Ce inseamna sa fii roman ?
Asa, in general, nu stiu.
Dar va pot spune ce inseamna pentru mine. Eu sunt roman. Ca un lucru dat si fundamental. Axiomatic.
Ca atare, asa cum sunt eu, asa este sa fii roman. Sigur, nu in toate amanuntele, nu luand lucrurile cele mai particulare drept cele mai importante. Nu in fiecare idiosincrazie irelevanta. Chiar daca nu sufar untul de arahide, nu inseamna acum ca a fi roman cere sa nu suferi untul de arahide.
Ceilalti oameni, locuitori pe aceasta planeta, sunt mai mult sau mai putin romani. Unii nu sunt romani deloc, fiind ei absolut mexicani ori nemti ori turci ori ce-or fi. Altii sunt si putin romani, chiar daca n-au auzit veci nici de Cluj, nici de Timisoara, nici de Iassy ori Brasov ori altele de pe aici (observati cum inocenta asupra targului zis si Bucale nu impiedica pe nimeni sa fie roman).
Masura acelui putin, ori mult, ori complet, e asemanarea lor cu mine. Daca sunt ca mine, sunt, daca nu, nu. Sigur, se ajunge la rezultatul aparent paradoxal ca destui diversi, care si vorbesc limba (asa cum pot si ei, in fine), si aici locuiesc fizic, si parintii lor la fel si etc, totusi dupa socoteala mea nu-s romani. Dar deloc, deloc.
Nu conteaza locul unde merge omul la buda. Ca e Parlamentul Romaniei, ori Parcul Universitatii, nici unul nici altul nu il fac roman. Nu conteaza ca scrie la rever "Reprezentant al Poporului Roman!". Poti fi reprezentant al albinelor tu fiind viespe, fara nici o problema. Nu conteaza unde locuiesti fizic, conteaza unde locuiesti psihic.
Sunt primul care sa admit ca acest mod de a privi lucrurile creeaza spinoase dificultati administrative, de drept si stare civila, etc. De acord. Creaza.
Ce alternativa avem ? Hai sa le luam pe rand.
Odata, am putea zice ca a fi roman nu se ezista, e o metafora, o gluma, o intelegere gresita a imanentei emanatiei. Fie. Dar a zice asa ceva nu rezolva problema pusa in titlu, in tot cazul nu mai mult decat teoria cu "nu exista durere, exista doar placere nedescoperita inca".
A doua, am putea spune ca exista undeva o sursa obiectiva a starii de a fii roman, de la care, prin adapare, diversi indivizi devin si ei romani.
Aceasta solutie are doua inconveniente majore. Prima, trebuie identificata sursa. Care este ea care este ? Evident, oamenii, minti practice cum sunt, au implementat cateva solutii la solutie. De exemplu, este o stampila de facut romani, prin aplicarea ei in acte. De asemenea, cunoasterea limbii chipurile face romani, printr-o lucrare insidios-mistica a insusi spiritului limbii, desi eu am vazut odata un om ce vorbea o limba romana foarte curata si era elvetian cum sunt ceasurile bune.
Mai sunt si alte metodologii pozitive dar cam toate sufera de exact aceeasi boala : daca tot sunt arbitrare, nu mai bine si sanatos inlocuim un arbitrar extern cu arbitrarul nostru propriu si intern ? Macar asa stim cine raspunde si cum reparam orice problema. Ne dam palme.
A doua e si mai grava, si anume, oricare ar fi ea, sursa de romanitate, e cam ca un bec pentru toate moliile, nu exista atractie mai mare pentru un politician prost, ori ilegitim, decat sa dea rotocoale in jurul oricarei surse. De exemplu, pe la biserici, de sarbatori. Pe la televiziuni, altfel. Pe la biserici cand sunt si televiziunile, mama mama.
Urmariti evolutia politicianului cel mai demagog, cel mai unsuros, cel mai indigest la care va puteti gandi. Este ca, la o privire atenta, ea pare intr-u totul controlata de campul de potential al diverselor surse de romanitate existente in peisaj la fiecare moment ?
Ei, aceste doua probleme majore, pe care nu le stiu rezolva, pe de o parte, si despre care nu cred ca pot fi, in principiu, rezolvate, ma fac sa consider ideea unei surse de romanitate, alta decat eu insumi, lipsita de sens.
Nu zic ca am si dreptate. Zic doar ca n-am alternativa.
Thursday, 15 January 2009
Am gasit definitia exhaustiva de mai jos cu ceva vreme in urma. Nu sunt de acord cu ea dar nu am incotro :))
Definitia zice:
Cu siguranta esti roman daca...
... ai fost nevoit sa imparti camera cu alta persoana pana la 24 ani.
... mama iti spune ca esti prea slab desi te-ai ingrasat cu 10 kilograme.
... casa ti-e plina de medicamente care sunt probabil ilegale in alte tari.
... incerci sa refolosesti cutiile si pungile de la cadouri si - evident - si de folia de aluminiu.
... intarzii cu o ora - doua la petreceri si ti se mai pare si normal.
... parintii tai niciodata nu arunca nimic, iar daca printr-o bizara intamplare se intampla ca ceva sa ajunga la cosul de gunoi, ca prin farmec acel ceva ajunge inapoi unde era inainte de a nimeri in cos.
... ai perdele dantelate.
... ai fete de masa dantelate.
... ai (avut) carpete pe (toti) pereti(i).
... tu si prietenii tai ati fost dati vreodata afara din restaurant, parc sau cinema pentru ca va manifestati prea zgomotos.
... mama ta refoloseste pahare/farfurii de plastic si pungi menajere.
... nu stii cum se foloseste o mashina de spalat vase.
... ai fata de masa de vinil pe masa din bucatarie.
... folosesti sacose de la cumparaturi pentru cosul de gunoi.
... tatal tau a taiat cel putin o data porcul, un miel sau macar o gaina.
... mama ta ti-a spalat rufele pana la 40 ani.
... calatoresti numai daca sunt cel putin 5 persoane care sa te conduca la plecare sau care te asteapta la sosire, indiferent daca pleci cu autobuzul, trenul sau avionul.
... dai telefoane interurbane numai dupa ora 22.
... daca nu locuiesti cu parintii, cand acestia te suna te intreaba daca ai mancat, indiferent daca e miezul noptii.
... cand parintii se intalnesc cu nishte straini si vorbesc cateva minute, isi dau seama ca de fapt sunt neamuri de gradul n-shpe.
... parintii nu isi dau seama ca telecomunicatiile au evoluat in ultimele decade si racnesc in continuare in timpul convorbirilor telefonice internationale.
... ai cearceafuri pe canapele pentru a le pastra curate.
... ti se pare normal ca la nunta ta sa fie 600 persoane.
... nu cunosti cel putin jumatate din invitatii de la nunta ta pentru ca parintii/nashii i-au invitat.
... vezi pamantul cand te afli in toaleta din tren.
... stapanesti arata tocmelii la piata.
... iesi din bacanie cel putin cu doua sacose pline saptamanal.
... ti-a placut sa citesti mesajul acesta. :)
Toate bune!
Thursday, 15 January 2009
Ce mult s-au schimbat lucrurile de la mai demultul ala, vezi ?
#2 e clar si indisputabil ca esti evreu. #1 inseamna ca esti mai degraba american, astazi. chestia cu refolositul pungilor de plastic e de-a dreptul semn de civilizatie si environmentfriendliness.
De fapt, citind, nu vad nici una singura care sa fie cu adevarat specifica. Sa vezi egiptenii ce stiu sa se tocmeasca, noi suntem mici copii. Doua sacose pline ? E nimic, frate. Cate o suta cinji de chile, per cap de furajata, am ajuns.
Thursday, 15 January 2009
Fain. Sunt de acord cu tine.. A fi roman e doar o afirmatie, nesustinuta de nimic. Romanul tipic nu exista, nu-i nici ortodox, nici nu credincios, si nici destept. Romania nu exista decat ca si concept, ca si granita trasata de alte natiuni, noi doar ne-am nascut intre ele.. :P
Thursday, 15 January 2009
Ei, n-as zice ca e de tot pasiv, a fi roman. Desi exista serioasa traditie in acest sens, destul folclor cu Dumnezeu care i-o facut pe toti ceilalti intai si pe urma ajunge si la romani sa le dea ceva. Plus Miorita etc.
Dar in mintea mea a fi roman e cel putin in parte ceva activ.
Thursday, 15 January 2009
Iarăşi mi-am pierdut atenţia pe drum, am râs cu poftă la primul comment. Nu ştiu dacă mă identific cu cele spuse pentru că sunt om sau pentru că sunt româncă, dar Doamne, adevărate sunt...
În altă ordine de idei, n-o să afirm plictisitorul "suntem în primul rând oameni, iar apoi ne împărţim pe naţionalităţi"... Cred că mai degrabă ne naştem români (cu gândirea şi obiceiurile de rigoare) şi învăţăm pe parcurs să fim "occidentali" (sau doar străini), când vedem că există şi alternative...
Thursday, 15 January 2009
Ei, tie iti trebe lipici de atentie ce mai. Macar un elastic.
Si da, ne nastem romani, adica cu niste daturi nerationalizate de asa se face. De exemplu, ce-i ala shrimp ?! eu nu mananc viermi duce-ti-va de-aici. Dupa care observam ca daturile alea sunt si ele asa, niste subiecte valide de reflectie, cam cand calatorim, si in final se instaleaza a treia faza, in care ne alegem de buna voie si dupa gust de care sa ne tinem si care sa le lasam.
Thursday, 15 January 2009
...Şi să nu uităm de a patra fază, după toate cele, în care tragi tot către naţia-mamă şi către tot ce ţine de "ce ştiai când erai mic". Mă refer la vârsta a treia, când mi se pare că mai toată lumea se întoarce "la origini", la ce-i plăcea, ce ştia şi ce practica în copilărie.
Românii dacă-s peste hotare se întorc acasă, iar ce-i care-s acasă se întorc de la oraş către sat. Şi ajung tot în casa de la ţară, poate nu cu budă în curte, dar mâncând tot mămăliguţă cu lapte şi nu "viermişori" străini...
Thursday, 15 January 2009
Drept, asta-i blestemu' speciei ce sa-i faci.
Thursday, 15 January 2009
Nu înţeleg în momentul ăsta cum ai putea face cale întoarsă către ceva ce nu ţi-a plăcut sub nici o formă.
Poate că sunt eu prea naivă din moment ce cred că poţi să te detaşezi de trecut aşa uşor. Eu nu mă văd făcând cale întoarsă către România, dar cum am zis poate că e din cauza "vârstei".
Thursday, 15 January 2009
Uite, cand am plecat eu din Romania, spera inca sa intre in NATO. Cand am venit inapoi, era deja in EU de-un an. Intre timp am stat in Egipt, in Turcia, SUA, in Mexic, in Costa Rica, si stii ce-am realizat ?
Chiar nu conteaza.
Tara, ca atare, nu conteaza, papagalii care se crede indeobste ca o reprezinta, fie ei prim ministru ori presedinte, atacant stanga ori inotator olimpic, fix pix.
Majoritatea problemelor percepute ca probleme de oamenii ce stau acolo sunt asa, un fel de "de-as fi crai de ghinda".
Thursday, 15 January 2009
Bau, cred şi eu că e din cauza vârstei. Nu pretind că înţeleg fenomenul, l-am observat doar. Şi nu e întoarcerea către "România", ci către origini, deci ceva ce nu ţine cont de naţionalitate.
E vorba de "ceva"-ul care te identifică pe tine, ca şi individ, e vorba de reperele la care te-ai raportat de-a lungul vieţii. Că ai evoluat sau ai involuat - nu-ţi poţi da seama decât dacă te uiţi de unde ai pornit. Şi la urmă, se pare că tot acolo te întorci, pentru că e locul care îţi dă senzaţia de apartenenţă, de siguranţă, de identitate, fie că e Parisul sau buda din curte, de la ţară...
Thursday, 15 January 2009
O fi cum ziceti voi doua, in general vorbind, dar pentru mine cred ca e cum zic eu : de la o vreme chiar nu mai conteaza.
Thursday, 15 January 2009
Xela, poate că un fenomen. Dar poate că sunt şi excepţii (mă rog bunului Dumnezeu să fie).
@Mircea: Ţara în sine poate că nu, dar condiţiile de viaţă şi chestiunile mai mărunte. Nimeni nu se întoarce acasă în condiţiile în care acasă nu curge mierea de tipul X, pe care respectivul efectiv o adoră.
Poate că mi-e dor de closetul din fundul curţii mele de la ţară dar în acelaşi timp mi-e greaţă de toată balega prin care trebuie să mă tăvălesc pentru a ajunge acolo.
Thursday, 15 January 2009
Edit: nici nu-mi vine să cred de câte ori am spus "poate" în comentariul de mai sus.
Thursday, 15 January 2009
Uite, sincer. Ador mango. Nu stiu cum fras reusesc fara. N-am mai mancat un avocado calumea de un an aproape, si cand ma gandesc la asta imi vine a plange. Daca voi dragii mei europeni credeti ca stiti ce-s alea banane, sunteti loviti, zau asa. Raportul dintre o banana, adevarata, si ce se vinde pe aici e cam ca raportul dintre un os scos din ciorba cu maduva in el si un os de plastic de dat la catel.
As putea continua. Cu cafea. Cu tutun. Cu hai sa lasam ca mi se chiar ia.
Pe de alta parte, n-am vazut un mar omenesc nicaieri in Caraibe. Ori o piersica. In state sunt mere ok, si piersici ok, dar n-am vazut un castravete murat pe toata emisfera ceea. Nu se ezista, frate. Ori cas cum trebe, ce au ei vai moarte. Ori apa minerala, am trait din San Pelegrino, daca e si aia viata. Si intr-o noapte am visat Borsec.
Deci, nicaieri nu curg toate felurile de miere, ci doar unele. Si dupa ce calatoresti suficient, incepe sa nu mai conteze care feluri de miere anume nu curg. Cel putin pentru o vreme, evident, dar nici n-am zis ca oi sta aici sa ma ingrop.
Thursday, 15 January 2009
Concluzia: omul nu suportă monotonia. În fiecare săptămână să mănânce alt tip de miere ca să îi placă toate. Că de ţi-am dat castraveţi şi piersici 5 ani la rând nu ai mai suporta să le vezi în faţa ochilor.
Thursday, 15 January 2009
Ei vezi :)
India asteapta, mareata, muta si jegoasa.
Thursday, 15 January 2009
@ Adi Mihalcioiu : ti-as fi pus un comentariu pe blog, dar din ceva motiv sistemul moare zicand :
Ne pare rău, dar nu putem să vă îndeplinim cererea.
Atunci când raportaţi această eroare la Asistenţă Blogger sau la Grupul Ajutor Blogger, vă rugăm să:
Descrieţi ce anume făceaţi când aţi primit această eroare.
Furnizaţi următorul cod de eroare şi următoarele informaţii suplimentare.
bX-ykfvq4
Informaţii suplimentare
blogID: 5164744083758909212
host: http://www.blogger.com
postID: 2897546432680216459
uri: /comment-iframe.do
Aceste informaţii ne vor ajuta să urmărim şi să rezolvăm problema dvs. Ne cerem scuze pentru această neplăcere.
Poate e timpul sa te muti si tu de-acolo ?
Thursday, 15 January 2009
Draga Mircea,
Voi investiga marlania.
Exceptand cazul in care comentariul tau a coincis temporal cu niste modificari in ale tratarii comentariilor pe care le-am operat ieri, sunt complet confuzat de situatie.
Eu mi-am deschis pravalie in scop de testare pe blogger acum cativa ani dar nu l-am folosit pana acum cateva luni cand m-am lasat de yahoo360 (unde am prestat timp de mai multi ani).
keep in touch!
Friday, 16 January 2009
Pune-ti si tu wordpress pe server, dureaza ca 15 minute sa-l instalezi, si macar poti edita php-urile in caz de ceva. Ce stai sa scrii pentru altii ? Scrie pentru tine.
Friday, 16 January 2009
poate nu are legatura cu articolul tau , insa eu am descoperit ca sunt romanca in diaspora.acolo am descoperit ca-mi plac melodiile populare, faramitza landru, gica petrescu si iile din transilvania!da!ce misto faceam de toate astea in romania, mama mama, cum spui!si ce mi-e dor de toate astea acum...
am ajuns rau de tot: de revelion ma uit pe tvr international la sofia vicoveanca si doamne ce mai radeam cand eram mica cu fratii mei de margelele prea multe din jurul gatului si de vocea ei groasa!
dap...
Friday, 16 January 2009
Nimeni nu vede bine de aproape.
Friday, 16 January 2009
m-a întrebat un prieten:
-tu eşti român?
zic eu:
-greu de spus, o bunică-mi este austriacă, ea s-a căsătorit cu un român! cealaltă bunică îmi este unguroaică. ea s-a căsătorit cu unul dintre bunicii mei, un armean...
-deci, eşti român!
:)
Friday, 16 January 2009
Ce tare, imi aminteste de povestea cu omu' care s-o nascut in Austria, s-o casatorit in Ungaria, primul copil i s-o nascut in Romania, al doilea in Rusia si al treilea iara in Romania...
Deci ati calatorit mult ?
Ba n-am plecat din sat niciodata.
Friday, 27 February 2009
Zeu străin
Nu vă-nchinaţi la acel zeu,
la efemera-i mântuire.
El n-a salvat poporul său.
Cum te va mântui pe tine?
Tânjeam să trăim-n fericire,
el ne-a făcut sângele greu.
A adus sabia-n omenire.
E-acesta fiul lui Dumnezeu?
Să alungăm frica de năluci,
natura ne e Dumnezeul viu.
Salvarea noastră este aici
nu-n cel ce vine din pustiu.
Priviţi istoria ce-a urmat
din vrajba cu poporul său,
dâra de sânge ce-a lăsat
cel ce-i crezut că-i Dumnezeu.
În venerarea credincioşilor,
an după an el se "renaşte".
Sângele curge-n măcelul mieilor,
când e uscat sunt "sfinte" moaşte.
De ce grupările creştine
Trăiesc continuă învrăjbire?
E răul ce le întreţine.
"Salvarea" le e rătăcire.
Dar zeul nostru e pe stânci,
nu-i este foame şi nici sete.
Nimeni nu-l poate răstigni,
are picioarele în pietre.
Ne-aţi luat altarele de foc,
pe ele biserici înălţând.
De-atunci nu mai avem noroc,
sângerăm cu omul sângerând.
N-avem nimica cu Avram
şi zeul lui ce sânge cere.
Căci venerăm izvor şi ram.
Ele ne-or duce la-nviere.
Cuţitul lui Avram străin ne este,
să creadă alţii c-aduce mântuire.
La noi mioara ne vorbeşte,
Treimea sfântă? Flori, ape şi iubire.
Noi credem în sânziana cântând,
în glasu-i ce ne mângâie-n noapte,
ascultăm pădurea, un râu susurând.
"Iubire!" zâna ne spune în şoapte.
Friday, 20 March 2009
Creştinismul originar – cult demonic
Acei care au avut tangenţe cu creştinismul ca religie, în special cea creştin ortodoxă, văd la suprafaţă o credinţă a compasiunii şi a milei faţă de om. Aparenţele pot înţela, o evaluare a surselor primare ale acestei religii va aduce mai multă lumină privind adevărata-i esenţă. Să începem cu personalitatea lui Iisus Hristos de unde creştinismul a pornit doctrinar.
Numele Hristos este traducerea cuvîntului mesia (mai precis maşiah) din ebraică. Înseamnă „unsul”, apelaţia dată de evrei celui care va veni trimis de Iehova (numele dat de ei lui Dumnezeu) să îi salveze. Prin urmare Hristos trebui să îndeplinească în primul rînd o misiune de salvare a poporului evreu. A astfel de salvare cuprindea eliberarea de sub jugul romanilor precum şi scăparea de răul uman şi social, ceea ce evreii numeau Diavol, Mamona, Belzebul, Lucifer, etc.
Venirea salvatorului poporului era aşteptată de multe veacuri. El trebuia să fie nu numai un salvator al sufletelor dar şi un rege din stirpea regelui David care era din neamul lui Iuda. Noul Testament argumentează că Iisus era din această spiţă şi prin urmare putea să-şi ceară dreptul de a fi rege al iudeilor.
Omul Iisus şi-a început misiunea cînd avea în jur de 30 de ani. Om fără carte, aşa cum se spune în Biblie, era totuşi proficient în regulile iudaice bazate pe Vechiul Testament şi pe alte scrieri de la acea vreme. Treptat omul Iisus a format în jurul lui un grup de prozeliţi care deşi mic era perseverent în a-l urma în misiunea pe care şi-o asumase. Care erau caracteristicile ei?
Matei, 15, 24, redă cuvintele lui Iisus atunci cînd o femeie canaaneeancă chinuită de un demon îi cere ajutor. „Nu sunt trimis decît la oile cele pierdute ale casei lui Israel” răspunde el. Iisus astfel refuză spunînd mai departe că „Nu este bine să iei pîinea copiilor şi s-o arunci cîinilor”. Cu alte cuvinte Iisus îi numeşte cîini pe toţi oamenii care nu erau evrei. Mai departe, în conversaţia lor, femeia îi răspunde că şi cîinii mănîncă din fărîmiturile ce cad de la masa stăpînilor lor. Iată un episod din Noul Testament care redă vorbele unui om despre care mulţi cred ca este fiul lui Dumnezeu. Şi paradoxal aceşti oameni nu sunt evrei ci dintre cei pe care Iisus îi numea cîini.
O altă caracteristică a misiunii salvatorului era că trebuia să fie rege al iudeilor. A fost oare Iisus rege? Cu siguranţă nu. Întrebat dacă este rege al iudeilor omul Iisus spune că împărăţia lui este în ceruri, deşi evreii aşteptau un rege, aşa cum fusese David în vechime, care să aibă regat pe pămînt nu în cer. Deci nici pe această caracteristică a salvatorului evreilor Iisus nu a îndeplinit-o.
În misiunea salvatorul era inclusă pacea, pe cînd Iisus declară răspicat că a venit să aducă sabia nu pacea ca să-l despartă pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa (Matei, 10, 34-35). Cum poate vorbi astfel cel ce se credea trimisul lui Dumnezeu dacă Dumnezeul lui nu era cel a dezbinării? Cum am eticheta astăzi un om care ar spune că a venit la cineva în vizită cu dorinţa de a-i dezbină casa? Un om nebun!
Tenacitatea cu care omul Iisus dorea să-i convingă pe evrei că el era mesia era deosebită. Aceasta a atras reacţii fireşti. Cărturarii zicea că îl are în el pe diavol, pe Beelzebul (Marcu, 3, 22). Oamenii ziceau că are duh rău (Marcu, 3, 30). Însăşi familia lui îl credeau că nu e în toate minţile (Marcu, 3, 21) nu credeau în el (Ioan, 7, 5). Omul Iisus etala cu adevărat o comportare de om dezechilibrat. Spune în Marcu, 3, 33, „Cine este mama mea? şi fraţii mei?”. Cum ar fi tratat un om astăzi care şi-ar respinge astfel rudele? Bolnav mintal!
Noul Testament este plin de relatarea faptelor lui Iisus mai cu seamă cu scoaterea duhurilor necurate din oameni. În Marcu, 5, 11-13, se spune cum el a trimis dugurile rele într-o turmă de porci. După acest episod oamenii l-au rugat să plece de acolo văzînd că lucrează cu demonii (Marcu, 5, 17). Fariseii, oamenii scoliţi în legea iudaică a acelor timpuri, îi spun că cu domnul demonilor (adică cu Satana) el îi scoate pe demoni (Matei, 9, 34). Mulţimea i-a zis că are demon (Ioan, 7, 20; Ioan, 8, 48). Iudeii au spus „Acum ştim că ai demon” (Ioan, 8, 52). Dar el nu a recunoscut argumentînd că diavolul nu poate lupta împotriva diavolului. Vorbele lui Iisus sunt fără sens. Să luăm de exemplu grupurile mafiote care se războiesc între ele deşi fiecare se află de partea răului. Faptele diavolului nu ţin de ideea că cei răi nu se bat cu cei răi precum Iisus vrea să argumenteze, cum că diavolul ar lupta împotriva lui însuşi. Scuza lui Iisus este puerilă, cei răi se bat cu toţi inclusiv cu alţi oameni răi de teapa lor.
Un alt episod din faptele acestui om bolnav mintal este cel cu smochinul. Iisus era înfometat şi a găsit un zmochin care nu avea fructe. Supărat, îl blestemă pe zmochin: „Rod să nu mai porţi în veac!” după care zmochinul s-a uscat. Să ne imagină că un om merge la casa unuia şi-i cere mîncare. Nu i se dă pentru că oamenii din casă pur şi simplu nu au mîncare. Urmează ca cel care a cerut mîncare să îi blestemă ca în veac să nu aibă mîncare în casa aceea. Cum ar fi etichetat un astfel de individ care blestemă pentru că pur şi simplu nu ai ce să-i dai de mîncare atunci cînd el a vrut să mănînce? Puţin spus un nebun, este răul întruchipat care pur şi simplu nu raţionează. Ce vină avea zmochinul că nu avea fructe ca Iisus să le mănînce? Cazul lui Iisus este tipic patologic al unei minţi bolnave.
Să luăm de exemplu una din învăţăturile acestui om, privitor la ceea ce omul mănîncă. Iisus susţine că nu ceea ce intră în gură îl spurcă pe om, ci ceea ce iese din gură, aceea îl spurcă pe om (Matei, 15, 11). Mai departe tot el spune că tot ce intră în gură se duce în pîntece şi iese afară, dar cele ce ies din gură pornesc din inimă, şi acelea sunt cele ce-l spurcă pe om, dar a mînca fără să-ţi fi spălat mîinile, aceasta nu-l spurcă pe om (Matei, 15, 17-20). Este o învăţătură de doi bani. Contează ce băgăm în pîntece. Dacă cineva bagă în gură otravă sau mîncare stricată nici nu mai apucă să o scoată afară că poate şi muri. Cît priveşte ideea că ceea ce iese din gură îl spurcă pe om cum spune Iisus, afirmaţia lui este de asemenea o aberaţie. Vorbele rele îl uşurează temporar pe om de răutatea din el, deşi aruncatul vorbelor pe alţii nu este o soluţie pentru a scăpa de răul din inimă.
Să analizăm doctrina păcatului promovată de Iisus, ideea cum că orice păcat şi orice blasfemie li se iartă oamenilor, dar blasfemia împotriva Duhului Sfînt nu li se va ierta (Matei, 12, 31). Să presupunem că există o ţară în lume care are un sistem juridic bazat respectînd această învăţătură a lui Iisus. Un om ticălos este prins în fărădeligile sale şi adus în faţa judecătorului care va aplica învăţăturile lui Iisus în cazul respectiv. Sunt consultaţi martorii care declară că învinuitul a furat, a bătut cinci oameni la beţie şi a omorît un om cu un cuţit. La judecată omul recunoaşte ticăloşiile făcute adăugînd că a cerut iertare pentru tot răul făcut. „Ai spus ceva împotriva Duhului Sfînt?” întreabă judecătorul. „Niciodată!” răspunde omul. Verdictul: „Eliberaţi-l că şi-a cerut iertare în numele lui Iisus Hristos, dar nu a hulit Duhul Sfînt!”. Poate o atare învăţătură a iertării veşnice să vină de la Dumnezeu sau de la Diavol? O astfel de metodă de a face dreptate oamenilor este înşelăciune curată, Dumnezeu nu poate iertă răutăţile oamenilor, cei vinovaţi trebuie să repare cumva răul adus şi să înveţe că repetarea răului nu va fi iertată prin simpla recunoaştere a greşelii. Învăţătura lui Iisus este prostie curată. O societate sănătoasă mintal nu poate exista funcţiona pe astfel de învăţături fără sens.
Evreii în Vechiul Testament aveau o metoda mai logică, deşi nu era cu totul justă, ideea că se plăteşte ochi pentru ochi. Dar în învăţăturile lui Iisus privind aplicarea dreptaţii se vede mai degrabă mîna diavolului decît cea a unei forţe a dreptăţii. Numai diavolul trece cu vedere că merge şi aşa, că simpla iertare dată de el diavolul poate absolvi pe om de relele pe care le face. Satana iartă de păcat pentru a-l ţine pe păcătos în păcat cu el. Este şi metoda folosită de Iisus pentru a-i menţine pe oameni în jugul suferinţei pe care a iniţiat-o în locul salvarii din suferinţă pe care trebuia să o aducă aşteptatul mesia, salvatorul evreilor.
Să cercetăm cum Iisus crede că oamenii lui Dumnezeu pot fi deosebiţi de cei ai diavolului. În Matei, 7, 10-20, Iisus îi avertizează pe ucenici să se ferească de profeţi mincinoşi căci după roadele lor vor fi cunoscuţi. Preceptul este bine ştiut din Vechiul Testament, ideea că pomul se cunoaşte după rod. Să vedem ce roade a adus pomul lui Iisus după aşa zisa înălţare a lui la cer?
Creştinismul a pătruns treptat în lumea zisă „păgînă” prin înfricoşarea oamenilor asupra pedepselor ce-i aşteaptă dacă nu se voi supune noii învăţături. Această frică de năluci persistă şi astăzi fiind practic hrana creştinismului. Fără continua teroare a diavolului care pîndeşte la orice pas creştinismul s-ar dezintegra. Observăm că atenţia este pe diavol şi toate cele care vin cu răul şi suferinţa, răstignirea lui Iisus pe cruce, patimile lui, etc. În cele din urmă Iisus pozează în învingător, chiar după ce a fost bătut în cuie pe cruce. Dar sechelele mentale pe care le implantează în minţile oamenilor, pe cei mai mulţi rămîn să-i bîntuie toată viaţa. Deşi despre „învingătorul morţii”, se spune că a ajuns acolo la dreapta Tatălui, el priveşte cu detaşare întreaga panoramă care a urmat după „înălţarea sa”. Să vedem fructele date ce pomul sădit de Iisus pe pămînt. Ce a urmat?
Războaie, măceluri împotriva evreilor şi ale altora, dezbinare veşnică printre cei care au urmat învăţătura lui Iisus, inchiziţie, arderea cărţilor, obida oamenilor, cuceririle sîngereoase urmînd crucea însîngerată, care cînd era pumnal cînd cruce, şi multe alte „fructe” ale demonului „înălţat la cer”. Ne putem întreba dacă nu s-a dus cumva direct în iad de unde nici că-i pasă de ce se întîmplă pe pămîntul deoarece sistemul introdus de el funcţionează din plin pe pămînt. Salvarea care se aştepta din partea unui trimis al lui Dumnezeu este nonexistentă în cazul Iisus.
Cine este în măsură astăzi să evalueze misiunea „salvatoare” ale lui Iisus? Toţi cei care au avut tangenţă cu creştinismul. Salvatorul se dorea un personaj al salvării din durere nu cineva care aduce durere prin sabia pe care cu adevărat a lăsat-o omenirii. Şi sîngele continuă să curgă şi astăzi şi va continua atîta timp cît oamenii venerează pe demonul care a adus suferinţă omenirii cu 2000 de ani înainte. Iată că în ciuda obiceiului diavolului de a minţi, totuşi de cîteva promisiuni s-a ţinut.
Care este spectrul creştinismului astăzi în lume? Nici o altă religie nu are mai multe secte decît cea creştină. Dezbinarea generată de Iisus încă de cînd era viu pe pămînt continuă astăzi cu aceeaşi forţă încît te întrebi cum de este posibil ca oamenii să interpreteze diferit ideile dintr-o carte care este destul de coezivă în conţinut, Biblia? Explicaţia nu poate fi decît că Biblia este o carte plină de contradicţii, atît Vechiul cît şi Noul Testament. Cel puţin Noul Testament este grosier privind salvarea oamenilor de la moarte de către cineva care nu s-a salvat pe sine însuşi. Oasele i-au putrezit de mult acolo în Orientul Apropiat. Evreii nu l-au acceptat pe Iisus deoarece nu era nimic în el să sugereze că-i poate salva, că-i poate elibera de sub jugul romanilor aşa cum se aştepta de la un rege din spiţa lui David.
Cine a fost Iisus? Respingerea lui de către evrei în mod automat îl califică impostor şi amăgitor. Nimeni nu a făcut o evaluare mai justă asupra cine a fost Iisus decît poporul din care face parte şi în mijlocul căruia a trăit. Şi ei l-au categorisit drept amăgitor. Învăţăturile ieftine şi stupide ale lui Iisus au mai mult marca răului decît cea a binelui. Omul Iisus este un caz patologic de bolnav mintal a cărui misiune „salvatoare” a supravieţuit prin conjunctura istoriei, prin frică pe care o împlîntă în minţile oamenilor aşa cum numai duhurile rele fac, degizînd răul într-un ambalaj pe care scrie fericire şi salvare. Dezbinarea adusă de „fiul lui Dumnezeu” continuă să ne macine sufletele şi să ne despartă inimile cu sabia pe care a promis-o. Şi asta avem astăzi: fiul despărţit de tatăl său, fiica de mama sa, aşa cum se arată în Matei, 10, 34-35. Creştinismul este un cult demonic, cea mai mare minciună care a putut vreodată exista în omenire: venerarea unui demon ca „fiu al lui Dumnezeu”.
Vă veţi întreaba cum se explică atîtea frumuseţi văzute în biserici şi catedrale? Există realmente creaţii minunate care glorifică amintirea narativă a celui care a fost Iisus. Răspunsul este că aceste minunăţii sunt rodul idealului minţii omeneşti, nu cel al învăţăturilor lui Iisus. Creştinismul este o religie parazitară care se întinde oriunde poate să ajungă cu teroarea fricii. Oamenii au creat cu mare elan frumuseţi în biserici şi catedrale pentru a contracara urîciunea creştinismului originar al lui Iisus, idealizînd aspectele durerii, portretizînd un Iisus cu faţa blîndă şi resemnat în faţa morţii, postura victimei care induce milă în cei care o privesc. Dar cînd este să evaluăm obiectiv consecinţele acestor aberaţii doctrinare gunoiul creştinismului iese la suprafaţă în felul de a se comporta al oamenilor, în modul lor de existenţă, în violenţa şi rapacitatea socială a unora care pozează în creştini, deoarece Iisus le-a promis că orice li se poate ierta afară de blasfemia împotriva Duhului Sfînt (Matei, 12, 31). Oamenii sinceri aflaţi printre ei sunt doar victime credule care resemnaţi şi depăşiţi de înţelegerea reală a demonismului creştin nici nu ştiu practic în mîna cui intră.
Puterea politică a înţeles cu realism marele potenţial de manipulare a creştinismului care a fost folosit de toate sistemele sociale inclusiv comunismul care iniţial l-a respins. Ulterior creştinismul l-a tolerat şi folosit în slujba noilor guvernanţi care, înclinaţi spre rău, exploatare şi minciună, s-au aliat cu cei de-o teapă cu ei, cei care îl slujeau de Diavol întocmai ca şi ei, dar folosind metodele demonului de pe crucea însîngerată, Iisus „salvatorul omenirii”.
Despre cel care a scris aceste rînduri nu este nevoie să vă întrebaţi cine este. Un om ce îndrăzneşte să gîndească în cele aşternute aici. Am scăpat de frică, mă simt uşurat, nu mai port jugul crucii, nu mai sunt un întemniţat al lui Iisus. Privesc la cer, la soare şi mă gîndesc cum oamenii acestor vremuri mai pot crede că undeva în Orientul Apropiat, Dumnezeu şi-a trimis pe fiul său unic să „moară” pentru ca noi să avem viaţă veşnică. Dacă un astfel de Dumnezeu face experimente cu noi să afle că nu i-au reuşit. Dar dacă este mîna Diavolului întreaga decepţie a reuşit. Sunt milioane şi milioane de oameni care au asimilat patologia lui Iisus, un bolnav mintal de a cărui boală se suferă în prezent în proporţii gigantice. Aceasta ne poate duce la pieire. „Salvatorul” demonic ne-a adus încet încet la marginea prăpastiei de anihilare a omenirii. Unde să mai căutăm salvarea?
unom
Friday, 20 March 2009
Noa draga, eu n-am stiut ca-i asa grava problema asta.
Friday, 10 April 2009
Nu vrem religie în şcoli
Când ne vom trezi-n lumină?
Când uităm eterna vină,
că din păcat ne-am născut
şi suntem un chip de lut?
Dumnezeu ne vrea-n iubire
nu-n eternă pătimire,
ca să ducem cruci cu sânge
pe stafie a tot plânge.
Elev sărman orbit de cruce,
salvare nici că-ţi va aduce.
Te-i închina la-nsângerat,
de mâna lui Satan eşti luat.
În Biblie ne-aţi vârât capul,
ca să ne intre-n minte dracul.
Credeţi c-o să aveţi noroc?
La crucea voastră vom da foc!
Ce va urma de-acum-nainte?
cum ne-oţi mai mutila la minte?
Şi după popii de doi bani,
ne-oţi da şi pastori şi imami?
Friday, 10 April 2009
Uite, sa-ti impartasesc un secret despre poezie :
E adevarat ca scrie in manual ca poezia, spre deosebire de proza, are rima in ea. Pana aici e bine. Dar!!!
A construi o poezie pornind de la perechi de rime e ca si cum ai construi o casa caramida cu caramida. Nu se poate face asa ceva sa stea in picioare. Ai a porni de la un plan, mai detaliat decat simpla idee generala ca vorbim despre popi si religie.
O alta chestiune problematica e masura. Ia priveste :
Curcanii au mutat pe soare şirul
De gâturi cu, nestinşi, cartofii roşii.
La cerul lăcrămat şi sfânt ca mirul
Rotunzi se fac şi joacă pântecoşii!
Hai sa numaram silabele.
cur-ca-nii au mu-tat pe soa-re si-rul = 11
de ga-turi cu nes-tinsi car-to-fii ro-sii = 11
la ce-rul la-cra-mat si sfant ca mi-rul = 11
ro tunzi se fac si joa-ca pan-te-co-sii = 11
Sa vedem la tine :
Când ne vom tre zi-n lu mi nă? = 8
Când ui tăm e ter na vi nă, = 8
că din pă cat ne-am năs cut = 7
şi sun tem un chip de lut? = 7
Nu-i bine. In plus, zice unu', cica, mare poet : "Iambii suitori, troheii, saltaretele dactile." Iambii suitori, adica, asta-i o chestiune de ritm, care-i a treia problema a poeziei (ei, da. nu-i doar rima. e ritm, rima si masura).
Suitori inseamna uite asa : "A fost odată ca-n poveşti". Accentul cade in mod normal in limba romana pe fost, da, ca-n si vesti. Deci, in grupuri de cate doua, prima silaba iese neaccentuata, si a doua accentuata, de-acolo suitor. Ritmul tau e amestecat in toate felurile, si asta doare. Tare.
Mai e problema razboaielor surde pe care le duc vocalele in verbul tau. pe stafie a tot plânge, ia pronunta tu de 10 ori si repede, "stafie a tot". Pai ?
Si spre final, voi a-ti spune ca dracul nu rimeaza cu capul, altfel am ajunge sa rimeze orice doua substantive articulate, si nu-i cazul. Bani si imami nu rimeaza. Noroc nu rimeaza cu foc. Stiu ca asa zice pe la buche, ultima silaba, dar nu-i exact. Rima-i lucru gingas.
De exemplu, plange/sange e una dintre rimele considerate de prost gust. Vina/lumina, la limita si ea. Rime de prost gust sunt rimele care prin previzibilitatea lor obosita, aduc poezia mai aproape de sudoku decat de muze.
Mai ai greseli de gramatica care iti uratesc creatia. A mutila cere complement direct, mutila mintea, fiind verb tranzitiv. Daca era intranzitiv, ca de exemplu a ajunge, atunci ii dadeai complement de loc, ajunge la.
Crucea voastra cere un -i inainte de verb. In masura in care ceea ce arde nu este norocul, ci crucea, se aplica discutia cu tranzitiv/intranzitiv de mai sus : crucii voastre-i vom da foc. Vezi marea flexibilitate a limbii romane ? Ce-ai scris tu acolo inseamna ca noi vom da foc norocului, doar dupa ce in prealabil il vom fi dus la crucea lor.
Ei, m-am apucat sa-ti spun un secret si ti-am tot spus. Sper sa-ti si foloseasca.
Saturday, 2 May 2009
Moaştele Sf. Ilie Constipatul
Înc-o mare bucurie,
o veste minunăţie:
Dup-o lungă pribegie
este la Mitropolie
moaştea sfântului Ilie!
Cel Ilie Constipatul
care-a biruit pe dracul.
Sfântu-aşa i-a rezistat,
zece zile constipat.
Sta continu-n rugăciune
adunând faptele bune.
Deşi a fost chinuit,
strădania l-a sfiinţit.
Ce e-n el e acum sfânt,
nu poate zace-n mormânt.
Vestea umblă-n lung şi-n lat
despre sfântul constipat:
Moaştele-i sunt la pupat!
I-o minune! Azi Ilie
vindecă de diaree.
Sunday, 3 May 2009
Lol asta-i chiar mai bun ca primul.
Saturday, 16 May 2009
Problema moaştelor în România
De la Revoluţia din decembrie 1989 încoace, în România se manifestă un fenomen unic în lume: ţara importă moaşte. Este paradoxal că activitatea este complet necenzurată. Cu alte cuvinte nu se ştie public cu certitudine cine sunt acei oameni mumificaţi. Tabuul religios împiedică cercetări obiective asupra persoanelor mumificate declarate sfinte. Mărturia celor care aduc astfel de corpuri, sau bucăţi din ele, în România este îndeajuns ca justificare în sistemul de legi.
Ne întrebăm pe bună dreptate de ce, cei care renunţă la moaşte în favoarea aşezămintelor religioase ortodoxe din România, fac aceasta? La ce preţ monetar sunt procurate aceste achiziţii? Tranzacţiile rămân secrete, credinciosul creştin ortodox neavând acces decât la pupatul moaştelor. În prezent în România s-au acumulat sute de moaşte, revista Lumea credinţei, anunţă cu mândrie că iar au sosit moaşte de pe undeva din lume, vestea dorind să fie o bucurie pentru creştinul ortodox.
De ce renunţă alţii la moaşte în favoarea românilor ortodocşi? Este o întrebare care surprinde pe oricine nu numai pe credinciosul creştin ortodox. Oare acei oameni nu mai au nevoie de puterea sfântă a moaştelor? Sau au constat că nu sunt deloc sfinte? Sau poate că la un preţ bun pot renunţa, astfel că moaştele intră şi ele în circuitul comercial ca orice bun de consum (sigur că aici nu este vorba de a le consuma, ci de a servi ca produse care îl aduc pe cel care le pupă mai aproape de mântuire).
Aceste nedumeriri nasc câteva ipoteze plauzibile:
1. Dându-şi seama ca bate un nou vânt al raţiunii, proprietarii moaştelor vor să scape de ele realizând grotescul şi sminteala venerării unor cadavre. I-au găsit pe românii ortodocşi singurii care să le accepte.
2. Proprietarii moaştelor vor dobândi beneficii băneşti care îi satisfac, astfel că renunţă la moaşte din dorinţa de profit.
3. Proprietarii moaştelor ştiu că mai devreme sau mai târziu pot fi implicaţi juridic privind provenienţa moaştelor. Analizele forensice pot dovedi falsul corpului mumificat. Mai mult, experţii pot descoperi că acel corp de „sfânt” de fapt a aparţinut unui om ucis undeva, neavând astfel nimic din sfinţenia ce i se atribuie, ci fiind un rezultat al crimei cuiva.
4. Moaştele sunt folosite pentru a transporta droguri, scăpând de controlul vamal deoarece trec drept obiecte de cult.
5. Criminalii vor să scape de acele cadavre care pot fi dovada că au comis crime. România, ca ţară predominant ortodoxă, prin regimul de cult al moaştelor, reprezintă protecţia cea mai sigură ca acele crime să nu fie descoperite.
Raţiunea ne îndemnă să credem că motivaţia altruistă de a renunţa la moaşte sfinte nu poate exista atîta timp cât proprietarii lor mai cred în puterile moaştelor. Moaştele sunt nepreţuite pentru cel care crede în beneficiile lor de a-l apropia pe om de viaţa veşnică promisă de Iisus. În plus, prin venerarea lor, moaştele sunt o sursă sigură de venituri încasate de la cei care le pupă. Nu rămâne decăt să credem că beneficiile de a renunţa la moaşte, spre a le exporta României, întrec pe cele de a le păstra.
Vremea nu este departe când statul român va lua măsuri ca moaştele aşezămintelor ortodoxe să fie cercetate forensic şi astfel să se afle vechimea acelor cadavre mumificate şi poate chiar identitatea acelor oameni morţi. Mitul inviolabilităţii moaştelor se va spulbera odată cu primele cercetări în această direcţie. România a ajuns în prezent un dumping, locul unde se aduc mumiile „sfinte” ca bătaie de joc făcută acestui popor credul în „păstorii” lor ortodocşi. Românilor ortodocşi li se oferă cu neruşinare grotescul şi sminteala venerării moaştelor, a cadavrele mumificate ale unor oameni spre „mântuirea” sufletelor lor. Nu poate fi un exemplu mai relevant de descompunere religioasă a unui crez care se hrăneşte spiritual din morbidul moaştelor.
Sunday, 17 May 2009
4 e cea mai tare. Cine stie, poate sunt folosite pentru sex in manastiri, aia ai uitat-o. Poate sunt oameni carora evreii le-au baut sangele ? Tot ce se cere e imaginatie, poate nici macar atat, doar lecturi istorice.
Dar rationamentul este fundamental corect, din moment ce vin incoace, inseamna ca cineva, undeva la trimite, si asta pentru ca asa-i mai convenabil pentru el. Nu cred ca se vor lua vre-odata "masuri" asa cum zici.
Ideile tale sunt prea alaturea cu drumul ca sa poata fi introduse in circuitul normal prin simpla expunere. Mai ramane sansa artei. Daca te apuci sa scrii un roman, unde ceva personaj e hacuit de mafie si ajunge moaste (exempli gratia), si e bun, cine stie.
Saturday, 23 May 2009
Nu cred ca crestinismul a fost originar demonic insa a ajuns demonic in mainile celor care au pus mana pe el.
Sunday, 5 July 2009
Adevarat graieste:
Puterea politică a înţeles cu realism marele potenţial de manipulare a creştinismului care a fost folosit de toate sistemele sociale inclusiv comunismul care iniţial l-a respins. Ulterior creştinismul l-a tolerat şi folosit în slujba noilor guvernanţi care, înclinaţi spre rău, exploatare şi minciună, s-au aliat cu cei de-o teapă cu ei, cei care îl slujeau de Diavol întocmai ca şi ei, dar folosind metodele demonului de pe crucea însîngerată, Iisus „salvatorul omenirii”.
Monday, 20 July 2009
"Ce înseamnă să fii român"? Spun şi eu ca tine. Nu ştiu. Sau mi-aş permite o mică adăugire: Nu MAI ştiu de ceva vreme... Mă încearcă tot felul de sentimente ciudate atunci când este adusă pe tapet ideea de român...
Friday, 9 October 2009
exceptand parfumul de poezie, io chiar ma asteptam sa lamuresti problema nu s-o aburesti, ocolind asa pe langa ea precum o hiena (ce te prefaci ca esti).
Sunday, 11 October 2009
Romanul..este tare..la "teorie"..mai greu este cand trebuie aplicata in ;practica"!..aici pierdem teren..le facem ..ABURITE...cum zice Skythes..mai sus.
Saturday, 12 December 2009
Crestinismul si vocea ratiunii
(Traducere adaptatã dupã Why Won’t God Heal Amputees – lucrare de pe internet)
Iatã 10 întrebãri la care un crestin intelectual sã încerce sã rãspundã…
Tu esti un om educat, ai studii superioare, ai obtinut o diplomã, ai fost învãtat sã gândesti rational si logic despre lumea în care trãiesti…
Sunteti persoane inteligente, stiti cum functioneazã o societate si cum se dezvoltã seturile de valori, gânditi critic si analizati o situatie în functie de considerente rationale si nu dintr-o poveste. Stiti de Legea Gravitatiei, de inertie si magnetism.
Mã adresez acum unor persoane inteligente care gândesc rational si stiu sã-si aplice aptitudinile critice asupra faptelor si lucrurilor din jurul lor. Dacã sunt crestini, cu atat mai bine, vor aplica aceste aptitudini asupra religiei.
Sunt câteva întrebãri simple la care orice crestin ar trebui sã caute un rãspuns logic, dar ei gãsesc mai întotdeauna unul inventat, o scuzã mai mult sau mai putin penibilã în numele d-zeului lor…
Crestinii cred cã rugãciunea are ca efect vindecarea cancerului, tratarea bolilor, iluminarea si gãsirea “cãii”. Totusi, membrele amputate refuzã sã creascã înapoi în completarea trupului unui om.
1. “De ce d-zeu nu vindecã persoanele cu membre amputate?”
Cu totii stim cã membrele amputate nu cresc la loc ca rãspuns la o rugãciune. E o întrebare simplã, nu? Ciungii, cum sunt numiti ei popular, nu primesc nici un ajutor de la acel d-zeu, nici un miracol, nici o regenerare.
Dacã esti o persoanã inteligentã trebuie sã recunosti cã este o întrebare cel putin interesantã. Pe de altã parte, tu crezi cã d-zeu rãspunde la rugãciune si face minuni. În acelasi timp stii cã d-zeu îi ignorã total pe cei cu membre amputate de vreme ce acele membre nu mai cresc înapoi, chiar dacã oamenii care au membre amputate se roagã ani în sir sau întreaga lor viatã.
Cum te împaci cu aceastã discrepantã? Ca o persoanã inteligentã, sigur cã ai o pãrere despre acest fapt, pentru ca toatã baza ta în d-zeu sã aibã sens. Pentru a avea o pozitie fatã de acest fapt, trebuie sã creezi un fel de rationalizare: trebuie sã inventezi un raspuns în numele lui d-zeu pentru a explica acest fapt ciudat. Ai sã spui: “Cred cã d-zeu are un plan secret, anume legat de aceste persoane.”
Deci îti inventezi o scuzã, apoi încetezi sã te mai gândesti la acest lucru, pentru cã îti creeazã disconfort în minte stiind cã explicatia ta este complet irationalã, iar opinia ta intrã în contradictie cu faptul cã esti o persoanã educatã si ai un simt critic ce poate rationaliza logic si gãsi un rãspuns firesc.
Uite un alt exemplu: Ca si crestin, crezi cã lui d-zeu îi pasã de tine si îti rãspunde rugãciunilor. Se pune acum o întrebare:
2. “De ce sunt atâtia oameni care mor de foame în lume?”
De ce ar fi d-zeu îngrijorat de mãrirea salariului tãu sau boala mamei tale si în acelasi timp sã ignore rugãciunile disperate ale atâtor copii inocenti, care pur si simplu mãnâncã insecte ca sã nu moarã de foame? Nu prea are sens, asa-i? Nu are nici o logicã. De ce ar face asta un d-zeu care e prezentat de religie ca fiind iubitor si cãruia îi pasã?
Pentru a explica aceasta trebuie sã inventezi vreo scuzã încredibilã în numele acelui d-zeu, precum cã: “d-zeu vrea ca acesti copii sã sufere si sã moarã de foame pentru cã are un plan divin si misterios legate de ei.” Sau: “Acesti copii trag pãcatele pãrintilor…”
Si, bineînteles, îti scoti cât mai repede din minte toatã situatia, pentru cã îti creeazã un disconfort psihic, te deranjeazã cumva ca – fiind o persoanã inteligentã cu studii superioare, care are abilitatea de a gândi rational – nu poti folosi un rãspuns logic, argumentat ca sã explici de ce un d-zeu iubitor si cãruia îi pasã ar comite o asemenea atrocitate.
3. “De ce d-zeu a vrut moartea atâtor oameni inocenti în Biblie?”
Exodus 3:52 d-zeu ne spune sã ucidem pe toti cei care muncesc în ziua sabatului. În Deuteronom 21:18-21 d-zeu ne spune sã ucidem pe toti adolescentii neascultãtori. Leviticus 20:13 d-zeu cere moartea homosexualilor. Deuteronom 22:13-21 d-zeu ne cere sã ucidem toate femeile care nu sunt virgine în momentul cãsãtoriei. S.a.m.d – sunt o multime de îndemnuri si cereri violente în Biblie.
Nu prea are sens, asa-i? De ce ar vrea un d-zeu care e caracterizat de o iubire fãrã margini moartea atâtor fiinte umane pe considerente atât de triviale?
Doar pt cã lucrezi în ziua gresitã a sãptãmânii sã mori? Chiar e absurd! De fapt, dacã într-adevar esti o persoanã inteligentã, realizezi cã acestea sunt de-a dreptul nebunii! Asa cã inventezi fel de fel de explicatii neargumentate pentru a scuza intentiile criminale ale acestor versete.
4. “De ce biblia contine atât de multe informatii nestiintifice, nonsensuri fãrã argumentare?”
Ai o diplomã care atestã cã nu esti ignorant/a, deci stii la ce mã refer. Stii cum functioneazã stiinta. Folosesti bucuros produsele stiintei zi de zi:
- masina
- telefonul mobil
- cuptorul cu microunde
- televizorul
- calculatorul
- iluminarea
- mp3-ul
Acestea toate sunt produse ale stiintei. Stii cã stiinta este vitalã pentru orice fel de dezvoltare economicã. Aici intervine o problemã: ca persoanã educatã si inteligentã stii cã biblia contine o serie de informatii care sunt un total nonsens din perspectiva stiintei. De exemplu:
- d-zeu NU a creat lumea în 6 zile, acum 6.000 de ani în urmã, cum sustine biblia.
- NU a fost niciodatã un potop care sã acopere muntele Everest, cum sustine biblia
- Iona NU a stat 3 zile în burta unui peste, cum sustine biblia.
- Adam NU a fost creat din lut, cum sustine biblia.
Toate povestile acestea sunt DOAR POVESTI. De ce un d-zeu atoatestiutor ar lãsa sã se scrie în biblie atâtea prostii irationale, adevãrate povesti de adormit copiii? Nu prea are sens, asa-i?
Asa cã vei încerca sã inventezi tot soiul de scuze idioate pt a explica “de fapt” cum stau lucrurile, de ce biblia contine atâtea informatii care nu au nimic în comun cu inteligenta, pt a-l scuza pe d-zeu cu povestile tale.
5. “De ce d-zeu e prosclavagism, de ce îndeamnã fiintele umane sã creeze sclavi din alte fiinte umane?” Exodul 21:20-21, Coloseni 3:22-24, Ephessians 6:5, 1 Petru 2:18, s.a.m.d.
Ai sã vii cu vreo explicatie ciudatã, inventatã pe care sã o oferi drept rãspuns. Asa-i?
6. “De ce lucruri rele se întâmplã oamenilor buni?”
7. “De ce nici una din minunile despre care se spune în biblie nu a lãsat în urmã absolut nici o dovadã?”
8. “Cum îti explici – în mod rational si inteligent – cã Iisus nu a apãrut niciodatã (nu în închipuirea ta, ci real,) în fata ta, sã stea de vorbã cu tine?”
9. “De ce Iisus ar vrea – chiar si la figurat – sã-i bei sângele si sã-i mãnânci corpul?”
Tie nu ti se pare cã sunã grotesc si de-a dreptul revoltator? De ce ar vrea un d-zeu, care are absolut toatã puterea posibilã, sã faci asa ceva, când – în oricare alt context – sunã a ritual satanist, canibal, dezgustãtor?
10. “De ce rata divorturilor la crestini, la credinciosii-care-nu-contesta-nimic, e la fel de ridicatã ca si în cazul necredinciosilor?”
Crestinii, din câte sustin, se cãsãtoresc în fata unui d-zeu si a pretenilor lor crestini, toti rugându-se la acel d-zeu spre succesul acelei cãsãtorii. Si apoi spun: “Sã nu despartã nici un om ceea ce d-zeu a unit”. D-zeu, se presupune, este atotputernic, deci dacã a unit douã persoane nu se mai poate face nimic, nu? Si totusi crestinii divorteazã în aceeasi mãsurã ca toti ceilalti, care nu se pretind anticrestini, ci sunt doar oameni normali, cu probleme si griji normale, cu bucurii si atitudini sociale normale.
Ca sã explici asta ai sã cauti în minte o serie de argumente care vor cãdea pe rând oricum, si ai sã inventezi pânã la urmã un rãspuns fãrã nici o acoperire, pentru cã asa faci tu si te simti dator sã arãti cã nu esti idiot si cã nu degeaba ai luat examenele si licenta.
Deci ca sã crezi în d-zeu trebuie sã vii cu tot soiul de scuze penibile inventate care sã justifice o serie de acte si situatii. Dacã esti o persoanã inteligentã, cu studii superioare care poate gândi logic si creea un rationament sprijinit pe argumente valabile îti dai seama si singur/ã cã toate aceste scuze inventate în numele unui d-zeu nu sunt nimic altceva decât disperarea de a te agãta de ceva ca sã poti crede în continuare, chiar dacã stii cã e o tâmpenie.
Dacã te gândesti sincer la toatã problema asta, fãrã sã te pãcãlesti singur, folosindu-te de toate aptitudinile învãtate în scoli, de tot ajutorul primit ca sã gândesti si sã fii inteligent – trebuie sã recunosti cã toate rãspunsurile si scuzele cu care ai încercat si vei încerca sã vii sunt niste absurditãti, niste inventii penibile si fãrã sens.
Dar iatã ceva extrem de interesant legat de tot ce am scris pânã acum!
Ce-ar fi dacã ai presupune cã d-zeu e imaginar? Cã este o inventie menitã sã ajute oamenii cu mult timp în urmã, o inventie ce în timp a luat-o razna si a devenit peste mãsurã de antisocialã.
Acum lucrurile încep sã se clarifice pentru cã absolut fiecare rãspuns la oricare dintre aceste întrebãri capãtã înteles si sens.
Uitã-te acum la toate aceste întrebãri ca o persoanã inteligentã, capabilã sã gândeascã rational…
De ce d-zeu nu vindecã persoanele care nu au toate membrele?
Pentru cã d-zeu e inventat si nu are cum sã rãspundã la rugãciuni. “Rãspunsurile” pe care le “primesc” crestinii sunt doar în imaginatia lor. Toate dovezile si studiile stiintifice sustin acest fapt.
De ce sunt atâtia oameni si mai ales copii care mor de foame în lume?
Pentru cã d-zeu e imaginar, e o inventie si nu are cine sã rãspundã la rugãciunile acelor copii.
De ce d-zeu cere moartea atâtor oameni nevinovati în biblie?
Pt ca d-zeu e inventat, iar biblia e scrisã de multã vreme de niste oameni care nu numai cã gândeau primitiv dar si erau primitivi si tindeau spre indoctrinare ca sã obtinã o anumitã influentã care sã le poate oferi putere asupra semenilor lor.
De ce biblia contine atâtea date antistiintifice?
Tocmai am spus: biblia a fost scrisã de niste oameni primitivi si nu de vreo fiinta supraumanã atoatestiutoare.
De ce d-zeu sustine sclavagismul?
Tocmai am spus…
De ce se întâmplã lucruri rele oamenilor buni?
Pentru cã d-zeu e o inventie, e imaginat, – lucrurile rele se întâmplã în aceeasi ratã statisticã tuturor.
De ce nu existã nici o dovadã a minunilor sãvârsite de Iisus?
Pentru d-zeu e imaginar si toate miracolele despre care se vorbeste sunt un mit ca sã ajute oamenii naivi sã creadã mai usor.
De ce Iisus nu ti-a apãrut niciodatã real în fatã?
Pt ca d-zeu e imaginar, iar Iisus, conform arheologilor si istoricilor care au dovezi în ceea ce sustin, a murit acum 2000 de ani.
De ce ar vrea Iisus sã sãvârsesti un act de canibalism, sã-i bei sangele si sã-i mãnânci carnea?
Pt ca d-zeu e imaginar si toate religiile din lume se sprijinã pe ritualuri bizare ca acesta, sustinând lucruri ce depãsesc bunul simt.
De ce rata divorturilor la crestini este egalã cu rata divorturilor la acei care refuzã sã creadã povesti cu serpi vorbitori si mers pe apã?
Pt cã d-zeu e imaginar si cel ce crede în aceste nonsensuri o face doar pt cã asa a fost învatat/ã acasã de mic copil si undeva se teme de amenintarea unui iad imaginar.
Vezi ce s-a întamplat aici? Când presupui că d-zeu exista toate raspunsurile la aceste întrebãri sunt complet irationale si nu le poti gãsi nici un argument solid, te strãduiesti întruna sã inventezi ceva în numele acelui d-zeu.
Dar dacã reusesti sã recunosti cã acest concept e inventat, si cã a cãpãtat mai multã putere decât ar fi trebuit într-o societate normalã, întreaga noastrã lume începe sã capete sens, sã aibe rãspunsuri si sã se sprijine pe oameni reali în loc de povesti cu serpi vorbitori si pe amenintarea cu diavolul, care, filosofic vorbind, nu face decât sã sperie mintea umanã si astfel sã o frâneze sã rationeze.
Lumea noastrã e distrusã de religii si de îndemnurile violente pe care le sustin religiile. E distrusã de oamenii care refuzã sã vadã dincolo de povesti cu mers pe ape si oameni care zboarã si se încãpãtâneazã sã fie umili în fata unui zeu inventat care nu le oferã decât nepãsare si prostie.
Lumea noastrã capãtã sens dacã recunoastem cã d-zeu e imaginar. Astfel oamenii inteligenti, care au învãtat sã rationeze si sã fie critici, înteleg cã d-zeu e un imaginar religios.
Când îti folosesti creierul si gândesti logic despre credintele tale religioase nu poti ajunge decât la o singurã concluzie: Dumnezeu de care ai auzit de când erai copil e imaginar, învãtat si impus. Ca sã-l sustii trebuie sã renunti sã gândesti logic, sã refuzi sã te întrebi si astfel sã te prefaci cã nu esti în stare sã ai o gândire criticã. Astfel accepti sute de scuze bizare, inventate, care sã-ti justifice credinta în “dumnezeu”.
Acum, sã te mai întreb încã ceva: Ce importantã are? Ce importantã are dacã oamenii vor sã creadã într-un d-zeu inventat?
Conteazã foarte mult, pentru cã oamenii care cred în fiinte imaginare nu pot face diferenta între situatii normale si situatii anormale, când e nevoie sã le schimbe. Tot ei nu pot face diferenta între dreptate si gresealã. Cu ignoranta si nebunia lor acesti oameni pot face sã sufere sau sã ucidã alte fiinte umane ca si cum ar fi normal cã lor li se permite sã decidã pentru viata altor oameni.
Conteazã pentru cã oamenii care vorbesc sau cred cã vorbesc cu fiinte imaginare au un mental nesănătos nefiind în stare sã decidã corect pentru ei. Cum pot ei oare lua decizii bune pentru altii?
Conteazã pentru cã oamenii care cred în superstitii, precum sunt rugãciunile, nu au dreptul sã conducã societãti sau sã facã legi. NU poti crede în DREPTURILE OAMENILOR si în acelasi timp în serpi vorbitori si sã tragi concluzii rationale privind soarta oamenilor.
E atât de simplu! E atât de evident! Dar de multe ori oamenii refuzã sã fie de acord cu lucrurile simple. Natura umanã mai de grabã complicã lucrurile si inventează solutii la probleme inexistente.
Credintele tale religioase te rãnesc pe tine si pe cei de lângã tine si ne rãnesc pe noi oamenii care trãim în aceeasi societate cu tine.
Saturday, 12 December 2009
@vasile Singurul raspuns rational la poliloghia aia ar fi : esti bou, da-te dracu'.
Sunday, 13 December 2009
@vasile la punctul 10 ai greșit.