Cum stam cu blogosfera?

Iata ca au trecut sase luni de cand mi-am scos si eu legitimatie de bloger roman. Au trecut repede. Ma vad tentat, din nou, sa va povestesc despre ce-am inteles eu din blogosfera.

Cred in continuare ca este imatura. Cred in continuare ca se maturizeaza incet-incet. Principala diferenta de perceptie, de-atunci pana acum, vine in ceea ce priveste incetul ala. Nu-i pur si simplu incet, e foarte incet, o incetineala demna de o tara care se tot formeaza de doua mii de ani incoace si inca tot nu-i formata. Cand va atinge blogosfera romaneasca maturitatea ? Cei douazeci de ani ai lui Brucan par o estimare din cale-afara de optimista. Cred ca se va maturiza nu mai devreme, ci imediat dupa, maturizarea Romaniei ca natiune si a romanilor ce-o compun, ca indivizi. Mai va.

Pana atunci, se disting cateva fenomene interesante, in sensul in care bulele de metan intr-o mlastina sunt interesante : altceva oricum n-ai ce privi.

I. Blogosfera si blogerii ce-o compun au o criza de identitate, pe care incearca sa o rezolve, cel putin in parte, construind o antiteza cu profesiunea jurnalismului. Evident, asa o constructie e din pornire inegala. Jurnalismul fiind o profesie, practicantii castiga bani, cat or fi, multi-putini, de pe urma practicii lor. Sunt salariati, chiar daca mai lucreaza moca in probe, chiar daca intregul edificiu al breslei se naruie din temelii, chiar daca probabil nu va mai supravietui mult. Blogerii romani castiga pe dracu' ghem, ca sa fim bine intelesi. N-are toata blogosfera atata cifra de afaceri cat costa intretinerea unei singure limuzine de mogul.

Partea asta fiind si cea mai importanta de altfel, evident ca n-o va discuta nimeni, c-asa-i romanul. Ce se discuta sunt cateva sub-teme majore, mai degraba naucitoare in constructia lor psihotica.

I.1. Jurnalistii fura. Asta inseamna ca blogerii au poze si articole interesante, pe care jurnalistii le publica la ei pe jurnal, si gata. In termenii combatantilor, situatia se rezuma in amarul "Doar e de pe Internet, care-i gratis."

Teoria e din pacate construita pe un teren destul de slab. Faptul ca ziarul X a publicat un articol gasit pe blogul Y nu inseamna mare lucru despre "jurnalisti". Pentru a intelege mai bine situatia, hai sa luam cazul invers : blogerii fura. Uite de exemplu, ziare.com e un website pe internet, care fura ce gaseste pe la jurnalisti, si publica drept al lor. Sunt destui blogeri de parere ca ei pot scrie pe blog ce-au citit in ziar, si chiar scriu. De twitter, nu mai vorbim.

Solutia gasita de pacienti (ca normali la cap nu-s) se inscrie in buna traditie a gandirii pornita-n vrie : Ce fac ei e ok, pentru ca "ei dau link". Nu-i clar la ce conteaza si daca in vre-un fel intereseaza partea adversa toata chestia asta cu link-ul. Vorba e, blogerul si-a construit o psihoza, si pace. Nici pentru popi nu conteaza c-or omorat femeia, doar ei si-au facut cruce.

Fapt este ca blogerii fura cam cat fura si jurnalistii, pe de o parte, si in masura in care putem vorbi de "jurnalisti", care include ce vrem noi, fara sa-i intrebam pe ei, vom putea vorbi si de "blogeri", care include ce vor ei, fara sa ne intrebe pe noi. Si sa nu ma puneti sa va dau exemple de ce-ar putea insemna asta.

I.2. Jurnalistii nu au principii. Asta inseamna ca jurnalistii nu respecta adevarul, frumosul, binele si divinitatea, ci urmaresc pur si simplu problema banului. Problema de care blogerii sunt cu totul straini, in neobosita lor cautare a celor mai pure forme de adevar, frumos, bine etc. Ca o sub-sub-tema se mai prezinta ca "jurnalistii nu au opinii", pentru ca le-au vandut mogulilor, vezi bine, blogerii fiind singurii in masura si in capacitate sa-si dea cu parerea.

Dincolo de zemoasa ocazie de psihanaliza, in linia "noi avem pute mici, deci voi, cei cu pute mari, nu faceti altceva toata ziua decat sa putaliti in toate partile", teoria asta nu mai contine nimic. Nu exista, n-a existat, si nici nu cred c-ar putea exista grup care sa nu minta atunci cand afirma, ca parte a ideologiei institutive, ca el si doar el e repozitarul avatarurilor Ideilor. In particular auto-consideratia pe chestiunea opiniilor e dulce, descinzand direct din notiuni de acelasi calibru, precum "romanii sunt ospitalieri" (doar ca nu pe Litoral).

II. Blogosfera si blogerii ce-o compun au o criza de identitate, pe care incearca sa o rezolve, cel putin in parte, construind o antiteza cu un imaginar grup al oamenilor de afaceri. "Oamenii de afaceri" sunt un grup inca si mai vag decat "jurnalistii", si ca atare chestiunea nu este prezentata niciodata in termeni de grup, si nu poate fi verbalizata, dar prin uniformitatea tratamentul aplicat ea este totusi recognoscibila ca tema.

II.1. Oamenii de afaceri sunt mocani. Am imbinat doua bucati care sunt prezentate de pacienti drept distincte, si la prima vedere ar putea parea distincte, dar in fapt sunt de-acelasi sange. Pe de-o parte, oamenii de afaceri nu stiu cum sa se poarte, incalcand diverse principii mai mult sau mai putin ezoterice, mai mult sau mai putin impamantenite, cum e de exemplu notiunea ca inainte de a interactiona cu un bloger, trebuie musai sa-i citesti blogul. Iar daca te prinde ca din cele sapte mii de insemnari dezorganizate raspandite prin matele Internetului n-ai citit, conspectat si invatat una asa ca sa-i poti raspunde cu citate, dracu' te ia, e crima de les-blogareala.

Pe de cealalta parte, oamenii de afaceri vor sa fie serviti pe gratis, adica in jargon, "moca". Ei si-asa ajungem la mocan, pasamite, "oamenii de afaceri" n-au nici consideratie, nici bune manere, nici nu caca banu', pai asa pula dant, sa fie clar.

Spre deosebire de aceste proaste apucaturi, blogerii bineinteles ca se informeaza intotdeauna si complet, nu dau niciodata prostii pe goarna, si platesc mereu si fara exceptie, cu banii jos, fiecare fursec. C-asa-s ei, oameni sufletisti si de caracter, iara care nu-s, nu erau blogeri, v-ati inselat dumneavoastra. Problema de definitie, cine-s blogerii de fapt se tot schimba, dupa cum avem nevoie sa tragem concluzii, generale sau particulare, precum si dupa starea vremii.

II.2. Oamenii de afaceri sunt prosti. Adica in sensul tehnic al termenului, angajeaza oameni de online cinstit, negustoreste, cu contract si cu banii jos, dupa care nu primesc nimic din ce-or platit. Cine-i de vina ? Pai sa va fie clar ca nu blogerii, ca o data dupa cum am vazut mai sus, definitia se schimba sa includa oameni dupa cum avem nevoie, si-a doua ca blogerii prin definitie nu pot fi ceva rau. Doar blogeri suntem.

Asa incat, afaceristii-s prosti, ca n-or angajat pe cine trebuia. Bistos. Ei sunt de vina ca nu angajeaza oameni competenti, si ca nu se pricep la cum sa angajezi si cum sa motivezi, si cum sa conduci oameni. Un lucru care este clar ca lumina zilei, si indemanatic ca mana dreapta pentru toti blogerii si fiecare in parte, ei reusind de altfel sa si angajeze, motiveze si conduca numerosi oameni pe la blogurile lor prin batatura. Nici nu se pune problema ca lucreaza absolut singuri, fara macar o secretara.

Pentru a consfinti definitiv aceste teme in domeniul psihopatologiei clinice, sa analizam un caz. Costin Cocioaba, bloger, tine un eveniment. La acest eveniment nu invita vorbitori competenti, asa cum te-ai astepta dupa II.2, ci invita oamenii care-s dispusi sa vorbeasca gratis. Blogerii scriu despre acest eveniment, nu pentru ca ar conta, ci din solidaritate de breasla, si scriu de bine, in pofida evidentei, si dincolo de toate problemele punctului I, pentru ca asa se face.

Ca o concluzie, blogerii sunt tot asa de prosti, inculti, incapabili sa gandeasca, dezinformati si manipulabili precum sunt si ziaristii, in general vorbind, ba poate chiar o idee mai prosti, inculti, incapabili sa gandeasca, dezinformati si manipulabili. Singurele diferente reale sunt date de bani (din care blogerii fac incomparabil mai putini) si aflictii ale psihicului (din care blogerii au incomparabil mai multe, mai adanci).