Fondul problemei

Wednesday, 02 December, Year 1 d.Tr. | Author: Mircea Popescu

Am scris foarte mult despre politica in ultimele zile, chiar daca profilul acestui blog nu este politic, nici macar principal, ci doar intr-un subsidiar oarecare. Uneori evenimentele striga, cer si pretind, si noi, simplii oameni, ne supunem. Ma consolez cu ideea ca in urmatorii cinci ani vor mai fi relativ putine ocazii sa discutam chestiuni politice, asa ca poate cititorii vor trece cu vederea abundenta momentana.

Sa vedem, dupa ce ne-am lamurit cu totii ca organizarea mitingului fix in Piata Operei a fost o idee proasta (care, ca orice idee proasta, nu e prima si nu va fi ultima in istoria nici unui partid si nici unei persoane), cam care-i, dupa expresia lui Adrian Mihalcioiu, fondul problemei.

S-au semnat doua acorduri, unul intre PSD si PNL, altul intre PSD si PNTcd. Acorduri in care PSD promite si ofera. Ce promite si ce ofera ?

Catre PNL :

  1. Reducerea fiscalităţii ca motor al dezvoltării economiei;
  2. O guvernare în folosul tuturor românilor printr-o distribuire echitabilă a resurselor rezultate pe baza dezvoltării economice;
  3. Transparenţă şi eficienţă în cheltuirea banului public;
  4. Respectarea efectivă a drepturilor şi libertăţilor individuale (dreptul la iniţiaţivă economică,dreptul la sănătate, dreptul la educaţie, dreptul la protecţie socială, dreptul la un mediu sănătos);
  5. Respectarea prevederilor cuprinse în "Pactul pentru Justiţie";
  6. Descentralizarea şi depolitizarea administraţiei publice;
  7. Sprijinirea categoriilor sociale defavorizate (a familiilor tinere, a pensionarilor şi a celor cu venituri mici);
  8. Modernizarea agriculturii şi a satului românesc.

Cu exceptia primului punct, e pompos si vag. Totusi, daca se chiar respecta primul punct...

Catre PNTcd :

  • Reconcilierea trebuie se se bazeze pe Adevar si pe Morala Crestina.
    Combaterea comunismului, ca ideologie totalitara si practica politica, a fost si este legitima si necesara.
  • Revolutia din decembrie 1989 a fost anti-comunista, nu numai anti-ceausista.
  • Vinovatia nomenclaturii comuniste si a celor din aparatul represiv, care au facut posibila teroarea, este reala si trebuie recunoscuta si condamnata public.
  • Pentru reconcilierea nationala este necesara exprimarea caintei – din partea celor care au gresit – si a iertarii – din partea celor care au suferit.
  • Partidul Social Democrat îsi exprima regretul pentru suferintele prin care a trecut poporul român în timpul comunismului, si din cauza violentelor si ilegalitatilor din timpul mineriadelor.

Mult. Imens. Mult mai mult decat ar fi acceptat vechea garda, trandafirii bucalati care se jucau prin poienite cu Ceausescu. Poate chiar mai mult decat a avut Geoana mandat sa ofere.

Ajunsi aici observam ca un partid in plina implozie, cu cativa membrii si doua centre de putere ajunse la un joc de-a ascunsul stampilei oficiale si la un pas de tribunal a obtinut integral tot ce-ar fi putut cere, si un partid cotat in continuare la o cincime din electorat a obtinut foarte mult vant.

Intrebarea in ce masura PSD are si intentia sa onoreze aceste angajamente, si cat din ele, este bineinteles legitima, dar timpul ii va raspunde. Eu raman cu impresia ca PSD a dat tot ce-a putut da, si inca ceva pe deasupra, iar PNL n-a stiut ce sa ceara. Cu exceptia primului punct. Pe care daca-l chiar primeste... ehehei.

Atat sper, sa nu ne trezim, din nou si iarasi, cu o idee care suna bine-n teorie, prost implementata in practica. Ar fi pacat. Din nou si iarasi.

De asemenea, s-a mai semnat un pact separat cu primarul orasului Timisoara, care promite lucruri de bun simt pentru dezvoltarea infrastructurii si sustinerea cresterii orasului, si care sper din tot sufletul ca vor fi respectate. Pentru ca incalcarea lor ar fi nu doar in contra interesului Timisoarei, dar chiar in contra interesul tarii.

Comments feed : RSS 2.0. Leave your own comment below, or send a trackback.

11 Responses

  1. Nu-i incredibil ca despre asta nu s-o trezit nimeni sa vorbeasca ieri?

  2. Mircea Popescu`s avatar
    2
    Mircea Popescu 
    Wednesday, 2 December 2009

    Nu. Putem admira, compara si discuta incredibila aroma si savoare a fumului a doua zi dupa incendiu, iara nu in timpul desfasurarii lui. Ciobanul Bucur insusi daca venea ieri la Timisoara sa faca garagatie pro-PSD in Piata Operei, cu plasme si figuri tot un sut in trei litere incasa.

  3. Interesant este ca nici unul dintre cei care fac promisiuni nu pomeneste nici cu o jumatate de silaba conditiile impuse de FMI (si acceptate de statul român) in ce priveste fiscalitatea. Si mai e si Comisia Europeana care trebuie sa-si dea ok-ul, n'est pas, ca nu mai suntem de capul nost'

  4. Mircea Popescu`s avatar
    4
    Mircea Popescu 
    Wednesday, 2 December 2009

    Tocmai de-aia zic ca-i vant, vag si pompos.

  5. Ceausescu PCR! Ceausescu PCR!
    Basescu PD-L? :))

  6. Radu Ciocan`s avatar
    6
    Radu Ciocan 
    Wednesday, 2 December 2009

    "O guvernare în folosul tuturor românilor printr-o distribuire echitabilă a resurselor rezultate pe baza dezvoltării economice;"
    - lol asta e de stanga si e pt PNL

    "Modernizarea agriculturii şi a satului românesc."
    - cred ca au gresit-o asta trebuia catre PNTcd

    "Reconcilierea trebuie se se bazeze pe Adevar si pe Morala Crestina."
    - buna asta cu morala crestina. Sa si-o tina pentru ei ;) Cred ca se uda tot Preafericitul la auzul vestii

    iar restul cum ai zis: blah blah blah ca prostim prostii

  7. Mircea Popescu`s avatar
    7
    Mircea Popescu 
    Wednesday, 2 December 2009

    Macar ne-au scutit de abureli regaliste, tot e un pas spre modernitate.

  8. @radu
    ai citit pactul pentru romania PSD-PD ? era de dreapta ? :D

    “O guvernare în folosul tuturor românilor printr-o distribuire echitabilă a resurselor rezultate pe baza dezvoltării economice;”
    Pai stai ca asta e din programul lui Basescu. Cum adica e de stanga ? :D

    “Modernizarea agriculturii şi a satului românesc.”
    asa poate prinde si PNL ceva pe la sate. eu zic ca-i avantajeaza.

    “Reconcilierea trebuie se se bazeze pe Adevar si pe Morala Crestina.”
    Daca se baza pe Dreptate si Adevar era mai buna ? :D

  9. Opt ani mai tirziu, PSD calca cu drag pe toate "promisiunile" facute atunci..

  10. Mircea Popescu`s avatar
    10
    Mircea Popescu 
    Thursday, 28 September 2017

    Sau mai propriu spus, opt ani mai tirziu devine usor masurabil faptul ca PSD calcase deja cu drag la un moment anterior pe toate "promisiunile" facute atunci.

  1. [...] u, say me Mircea Popescu on TimisoaraFondul problemei pe Trilema - Un blog de Mircea Popescu. on TimisoaraDr.A on TimisoaraDr.A on TimisoaraMircea Popescu on TimisoaraLars on TimisoaraDr.A on [...]

Add your cents! »
    If this is your first comment, it will wait to be approved. This usually takes a few hours. Subsequent comments are not delayed.