Anti-coruptia a la Roumaine.

Coruptia e atunci cand un functionar al statului pretinde sau obtine foloase necuvenite de la cetateni.

Evident, coruptia nu-i un lucru bun, nici pentru stat, nici pentru cetateni. Se poate spune ca-i un lucru bun pentru corupt si corupator, poate, dar cam in acelasi sens in care chiulitul de la scoala e un lucru bun pentru cel ce chiuleste. Pe termen scurt. Ca si fumatul, sau mestecatul de khat, este, deci, mai degraba un obicei prost decat cine stie ce mare smecherie.

Cum oamenii nu pot sa renunte in mod personal, in particularul existentei lor de zi cu zi la obiceiurile lor proaste, oricat de proprii si personale ar fi, sigur ca se vor crea structuri universale, care sa-i dezbare pe ei de propria lor persoana.

Asa cum "exista" femeia in chiloti rosii anti-fumat, tot asa exista anti-coruptia, care, chiar daca la o examinare teoretica rezulta a fi o notiune mai degraba vida, totusi in mentalul colectiv s-a instaurat definitiv ca un obiect, si inca nu unul neglijabil, ci din contra, foarte impozant in lipicioasa lui aparenta voluminoasa. Coruptie s-ar putea sa avem sau nu, dar anti-coruptie avem cu siguranta, ea este, precum siguranta insasi (sau sentimentul ei), o bala extinsa asupra intregului univers al vietii sociale.

Pentru functionarul coruptibil, avatarurile anti-coruptiei sunt, in afara balaurilor multicefali care i-or fi populand spatiile si timpurile onirice, si posibilitatea foarte concreta ca agentul corupator sa fie de fapt un agent dublu, montat sa-i expuna slabiciunea in fata intregii lumi in general, si-a organelor de cercetare penala in particular. Grav.

Fata cu teroarea anti-coruptiei personificate, omul uman din alte parti cedeaza, si renunta la obiceiul prost. Se indreapta, cum se spune. Spre deosebire de acest fraier cu pene, romanul inuman din aceste parti nu cedeaza, ci se adapteaza. Astfel, nu se mai lasa corupt de simpli cetateni, ci ori organizeaza, ori asteapta sa se organizeze niste structuri speciale, numite, de exemplu, firme de intermediere.

Acestea preiau banii de la cetateni, lucru de altfel nu doar legal, ci chiar obiectul lor de activitate, si-i directioneaza pe mai departe, in conditii de totala siguranta, catre functionarul coruptibil, care nu mai are a se teme ca va sfarsi expus. Tot asa cum monogamia e rezultatul adaptarii la riscurile de imbolnavire pe care le comporta sexul in general, tot asa sunt si firmele de intermediere rezultatul adaptarii la riscurile pe care le comporta coruptia. Daca o facem doar in familie, e mai safe.

Ce gasesc eu remarcabil e ca fiecare dintre cele 7-8 miliarde de agentii ale statului are alaturate cate 2-3 firme de intermediere, unele inchiriind spatiu chiar in sediu, sa stim o treaba. Practic orice functionar, oricat de umil impiegat de-a 3-a ar fi el, ultimul contopist, are totusi macar 2-3 corupatori delegati, catre care marele public se poate adresa cu incredere (si in conditii de totala siguranta, evident).

Si uite asa am reusit noi sa ne creem, nu doar conditii propice pentru a perpetua ceea ce este, pana la urma, un umil si complet neproductiv obicei prost, ci o intreaga, imensa birocratie la negru. Pentru fiecare persoana dintre cele doua sau trei milioane care lucreaza oficial pentru stat, mai exista inca macar trei sau patru persoane care teoretic lucreaza "in firme private", dar care practic nu fac nimic.

Cheltuielile statului sunt cheltuieli neproductive. Toate. Fara exceptie. Sa fim bine intelesi asupra acestui punct. Chiar si atunci cand "investeste" in "economie" statul cheltuie neproductiv. Avem deci o forta de munca de sapte pana la zece milioane de oameni, din care patru pana la sase milioane sunt ocupati in actul de-a impinge hartii, respectiv de-a sta de sase pana altii imping hartii.

Vom muri de foame. E adevarat, vom muri de foame, dar vom muri de foame in stilul nostru. Tot e ceva.