Semnele incepatorului

Friday, 29 January, Year 2 d.Tr. | Author: Mircea Popescu

Zice buchea :

Tot ce-i însemnat cu pata putrejunii de natură,
Tot ce e perfid şi lacom, tot Fanarul, toţi iloţii,
Toţi se scurseră aicea şi formează patrioţii,
Încât fonfii şi flecarii, găgăuţii şi guşaţii,
Bâlbâiţi cu gura strâmbă sunt stăpânii astei naţii!

Eu nu-s chiar atat de aspru precum poetul nepereche (poate si din cauza ca eu am pereche, chiar mai multe), dar tot nu pot evita sa spun franc adevarul. Dragii mei blogeri incepatori, se vede. Se cunoaste. Nu-i chiar insemnare cu pata putrejunii, in sensul ca (sper) nu traduce vicii esentiale, fundamentale si cosubstantiale spiritului domniilor voastre, ci (sper) e doar semnul starii de fapt, temporare si circumstantiale in care va gasiti azi, si care trece cu timpul (sper). Este deci (sper) o vanataie si nu un sancru (sper). Ajuns in acest punct, imi cer scuze, dar nu ma pot abtine : Sper, ma, ca speratu-i gratis.

Revenind. Sunt doua tampenii mari si late pe care le comit incepatorii, si care ii marcheaza fara putinta de tagada drept incepatori, si ii descalifica de la raspunsuri, discutii si comuniune cu blogosfera. Si anume :

bloger_incepator_1

Fals. Stupid. Ridicol.

Sa incepem prin a-mi stabili autoritatea. Acest blog, inceput pe 31 decembrie 2008, se afla pe locul 36 in zelist in data de 27 ianuarie. Si pe 48 in 20 ianuarie. Ceea ce, nu-i asa, "pentru un bloger incepator e bine", da ? Daca este cineva in masura sa va spuna daca da, sau daca nu, eu sunt acela, pana cand gasiti vre-un bloger incepator care sa fi ajuns mai sus in primele 2-3 saptamani de existenta. Bun ?

Bun. Din aceasta calitate de asa si pe dincolo, va pot spune ca 11 zile nu inseamna nimic, pozitia 3000 nu inseamna nimic, si zelist nu inseamna nimic. S-o luam pe puncte.

11 zile nu inseamna nimic. Pruncii se nasc dupa 9 luni. Scoala se absolva dupa patru ani. Furtul se ispaseste in 3 ani de gherla. Violul in douazeci. De ani, zic. Perioada de proba la o slujba dureaza o luna de zile. Remarcati o chestie aici ? Tot ce se intampla se intampla in ani, eventual, rar, in luni. Nimic nu se intampla in zile. Deci, daca zilele va dau cu virgula, daca-s 11 si ambii biti sunt la fel de relevanti, nu aveti in fata un interval de timp, ci un moment in timp. Diferentele intre cele doua categorii sunt numeroase, dar una anume ne intereseaza pe noi : statistica se poate aplica numai si numai, exclusiv si fara exceptie asupra intervalelor de timp. Niciodata asupra momentelor, din acelasi motiv pentru care impartirea cu 0 nu are sens.

Pozitia 3000 nu inseamna nimic. Nu exista o mie de bloguri bune in Romania de astazi. Tot asa cum nu exista o suta de ziare bune. A fi ziarul #100 dupa orice criterii oarecare nu conteaza. La fel, a fi pozitia 3000 intr-un top de blogeri, oricum ar fi el construit, nu conteaza. Oricine este pozitia 3000. Absolut oricine, daca imi puneam cotoiul sa umble pe tastatura avea si el blog de top 3000. Practic a te lauda cu #3000 in topul zelist e ca si cum te-ai lauda cu pozitia de rezerva 19 intr-o echipa de divizia D. Sansele sunt ca orice om trece intamplator pe strada sa fie un fotbalist comparabil cu tine.

Relevanta oricarei liste scade pe masura ce cobori in ea. Locul 1, 5 sau 15 poate insemna ceva. La anumite liste, chiar si locurile 100 sau 1000 pot insemna ceva. Dar efortul si costurile cresc exponential pe masura ce cobori, si erorile se aglomereaza. Nu stiu daca va pot da un exemplu de lista la care pozitiile sa aiba sens dincolo de 1000. Nu cred ca s-a facut, in istorie. In istoria lumii, care-i mai mare decat Romania, si mai indelungata decat 11 zile, sa ne intelegem.

Zelist nu inseamna nimic. Am explicat pe larg mai demult, aveti link-ul mai sus, nu revin.

bloger_incepator_2

Fals. Stupid. Ridicol.

Il stiti pe taranoiul care mananca fistic si stridii cu coji cu tot, si daca-i atragi atentia ca totusi, pacat de ele, iti raspunde intepat ca el le-o platit, le mananca cum pofteste ? Il stiti pe magarul care soarbe si bolboroseste supa, si daca te uiti la el, se uita la tine, cacum iti permiti tu ?! El nu-i client al localului ca si tine ? Il stiti pe prostovanu' care fierbe crevetii pana sunt cauciuc, si pastele pana se dizolva, si daca ii spui iara etc ? Il stiti pe imbecilul care isi face casa fara sa respecte normele de constructie, cu un proiect facut pe genunchi pe care nu-i dispus sa semneze nici un arhitect, si pe urma plange la teve cand ii cade planseu-n cap ? Ii stiti pe toti fonfii si flecarii, gagautii si gusatii ? Mnoa.

Aici ar trebui sa intre concluzie si incheiere, da' n-am. Puneti dumneavoastra.

Category: 3 ani experienta
Comments feed : RSS 2.0. Leave your own comment below, or send a trackback.

19 Responses

  1. Alex Velea`s avatar
    1
    Alex Velea 
    Friday, 29 January 2010

    Radu a explicat si el pe larg fenomenul: http://bit.ly/6QzfWI

  2. Mie-mi place a 2 a lui fraza! E blogul lui si face ce vrea cu el, cine suntem noi sa judecam!? E aceeasi prostie cu "manelele sunt de cacat", e sa mori tu! Dar de ce muzica ta e mai buna? A ta e de cacat!

    A fi prost si a gresi doar pentru ca nu vrei sa asculti un sfat e una, dar sa fii tu si sa faci ce si cum vrei nu inseamna deloc ca esti prost!*

    * ca sa nu zic ca cine e oricine sa-mi zica mie ca-s prost, dupa ce criterii? ca stiu sa numar pana la zece? poate eu pictez frumos dar nu stiu sa sa sociez culoarea cuvantului `verde` .. sunt prost!?

    Blogul nu-i un jurnal? nu cred ca exista un tipic dupa care sa-l faci, eu poate lipesc poze cu pisici dupa care scriu cu rosu pe ele "il iubesc pe satan" :D

  3. *p.s. sa pui o chestie de merge sa editezi commenturile la recitire ca unora ne mai scapa mici greseli din cauza vitezei si `galagiei` din capul nostru!

  4. Mircea Popescu`s avatar
    4
    Mircea Popescu 
    Friday, 29 January 2010

    @Alex Velea Noa, un articol dintre cele mai reusite, da' nu vaz ca-i acelasi fenomen. Tu zici ca da ?

    @Ionut Bun, ce zici tu se aplica la tine acasa. Dar cand te aduni cu alti oameni, si anume pentru scopul de-a discuta faptul facerii, nu mai poti sa te refugiezi in autismul asta de care vorbesti tu. Nu pentru ca el e invalid, ci pentru ca daca asa gandesti, atunci ce cauti, exact, la discutii ? Stai pe blog si da-i cu rosu pe pisici.

    Nu exista discutii fara teren comun, nu se poate institui teren comun fara a recunoaste o realitate obiectiva, si de-aici s-a terminat cu "asa fac ca asa fac eu".

  5. hm, in top 100 forbes vreau sa fiu pe 101

  6. io n-am nica de obiectat aci.

    o singura precizare, nu baga in seama toti idiotii, serios.

  7. Și numai ca să întind coarda relevanței mi-aș dori să reprezint numărul 1001 sau chiar 10.001 în topul oamenilor bogați sau orice număr care reprezintă peste 500 k euro/dolari în cont... dă-l draq de zelist

  8. Laura Driha`s avatar
    8
    Laura Driha 
    Friday, 29 January 2010

    E spatiul internautic atat de generos si TOTUSI astia mari ca voi se pare ca n-au loc, ba chiar se-mpiedica de cei mai mici si n-o fac oricum ci cu fala si galagie, sa se stie!!!
    Da-o in masa de treaba ca nu chiar toata lumea si-a facut blog cu gandul la Zelist.
    Nu toata lumea cauta sa se incadreze in cine stie ce topuri, clasamente si ierarhii.
    Sa ai o pagina pe care postezi cate ceva se numeste in limbaj web 2.0 (parca asa se zice, nu?) ca ai blog. Si ca esti blogger. Nimic neobisnuit pana acum si destul de la indemana oricui.
    Dar cand vine cate unul si incepe sa iti dea sfaturi de cum sa cresti in statistici... mi se face greata. Sfaturi nesolicitate, strategii de care nimeni nu a intrebat, nu le-a cerut si nu le va pune in aplicare!
    E asa de greu de inteles ca poate nu ma intereseaza de exemplu sa ocup un loc in primii 50 in topul ala?? Who cares?
    Si daca tie iti pasa, lupta-te tu sa iti pastrezi locul. Dar nu te mai lua de unii care nu sunt suiti pe acolo pentru ca poate nu vor sau nu pot, caci e posibil sa nu aveti aceleasi aspiratii.
    Eu nu ma laud cu niciun loc sus pus acolo si mi-e bine de nici nu ai idee. De ce ar tb sa nu imi fie? Pentru ca stabiliti voi de unde si pana unde un bloger e unul adevarat?
    Sau pe ce pozitie ar tb sa fie ca sa conteze?
    Ce naiba mai Mircea?
    Nu era de ajuns Zoso cu posturi de genul "eu sunt cel mai bun si voi restul varza" ? Acum si tu?

  9. Mircea Popescu`s avatar
    9
    Mircea Popescu 
    Friday, 29 January 2010

    @dAImon Era ceva in Parazitii pe tema parca.

    @Petrov Tu vrei sa se termine internetu' ?

    @cristian Pai ma gandesc ca ai de 100 de ori mai mari sanse decat dAImon. Cel putin.

    @Laura Driha Logic vorbind, ala pe care nu-l intereseaza pozitia lui in nush ce top, nu se apuca sa se bata cu ea in piept. Macar sub acest aspect, si rationamentul emotiomentul tau e defectuos. Da' pentru echilibru, eu iti recomand sa citesti toata bilogia, nu doar jumatatea asta.

  10. Mie nu ca sa te lauzi cu top 3000 mi se pare o prostie. Sa te lauzi in general cu pozitia intr-un clasament de bloguri mi se pare stupid. Ca esti pe 1 sau pe 99999, care-i faza? Si Click sau CanCan cica-s cele mai vandute ziare din Romania. Blogurile se fac mai nou doar ca sa fii primul in topul lui peste prajit?

  11. @mircea, nu vreau, am bagat trilema in blogroll pt ca am ce citi, chiar daca nu-s de acord cu tine tot timpul, dar macar ai o coerenta a argumentatiei si scrii corect romaneste. si provoci discutii constructive. voiam sa zic c-o sa te mai contrez uneori=))

  12. Mircea Popescu`s avatar
    12
    Mircea Popescu 
    Friday, 29 January 2010

    @Gabi Este ce zici tu, da' pe de cealalta parte si infumurarea este in om. Bugat, vorba lu' Gizas.

    @Petrov Noa hat, asta-i dezvirginarea aparatului tau laudativ ? Ca nu mai retin alt exemplu. Si deci apreciez ;)

  13. Mirceo, tu stii ca Petrov(Piskeshu) e frate de cruce cu Zoso? E tot asa redus mintal ca si ala insa mai infect si amandoi fug de mine ca dracu' de tamie. Au fost odata moderatori sau supermoderatori pe Fanclub si impreuna cu mai cativa insultau toata lumea si dadeau Ban oricui raspundea cu aceeasi moneda.

    Acum umbla cu lugu-lugu fiindca abia a scos capul in blogosfera (sa faca bani) si vrea sa-si mareasca traficul.
    Ca tot ziceai de "poetul nepereche", iaca ce parere are Petrov despre el:
    http://carulcuprosti.blogspot.com/2008/07/piskeshu-episodul-ii_18.html

    Sa-ti dau link sa vezi cum injura o fata din cauza ca-i pocaita? Si nu doar intr-un post. o tinea asa de-alungul si de-a latul forumului.

    @Piskeshu: Prezent Keshule! :D

  14. Mircea Popescu`s avatar
    14
    Mircea Popescu 
    Saturday, 30 January 2010

    Pai bun, si io ce tre' sa fac, zici ?

  15. Eu te-am pus in garda fiindca te vad schimband amabilitati cu el.

    In rest, doar mi-am facut simtita prezenta. Nu trebuie sa faci nimic. Am eu grija de el. Uite lesa si cnutul! Costumul lui de latex e la reparat, la vulcanizare; deh, ma mai ia si pe mine valu'. Sa vedem daca-si da arama pe fata. E interesant sa vezi cum face cand e incoltit -tine de domeniul patologiei.

    Ce zici, Keshulica? Tot atotputernic te simti acum, in camp deschis?
    Imi inchipui ca deja cauti tabloul de control pentru a-mi modifica posatrea in asa fel incat sa cazi tu in picioare sau pentru a ma bana. :)) Neee!...

  16. Mircea Popescu`s avatar
    16
    Mircea Popescu 
    Saturday, 30 January 2010

    Asa grave chestii se pregatesc ? Ioai Istenem.

  1. [...] de fapt, termenul decade in ridicol si se cere inventat altul proaspat. Exista o categorie de blogeri incepatori care au cam aceleasi preocupari, impachetate ceva mai ridicol. Acestia sunt indeobste blogerii de [...]

  2. [...] dar acest articol face parte din bilogia "Semnele", si cum celalalt element l-am intitulat deja Semnele incepatorului, ca mi se parea un titlu bun la momentul respectiv, n-am ce-i face, pentru ca doresc sa le fac sa [...]

  3. [...] drept totalul blogurilor scrise de blogerii de agentie. Cu minciunile si turpitudinile, cu ratarile si nereusitele, cu esecurile si refularile specifice unor oameni care nu sunt, nu pot, si-n cele [...]

Add your cents! »
    If this is your first comment, it will wait to be approved. This usually takes a few hours. Subsequent comments are not delayed.