Durerea, adevarul si viata

Wednesday, 15 December, Year 2 d.Tr. | Author: Mircea Popescu

Dintre toate caracteristicile, specificatiile si proprietatile bizarei alcatuiri de fum si ceata care mi-s, probabil cea mai indigerabila (si angoasanta) pentru publicul cititor e faptul ca bat femei, deschis si declarat (si nerusinat!!!). Pina la urma e de inteles, si inteleg uimirea, faptul contravine oricarui semnal axiologic furnizat de catre societate si de catre semeni individului, asa ca wow, disonanta cognitiva e minim spus. Totusi, sa pasim impreuna in necunoscut (din nou). Garantez ca veti iesi alti oameni din proces (ca de obicei). Deci :

In primul rind se impune precizarea ca bataia nu survine unui act de violenta din partea mea, ci unui act de supunere din partea lor. Nu vorbim de bataia insasi, care evident ca-i violenta, altceva ce sa fie, ci vorbim de pasul anterior. Nu alerg fetele prin apartament, sa le prind cu arcanul, sa le leg fedeles si-apoi, cu calusul in gura sa le inrosesc fundul. Nici vorba de-asa ceva. E drept ca am tot soiul de sfori si lanturi la dispozitie, catuse si lacate, echipamente diverse. Totusi, ele constituie decor, si se folosesc ocazional dupa criterii esentialmente estetice.

Bataia survine in schimb (si fara exceptii) unui act de supunere din partea lor, si aceasta supunere, in fata certitudinii neplacerii este mi se pare mie cel mai fundamental uman comportament din toata paleta posibilului. Chiar daca exista si animale capabile de-asa ceva (vulpea, care-si roade incheietura decit sa stea prinsa-n capcana fiind un bun exemplu, si-n treacat fie spus, am impresia ca vulpea nu primeste suficient respect si atentie in folclorul si mitologia romaneasca contemporana). Totusi, sa fii capabila si dispusa sa faci ceea ce e de facut, chiar daca urmeaza sa doara si sa usture, stiind clar si fara inconjur ca urmeaza sa doara si sa usture mi se pare nu doar o implinire semnificativa ci si, pina la urma, o minima cerinta.

Este, in tot cazul, o minima cerinta a invatarii, asta-i principala propunere de valoare (sau cum ziceti "value proposition" in romaneste ?) a oricarui sistem de educatie : fa chestiile astea, cit or fi de plicticoase, obositoare, dificile, ca asta tre' facut. Exacerbarea autodeterminarii si unei libertati individuale pina la urma prost intelese pune individul de azi in pozitia de-a fi incapabil sa achieseze la aceasta afacere, si ca atare in pozitia de-a fi incapabil nu doar sa invete, ci sa faca tot felul de chestii. Pentru un exemplu foarte informativ, sa consideram apa.

Apa "isi doreste" sa coboare, sa-si micsoreze energia potentiala. Ca atare, putem presupune ca orice cadere ii face placere, si orice urcare ii provoaca durere, daca suntem dispusi s-o antropomorfizam. Iata ca apa poate fi fara dificultati prinsa intr-un baraj, sau intr-un pahar, si manipulata cu minim efort, tocmai pentru ca e perfect incapabila de autocontrol. Ea nu poate indura nici o farima de durere, cit i-ar fi necesar ca sa poata sa se ridice pina la buza paharului ori a barajului, si ca atare este mereu captiva, eterna prizoniera a oricui ridica un sant cu un milimetru mai inalt decit situatia ei actuala.

Individul care se teme de durere este evident captivul oricarui sistem dispus sa-i traga doua peste ochi. Rezultatul intilnirii dintre niste indivizi care, ca si apa, sunt incapabili sa se controleze si sa se supuna unui modicum de rigoare cu niste indivizi care, cam ca si focul, sunt nu doar neinfricati in fata iminentei consumptiei propriei fiinte, ci chiar gasesc ca asta-i curgerea normala a devenirii se vede destul de bine in aventura istorica a intilnirii americanilor medii cu islamistii radicali. Apa inca bolboroseste ca rezultat al contactului cu doua-trei-cinci-sase picaturi de foc.

Cu alte cuvinte, supunerea in fata unei torturi arbitrar alese (ori a unui sistem de tortura arbitrar ales, ca-n cazul de fata a lor fata de mine) e in cel mai propriu sens al termenului o fapta ziditoare, atit ca-n implementarea concreta se gaseste eliberata de boscorodeniile si manipularile unei religii oarecare. E pur si simplu act de curatire a sufletului propriu, si de imputernicire a lui (sau cum sfintul ziceti enabling in romaneste), reasezindu-l acolo unde ii este de fapt dintotdeauna locul : la cirma trupului.

Cine reuseste sa se supuna unui stapin reuseste sa se supuna in primul rind siesi, pentru ca asta-i calea, supunerea catre exterior trece printr-o supunere catre interior, catre sine. Si iata cum, paradoxal, fetele mele, cu dungi rosii pe fund ramase-n urma aplicarii joardei de catre mine sunt totusi mai libere decit fetele "dumneavoastra", si sa-mi scuzati ghilimelele, dar nu vorbim de posesive comparabile.

Mai exista si un considerent practic, pe care l-am lasat la urma din romantism pur, dar el este cel putin la fel de important ca si cel teoretic. Indeobste pun pariu cu voi ca mincati mai multa ciocolata, si mai multe dulciuri decit este cazul. Si foarte probabil va voi interzice dulciurile, si ciocolata. Uite asa, "pentru ca pot", sau "de-al dracului", sau oricum doriti sa va reprezentati pe moment chestiunea. "Ca si Ceausescu", daca-i pina acolo.

Dupa care veti descoperi alaturi de mine, si cu uimire care bineinteles ca ma va amuza, ca a consuma o cantitate mai mica de ciocolata produce per total o placere mai mare. Oricit de absurda poate fi chestia, omul are niste puncte optime, zero apa e o nenorocire, o cana de apa e perfectiune, o vadra de apa e tortura. Asa suntem construiti, si gresala de-a va lasa controlati de exterior, ca-i el televizor, pachete colorate, lumini stroboscopice sau ce-o fi fiind va rapeste fragmente din placerea pe care-o promite si-o propune, dar n-o livreaza.

Exact la fel, durerea reechilibreaza circuitele placerii, imbicsite de zgura oboselii si plictisului pentru ca n-au mai vazut diferenta de potential de ani si ani de zile. O existenta traita intr-o vesnica pendulare intre "acceptabil" si "binisor" nu poate duce decit la atrofie generalizata, nici macar nu mai merita sa pastram toate vastele si complexele masinarii ale sufletului in conditiile in care oricum nu le folosim niciodata, ne ajunge o lingurita pentru tot ce facem. Faptul trist fiind ca limitind neplacerea cit de aproape putem catre zero limitam cu acelasi drum si cu acelasi pas si placerea, incet incet tot aproape de zero. Si pina in final ce-am facut si ce-am realizat ? Am vindut putintica securitate de moment in schimbul tuturor nestematelor Indiei. Proasta afacere.

In raport cu ambele aceste necesitati, bataia cea eleganta, in livingul incalzit, cu talpile goale pe parchet si fruntea in matasuri e pina la urma solutia cea mai ieftina. Fara sa implice riscuri reale, cel putin atit timp cit biciul e-ntr-o mina priceputa, livreaza cam toata paleta de stari si emotii "negative" necesare unei femei sanatoase. Si ca atare este un lucru bun, si de dorit.

Si mai este, bineinteles, un lucru ingrozitor de dificil, care mai are si proprietatea ingrijoratoare ca daunele le plateste unul, dar manopera o executa altul. Cu alte cuvinte, un lucru care n-ar trebui incercat de nimeni acasa, de capul lui, la voia intimplarii.

Stiu ca asa avertisment nu are mari sanse sa impresioneze, mai ales dat fiind ca exista scoala de dentisti dar nu exista scoala de batut fetele. Totusi : nu v-ati apuca sa plombati dintii nimanui cu superglue si miez de piine (caz real, ca de-aia zic) sau ce alte chestii mai gasiti pe jos prin casa, este ?

Daca va incalzeste pot sa va asigur ca nu m-am apucat de-a bate fetele din dorinta de-a le bate, ci ca m-am impiedicat de acest mijloc simplificat cu totul intimplator. A proceda invers, eventual in cautarea imatura a unui ceva cu care sa ne laudam si prin care sa ne simtim speciali umple bineinteles forumurile de "BDSM" cu tot felul de paiate si papagali, dar nu are, daca-mi permiteti, nici un fel de legatura cu discutia, nici macar sub aspectul aparent asemanator ca ambele folosesc bice si curele.

Category: Lifespiel
Comments feed : RSS 2.0. Leave your own comment below, or send a trackback.

10 Responses

  1. Am reținut teoria contrastului accentuat. :D

  2. Mircea Popescu`s avatar
    2
    Mircea Popescu 
    Wednesday, 15 December 2010

    E ceva.

  3. Eu nu i-am dat de cap ...

  4. Porcul de York`s avatar
    4
    Porcul de York 
    Wednesday, 15 December 2010

    e un fel de ABC al bdsm , noah... intru intelegere si deschidere de drumuri. unul explicit si pe intelesul publicului..larg

  5. Mircea Popescu`s avatar
    5
    Mircea Popescu 
    Thursday, 16 December 2010

    @Luka D Esti tinara, frumoaso. Ai vreme.

    @Porcul de York Cine stie ce mai iese de-aici...

  6. Am eu impresie sau Porcul a zis ceva de mine? :P

    Eeee timp si bulibaseala eeeee ... in mintea mea, zic ...

  7. Porcul de York`s avatar
    7
    Porcul de York 
    Thursday, 16 December 2010

    vai s'amar, da' nici n-am zis, nici n-am epitetat pa' nima .. pe onoarea mea suina

  8. Mircea Popescu`s avatar
    8
    Mircea Popescu 
    Thursday, 16 December 2010

    @inca Porcul de York Lasa buei nu te mai zbate, azi miine-i aici Ajunul, ce rost mai are ?

  9. acuma, daca-i sa stam stramb si sa judecam drept, a alunga frica de durere nu inseamna altceva decat a invita frica pe usa din dos. de durere nu se moare decat accidental; de frica durerii se mai scapa omul (ori in izmene, ori cu boii pe miriste); dar cu frica de frica nu se poate trai.

    iara daca nu ne e frica de durere, mai raman doua posibilitati - ori devine durerea o sursa de placere (asa cum, in mod incorect, e inteles masochismul), ori devenim oarecum "indiferenti" la durere (si la moarte, in general). asta din urma posibilitate nu e o indiferenta reala si presupune, fara indoiala, sa fim prezenti la durere si sa-i respectam canoanele, in sensul de a-i da onorul cuvenit si de a nu o lasa sa treaca ca si cum nimic nu s-ar intampla.

    atat frica de durere cat si anticiparea pozitiva a resurselor de placere pe care durerea le poate activa sunt de fapt unul si acelasi lucru, precum cele doua fete ale unei monede (sa-i zic monada?). ideea e ca ambele situatii sunt menite sa evite cumva prezenta durerii si sa o tina la distanta ca si cum ar fi o dictatura in viata noastra, nu o necesitate de prim ordin - asa cum este de fapt.

    sadismul si masochismul au fost intotdeauna prost intelese, in ciuda faptului ca cei mai multi psihologi intuiesc corect faptul ca ambele reveleaza ceva profund despre natura umana. gilles deleuze a fost, cred, primul care a aratat ca masochismul e caracterizat nu de o placere a durerii ci de posibilitatea de a lua durerea sub control, sub forma unui contract cu termeni stricti intre cel care provoaca si cel care sufera durerea.

    legatura intre sadism si masochism nu este cea pe care si-o inchipuie lumea in genera, in sensul ca niciodata un sadic nu se va cupla cu un masochist din pricina ca sadicul refuza din principiu termenii unui contract, el urmarind sa controleze cealalta persoana (nu durerea in sine), iar masochistul nu resimte nici o placere daca nu-l are sub control permanent pe cel care-i provoaca durerea.

    controlul durerii este, din pricina asta, problema care detroneaza durerea din locul pe care, in mod firesc, trebuie sa-l ocupe in vietile noastre. joaca cu durerea, ca si razboiul impotriva durerii, sunt deprinderi periculoase pentru cei care vor sa ramana sanatosi.

  10. Mircea Popescu`s avatar
    10
    Mircea Popescu 
    Thursday, 16 December 2010

    De acord cu tine, minus propozitia din final.

    Joaca cu durerea, ca si razboiul impotriva durerii, sunt deprinderi periculoase, si periculoase fiind sunt absolut necesare sanatatii si echilibrului. Evitarea lor e intr-o prima faza o cale sigura de-a deveni plictisit si plicticos, si pe termen lung ofera garantia disfunctiei.

Add your cents! »
    If this is your first comment, it will wait to be approved. This usually takes a few hours. Subsequent comments are not delayed.