Dulce, scumpa criza

Tuesday, 06 October, Year 1 d.Tr. | Author: Mircea Popescu

Iubesc criza asta cu patima. Relatia a inceput discret, pe nesimtite, am remarcat-o de la distanta, talentata, cu miscari de lostrita, grea de promisiuni dintre cele mai apetisante, gropite-n coltul ucigasei sale guri... tot tacamul. Ce-i drept, n-am avut ocazia sa-i gust fructele pana toamna trecuta, acum doi ani am fugit din calea ei, socotind ca alcatuirea de bete de chibrit cunoscuta si drept "Statele Unite" in care salasluiam la acea vreme e prea fragila, si in scurt daca ma prinde pe-acolo rupe patul cu mine. Dupa toate probabilitatile a fost o estimare corecta.

Bine ancorat in marmura italiana, beton armat si saculeti de nisip, ma simteam mult mai in siguranta cand in cele din urma m-a gasit din nou, si de-atunci o ducem impreuna. Pot spune ca sunt fericit. Face de toate pentru mine, si tot ce-mi doresc. Un exemplu ? Fie, sa dam deci un exemplu.

Aici in Timisoara organul publicitatii se numeste Publitim. (In mod remarcabil, in Cluj ii zice Piata de la A la Z. Oare este o regula ca tre' sa-nceapa cu P ?). Ziarul apare vineri noaptea pentru initiati, si sambata dimineata pentru consumatorii de rand. Acum doi ani, si chiar si anul trecut, sansele sa gasesti ceva de inchiriat pe sambata seara erau pur si simplu nule. "Buna ziua, va sun pentru apartament." "Imi pare rau, s-a inchiriat" era refrenul zilei, repetat de zeci, sute, mii de ori, pana la nevroza. Din 100 de telefoane, daca reuseai sa faci 3 intalniri era motiv de aprins lumanare la biserica.

Ei bine astazi, si anume marti, nu luni, nu duminica, ci marti, din douazeci de telefoane am vazut 5 locuri. Nici n-am discutat cu nehotaratii, la cel mai mic semn de neconformitate am trimis lumea la plimbare. A, nu este chiar mobilata ? Multumesc, la revedere. A, nu puteti la 16:40 ? Multumesc, la revedere. Cum adica "cine va locui acolo" ?! Multumesc, la revedere. Si totusi, cinci apartamente, din care 4 sunt perfect acceptabile, si unul este chiar excelent. Toate la preturi rationale, au trecut figurile din 2007 cand lumea avea impresia ca pentru un apartament de 3 camere mobilat la standarde (ceea ce pe aici se numeste intre "lux" si "super-lux", functie de excitatia vanzatorului) chiar poate cere de 3 ori salariul pe care-l ia la servici.

Asa ca am sa blochez un al doilea proprietar intr-un contract pe 5 ani, la un pret rezonabil. Si asta-i doar un exemplu, mai sunt. Indiferent unde merg, vin de-acolo cu CV-uri. Fata unui prieten, vezi daca nu poti s-o ajuti pe undeva. Sora lu' cumnatu-meo, poate stii ceva. Uite, am doua fete, au terminat anul trecut, nu gasesc dom'le nimic, nu le rezolvi ? Nu le rezolv, ca ce-s io ? De baieti nici nu discut, arunc CV-urile direct, pe cine intereseaza pana la urma niste baieti pe lumea asta. Da' nici fete, am un vraf de CV-uri, le pastrez pentru cand voi fi batran si in nevoie.

Acum doi ani, trebuia sa merg eu pe la oameni (ma rog, sa trimit eu oameni) ca sa le explic ce-i aia eficienta, si la ce serveste, de ce conteaza sa urmaresti indicatori de performanta, la ce serveste un audit de proces de productie sau un training de personal. Azi trag ei de mine, nu am timp sa vin sa rezolv ceva, o optimizare, chiar nu se poate ? Angajatii nu mai puteau de plict, acum sunt ochi si urechi, sefii de sectie nu mai stiau cum sa se dea experti, asa, ca stiu ei mai bine oricum, acum vin si pun intrebari sa inteleaga mai bine, i-a batut pe toti inchipuitii si imaginatii criza, iubita mea, cu un ciomag cat calea Torontalului, cu cuie-n el, cu o sipca din gard, cu un picior de masa, de-au vazut stele verzi si acum mi i-a adus, vineti si ametiti, facuti pachet, la picioare.

Pai cum sa n-o iubesti ?

Category: Zsilnic
Comments feed : RSS 2.0. Leave your own comment below, or send a trackback.

11 Responses

  1. parca mai era un blogger roman care scria despre anunturi imobiliare :-?

  2. Perfect adevarat cele afirmate. In fine, se face curat si pe la noi ca si prin alte parti. Mai cu timiditate, mai ducem gunoi si sub pres dar una peste alta parca miroase a aer curat prin jur. Sa ne fie de bine ;)

  3. era o vorba veche "nevoia te invata" (nevoia este mama invataturii) dar, adaptata la situatia actuala cred ca putem spune "criza te invata" ;)

    pana la urma cine nu cauta nu gaseste, asta este clar.

    Eu chiar si in 2007, cand stateam in chirie am gasit oferte la preturi acceptabile, totul era sa ai rabdare si sa stii ce cauti mai exact. Dupa ~ 2-3 saptamani de asteptari, ofertele incepeau sa curga :
    Anuntul meu suna ceva de genul:

    "Caut de inchriat incepand cu data de 1 septembrie, garsoniera sau ap 2 camere, confort, mobilata/utilata , centrala, posibilitati internet si cablu, zonele X,Y,Z . Ofer avans pe 3 luni. Pret 85 EURO / LUNA. Ofer si cer SERIOZITATE !!!"

    Exact asa era anuntul si la inceput am fost sceptic ca ar apare ceva dar, eu eram prevazator si am pus anuntul cu 2 luni inainte sa ma mut si am asteptat.

    Si intradevar, inainte de o luna de la anunt am avut in aceasi saptamana 3 oferte, toate aproape de nerefuzat, de genu: "Garsoniera conf 1, recent mobilata si utilata, termopane, gresie faianta, tv, internet, etc" ... URGENT (plecau inapoi la munca in afara) !!!

    Multi veneau de la munca din italia sau spania si investeau banii in locuinte dupa care le inchiriau si plecau iar.

    Insa soarta a facut ca google sa fie mult mai darnic cu mine incepand din toamna 2007, sa nu mai stau in chirie si sa incep sa-mi fac casa mea.

    Cand am stat in Timisoara (6 luni - 2006) am aplicat aceasi strategie.

    Criza vine, pleaca ... no tinem capul sus ;)

  4. Cristian Lisandru`s avatar
    4
    Cristian Lisandru 
    Tuesday, 6 October 2009

    Mie îmi place criza asta la nebunie fiindcă am observat că unii deştepţi profită de ea şi o scot la înaintare precum ar scoate moaşte sfinte...

  5. Mircea Popescu`s avatar
    5
    Mircea Popescu 
    Wednesday, 7 October 2009

    @skythes Pai eu nu "scriu despre anunturi imobiliare".

    @Vulupe :)

    @ByREV Da, imobiliarele au fost plasamentul romanului in ultimii 10 ani, dupa tepele care au facut sistemele mai rationale (FNI, SAFI) sa nu functioneze. Si asa avem economie finantata de austrieci, si piata imobiliara explodata prin eforturi proprii.

    @Cristian Lisandru Vino fiule si pupa degetul crizei :D

  6. Tu, dar fetele de acum vor fi de-a dreptul MILF cand o sa imbatranesti.

  7. sa imi gasesc de munca, ca deocamda sunt pe easy money si dupaia mai discutam.

    mai, unii, ca mine, de exmeplu ar considera un privilegiu sa lucreze pentru tine. ar avea ce invata.

    si amu daca e pana acolo, la fete le poti gasi de munci si prin alte parti. si eu am rugat prieteni care lucreaza prin consultanta sa imi bage de un interviu. si chiar au facut-o, doar ca nu au stiut ce e cu adevarat postul.

  8. Mircea Popescu`s avatar
    8
    Mircea Popescu 
    Wednesday, 7 October 2009

    @dAImon Nu tre' sa aiba copchii ca sa fie MILF ? Si de unde copchii, ca endometru-i uscat ca fluierele picioarelor coanei Pluche.

    @fanitza Noa dar mersi :)

    Vorba-i nu ca n-as vrea, dar drac gasesti de munca, doar hiperspecializatii mai au sanse la salarii in ziua de azi. Stii cum se zice ca bancile-s niste institutii bizare, care-ti imprumuta umbrele cu conditia sa nu ploo ? Noa, asa, exact la fel.

  9. pai inseamna ca poate la pariuri tot m-or primi. dar si acolo vor zice ca nu am experienta. mie mi se pare amuzant tot tam-tamul asta cu slujebele. datoriata lui am ajuns sa gust boema. si pot sa zic ca imi place. din pacate nu si prietenei mele, care lucreaza aproape toata ziua. asa e azi, vrei un loc de munca, apoi munceste.

    la un moment dat tot o sa ma angajeze cineva. pentru ca stiu sa fac la relativ, putina instruire. si invat repede. iar azi patronul nu mai traieste cu frica in san ca ii pleaca angajatul a doua zi.

    pentru mine doamna criza este o experienta de neuitat. noroc ca exista xbox 360 si ca asta te face sa uiti de toate uneori. :D

  10. Mircea Popescu`s avatar
    10
    Mircea Popescu 
    Wednesday, 7 October 2009

    Chiar si de prietena ? :)

  11. uneori... :P

    pai uite, cauta proiectul natal, cauta apoi milo si inchipuite-ti ca eu mi-o iau pe paris hilton in loc de milo.

    ... stiu, am gusturi proaste. :D

Add your cents! »
    If this is your first comment, it will wait to be approved. This usually takes a few hours. Subsequent comments are not delayed.