Profetul despre bloguri

Thursday, 16 August, Year 4 d.Tr. | Author: Mircea Popescu

Tre' numaidecit sa va citez.

Între alte năzdrăvenii ale gazetelor opoziționale mai este și aceea că ele stabilesc un raport direct între multitudinea foilor și forțelor lor și sentimentele opiniei publice față cu politica guvernului.

Nici mai mult nici mai puțin decât socoteala următoare: sunt o sută de gazete în țară ? Șaptezeci și cinci sunt paraponisitei pe guvern ? Prin urmare, față cu sentimentele și opinia publică guvernul se bucură de 25 la sută și opoziția de 75. Adică opoziția este de trei ori mai puternică decât guvernul. Nu e vorba, mare moft este afirmația că alegerile n-au fost libere, dar nici deducerea popularității prin regula de trei simplă operată asupra numărului gazetelor, nu rămâne mai jos.

Cum adică ?

Dacă de exemplu i-ar veni într-o zi d-lui Vernescu ideea să fondeze încă o duzină de gazete pe lângă cele existente, atuncea opoziția ar deveni de două ori mai puternică, și guvernul de două ori mai slab.

Dacă un avocățel de provincie supărat pe judecătorul de pace ori pe subprefectul local s-ar apuca să scoată la Pașcani ori la Urlați vreo Voce a Pașcanilor sau vreun Ecou de Urlați, guvernul ar mai slăbi o tonă și opoziția ar însemna ceva mai mult ?

O gazetă adică n-are decât să apară ca să însemneze numaidecât ceva, să conteze ca putere, și existența ei să fie o greutate reală în cumpăna sentimentelor și opiniei publice ?

Mângâietoare teorie pentru opoziție.

(In Vointa Nationala nr. 362 di 8 Octombrie 1885)

Sa revedem putin o discutie intitulata adecvat "Cum mai fraudeaza agentiile de publicitate clientii naivi ?" (pentru care n-am fost dat in judecata inca nu din acuta lipsa de fonduri in conturile nedreptatitilor cit fara-ndoiala din legitima lor teama de proba veritatii) :

Cum onor d-na experta-n fraude Loredana Visa stie ca cinci mii de unici nu vor impresiona tepuitul Dogan Media International SA, tot ce-i mai ramine de facut e sa inmulteasca aluatul cu ceva spornic. Daca de exemplu i-am lua pe astia cinci mii de unici si i-am socoti de douazeci si cinci de ori, n-ar iesi ceva peste o suta de mii, aproape un sfert din cititorii Trilemei ? Ba ar iesi. N-am putea zice atunci ca mai-mai c-am atins pragul de jos al relevantei cu inca o campanie inutila ? Ba am putea. N-am egala-o pe proasta de Marta Usurelu ? Ba usurel-usurel am cam egala-o. Pai atunci pe cai, voinicii mei!

Pe cit faceti pariu ca rezultatele “campaniei” vor fi prezentate “beneficiarului” ca suma scalara dupa “unicii” fiecarui blogar irelevant numarul n ? Si pe cit faceti pariu ca nu vor atinge totusi suta aia de mii pentru care si-ar scoate astia si-un ochi, numa’ s-o aiba ?

Vedeti cam cit de putin s-a schimbat pe lume ? Practic romanul e un fel de papusa, un Vasilache : proprietarul neamt sau evreu sau englez sau ce-o fi ii tot schimba hainele, ii inlocuie anteriul turcesc cu jiletca si pe urma jiletca cu tshirt, nadragii cu jeansi si calimara cu ipad. Iar Vasilache joaca tot aceeasi piesa obosita in orice haine s-ar gasi imbracat, tocita deja pina la greata de-acum secole, capabila sa mai intereseze doar pe aia nascuti asta-noapte, care-n virtutea fragezimii mintii au impresia ca descopera lumi nebanuite.

Stiti ce ma-ntreb eu totusi ? Cum poate conspiratia mondiala a raului sa-i tina pe acesti oameni buni si suflete curate jos, sa le dejoace toate planurile, sa le batjocoreasca sperantele si sa-i condamne la venituri lunare comparabile cu cheltuielile pe mincarea pentru animalu' de companie ale americanului mediu ? De ce atita cruzime ? De ce atita rautate in lume ?

De ce atita nedreptate ?!?!!?

———
  1. Suparate fara cauza. []
Category: Meta psihoza
Comments feed : RSS 2.0. Leave your own comment below, or send a trackback.

7 Responses

  1. Cum definesti "americanul mediu" ?

  2. Mircea Popescu`s avatar
    2
    Mircea Popescu 
    Friday, 17 August 2012

    Intr-un mod convenabil pentru nevoile discursului.

  3. te simti mai batran cu o suta de ani acum? sau?

  4. Mircea Popescu`s avatar
    4
    Mircea Popescu 
    Saturday, 18 August 2012

    Chiar cu doua.

  5. Jean Muc Picant`s avatar
    5
    Jean Muc Picant 
    Sunday, 19 August 2012

    Sa inteleg ca ai 10 mii de vizitatori pe trilemae? Felicitari si la cat mai multi, poate va spori si numarul comentatorilor/ in raport cu numarul vizitatorilor.

  6. Mircea Popescu`s avatar
    6
    Mircea Popescu 
    Sunday, 19 August 2012

    Lasa sa nu iexageram acuma.

  1. Profetul despre bloguri pe Trilema - Un blog de Mircea Popescu-...

    " Vedeti cam cit de putin s-a schimbat pe lume ? Practic romanul e un fel de papusa, un Vasilache : proprietarul neamt sau evreu sau englez sau ce-o fi ii tot schimba hainele, ii inlocuie anteriul turcesc cu jiletca si pe urma jiletca cu tshirt, nadra...

Add your cents! »
    If this is your first comment, it will wait to be approved. This usually takes a few hours. Subsequent comments are not delayed.