Cu Iulian Comanescu despre presa.

Iulian Comanescu: Hai să-i dăm drumul.

Eu: Vine sfarsitul presei ?
Iulian Comanescu: Presa se termină în fiecare zi. Se ia un cotidian, se citeşte, se împachetează peştele în el. Şi aşa mai departe. Mai e ceva. Toată discuţia asta mi se pare asemănătoare cu cea referitoare la moartea cărţilor. S-a tot vorbit de asta. De fapt, cărţile au murit de câteva ori şi nu ne-a prea păsat. În Antichitate, existau papirusuri, care se "publicau" prin lectura în amfiteatre. După aceea, legăturile dintre bizantini şi Egipt s-au tăiat, deci a trebuit alt suport. A fost inventată pielea de viţel. După pielea de viţel, a venit hârtia, prima oară în Europa într-o manufactură de prin Spania. Cred că la vremea respectivă existau dezbateri despre faptul că pergamentul e mult mai bun decât hârtia sau pe dos. A, şi mai sunt şi tăbliţele cuneiforme şi multe altele.

Eu: Absolut, intrebarea era intentionat construita pe aceeasi structura. Presa moare in membrii, dar nu in specie, deci ?
Iulian Comanescu: S-ar putea să se ducă naibii nişte ziare şi mai ştiu eu ce. Am avut acum vreun an, doi Cosmos TV şi Flux TV. Au murit, săracele, că nu se uita nimeni la ele. E cazul să dăm pe spate din cauza asta?

Eu: Nu prea cred, sincer sa fiu. Dar ti-ai putea inchipui o lume fara ziare ? Deloc, adica.
Iulian Comanescu: Da, sigur, a mai fost aşa.

Eu: Cum ar arata ? Ca exercitiu de imaginatie.
Iulian Comanescu: S-ar putea ca mult din comunicare să se mute pe internet. Dar hârtia rămâne un suport foarte bun. O lume fără ziare este o lume în care oamenii au încetat să se mai revolte şi să examineze critic trebile cârmuirii şi ale cârmuitorilor.

Eu: Un regim totalitar, asa ceva ?
Iulian Comanescu: Într-un sens, lumea asta cu mai puţine ziare în care începem să trăim are foarte multe ziare. Fiindcă există blogurile. Blogurile sunt anticorpii societăţii. Presa "mare" se trustizează - nu numai la noi - şi ajunge să piardă viteză tocmai fiindcă se agită atât de tare să găsească o audienţă. Deci în sensul ăla, de "câine de pază", e tot mai plin de ziare, de tribune de exprimare cetăţenească, deşi hârtia consumată e mai puţină.

Eu: Ceea ce ne duce la o intrebare foarte buna. Cum ai defini tu un ziar ? Pentru a-l putea recunoaste martianul din mine.
Iulian Comanescu: Un ziar e atunci când apare cu o periodicitate oarecare şi se integrează în sistemul puterilor în stat ca un mecanism de feedback, de protecţie. Asta în sens clasic. În sens mai extins, presa e ceea ce va fi mai puţin interesant mâine decât e azi.

Eu: Deci, nu conteaza suportul aproape deloc, in acest sens o emisiune de televiziune poate fi un ziar.
Iulian Comanescu: Da, sigur, iar blogurile, mai abitir. Suportul e suport. Aici pun accent pe funcţia de formare/educare a presei. Precum ştim, ea devine mai puţin prezentă în ultimele decenii. De ce? Fiindcă lumea e ghiftuită şi nu se mai prea revoltă. Inlcusiv în România, prin oraşele mari.

Eu: Si rolul e atunci mai putin de comunicare in sens strict, si mai mult de organizare si distributie de putere ?
Iulian Comanescu: To inform, to teach, to entertain, to persuade. Asta-i o definire a funcţiilor mass media. Mai vorbim în alt sens de funcţie informativă vs. funcţie formativă.

Eu: La care subscrii ?
Iulian Comanescu: Subscriu la ce vrea publicul, în măsura în care mă simt bine în ce vrea el. În ultima vreme, ne apropiem destul de tare de "to persuade", dar nu în sensul vechi, politic - sau de jocuri făcute pentru patron. Am făcut câteva campanii virale cu şi fără bani, pentru diferite lucruri. Cred că diferenţa dintre presă şi publicitate se şterge. Trebuie să fim atenţi ce facem cu deontologia.

Eu: Este atunci cenzura o necesitate sistemica, pentru a contrabalansa puterea pe care ziarul o exercita asupra celorlalte institutii ale statului ?
Iulian Comanescu: Auzi, Mircea, ce-ţi veni să mă întrebi de cenzură într-o epocă în care orice prost se poate duce la internet cafe şi posta nişte monstruozităţi (sau dimpotrivă, revelaţii) despre oricine? Ce-s alea necesităţi sistemice?

Eu: Care vin din insasi constructia sistemului politic. De exemplu, faptul ca presedintele e controlat de cineva e o necesitate sistemica intr-un stat de drept
Iulian Comanescu: Fii atent: Revoluţia Franceză a fost un moment de mare emulaţie în materie de gazete. Atunci când, mai târziu, Napoleon a introdus cenzura, toată lumea a aplaudat. Marat şi toţi ăia erau nişte janghinoşi într-un sens, depăşeau orice fel de limită a bunului simţ. Se săturase tot omul de porcăriile de se scriau prin toate pamfletele respective.

Eu: Drept.
Iulian Comanescu: Deci s-ar putea ca în imperiul lui Bonaparte cenzura să fi fost vreo "necesitate sistemică". Dar aici şi acum, despre ce vorbim? E ca şi cum te-aş întreba dacă alfabetul chirilic e o necesitate sistemică în România/2009.

Eu: Dar nu ti se pare in principiu corect ca toti actorii cu functii de putere sa se afle sub controlul celorlalti ? Care e sensul statului de drept, in afara controlului reciproc ? Cum sa ai o constructie din 3+1 puteri, in care aia 1 sa fie independenta de cele 3 ?
Iulian Comanescu: Statul de drept e, în mare, un mecanism de protecţie a cetăţenilor. Cel puţin determinantul "de drept".
Eu: De acord.
Iulian Comanescu: Deci în sensul ăsta e logic să existe o interconectare între puteri. Oarecum lucrurile le-a tranşat Montesquieu, dar se referea la cele trei puteri clasice.

Eu: Exact. Daca noi acceptam o a patra, ramane deschisa chestiunea interactiunii ei cu cele 3, nu gasesti ?
Iulian Comanescu: Aşa-zisa a patra putere, presa, e în primul rând o metaforă. E un mecanism de feedback. De influenţă. Nu unul de decizie.

Eu: Dar insasi definitia ta presupune ca nu e o metafora... In fond nici puterea judecatoreasca nu e un mecanism de decizie in sens executiv.
Iulian Comanescu: Nu presupune. Presa nu guvernează. La halul în care se poartă unii jurnalişti, e clar de ce.

Eu: Stai un moment. Putere si putere executiva nu se confunda in stat.
Iulian Comanescu: Puterea judecătorească decide dacă eşti vinovat sau nu. Statul e o asociere de interese. Legislativul creează legile care spun ce e voie şi ce nu.

Eu: Puterea judecatoreasca nu se rezuma la cazuri penale, exista civil, exista contencios administrativ. Puterea judecatoreasca decide aplicarea legilor.
Iulian Comanescu: Da, sigur că nu se rezumă. De ce nu vorbim de un stat cu cinci puteri, în care mai punem presa şi armata, de pildă? Sau de şase puteri, dacă ar fi să ne ducem spre fundamentalism şi teocraţii?

Eu: Suntem liberi, ca oameni, sa ne construim ce model statal vrem noi. Turcii au unul cu 4, in care armata e a 4-a.
Iulian Comanescu: Exact.

Eu: Totul e sa intelegem ce facem.
Iulian Comanescu: Întorcându-ne de unde am pornit, te las pe tine să reflectezi asupra problemei cenzură - necesitate sistemică. Fiindcă în sistemul în care lucrez eu nu prea e cenzură. Mă întreb cum redefinim libertatea de exprimare şi alte lucruri, la direcţia în care ne îndreptăm. Dar asta nu înseamnă că mi se pare că cenzura ar fi o necesitate, sistemică sau de un alt tip.

Eu: Problema se pune in urmatorii termeni : de cate ori dintre actorii de putere, unul va ramane in afara controlului celorlalti, mai devreme sau mai tarziu el va corupe ori va fi corupt, si va transforma statul intr-o masinarie represiva.
Iulian Comanescu: Scuze, nu este aşa. Fiindcă presa este a patra putere în stat prin influenţă şi alte lucruri. Dar nu are pârghii decizionale.

Eu: Nu vezi aici o contradictie ?
Iulian Comanescu: Nu văd niciuna. Problema e, dacă vrei, alta. Există forme de organizare suprastatale sau transstatale care preiau controlul. E firesc să fie aşa, e în bună măsură bine să fie aşa.

Eu: Dar in ce masura e asta o alta problema ?
Iulian Comanescu: Fiindcă nu ştim dacă zona asta trebuie normată cumva, care-i confruntarea, cine cu cine se bate. Internetul, bunăoară. Citeşte Cât din noi e pe Web?

Eu: Un moment. Daca nu stim cum sa facem ceva, nu inseamna neaparat ca nu trebuie facut (sau ca trebuie facut). Daca afara e frig, si cineva lasa usa deschisa, ea trebuie inchisa oricine ar fi fost acel cineva. A spune nu putem inchide usa pentru ca nu stim cine a lasat-o deschisa, si de ce, e bizar.
Iulian Comanescu: Dar nu am spus asta. Pur şi simplu se constituie nişte mecanisme de putere şi nişte interdependenţe a căror semnificaţie ne scapă în momentul de faţă. N-o spun cu spaimă. Cred pur şi simplu însă că discuţia trebuie purtată în altă parte sau referitor la alte lucruri decât Adunarea Constituantă de la 1793, aia cu Cetăţeanul Capet, unde s-au inventat stânga şi dreapta.

Eu: Sunt de acord. Crezi ca va aduce noua structura a presei o schimbare in vechea structura a statului ?
Iulian Comanescu: Noua structură a presei a adus deja o schimbare. Oricine poate spune orice. Ceea ce e bine, fiindcă trustizarea presei nu se va transforma în monopol al informaţiei. Dar e rău, fiindcă nu există savoir-faire în zone ca blogurile.

Eu: Vom ajunge de exemplu la microvoting, distribuit pe internet scl. ?
Iulian Comanescu: Ţi-am spus, blogurile sunt într-un sens mai ziare decât ziarele de hârtie. Fiindcă acestea au evoluat spre entertainment şi maximizarea profitului. În marile grupuri se numesc demult "produse" şi nu gazete.

Eu: Ceea ce ne duce la un alt punct interesant, la care vom reveni. Dar inainte : hai sa vedem dintr-un alt unghi. Crezi tu ca opinia pe care si-o formeaza in general publicul despre evenimentele curente este mai degraba corecta sau mai degraba reflecta un bias ?
Iulian Comanescu: Mă preocupă sensul sintagmei "evenimentele curente" în ceea ce spui tu. Într-un sens, în România nu prea avem "evenimente curente". Îi avem pe Bideu şi Ciocu' mic care-şi toarnă apă-n cap. Pe politicienii care se ceartă şi se împacă la fel de alert ca în telenovela de pe celălalt program. În general, noi, românii, nu prea cred să fim capabili să avem o istorie. Nu s-au "întâmplat" lucruri pe-aici. La fel şi acum. Ce să mai biasezi la situaţia respectivă? Ne prefacem că muncim, că facem politică, că guvernăm. Cineva, din când în când, mai încearcă să tragă spuza pe turta proprie cumpărându-şi cinci ziare şi trei televiziuni şi făcând nu ştiu ce cu ele.

Eu: Inteleg. Impresia asta, ca Romania e locul de joaca in care romanii se joaca de-a diverse lucruri ale adultilor, instalatii de apa, construit drumuri, condus masini, guvernat, o am de cate ori trebuie sa explic mai in detaliu evenimente concrete strainilor. In acesti termeni, fata de ce s-ar putea masura performanta presei, in termeni ai calitatii actului ?
Iulian Comanescu: Preformanţa presei se măsoară azi în profit. Din punct de vedere al rolului democratic şi mai ştiu eu ce, asistăm la o mare derivă, fiindcă, repet, cetăţenii nu mai posedă chestia aia numită indignare sau frustrare, şi atunci vor să fie distraţi. Într-un alt loc ziceam că schimbarea e de la presa pentru morloci la presa pentru eloi. Multe publicaţii au devenit un soi de sirene consumiste. Ia-ţi aia şi o să ţi se întâmple ailaltă etc. Acum, criza e un moment de luciditate, de scuturătură. Dacă există Cineva, acolo, sus, ne-a tras de mânecă şi ne-a spus că e cazul să ne gândim şi la altele decât la felul cum să ne schimbăm maşina.

Eu: Care este, pentru tine personal, linia in nisip zisa si deontologie ? Poti s-o ilustrezi printr-un exemplu, s-o definesti cumva ?
Iulian Comanescu: Deontologia nu este o linie în nisip şi sunt supărat pentru modul cum a ajuns să fie folosit cuvântul ăsta, depreciativ.

Eu: De ce ti se pare expresia "linie in nisip" depreciativa ?
Iulian Comanescu: Presa are etica ei. S-ar putea să vorbim de schimbări acum, că mult din zgomot trece pe online, dar sunt o mulţime de lucruri care vor rămâne. Să ne gândim că ziarele moderne există de pe la 1830, de la Emile de Girardin. Numai că una din cele mai puternice axiome din codul presei, de pildă, "audiatur et altera pars", datează de cu mult timp înaintea lui Girardin. O să se păstreze.

Eu: (fiind o regula a justitiei, de fapt)
Iulian Comanescu: Da, din dreptul roman, desigur. S-ar putea să o găseşti şi pe la Hammurapi sau nu ştiu unde.

Eu: Deci, spre a raspunde la intrebare, nu vei scrie niciodata ceva fara a asculta ambele parti intr-un conflict ?
Iulian Comanescu: Probabil că da. Sau cumva o să echilibrezi situaţia.

Eu: Ei, de-asta e linie in nisip, de la cumva-ul asta.
Iulian Comanescu: Aşa se va întămpla şi în online, dacă cineva doreşte să câştige respect şi să dea valoare editorială. Tu ai vreo experienţă jurnalistică?

Eu: Adica, daca am fost angajat de un posesor de presa ? Nu.
Iulian Comanescu: De aia nu înţelegi "cumva"-ul.

Eu: Foarte posibil, nu neg.
Iulian Comanescu: Şi nu chestia cu linia de nisip mă deranja atunci când vorbeam de deontologie. Ci modul cum se aruncă cu cuvântul ăsta dinspre Antenă spre Vîntu, la fel cum în sens contrar se dă cu "tonomat". E treaba lor dacă vor să se încaiere, n-au decât să-şi smulgă părul din cap şi să-şi înnoade ochelarii. Dar ideea că etica şi tendinţa spre echilibru sunt ceva rizibil e periculoasă.

Eu: Sa ne-ntoarcem la bloguri, ca le-am uitat aproape. Sunt suficiente azi, in .ro ?
Iulian Comanescu: Suficiente ca număr sau...?

Eu: Da
Iulian Comanescu: Ca număr sunt evident prea multe. "Pentru orice cetăţean român care ştie citi, cel mai greu lucru e să nu se-apuce de scris", a zis Caragiale pe vremuri. Acum toată lumea constată că e uşor să pozezi, să îţi faci cont pe blogspot şi mai ştiu eu ce, după care-i dă drumul. Publicul e, însă, cel mai adesea, în altă parte. Sigur că nu e nicio problemă. Mă tot joc cu ideea de ecosisteme de web.

Eu: Zoso zice "hoţnews". Ce inseamna asta pentru tine ?
Iulian Comanescu: Ce zice Zoso? Nu înseamnă nimic. Nu-l prea citesc. Când şi când mai aruncă şi spre mine câte una. Îmi mai zic amicii, ultima dată zicea că trebuie să-i răspund eu lui de ce Evenimentul zilei şi Hotnews fură sau aşa ceva. O să-i răspund când o să fiu PR sau acţionar majoritar la vreuna din cele două chestii. Acum, probabil, fiindcă ţin trainingul ăsta la Realitatea-Caţavencu, o să explice tuturor cum m-am vândut la Vîntu. Cam asta e viaţa de independent, într-un sens - să te vinzi la toţi.

Eu: Mie imi pare blogosfera romaneasca la fel ca orice inceput : Plin de oricine s-a nimerit prin zona la momentul respectiv. Ti se pare o descriere corecta ?
Iulian Comanescu: Blogosfera românească e plină de porcării, insulte, rasism şi alte chestii. Dar e un discurs vital, care subiminează limba de lemn în care încă se mai scrie în presă etc., etc. E pentru "oricine" şi "pentru aleşi" în acelaşi timp.

Eu: Crezi ca se vor aseza lucrurile in sensul unei ordonari dupa calitate ? Ori dupa alt criteriu ?
Iulian Comanescu: Dacă vrei să-i zici blogosferă. La felul cum evoluează lucrurile, definiţia asta de adunătură de pitici interrelaţionali e tot mai puţin valabilă. De fapt e vorba de o sumă de site-uri mici, interdependente în diferite grade şi în diferite "roiuri". La un moment dat am zis că existau cinci blogosfere în Ro.

Eu: Traindu-si fiecare viata ei separata ?
Iulian Comanescu: Freestylerii, specialiştii, oamenii care vorbeau despre sport, politici(en)i şi încă una, nu mai ştiu. Oricum, n-are importanţă.

Eu: Cum arata un blog de calitate, pentru tine ?
Iulian Comanescu: Există o opoziţie fundamentală între cei care o fac cu un anumit scop şi cei care o fac pentru glorie, în primul rând.

Eu: Exista si cei ce-o fac pur si simplu ?
Iulian Comanescu: Există nenumărate feluri de a face un blog de calitate. Păi... Zelist numără câteva mii de bloguri parcă. Oare câte contează?

Eu: Vre-o 20 de mii.
Iulian Comanescu: Câte au public? Unde e linia?

Eu: Pai cine intreaba aici ?
Iulian Comanescu: Întreb retoric. Presupun că un blog începe să aibă sens la peste 50 de unici pe zi. Iar 50 de unici se cuplează cu un domeniu foarte restrâns, cum ar fi... eu ştiu? Fumători de pipă? dar şi ăsta-i prea larg.

Eu: Pentru o comparatie, un om normal traindu-si viata offline, intalneste si discuta cu cam atatia oameni, zi de zi, la bar sau in tren. Un blog la 50 unici pe zi, dupa mine, ajunge la limita socializarii individuale normale.
Iulian Comanescu: Sub 50 de unici, mai bine îţi chemi prietenii la bere.
Eu: Exact.
Iulian Comanescu: Da. Ăsta ar fi un criteriu care spune că ai public.

Eu: Are corpul nud vre-un loc in definitia presei de calitate, sau prezenta lui sfarseste orice posibilitate a calitatii ?
Iulian Comanescu: N-am o problemă cu nuditatea. E eros. În anii '90 era plin de tot felul de chestii sick cu sânge, violuri şi mai ştiu eu ce. Alea mă supără mai tare. Dacă artista X îşi arată sânii în nu ştiu ce tabloid, nu mă deranjează prea tare. Asta presupunând că am făcut cumva să nu zăpăcim copiii de cap. Nu e prea bine să li-i arătăm şi lor, nu?

Eu: Sincer, nu stiu, nu am avut copii inca. E cam greu sa-ti dai seama, din afara. Stiu doar povestea aia a lui Levi Strauss, despre cele doua triburi, cel violent, cu reprimarea masturbarii, si cel calm, fara.
Iulian Comanescu: Sexualitatea e un mister pentru ei, nu? Iulian Comanescu: Trebuie să le asigurăm o introducere lentă în problemă.

Eu: De ce ?
Iulian Comanescu: În sexualitate? Cu misterele te poţi prăji un pic, nu?

Eu: Dar in fond, si cu mersul la servici te poti praji. Lasand salarul si facand consultanta, tot te poti praji. Cu ce nu te poti praji, si ce haz are ?
Iulian Comanescu: Mie îmi place uneori să mă joc cu focul.

Eu: Si mie.
Iulian Comanescu: Dar, cum nu-s pedagog, în privinţa expunerii copiilor la nuditate o să am idei prudente.

Eu: Cam asta-i si gandul meu, sincer sa fiu. Spune la tine pe blog, "Se poate observa, de asemeni, că în rândurile profesioniştilor din grupurile respective “Media lui Comanescu” are un procent de peste 90% cititori fideli (sub 10% “new visitors”)." Intelegi care-i problema cu statistica asta ?
Iulian Comanescu: Aşa. Care-i problema cu statistica aia?

Eu: Analytics nu masoara ca vizitatori unici decat IP-uri distincte. Singurul lucru ce-l reflecta e ca nu s-au cumparat calculatoare noi in trusturile romanesti de presa.
Iulian Comanescu: Chestia cu IP-urile distincte o ştim. Probabil că metoda are un grad de eroare. Dar ce vrei să spui cu "nu s-au cumpărat calculatoare noi"?

Eu: Pai, singurul fel in care ai vedea un vizitator nou de pe trustul x, e cand treustul x cumpara un calculator nou, care primeste un ip nou.
Iulian Comanescu: A, ok. Am presupus în ceea ce spuneam că nu există o fluctuaţie de resurse umane. Doar că altminteri pot să mă laud cu treaba aia. Că am 90% returning visitors în marile grupuri de media.

Eu: Mai exact, ca ai fost citit de pe cel putin 90% din calculatoarele marilor trusturi de media.
Iulian Comanescu: Prin urmare, lucrul pe care-l reflectă statistica aia nu e că nu s-au cumpărat calculatoare noi, ci că sunt foarte citit în marile grupuri de media. Nu de aceiaşi oameni. Dar observaţia ta e interesantă.

Eu: Da, ai buna penetrare, pentru ca restul sunt probabil cu functie de retea, nu au pe ele browsere.
Iulian Comanescu: Oricum - nu mă mai prea interesează să mă laud cu influenţa pe care o am în media. Fiindcă, sincer, nu intenţionez să fac nimic cu ea.

Eu: Deci, ce planui pentru anul asta, in online ?
Iulian Comanescu: Singurul plan clar pe care îl am pentru viitorul apropiat în online e să cresc extensia online a următoarei chestii offline pe care o fac. Cartea aceea pe care o scriu pentru Humanitas. Vreau să-i fac puţin marketing şi mai ales să mă ajut de comunitate ca să precizez câte ceva. Va mai trebui să mă ocup de Mediapedia.ro şi mai am şi alte lucruri pe ţeavă pentru un viitor pe termen mediu. Însă nu vreau să le comunic decât în momentul în care ştiu că se vor realiza şi cum se vor realiza, în momentul ăsta e neserios. Asta în următoarele săptămâni, după ce termin cu un contract care-mi consumă destul de mult timp, workshop-ul pentru Realitatea-Caţavencu. Legat tot de online. Doar că aia-i o treabă pe care o prestez. Mă bucur că m-au solicitat, se bucură şi contul meu. Interesant e că s-a verificat afirmaţia lui Noica, "nu se ştie cine dă şi cine primeşte".

Eu: Vrei sa spui ceva cititorului in incheiere ?
Iulian Comanescu: Că îi mulţumesc foarte mult dacă, cumva, a ajuns până aici.