Obligatiile pe Internet

Monday, 07 February, Year 3 d.Tr. | Author: Mircea Popescu

Parintii si bunicii nostrii foloseau un sistem de prestatii si contraprestatii sociale numit generic "obligatii", ca o paleativa la disfunctia pietei indusa de regimul de partid si de stat, sistem care le-a intrat de atita uz in singe. "La cine avem obligatii" si "ce obligatii avem" erau in epoca, pentru fiecare familie socialist-feudala, principala preocupare de insertie sociala.

Ceva atit de incarnat in practica sociala nu dispare de azi pe miine, si iata cum copiii si nepotii acelor nefericiti (nu din accident istoric, ci din vina si nevolnicia lor) au a raspunde nu doar noului mediu de viata (exemplificat pentru nevoile acestei discutii de Internet) ci simultan racilelor si sechelelor ramase din socializarea patologic-defectuoasa a inaintasilor, transmise vrind-nevrind catre urmasi odata cu enculturarea.

In calitate de unica autoritate cit ce priveste Internetul romanesc, precum si unica sursa a adevarului suprem in toate problemele de viata pe care le intilneste tineretul de la noi imi revine deci sarcina sa lamuresc, sa dezleg pentru nevoile fiecaruia nodul dintre obligatii si Internet. Sarcina pe care mi-o asum si de care ma achit dinjos. Poftiti :

I. Activitatea omului pe Internet se imparte in doua categorii distincte, asa incit orice act anumit sa se poata inscrie in doar una dintre cele doua. Aceste doua categorii sunt lectura si scrierea.

II. Activitatile de lectura ale oricarui cetatean nu aduc nici un fel de obligatii pentru nici un alt cetatean. Se presupune (normativ) ca mobilul lecturii este informarea lectorului, si ca atare tot beneficiul pentru lector s-a incasat la finalizarea lecturii.

Sa intelegem prin exemple :

    - Eu te urmaresc pe twitter. Trebuie sa ma urmaresti si tu pe twitter.
    - Fals. Conform Regulii II (Activitatile de lectura), faptul ca tu ma urmaresti pe twitter te priveste exact pe tine.

III. Activitatile de scriere aduc obligatii de lectura altor cetateni in urmatoarele conditii :

    III.1.Scrierea contine in corpul ei citarea corecta a altuia (si anume, prin link catre adresa lui de Internet - fie de preferinta blog, fie pagina personala proprie sau obtinuta gratuit pe un site de socializare, profil de forum sau alte echivalente).

Acestea sunt singurele obligatii care izvorasc sau pot izvori din actul de-a scrie. In mod explicit precizez ca actul de a scrie nu aduce obligatia celui citat de-a raspunde, precum nu aduce nici obligatia celui necitat sau citat incorect de-a citi. Ca atare, presupunerile ca X este de acord, sau achieseaza prin tacere la cele scrise de Y, in conditiile in care Y nu a respectat procedura citarii lui X nu au valoare rationala. In nici un caz actul de-a scrie, chiar si cu citarea procedural corecta nu implica o obligatie a celui citat de-a scrie si el (si cu atit mai putin de a-l cita inapoi, ca nu suntem in clasa a saptea).

IV. Fiecare este liber sa isi organizeze scrierea dupa cum considera de cuviinta, fara influente neavenite din partea unor terti (prin definitie, orice interventie a unui tert in actul scrierii este neavenita, tertul are la dispozitie mecanismul comentariului pentru a satisface cerintele descoperirii si stabilirii adevarului, implementat atit direct pe majoritatea blogurilor/forumurilor/etc precum si indirect pe blogul propriu).

Ca atare, nimeni nu este obligat sa scrie daca :

  • a fost invitat la un eveniment. Foarte frumos din partea organizatorului ca l-a invitat, si foarte frumos din partea lui ca a acceptat. Acceptarea unei invitatii nu constituie in nici un fel un angajament de a scrie. Ca si citarea corecta, invitatia da nastere obligatiei de lectura, nu de scriere. Daca persoana invitata se prezinta la evenimentul la a carui desfasurare a fost invitat se considera ca el si-a descarcat in totalitate orice obligatie fata de organizator. Daca scrie sau daca nu scrie e pe mai departe o problema careia ii va da raspuns, el, singur, dupa criteriile lui, proprii. Indeobste evenimentele despre care nu merita scris nu au a se astepta ca se va scrie in virtutea faptului ca lumea le-a acordat atentia de-a se prezenta, tot asa cum trupele de actori slabi nu au a se astepta ca vor fi aplaudati in virtutea faptului ca lumea se gaseste in sala.
  • a primit un produs in vederea testarii din partea cuiva care nu specifica in mod explicit ca e interesat de o parere onesta exprimata public. Pentru mentinerea onestitatii, solutia corecta in relatia cu cei ce doresc o opinie publica daca este "pozitiva" si privata daca este "negativa" (unde pozitivul si negativul se gasesc arbitrar spre absurd definite de mintea cuiva nepregatit mental sa interactioneze cu realitatea) este raspunsul privat in toate cazurile.
  • se comite sau s-a comis o nedreptate, o injustitie, cineva are nevoie de ajutor si alte cazuri patetice. Fiecare are dreptul suveran de a decide daca il intereseaza sa observe ca Roberta Anastase e o curva proasta, si prezenta ei in Parlamentul Romaniei o insulta la adresa demnitatii acestui stat. Fiecare are dreptul suveran de a decide daca il intereseaza sa popularizeze cazul unui suferind/sarac/etc. Aceste drepturi nu pot fi incalcate de nevoile ori dorintele semenilor, si incercarile se sanctioneaza.

Acest text normativ intra in vigoare la publicare si este obligatoriu pentru toata lumea. Citarea in cadrul discutiilor asupra aplicarii concrete se va face fie global (Lege:Obligatiile pe Internet) fie dupa articole ("Articolul 2 : Activitatile de lectura" ; "Articolul 3 : Activitatile de scriere" ; Articolul 4 : "Fiecare este liber").

Category: Meta psihoza
Comments feed : RSS 2.0. Leave your own comment below, or send a trackback.

11 Responses

  1. da' de unde stie cititorul ca lectura nu e o scriere ordinara, si scriitorul ca citirea nu cumva e o lectura anormala?

  2. Mircea Popescu`s avatar
    2
    Mircea Popescu 
    Tuesday, 8 February 2011

    Pai la ce conteaza ?

  3. III.1.Scrierea contine in corpul ei citarea corecta a altuia (si anume, prin link catre adresa lui de internet, fie (de preferinta) blog, fie pagina personala proprie sau obtinuta gratuit pe un site de socializare, profil de forum sau alte echivalente.

    Vezi cai o paranteză desperecheată. Now that's OCD!

  4. Mircea Popescu`s avatar
    4
    Mircea Popescu 
    Tuesday, 26 June 2012

    Am reparat, mersi.

  5. Cristian e fan Lisp, by any chance?

  6. Mircea Popescu`s avatar
    6
    Mircea Popescu 
    Tuesday, 26 June 2012

    Cre' ca devine fan go. De care-o auzit pe Trilema respectiv #trilema (ca e plurisensual).

  7. Cat haterism.

  8. @Alex: „which incidentally, he's an asshat but a hard worker, used to low pay and kinda ocd, so he might be valuable to someone.”.

    Nu sunt fan Lisp, îmi plac mai degrabă ideile pe care le-a adus și pe care mulți cred că limbajele moderne le-au inventat. Printre ele garbage collection și valorile de tip funcție.

    @Mircea Popescu: știam de Go (jocul & limbajul) î.Tr. (înainte de Trilema).

  9. Mircea Popescu`s avatar
    9
    Mircea Popescu 
    Tuesday, 26 June 2012

    A ok.

  1. [...] are niste curiozitati apropo de continutul platit, pe care si le exprima in conformitate cu regulamentele in vigoare. Ia sa vedem : Singurul de care m-am “impiedicat” si inca practica taxarea pe continut premium [...]

  2. [...] voi purcede la a citi zisele critici, dupa cum se explica de altfel si-n seminalul articol despre obligatii pe Internet. Cindva in cursul zilei de Duminica voi anunta si premiile, care survin dupa cum urmeaza [...]

Add your cents! »
    If this is your first comment, it will wait to be approved. This usually takes a few hours. Subsequent comments are not delayed.