Ce bine ca ne-am unit mai fratilor
Acu ceva ani, aproape o suta da' nu chiar, romanii din Transilvania luau decizia istorica ca mai bine cu ragatenii decat cu Regatul Ungariei, fix la timp pentru a fi alaturi de fratii lor dupa limba, dupa port sub 50 de ani de dementa asiatica, numita comunism din ceva motive filosofice obscure, si socialism din gresala, in practica fiind pur si simplu plasmuirea neuronului singuratec pierdut prin craniile mongoloide ale unor diversi cizmari de prin Scornicesti sau Gori.
Aceasta nesperata ocazie istorica le-a dat sansa sa-si apere obiceiurile si datinile prin munti, cu arma in mana, sub titlul generic de "banditi" oferit cu generozitate de guvernul roman al timpului, si eventual douazeci de ani de puscarie de exterminare (pentru ca faptele alor de castiga razboiu' nu se pot numi neam "atrocitati", dupa cum va invata orice carte de istorie), si respectiv sa dardaie prin apartamente inghetate de mintea putina a unor "leaderi" ce nu descoperisera inca cum iarna nu-i ca vara, si nici dealurile Clujului ca lunca Dunarii.
Ca sa nu treaca nementionat, le-a mai dat si ocazia de-a fi macelariti in al doilea razboi mondial, de ungurii usor nemultumiti ca-si pierdusera jumatatea mare din Regat. Civililor, vreau sa zic. Soldatilor le-a dat ocazia sa-i apere pe civilii respectivi, si anume prin absenta, facand acte de mare bravura la o mie de kilometri est, pentru vesnica glorie a lu' unu', Antonescu. Ceva maresal. In fine, sa trecem.
Si in tot acest rastimp, le-a dat ocazia sa sustina "dezvoltarea economica" a restului tarii, prin aport net si an de an de toate celea ce se evalueaza de obicei in bani, da' sincer va spun ca ardelenii astia, mai tampiti fiind ei, cum va explica orice banc, au fost foarte multumiti sa vada aceleasi evaluate in "fratie" in loc de bani, oricat de unidirectionala s-o fi gasind fratia respectiva. Si in plus pe langa astea, aport de knowhow, cultura, educatie, utilizarea sapunului si pavarea drumurilor, pentru propasirea culturala si ridicarea nivelului patriei nu-i asa, mume. Mbon. Sa-mi vina careva cu o socoteala de cat a platit si cat a primit Transilvania, defalcata frumos pe ani si eventual pe judete si plasi, incepand cu 1918, si cu totalul mare la final. Nu ca in sensul ca sa-i primeasca inapoi, doamne fereste, ptiu, drace, dar cum e posibil intre frati ?! Da' asa, de-o chestie, sa stim cum stam. Nemteste.
Dupa finalizarea cu succes a tuturor acestor operatiuni fratesti, si inceperea unei noi ordini sociale la Timisoara (care poate ca nu-i in Transilvania, da' in mod sigur nu-i nici in Regat), lucrurile au deraiat iarasi si din nou in sensul esticitatii imanente a romanului de-i frate cu ardeleanu', continuandu-se cu spor si pe mai departe integrarea inspre rasarit. Singura diferenta e ca astazi nu ne mai integreaza in Rusia, astazi ne integreaza in Turcia.
Si, ca sa dea tais concret acestor probleme mai degraba largi si istorice, iata ca in anul de gratie 2009 e criza, nu-i cu ce plati salariile bugetarilor, asa ca guvernul de la Bucuresti a decis ca va vinde doi-trei munti din Apuseni ca sa poata totusi plati salariile functionarimii de pe malurile Dambovitei. Si bineinteles, pentru a sustine nevoile coteriilor de indivizi valorosi, amante pricepute, copii inteligenti, soacre abile, catei si purcei si ce-or mai avea oamenii astia de bine pe langa casa. Oameni de bine cu care nu ne-am confundat nicicand, zicea cantecelul.
Asa, in loc de concluzie, sa va zic un banc, care-i de fapt realitate. Am un prieten, omul a stat burlac toata viata, si prin 2003 asa, ajuns la 50 si mai bine de ani catre 60, s-a hotarat totusi sa se insoare. Nu cu o codana cum te-ai astepta, si-a luat de nevasta o vaduva la vreo 40, o femeie asezata si calma. Acu vre-un an, intalnindu-ma cu el, l-am intrebat, noa ma Gheo, si cum ii insurat ? Stiti ce mi-a raspuns ?
"Puteam sa mai astept." Mnoa.
Saturday, 19 December 2009
Sfrasitul putea fi o postare in sine, cred ca-i cel mai bun banc de sapt asta! :D
Saturday, 19 December 2009
Pai este :D
Saturday, 19 December 2009
Cum adica sa vanda doi-trei munti ?
Saturday, 19 December 2009
Pai intreaba-l pe Videanu. Cum pleazna o ajuns prostu' asta ministru, apropo ?
Saturday, 19 December 2009
Adica nea Videanu, Adriean pe numele sau de botez ca sa/si scoata parleala cu alegerile unde a bifat la greu, acum dupa ce detine deja Hunedoara prin compania sa Marmosim care la randul ei se subordoneaza lu' Titan Mar s/a hotarat sa ia cu japca si Rosia Montana, ca macar sa apartina cuiva arcul apusean al Carpatilor si poate sculpteaza in el figurile celor patru mari ai romanicii: Basescu, Videanu, Boc si Berceanu, lu' Blaga ii fac statuie in Bucuresti.
Saturday, 19 December 2009
Dupa ce ati batut seaua, o priceput si calu'
Saturday, 19 December 2009
Mda
Saturday, 19 December 2009
Cred c-ai nimerit-o bine cu Turcia. Presimt niște noi pașalâcuri. Așa în vreo 30 de ani estimez.
Saturday, 19 December 2009
Poi daca ai vazut si Bucuresciul si Istanbul-ul, nu se poate sa nu remarci ce surori sunt ele, orasele, si ce frati oamenii dintr-ansele.
Saturday, 19 December 2009
Unde Stanbulul e fratele mai mare... aproape un tătic am putea zice - curat BÜKREŞ monșer.
Saturday, 19 December 2009
La asa post, asa raspuns. Sunt sigur ca ungurii v-ar primii cu bratzele deschise fratilor daca vi s-a urat cu romanashii astia saracani care nu fac decat sa va fure aurul, bineinteles in cazul ala va trebui sa va intoarceti la statutul de cetateni de gradul 2 (sau era 3?), dar pana la urma, tinand cont ca tot ce e bun in trans-silvania e facut de unguri si nemtzi gradul 2 nici nu ar fi prea deplasat. Mnoa.
Saturday, 19 December 2009
Nu ti se pare tie asa usor bizar ca intre doua interpretari posibile, tu o alegi pe aia prosteasca ?
Lectura suplimentara : http://trilema.com/2009/hai-sa-disecam-prostia/
Saturday, 19 December 2009
Nu-i amuzant cat de bine se ingemaneaza patriotismul cu de cartier cu gramatica de cartier? Cum se scrie "ar primi", stiimate tudore?
Saturday, 19 December 2009
Mei, Tudor zice el ceva acolo. Din ce-am discernut de prin documentele vremii, in '18 ominii erau chiar bucurosi sa se uneasca cu Rumunia, in sensul ca mai aveau putin si se bateau cu ungurii in strada, aparatul legislativ avea 80% maghiari, de administrativ nu mai zic. Ci sa-i faci daca austriecii n-or avut destula vana sa conduca singuri?
Apart from that, da, e fabulos cum moldova si dobrogea au sosele, ca doar unde sa se plimbe politicianu' cu satra daca nu la mare; in schimb cum vii incoace incepi sa-ti rupi picioare, roti si alte alea. Intrebarea legitima ii defapt "si ce facem?". Ca nu prea exista solutii, si ma indoiesc sincer ca este posibil sau ca vreau sa vad un al doilea Kosovo.
Sunday, 20 December 2009
Mi se pare mie sau bancul are o strânsă legătură cu vânzarea munţilor în cauză?:)
Sunday, 20 December 2009
@Anonimosu Ase-i ?
@dAImon Bun mei, nici pentru un moment nu discut partea aia. Asa-i.
Dar nu ti se pare tie dincolo de ridicol atitudinea "da ?! am luat io' patru, da' Ionel o luat 3 la examen ?". Pai si dac-o luat Ionel 3, pe cine intereseaza ? Pe parintii lu' Ionel eventual, da' pe mine in nici un caz.
Deci daca ungurii-s asa si pe dincolo, atunci tre' sa fie si romanii, macar comparabil de rau ? Nu se poate sa gandim in termenii, da, uite, intr-adevar, am gresit aici si aici, si avem defectele asta si asta, noa, hai sa reparam ? Trebe' neaparat sa fie da, da' sa vedeti ce defecte au sudanezii ?!?!?
Ca sa fim cinstiti, partile mai prapadite au drumuri mai bune si pentru ca a) tin mai mult, in virtutea faptului ca sunt mai putin folosite si b) e mai productiv, politic vorbind, sa construiesti infrastructura acolo intai, in virtutea faptului ca tine mai mult. Un bun si de altfel binecunoscut si mult discutat exemplu de problema structurala a sistemului reprezentativ.
Da-mi placi cand te vad cautand solutii. Si eu caut. Tot ce mi-a putut capul, deocamdata si de unde sed, e sa bat putin obrazul, sau ma rog, saua vorba' lu Florin. Tare ma tem ca tocmeste fix cat apa sfiintita, da' nici alta solutie n-am pe moment.
@Marius Ola Aici suntem la portile Trilemei, unde totu-i posibil :)
Tuesday, 22 December 2009
foarte tare bancu de la sfarsit:))....dar cu ideea acestui topic nu e de glumit:-s.gj
Tuesday, 14 June 2011
unirea Transilvaniei cu restul "romaniei"(lol) este unul din cele mai mari dezastre istorice. un popor mongol, care nu are de vazut genetic deloc cu latini si etc, limba unica, etc etc. si-au sapat groapa pentru viitoarele secole. adio identitate si competente. asimilare. plus ca economic regiunea trage pentru tot restul tarii, mai putin capitala, constanta, ilfov si iasi.
Tuesday, 14 June 2011
@paul Nu contest, e un subiect foarte serios.
@Critic Stai, voi sunteti mai multi critici ?!
Tuesday, 14 June 2011
noi suntem cu mai multe gravatare.