Insarcinati-va!
Daca mai aud o singura nebuna de douazeci-si de ani spre treizeci explicandu-mi cum tot ce-si doreste ea pe lume e un plod sau doi, dar nu se poate apuca sa-i faca "pentru ca vrea sa le ofere cele mai bune conditii", ori alta formulare a aceleiasi tampenii funeste, fac icter. Imi explodeaza splina.
Respect pozitia celor care nu vor sa faca copii. Si eu sunt unul dintre ei, cu buna stiinta. E o alegere, fiecare individ isi alege ce-i mai important pentru el. Faptul ca eu pot sa ma ridic de la masa, sa incui usa, pornesc spre aeroport, ma sui in primul avion, aterizez undeva, la Hyderabad sau Viena, Chicago sau Chisinau, si-n 2-3 zile sa ma gasesc tot intr-o casa, asezat la o alta masa, legat la acelasi internet si scriindu-va despre gleznele si coapsele indiencelor, austriecelor, americancelor sau moldovencelor e important pentru mine. Mai important decat orice altceva. Intre alte multe avantaje, care si ele-s importante pentru mine, mai importante decat orice altceva. In scurt, prefer sa fiu liber.
Dar asta nu ma impiedica deloc sa respect pozitia celor care vor sa faca copii. E tot o alegere, tot personala, a sti ca indiferent cat de grea ti-a fost ziua, cineva te asteapta acasa tropotind de fericire de cum bagi cheia-n usa, pur si simplu extaziat sa te vada, si disperat de cate ori ai a merge pana la colt e ceva ce inteleg ca oamenii pot sa-si doreasca si sa aprecieze, chiar si subconstient sau inconstient. Intre alte multe. Pot intelege de ce oamenii si-ar dori sa fie iubiti, si intre apartenenta si libertate, pot respecta oricare alegere.
Atata timp cat este o alegere. Ce ma scoate din minti sunt non-alegerile, comportamentele de magar al lui Buridan, cu un ochi la saina si unul la flanina. De-aia-s copiii copii, ca n-au pretentii. Ei au nevoie sa fie iubiti, ingrijiti, ce ne cer ei este timp, nu bani. Tot asa cum o femeie neglijata nu duce lipsa de ceasuri, coliere si masini, ci de atentie, ca nu-i curva, ea nu-si vinde timpul si atentia, ea face schimb, cu cineva despre care la un moment dat a decis ca merita.
Degeaba ii cumparati lui Ionel o masinuta electrica de Craciun, daca pretul chestiei asteia este ca el are o mamica de 35 de ani, in loc de 34. Degeaba are cel mai insemnat fond de scolarizare din toata clasa primara, cu 9.7% peste locul 2, daca pretul pe care il va plati este sa-si ingroape parintii la 28, nu la 29 de ani. O acadea in plus nu justifica un sfert de procent adaugat la sansa de-a se naste cu sindromul lui Down (stiati, apropo ? incidenta la femeile sub 25 de ani este sub 1 la 1000, in timp ce la femeile peste 45 de ani se apropie de 1 la 20).
Intregul rationament cu "sa-i ofer ce-i mai bun" este un fel de-a spune "eu nu vreau un copil in sensul clasic, eu vreau un copil care sa fie incarnarea infantila a notiunii de curva". Il voi plati ca sa ma bage-n seama, ca n-am timp sa-l bag la randul meu in seama (fiind ocupat cu a face bani, logic).
Cauza principala este o infantilizare a mintii adultului, care nu se mai vede dispus sa-si asume rolul de adult in lume, nu se mai simte in stare sa fie om, si pretinde garantii. El vrea sa se asigure in contra existentei copilului, si face asta asa cum il invata capitalismul, prin schimburi economice, contracte, intelegeri dintre cele mai amuzant-isterice si asa mai departe.
Si-atunci, starea asta, in care omul nu doreste de fapt copii, dar zice, pretinde si incearca sa se autoconvinga ca-i doreste, pentru ca asa vede el in mediu, sau din cine stie ce alte motivatii obscure, si respectiv starea simetrica, in care omul doreste de fapt copii, dar zice, pretinde si incearca sa se convinga ca nu-i doreste (inca ?), pentru ca asa vede ea in mediu, sau din cine stie ce alte motive tenebroase imi dau mie dureri de lingurica.
Lasati prostiile si insarcinati-va, prima nastere la femeile sanatoase trebuie sa aiba loc pana la 20 de ani. Iar daca nu va intereseaza progenitura, lasati prostiile si bucurati-va de libertate.
Friday, 9 October 2009
nu stiu ce vor femeile de care vorbesti tu sa-ti comunice, insa eu nu vreau sa am niciodata copii din sentimentul ca-mi lipseste responsabilitatea necesara sa-i cresc (asa cum mi-as dori) calumea (asemenea si cu casatoria)
Friday, 9 October 2009
acuma pînă-n 25 înţeleg, dar 20, e exagerat
Friday, 9 October 2009
Stii cum e, intreaba un doctor. Da' nu un pustan in rezidentiat, intreaba un doctor care a absolvit scoala inainte de inventarea Internetului.
Biologic vorbind, varsta cea mai propice primei nasteri este intre 17 si 19 ani, dar am zis sa fiu tolerant cu "stilurile de viata" astea mai noile.
Friday, 9 October 2009
totuşi mi-ar plăcea să rămin gravidă după ce termin liceul:)
Friday, 9 October 2009
o întrebare oarecum indiscretă: sînteţi fils unique?
Friday, 9 October 2009
Nu, am o sora.
Si-acu, eu nu zic ca-i neaparat comod sau acceptabil social, dar stii cum e, pe biologie n-o intereseaza cum credem noi c-ar fi bine sau rau, ea face cum vrea ea, si planeta la fel, toate chestiile astea-s mai mari decat noi, pur si simplu nu le intereseaza parerea noastra. Despre nimic.
Friday, 9 October 2009
sunt de acord, cu condiţia să acceptăm ca uneori "biologia" îşi poate face de cap şi la 19 ani. vorbesc de sarcini mai mult sau mai puţin reuşite. aici intervine hazardul genetic.
Friday, 9 October 2009
Ei, sigur, nimic perfect nu-i sub soare.
Friday, 9 October 2009
no bravo mircea, iara ai bagat articol de scandal. pariez ca ti-or sari in cap vreo 10 insi, viitori rezidenti, sau actuali, daca vrei iti trimit si eu cativa. :D
man, nimeni nu a zis ca viata e perfecta. vezi peste tot oameni care se chinuie sa isi faca un rost pana la vreo 30 de ani ca sa isi poata intemeia si ei cate o familie. la un fel de a spune, e un pret pe care il platim noi, lumea moderna, care ne-am hranit vreme de un secol din saracia altora. e un pret pe care omenirea il plateste datorita boomului demografic de la mijlocul si finele secolului trecut.
ca lumea nu mai e aceasi, asta o stim cu totii, mai putin ignoranti nomazi(berberi, etc). ca noi nu vom mai fi aceasi si asta in scurt timp, se stie doar pe alocuri si putin.
ma intreb daca atunci cand omul va atinge practic nemurirea, dupa cum se preconizeaza in bio-tehnica, va mai exista vreun rost ca individul sa faca copii? sau va fi un fel de moartea elefantului, cand te hotarasti sa pleci pe alta lume, pui de un plod, crescut in incubator(ca nimeni nu mai are timp sa il poarte noua luni), sortat cu diverse calitati sa te mosteneasca?
Friday, 9 October 2009
în afară de viaţa însăşi:)
Friday, 9 October 2009
ar mai fi o discuţie despre ideea că femeia are instinctul de îngrijire şi apărare al copilului înnăscut în timp ce bărbatul nu l-ar avea.
Friday, 9 October 2009
@fanitza Mei, te-ar uimi ce oameni delicati si respectuosi sunt ei, avem si printre cititorii fideli cu inclinatii spre comentarii 2-3 persoane.
Oricum, problema incepe cu ideea absolut bizara ca nu poate creste plodul fara iphon. Toti oamenii astia au crescut in anii 70, cel mai fericit caz, daca n-au crescut de-a dreptul in 80, si ce aveau ? Mobil din cutii goale cu sarma si paintball din tevi de izolatie electrica si pagini de caiet. Si ? Ce, n-or fost fericiti, au crescut slabi, ogarjiti, asmatici si autisti de la scutecele spalate cu mana, lipsa de chimicale in lapte si de radiatii in cutia craniana ?
@corina Viata insasi e perfecta pana la proba contrarie, ca daca tragem o orga de lumini nucleare si sterilizam pamantul, n-am idee cat de perfecta s-ar vadi.
Ailalta discutie cred ca-i mai degraba falsa, izvorata dintr-o nevoie de-a explica lumea in termeni de "Idiot's Guide to". Fapt este ca nu conteaza, pentru structura universului, care format are mare succes la vanzare in Borders.
Friday, 9 October 2009
se ştie că universul se adaptează, cel puţin din punct de vedere biologic. Dacă teoria expusă anterior de mine ar fi adevărată, ar însemna că refuzul unor femei de a face copii este în aceeaşi măsură justificat.
glumesc, tocmai am decoperit acest blog, felicitări!
Friday, 9 October 2009
Refuzul de-a face este perfect justificat, cum este si facerea, e alegerea fiecaruia si alta justificare nu trebuie.
Ce nu-i acceptabil sunt justificarile incrucisate.
Friday, 9 October 2009
doar insărcinările justificate
Friday, 9 October 2009
Ar fi un aspect, pe langa justificari, ce-mi pare ca-i omis, da' zic ca ar avea legatura cu faptul ca omii ceia nu stiu ce-si doresc, anume in sensul ca nici macar nu pricep ce inseamna un copil.
Si cand nici nu pricepi ce inseamna ceea ce nu stii daca iti doresti, justificarile sunt de-a dreptul crunte.
Friday, 9 October 2009
Ai uitat sa ne povestesti cum te intreaba rudele si cunoscutii când ai de gând sa-ti gasesti o fata si sa-i faci copii :D
Friday, 9 October 2009
@Florin Ca bine zici.
@kokofifi Nu-ndraznesc, fata me.
Saturday, 10 October 2009
Eeeh, acu' nu poti separa complet problema copiilor de cea materiala. Sa inteleg ca modul de reproducere al tiganilor (v. 10 mucosi intr-o camera de chirpici, unde insa au avantajul ca mama petrecer toooata ziua cu ei) ti se pare demn de urmat?
Saturday, 10 October 2009
Nu este neaparat al tiganilor, asa traieste majoritatea lumii, de la egipteni la indieni si inapoi la brazilieni si iara la chinezi. Deci, ca legitimitate dupa principiul "cum face lumea", e mult mai legitim decat ciudatenia cu copii avand propriile lor camere, umplute de jucarii si alte chestii. Sa nu mai vorbim ca-i mult mai ecologic, si (eu cred) mult mai sanatos pentru copii.
In rest, nu exista "demn de urmat" in afara unui criteriu. Daca alegerea culturala este sa impunem modul de viata alb, atunci nu e un model demn de urmat. Daca alegerea culturala este sa impunem modul de viata arab, atunci nu-i demn de urmat daca n-are coranul pe zid.
Daca criteriul este obiectiv, si vrem copii, atunci descrierea nu-i rationala. In raport cu criteriul, tot ce se retine este ca au copii. Dada dimpotriva, nu vrem copii, descrierea tot nu-i rationala, singurul lucru care se retine este ca au copii.
Saturday, 10 October 2009
totuşi, nu poţi fi chiar sută la sută raţional cînd faci un copil :)
Saturday, 10 October 2009
Pai nu poti, ca tre sa-l faci c-o femeie :D
Saturday, 10 October 2009
Tu crezi ca indienii si chinezii vor copii? Sau toate catolicele practicante? Doar pentru ca in alte culturi reproducerea e mai putin ingradita, nu inseamna ca e una mai sanatoasa pentru familie si societate. Plus ca avem si suprapolularea planetei, lipsa resurselor etc.
Saturday, 10 October 2009
Pai eu nu fac procese de intentie, Food draga. Daca-i au si nu-i vor, se aplica ce-am zis mai sus. Eu vad ca-i au, si presupun ca-i vor, logic de altfel.
Tu crezi ca Realitatea nu vrea mizerie pe TV ? Poate ca nu vrea, dar din moment ce-o pune ? Eu ce sa cred ? Tu crezi ca Basescu nu vrea coruptie ? Poate ca n-o fi vrand, cine stie ce-i in mintea cheala. Da' vorba-i, daca n-ar vrea, de ce-ar face-o ?
Saturday, 10 October 2009
ha,ha, mechant ;)
Saturday, 10 October 2009
:):)
Sunday, 11 October 2009
quote:
a sti ca indiferent cat de grea ti-a fost ziua, cineva te asteapta acasa tropotind de fericire de cum bagi cheia-n usa, pur si simplu extaziat sa te vada
end quote
si zic: aaaaaaaa .. inteleg. "cineva" .. adica un caine .. cu greu s-ar gasi exceptii de alte "animale" care always sa tropaie de fericire cand bagi cheia in usa .. no, sincer ...
Saturday, 17 October 2009
Ziceam asa si eu un caz ideal[izat].
Sunday, 18 October 2009
cum dracu să îndemni un copil de 17-18 ani să se umple de spermă si să producă plozi când ea la aşa vârstă abia se formează, este aproape inconştientă!? ce poate să-i ofere acelui copil o copilandră?
Sunday, 18 October 2009
San.
Sunday, 18 October 2009
Nu va fi prea placut la 50 si ceva.. , fara o sotie si fara copii. Hedonismul are pretul sau, atat de ridicat, pe cat e atragator in tineretea cea fara de minte.
Coapse si glezne, hi, hi..
Sunday, 18 October 2009
E o teorie ce zici tu.
Cealalta teorie-i ca daca nu cumperi Noul Set de Albirea Dintilor "Dinti Stralucitori prin Noul Proces de Albire" acum intr-o Oferta Deosebita o sa-ti para tie rau.
Thursday, 25 November 2010
Mdap.
Eu imi iubesc egoismul. La barbati mai merge, la muieri intolerabil.
Merci pt raspuns :)
Thursday, 25 November 2010
Intolerabil de catre cine ?
Thursday, 25 November 2010
Societate.
Eu tot mai des aud "Auzi da' tu de ce nu te-ai casatorit ca bine arati, cap ai (cica), aia da, aia da, deci?" ... si raspunsul meu "Sunt prea egoista pt asta." ... dar cum, dar vai, dar singuratatea, dar batranetea e grea, dar reumatismul.
Thursday, 25 November 2010
Pai mai schimba si tu societatea...
Thursday, 25 November 2010
Intentionez tu, da' stii cum se misca racul ...