Gasesc cercei. Pierzatorului recompensa.
Sigur, eu am tot soiul de atribute, unele mai de spaima, altele de admiratie si evident unele de-a dreptul nesuferite care vin imediat in mintea celui ce se gandeste la mine. Dar de departe cea mai bizara dintre toate nu se regaseste in niciuna dintre acele liste : este propensiunea mea de-a gasi cercei. Altii ii cumpara. Eu ii gasesc.
Ori ca am ochi de cotofana, ori sunt blestemat sa sa ma orbeasca soarele in pavaj (de catifea :p), ori ca asa au decis zeii, sa ma preceada curve pleznite si sa calc pe cerceii lor toata viata mea, precum porumbitele si petalele de trandafir o precedau pe Afrodita cea din spuma marii intrupata, fapt este ca da. Am gasit cate un cercel (si nu pereche, n-am gasit perechi niciodata) cam in fiecare luna, cel putin din 2006 incoace.
Prima data cand mi s-a intamplat eram in Lowell, intr-un CVS/Pharmacy, astea-s un lant de bacanii ce au in fund o farmacie. Lowell e un orasel acum mic, odata mare, in Massachusetts, pe langa Boston, fost centru al industriei textile pe la 1850 si adapost pentru Kerouac la un moment dat. Si acolo, pe raftul cel mai de jos, vizibil indoit si zgariat (raftul, zic), se afla ce-aveam eu nevoie, nu mai retin ce, si in spate un cercel de dama, de felul numit stud, adica tinta pe romaneste, cu pinionul indoit la 30 de grade, semn ca cineva daduse bine cu capul ca sa-l piarda pentru mine.
L-am luat si l-am pus in buzunar, l-am dus acasa, unde am descoperit mai in gluma mai in serios ca taie sticla fara mila, si ducandu-l la un bijutier am aflat ca-i asa, un diamant frumusel ceva peste o jumatate de carat. Sa fie sanatos, il port la rever de-atunci.
Intr-o alta zi, vizitand o prietena, am gasit langa pat, si anume la picioarele lui, un cercel. Frumusel, cu o pietricica mica si rosie. L-am luat pe nevazute, ea povestea cu niste prietene de-ale ei in bucatarie, m-am dichisit fara graba si pe urma am stat putin la povesti cu ele. Si in scurt timp am intrebat-o, "Asta-i al tau ?" Zice ca nu. "Da' stii unde l-am gasit ?" Zice ca nu. Si-atunci, privind eu fix si adanc in ochii unei alte domnisoare care ma privea cu multa atentie inapoi, i-am zis "Pai fix pe-acolo pe unde ar veni capul uneia care statea si ea, invers, cu tine-n pat." Asta a ras, cealalta s-a rosit nuanta mac, ilaritate generala, ce mai. L-am pastrat.
Alta data, pe o strada pavata in Belgrad am gasit un hoop, adica un cercel in forma de cerc asa, de vreo 8 centimetri in diametru, imens si stralucitor. Si-n alte dati am gasit cel putin o alta duzina de cercei, care mai de care mai interesanti, pe care-i tin si azi intr-o cutie, ca neavand gauri in urechi, nas sau alte cele, ce pot si face ?
A, ziceam pierzatorului recompensa. Pai, pentru cele ce-i pierd am un sfat : Fiti mai atente, tu! Sau nu. E destul de recompensatoare ?
Thursday, 24 September 2009
e simplu, ii faci cadou, din cand in cand, asa cum se potrivesc ei. dar vezi si tu, nu unul foarte mare cu unul foarte mic totusi. ce-are?...
Thursday, 24 September 2009
Da' de ce sa-i dau, ca n-am inteles ?
Thursday, 24 September 2009
pai tu ai zis ca-i tii degeaba intr-o cutie, neavand gauri in urechi, nas, ochi sau alte cele, ce poti si face?
am crezut ca intrebi exact ca ce poti face si era o idee sa dai din ei cadou asa desperecheati ca sa vezi daca le esti suficient de drag domnisoarelor ca sa ii poarte asa.
Thursday, 24 September 2009
Daca-i dau ii poarta sigur, da' parca tot mai bine sed ca dragonu' pe comoara decat s-o risipesc pe cele stricatoare :D
Thursday, 24 September 2009
Ai putea sa-ti "pavezi" cu ei... drumul spre inimile domnisoarelor care pastreaza si ele probabil, jumatatile perechilor de cercei gasiti de tine!
Pune-i intr-o sticluta, alaturi de postul asta si arunca mica ta avere in mare... Pentru ca intr-o buna zi, povestea Colectionarului Fara Voie sa mearga mai departe...
Thursday, 24 September 2009
Zici tu ceva.
Thursday, 24 September 2009
Da, zic sa-mi schimbi linkul cu ala de pe wordpress. Da' tu nu te prishepi sa cetesti printre randuri... :-P
Thursday, 24 September 2009
@Laura Driha fain :) !
@Mircea : mersi de link.
Saturday, 26 September 2009
Multam! :)
Monday, 28 September 2009
eu gasesc bancnote. sunt totusi lichiditati! :D