mai departe decat altii. Nu exista calitate masurabila a individului uman in raport cu care indivizi diversi sa nu se imprastie dupa o distributie oarecare. Asta-i pana la urma chiar definitia diversitatii.
In raport cu orice tel oarecare se vor gasi intotdeauna in multimea oamenilor grupuri interesate. Exista grupul celor ce vor sa ajunga la guvernare, grupul celor ce vor sa interzica consumul de carne, grupul celor care vor sa locuiasca in Rai dupa moarte si grupul celor care orice altceva. In interiorul tuturor acestor grupuri, unii vad mai departe decat altii, ca se aplica ce-am zis mai sus.
In aceste conditii, daca lumea-i libera, asa cum chiar si este, fiecare om dintre telnici isi alege singur calea catre telul respectiv. In practica rar se intampla sa existe o infinitate de cai din fiecare punct, asa ca cel mai adesea e de ales intre cateva. Pe principiul "n prosti in p cutii", cu siguranta se vor gasi mai multi oameni mergand catre acelasi tel pe aceeasi cale.
Fiecare cale, in fiecare punct al ei, poate crea fie impresia ca duce spre tel, fie impresia ca nu duce spre tel. Pe masura ce evolueaza timpul, si mersul pe cale, aceasta impresie poate sa se schimbe, sau nu. Din nou datorita principiului n porumbei in p cutii, cu cat privitorul vede mai departe, cu atat impresia se va schimba mai rar. In cazul unuia care vede finalul inca de la inceput, impresia se va schimba de 0 ori. In cazul unuia care vede pana la jumatatea drumului, impresia se poate schimba cel mult o data : la jumatatea drumului. In cazul cel mai nefericit al unui orbete, impresia se poate schimba la fiecare curba.
Din considerente practice, apare notiunea de loialitate : cei care-s chiori nu mai sunt chemati la a-si forma o opinie proprie la fiecare curba, ci au a-i urma pe cei ce chiar vad, indiferent ce impresie le creaza mediul (sau chiar in pofida impresiei pe care le-o creaza mediul). E mai eficient asa, decat sa ai o trupa de 20 de oi osciland perpetuu inainte si inapoi cat timp un magar atinge linistit pasunea, izvorul, sau ce urmareau ei, mai bine urmeaza oile magarul, chiar si orbeste, si ajung astfel impreuna.
Acest comportament invatat de populatiile primitive, probabil la fel de vechi ca si rasul, e raspunzator in aceeasi masura pentru supravietuirea speciei umane (ca specie, nu ca indivizi disparati) dar si pentru atrocitati bizare precum cele de la Auschwitz, Pitesti sau echivalentele reproduse in mediu aseptic, de laborator, de Milgram sau Asch.
Pentru a complica lucrurile, limba confunda notiunea de loialitate fata de un individ, care decurge cum am descris, cu o reprezentare a loialitatii interne, cum ar fi de exemplu coerenta individului care capabil fiind sa perceapa finalul drumului, actioneaza adecvat acestei perceptii. Confuzia nu se oprese aici, o groaza de efort s-a dedicat, mai ales in vremurile din urma, stergerii urmelor situatiei de-a fi oaie (dar pastrandu-i, intru totul si intacta, natura).
Am ajuns sa avem deci vaste turme de bizoni si alte ierbivore rumegand fericiti pe campiile lumii, fara sa inteleaga ca-s oi, fara sa stie de ce anume sunt oi, si adesea fara sa aiba cea mai vaga idee despre telul spre care pana la urma se indreapta.
Sa fim intelesi : a urma pe cineva care vede, orb fiind, si anume, pentru ca el vede, pentru ca tu esti orb, si pentru ca mergeti in aceeasi parte e o strategie rationala, si chiar mai mult, inteligenta. Nu-i nici o rusine aici, ba chiar dimpotriva, e semn de intelepciune. Dar pe cealalta parte, a urma pe cineva fara a avea cunostinta de aceasta, fara a avea o cat de vaga idee a directiei spre care se indreapta, fara a fi discutat macar, ori privit critic chiar si pentru o clipa telul (nu drumul) e trist. Foarte trist.
Si atat de comun in practica.
Monday, 21 December 2009
Follow the White Rabbit. http://www.abeautifulrevolution.com/photos/uncategorized/2008/07/21/follow.gif
Show me the way, master.
Monday, 21 December 2009
Pe de alta parte sa zicem ca esti unul care esti profund moral, si vezi ca telul spre care te duci e 100% bun, si vrei sa iei si prostii cu tine sa-i salvezi. Dar fereasca sfantul sa te pui cu prostul la discutie (mai ales impotriva). Si-atunci nu-i mai bine sa-l lasi sa creada ca-i bizon, sa te urmeze, si sa-l duci la izvor fara ca el macar sa afle vreodata c-o fost pacalit intru mantuire... casazicasa ?
Tuesday, 22 December 2009
@flcb
Pot gasi numeroase motive unuia oneros, dar nu inteleg de ce un om profund moral si-ar propune vreodata sa-i salveze pe "prostii" ? Poate ne lamuresti ..
Tuesday, 22 December 2009
@Flaviu L. Comănescu-Balla Nu, si nici intr-un caz. Ceea ce propui tu e profund imoral. Nu doar pentru ca se bazeaza pe o minciuna, ci mai ales pentru ca inventeaza ceea ce pe bursa se numeste hazard moral.
Ajungerea e destinata celor ce-o merita, nu celor ce ar avea nevoie de ea.
@Dr.A Varsta frageda ?
Tuesday, 22 December 2009
textul acesta e dedicat Partidului National Liberal ?
Tuesday, 22 December 2009
loialitatea este un lucru foarte important pentru personalitatea unui om,doar ca unii o au iar altii nu,aici se vede ce oameni vad mai departe si ce oameni nu fac acest lucru...
Tuesday, 22 December 2009
dar oaia cum isi poate da seama la nivelul ei de inteleigenta daca magarul e clar-vazator...? daca e bizon, e clar, e pierdut. dar oaia?
Tuesday, 22 December 2009
@Don Ted Pai nu-i adresat nimanui anume, stii cum e in blogosfera, cine se simte.
@Mikael Eon Grele intrebari pui tu mikaeleoane...
Tuesday, 22 December 2009
nu e vorba de loialitate, ci de interes, atunci cand te dai pe mana altcuiva. a imprumuta pentru o clipa simtul vazului de la cel care vede e o decizie rationala, subsumata unui scop precis si limitat in timp. in contrast cu simpla urmare a cuiva, conditionata de scopul urmarit, loialitatea presupune o aderenta _emotionala_ neconditionata la o alta persoana, creditata nu pentru a beneficia de simturile sale (mai bune sau nu) ci pentru disponibilitatea sa, manifestata ca incredere, sustinere si protectie.
loialitatea presupune deci o disponibilitate a partilor una fata de cealalta. chiar in relatia dintre suveran si supus loialitatea e de ambele parti, atat cat exista (adica pana cand una din parti o incalca).
a fi disponibil e o calitate rara, care implica acceptarea unei situari pur obiectuale fata de celalalt, adica increderea fi alaturi de cineva care face abstractie de vulnerabilitatile si lipsurile tale, nefiind de aceea tentat nici sa profite de ele, nici sa le suplineasca cu de la sine putere. spre deosebire deci de o relatie circumstantiala de subordonare sau de colaborare, loialitatea se defineste prin absenta fricii de celalalt.
devotamentul e intr-adevar orb, dar in acest caz orbirea nu e un defect sau o lipsa ci o calitate, pentru ca survine numai in contextul acestei loialitati, fiind tocmai ceea ce previne derapajul loialitatii inspre o conditionare a relatiei (e.g., subordonare sau manipulare).
se pune problema, evident, daca loialitatea serveste la ceva, sau cuiva anume. raspunsul e negativ, dupa parerea mea, loialitatea decurgand in mod natural din calitatea de obiect a subiectilor. motivul pentru care loialitatile se destrama la un moment dat este faptul ca, pana la urma fiecare om se incapataneaza sa vada, adica sa redevina subiect.
insa toate marile pasiuni umane, chiar cele care au dus la realizari si progrese insemnate, isi au resortul in calitatea de lucru a omului. atata timp cat omul se vede pe sine ca lucru, intelege mai bine natura si relationeaza de pe picior de egalitate cu semenii sai, fiind mai liber in visurile sale; atunci cand redevine subiect, omul se simte constrans sa-si realizeze visele si adesea incremeneste in proiect. aceasta este forma prin care statutul omului de lucru-intre-lucruri incepe sa-l bantuie ca o stafie. si poate ca singurul nostru vis adevarat - care nu poate fi implinit mai mult decat este deja - este statutul de obiect.
atat obiectivitatea cat si subiectivitatea sunt extensii ale obiectualitatii noastre funciare. obiectivitatea distruge obiectul, iar subiectivitatea ii neaga sau ii relativizeaza existenta. insa singura loialitate de care suntem capabili pana la capat este cea fata de calitatea reflexiva a omului de obiect, de lucru in, prin si pentru sine insusi.
Tuesday, 22 December 2009
Cred ca introduci o opozitie nesustenabila, loialitate-interes. Sigur ca loialitatea este un comportament bazat pe interes, si sigur ca-i destul de vechi incat sa functioneze pe filiere mai primitive (emotionale daca asa preferi sa le numesti) decat ratiunea asta novo-corticala. Cele doua nu pot deci sta in opozitia in care le pui, in primul rand pentru ca nu sunt de aceeasi natura, loialitatea fiind un comportament, iar interesul o masura, si in al doilea rand pentru ca loialitatea decurge din interes.
In nici un fel nu este conditionata in practica loialitatea de reciprocitate, destui conducatori buni au fost urmati in pofida unui total dispret pentru "popor", si destui conducatori complet patrunsi de iubire si preocupare pentru "popor" au sfarsit sfasiati in piata.
Loialitatea nici intr-un fel nu se defineste ca absenta fricii, e plina istoria de contraexemple, de fapt se cunoaste in forma scrisa ca iubirea si frica fata de conducator au sanse aproximativ egale sa produca loialitate. Loialitatea survine din frica de viitor, si tocmai de aceea diverse regimuri antipopulare, de la nazisti si stalinisti pana la ceausisti si americanii contemporani se straduiesc atat de mult sa creeze o cat mai ampla frica de viitor.
Loialitatea serveste, fara indoiala, la ceva, pentru ca nu exista dasein in totalitate ineficient. Chestia e ca serveste strict in functie de meritele, capacitatile, interesele scl ale liderului, in anumite cazuri serveste modernizarii (Mustafa Kemal) in altele descoperirii (Columb) in altele distrugerii (etc).
Cat despre ultimele 2 paragrafe, poezie pura, filosofie pura, sa traiesti. Subscriu.
Wednesday, 23 December 2009
De ce mi se pare că dizertaţia ta este eluzivă? Probabil, pentru că este...:)
Wednesday, 23 December 2009
de multe ori loialitatea este bazata pe o forma de interes,de aceea multi oameni doar spun ca sunt loiali,dar au un interes defapt.
Wednesday, 23 December 2009
De mult am in minte imaginea a 100 de soldati din prima linie care se reped inainte cu strigat de lupta atunci cand un gradat le striga "Inainteeee". Stateam si ma gandeam cum nu m-as potrivi deloc intr-un asemenea sir. De ce? Pai... intorcand situatia pe toate partile as fi avut 99% sanse sa predau bocancii in nenumarate feluri. Si-atunci prima mea prioritate ar fi fost sa slobozesc un plumb intre ochii aluia de mi-a urlat "Inainteeee" numa ca sa-i arat ca se poate si inapoi. Chestie care probabil ca intr-o fractiune de secunda pana cand creierul lui ar fi deconectat de tot, i-ar fi dat cu virgula si i-ar fi ucis si asteptarile. Ce as fi pierdut eu ? Nimic. Se schimba doar densitatea maroniului in care oricum m-as fi inecat. Iertaciune va rog pentru asemenea fabulatii paranoide in prag de Craciun insa chestia asta cu loialitatea.. yo chiar cred ca trebuie bine inteleasa. Una-i gandirea colectiva constructiva si alta-i sa faci parte din efectul de turma. Treaba are radacini prea adanci adanci ca sa poata fi pusa pe tapet in putine cuvinte. Cred.
Wednesday, 23 December 2009
e clar ca operam cu reprezentari diferite ale loialitatii, dar pana la urma asta e tema postarii de fata.
eu nu cred ca loialitatea e un comportament, chiar daca un comportament loial este ceea ce decurge din loialitate. loialitatea e un sentiment, iar sentimentele nu sunt de natura a coagula adepti, creand chiar rivalitate intre cei ce le impartasesc. de exemplu, loialitatea din cadrul unei prietenii exista atata timp cat uneste doi oameni, incepand a se disipa pe masura ce numarul prietenilor se inmulteste. nu cred, de pilda, in "loialitatea" nascuta intr-un cerc de prieteni.
numai ideile, in calitatea lor de constructe rationale, pot produce o agregare a constiintelor in jurul lor. orice miscare de masa, de pilda un cult religios al unui lider carismatic, un partid politic sau un curent cultural, castiga adepti nu prin aderenta la liderul respectiv, ci la ideile sale. asa se intampla si in cazul regimurilor tiranice. nu loialitatea fata de tiran ii tine uniti pe suporterii sai cei mai ferventi, ci increderea in idealurile promovate de acesta.
e adevarat ca si ideile pot suscita "sentimente", dar sentimentele iscate ca reactii la o idee sunt de fapt re-sentimente, adica nu afecte primare ci reactii - sentimente re-active. acestea nu pot genera loialitate ci, cel mult, aderenta si complianta la un ideal. loialitatea n-are nimic de-a face cu idealul - ea pur si simplu exista (sau nu). nu are obiect. mai mult, in momentul in care adopta un obiect loialitatea, care exprima o compatibilitate fundamentala, se transforma intr-un tip oarecare de aderenta, ca si cum un copil ramas fara familie sfarseste prin a fi adoptat pentru a supravietui.
Wednesday, 23 December 2009
Pai si atunci punctual sa te intreb, lumea, de exemplu, sefi de BoB-uri, pe decembrie 20, 1989, credeau in idealurile reprezentate de Ceausescu ? Ce idealuri, anume ?
Loialitatea e un comportament, tot asa cum iubirea e un comportament, tot asa cum ragaiala e un comportament, sunt franturi invatate de specia umana, scrise intr-un nivel ulterior al prajiturii numite sistem nervos decat reflexele, si anterior gandirii. A le ridica la rang de transcedenta e cam la fel de bizar cum este si agatarea de-un om barbos din cer.
Wednesday, 23 December 2009
ai ales cel mai bun exemplu. doar nu crezi ca cineva ii putea fi loial lui ceausescu. omul asta era antiteza a tot ce se poate numi carismatic. de la bun inceput a fost folosit ca un om de paie, dar cu valoare de simbol - omul simplu, muncitor, cu ambitia puterii. intruchipand puterea absoluta, acestei imagini ii erau de fapt loiali sefii BoB-urilor. ei respectau ideea Conducatorului, si aceasta idee o proslaveau cu orice ocazie. "ceausescu" devenise un simplu substantiv comun.
eu continui sa cred ca behaviorismul a fost o gluma proasta. ca iubirea nu e un comportament o dovedeste dorul si jalea. abia cand ii lipseste obiectul iubirea devine ea insasi. la fel e si cu loialitatea fata de cineva. esti loial cuiva abia atunci cand, acesta disparand, poti sa-i tii locul. e placerea de a fi alaturi de cineva de care nu ai nevoie, la drept vorbind, si pe care nu trebuie sa-l urmezi pentru ca ii esti asemenea.
Wednesday, 23 December 2009
Ei dar uite ca i-au fost, puiule. I-au fost. Sa fi vazut tu drame de loialitate, acu douaji de ani.
Dorul si jalea nu dovedesc mai mult decat dovedeste lipsa tigarilor. Ai vazut-o pe aia ? Ce-i, tot transcendenta ?
Saturday, 26 December 2009
I work for money. You want loyalty? Get a dog.
Saturday, 26 December 2009
Spoken like a true Mircea Popescu.
Tuesday, 16 February 2010
te asteptam pe
http://poetcontemporan.weebly.com/
cu materiale daca vrei sa apara si la noi!
o zi frumoasa
Tuesday, 16 February 2010
Bine draga. Sa-ti dau la schimb o adresa unde sa trimiti de-ale gurii daca vrei sa mananc si eu, sau mai bine un loc unde imi poti trimite masini, daca vrei sa conduc si eu ?
Monday, 31 May 2010
Iar dacă unul din mulţime va încerca să se sustragă şi să-ţi urmeze calea, cei mulţi vor spune că eşti mândru, că-i crezi limitaţi, că nu-i respecţi, etc.
Monday, 31 May 2010
să-şi urmeze calea în loc de să-ţi
Monday, 31 May 2010
Pai asa vor si spune. Ba chiar, minune, chiar asa si spun.
Nu c-ar interesa pe cineva, da' ei spun.